O ultimă îmbratișare
Tu pentru mine.. c-o inima de gheață
Eu pentru tine... cu sufletul fierbinte
Si-asa vom înainta în viață
Doar aducându-ne aminte!
Tu doar cu gandul rece
Eu cu un vis ca o văpaie,
Viața-ntreagă ne-om petrece
Când în soare, când în ploaie.
Tu tăios cu vorbe seci
Eu cu vorbe iubitoare...
Într-o zi ai sa-ntelegi,
Cât mi-am dorit o ultimă imbratișare....
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: OneWineWoman
#dor
Дата публикации: 2 января
Просмотры: 186
Стихи из этой категории
Dincolo de noi
Privesc înfrigurat sub geamul tău
cum țurțuri dau să cadă,
ca stele înghițind din hău
lumina s-o revadă.
Amorf, când luna licărea sfios,
trupul stâncos l-ai dezvelit o clipă.
Când raza ei, zâmbea pios,
mi-ai devenit iubită!
Sfaturile unui gând
Înot printre ani
încercând să găsesc o cale
către ziua de ieri.
Îmi prind visurile
în mrejele unui mâine nedefinit.
O amintire din trecutul îndepărtat
mă cuprinde cu putere de mână.
Ar vrea să mă strecoare
în grădina mirifică a lui „Ieri”.
O iubire ce și-a găsit împlinirea
îmi mângâie inima
îndemnând-o să iubească din nou.
O deziluzie îmi smucește gândurile,
îmi insultă iubirile din trecut.
Privesc absentă la circul din mintea mea.
Un gând firav, timid,
se ascunde după un val de iubire
ce caută să-mi inunde sufletul.
Îi zâmbesc ștrengărește
pentru a-l încuraja.
Mă privește cu neîncredere,
dar nu se ferește din calea mea.
Îmi trimite idei, speranțe,
imagini ale unei posibile iubiri.
Îl cert fără convingere,
căci știu că sunt o „victimă” sigură..
Mă lasă să țip,
să îl dojenesc,
să îl resping,
știind că deja îl iubesc.
Îi cer să îmi mărturisescă
cărui iubit o să mă dăruiască.
Mă cuprinde cu drag
și mă povățuiește
să aștept, cu răbdare, în prag
până ce iubirea mă găsește.
Nostalgie!
E toamnă și eu mă plimb pe-alei
Pentru că vreau să-mi amintesc,
Cum noi demult ne-am cunoscut
Și când am spus întâiul..te iubesc
Pașii mă duc conduși de minte
Prin locuri pe unde ne plimbam,
Și ne țineam noi strânși de mână
Iar eu timid o poezie-ți recitam
Privirea mi-o îndrept spre bănci
Unde adesea noi doi ne-am așezat,
Degeaba gândul îmi fuge în trecut
Când văd și simt că totul e schimbat
Și cum să fie azi cum era altădat
Când ani s-au scurs cam patruzeci,
Doar teiii au rămas și par să spună
Că ne-așteaptă pe aici și la optzeci
Din nou o strâng ușor de mână
Pe doamna ce-mi este azi soție,
Îi simt căldura și toată nostalgia
Iar eu recit din nou aceeași poezie
Nu ne întoarcem și mergem înainte
Spre locul unde savuram o prăjitură,
Aici nu mai găsim cofetăria noastră
Și un local unde servim noi o friptură
Abia acum ne-ntoarcem la mașină
Și ne oprim din drum la mica florărie,
De unde cumpăr un buchet de flori
Și scriu pe panglică...te iubesc Mărie!
EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Valsul amar
Ne iubim cu amar,
Trăim într-un coșmar,
Ne îmbrățișăm sărat,
Mă uit în ochii tăi și văd... uscat.
Te-am dorit și ne-am iubit,
Iar acum am lăsat în urmă un... nimic.
Un vals al falsității noi dansăm,
Iar mâinile nu ni le mai împreunăm.
Un gol a rămas,
Iar acum, tot ce a fost frumos, s-a ars.
Dincolo de noi
Privesc înfrigurat sub geamul tău
cum țurțuri dau să cadă,
ca stele înghițind din hău
lumina s-o revadă.
Amorf, când luna licărea sfios,
trupul stâncos l-ai dezvelit o clipă.
Când raza ei, zâmbea pios,
mi-ai devenit iubită!
Sfaturile unui gând
Înot printre ani
încercând să găsesc o cale
către ziua de ieri.
Îmi prind visurile
în mrejele unui mâine nedefinit.
O amintire din trecutul îndepărtat
mă cuprinde cu putere de mână.
Ar vrea să mă strecoare
în grădina mirifică a lui „Ieri”.
O iubire ce și-a găsit împlinirea
îmi mângâie inima
îndemnând-o să iubească din nou.
O deziluzie îmi smucește gândurile,
îmi insultă iubirile din trecut.
Privesc absentă la circul din mintea mea.
Un gând firav, timid,
se ascunde după un val de iubire
ce caută să-mi inunde sufletul.
Îi zâmbesc ștrengărește
pentru a-l încuraja.
Mă privește cu neîncredere,
dar nu se ferește din calea mea.
Îmi trimite idei, speranțe,
imagini ale unei posibile iubiri.
Îl cert fără convingere,
căci știu că sunt o „victimă” sigură..
Mă lasă să țip,
să îl dojenesc,
să îl resping,
știind că deja îl iubesc.
Îi cer să îmi mărturisescă
cărui iubit o să mă dăruiască.
Mă cuprinde cu drag
și mă povățuiește
să aștept, cu răbdare, în prag
până ce iubirea mă găsește.
Nostalgie!
E toamnă și eu mă plimb pe-alei
Pentru că vreau să-mi amintesc,
Cum noi demult ne-am cunoscut
Și când am spus întâiul..te iubesc
Pașii mă duc conduși de minte
Prin locuri pe unde ne plimbam,
Și ne țineam noi strânși de mână
Iar eu timid o poezie-ți recitam
Privirea mi-o îndrept spre bănci
Unde adesea noi doi ne-am așezat,
Degeaba gândul îmi fuge în trecut
Când văd și simt că totul e schimbat
Și cum să fie azi cum era altădat
Când ani s-au scurs cam patruzeci,
Doar teiii au rămas și par să spună
Că ne-așteaptă pe aici și la optzeci
Din nou o strâng ușor de mână
Pe doamna ce-mi este azi soție,
Îi simt căldura și toată nostalgia
Iar eu recit din nou aceeași poezie
Nu ne întoarcem și mergem înainte
Spre locul unde savuram o prăjitură,
Aici nu mai găsim cofetăria noastră
Și un local unde servim noi o friptură
Abia acum ne-ntoarcem la mașină
Și ne oprim din drum la mica florărie,
De unde cumpăr un buchet de flori
Și scriu pe panglică...te iubesc Mărie!
EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin
O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;
buze pietrificate, sărutări uitate,
precum și stări de fericire iluzorie.
Această lumină devine o culoare
ce împodobește urechea stângă a unei femei și
poate fi chiar auzită.
Ea devine cântec atunci când
inima palpită pentru un sentiment
în ascunzișul sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi;
dureri după dureri ;goliciune.
Această femeie știe că ceea ce strălucește
nu este aur în universul ei paralel.
Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr
și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;
apoi mestecă pentru a se hrăni;
lapte, creștere și toamnă în fruct;
Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;
reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;
un timp al tăcerii.
Subconștientul ei este o cameră funerară
în care zace o puritate primară.
Viața ei este un zbucium pentru nimic;
o ramură care nu va înmuguri niciodată;
o ramură din pomul cunoașterii ;
încă existentă sub cerul înnorat,
trist la apus, îndepărtat și apatic.
Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru
galaxia ei de sentimente.
Aude sâsâitul verde al șarpelui și
freamătul frunzelor.
Viața ei este întunecare.
Ea nu vrea să fie dezumanizată-
Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis
pe care îl păstrează în în căușul iubirii.
Valsul amar
Ne iubim cu amar,
Trăim într-un coșmar,
Ne îmbrățișăm sărat,
Mă uit în ochii tăi și văd... uscat.
Te-am dorit și ne-am iubit,
Iar acum am lăsat în urmă un... nimic.
Un vals al falsității noi dansăm,
Iar mâinile nu ni le mai împreunăm.
Un gol a rămas,
Iar acum, tot ce a fost frumos, s-a ars.
Другие стихотворения автора
AM TRECUT DORUL PE NUMELE TĂU
De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău
Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou
Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă
Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!
Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,
Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri
Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut
Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!
Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă
Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă
Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea
Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea...
Bijutier diVin...
Trec zilele și orele, minut cu minut, secundă cu secundă
Femeia cu părul blond a rămas îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier diVin... Al ei mare nenoroc...
L-ar fi iubit atât de mult... până la lună si-napoi,
Dar ea pentru el...n-a fost decât o ușă deschisă fără rost
Doi ochi căprui ce-n inimă străină...n-au putut sa găsească loc.
Si-au trecut negreșit anii...el un bijutier diVin ce mereu
Hoinărește grăbit prin zilele din anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată instantaneu
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a adorat în alte timpuri.
Ea ...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu neputința lugubră
Poartă cu demnitate la gât al durerii veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al vinului... bijutier.
05.01.2025
Un pahar de poezie
Sfarsit si început
La sfarsit de an... nu am putut sa-ti dau mesaj de bine
N-as putea ghici ce dorință ți-ai pus
Dar m-am hotărât sa fac un pas în spate
Am insistat destul și mai mult te-ai opus
La sfarsit de an.... sper sa fii bine
Oricat am încercat...n-ai vrut sa înțelegi ce simt
Ai continuat sa ma ignori... si asta este
E început de an... si îmi e dor... nu pot sa mint...
Iartă-mă că-mi este dor
Iartă-mă... iar imi e dor...
Ochii iar mi-i stăpânesc cu greu
Iar îți scriu...Știu! Sunt o proastă...
Poate-așa am fost mereu...!?
Știu că tu mi-ai interzis
Să te caut...să te sun...
Însă am un dor nestins,
De parfumul tău de vin...
Fără vise... numai gânduri...
Doar ele mă-mbrățișează
Când prins între zeci de rânduri
Sufletu-mi se-atrofiază...
Oare-ți mai aduci aminte
Cum zâmbeam unul la altul?...
Oare-o clipă-ți trec prin minte
C-am împărțit vinul și patul?...
Ne-am privit...ne-am întâmplat
La final ai contemplat...
Cum tăcerea mă doboară
Și teama cum mă omoară...
M-ai tratat ca pe un monstru
...cică îți eram frumoasă...
Te comporți ca și c-un "stalker"
Mă vezi și faci cale-ntoarsă....
Te-ai gândit oare ce faci?...
Felul tău de "bun rămas"?...
Nu ți-a fost c-am deplasat
De la "premium", la acuzat!?...
N-am băut de mult se pare,
La tine gându-mi scapă mereu
Mi-e dor... și nu-i doar o-ntâmplare
E-un dor din ce în ce mai greu...
...Speranțe tind să mă pătrundă
Să te aștept cu nerăbdare...
Vinul tău buzele-mi să simtă,
Poezia ta să curgă în pahare...
Iluzia întoarcerii
De-ai ști c-aș da orice să te întorci din drum,
Tăcerea să se risipească ca un fum,
Să-mi spui că ți-a păsat, că n-ai uitat...
Că un vin și pentru mine ai păstrat...
Să mă prinzi cald în îmbrățișarea ta,
Ca și când și pentru tine finalul ar conta...
Că nopțile tăcute ce m-au rănit,
Au fost doar un vis... și-i timpul să-l uit.
Să-mi spui că-ți sunt la fel de dragă
Că n-ai vrut să pleci în așa grabă...
Că tot ce până azi a durut,
Se va stinge...va rămâne-n trecut.
Dar e tăcere-n jur... zadarnic te aștept
Cu sufletul bătând incandescent,
De-ai ști c-aș da orice să îmi vii...
Într-o șoaptă să-mi spui, că nu mai suntem străini...
În amintire
Te voi păstra în amintirea mea
Ca cea mai luminoasă stea din cer,
Si îmi voi aminti în fiecare noapte
C-ai fost un vis... atât de efemer...
Voi da uitării prin durere și prin chin,
Nopți nedormite și nopţi plânse,
Cuvinte grele și pline de venin
Împreună cu visele mele învinse.
Voi uita rănile ce nu se tămăduiesc
Și inima mea în veșnică agonie,
Ochii tăi în care mi-era frică să privesc,
Plini de dispreț şi uneori mânie.
Eu voi uita cu înverşunare
Că nici o zi nu m-ai prețuit
Că nu mi-ai fost un strop de alinare
Că nepăsarea ta zâmbetul mi-a pierit.
Te voi păstra frumos în amintirea mea
Voi ţine minte cum subtil zâmbeai,
Nu-ţi voi uita nicicând atingerea
Atunci când în brațe cu drag mă țineai.
În amintire te voi păstra frumos mereu
Deși tăcerea ți-ai așternut peste sufletul meu
Lăsându-mă in frig... fără de cele promise
Să rezist, trebuind să mă încălzesc cu vise.
AM TRECUT DORUL PE NUMELE TĂU
De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău
Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou
Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă
Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!
Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,
Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri
Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut
Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!
Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă
Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă
Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea
Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea...
Bijutier diVin...
Trec zilele și orele, minut cu minut, secundă cu secundă
Femeia cu părul blond a rămas îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier diVin... Al ei mare nenoroc...
L-ar fi iubit atât de mult... până la lună si-napoi,
Dar ea pentru el...n-a fost decât o ușă deschisă fără rost
Doi ochi căprui ce-n inimă străină...n-au putut sa găsească loc.
Si-au trecut negreșit anii...el un bijutier diVin ce mereu
Hoinărește grăbit prin zilele din anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată instantaneu
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a adorat în alte timpuri.
Ea ...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu neputința lugubră
Poartă cu demnitate la gât al durerii veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al vinului... bijutier.
05.01.2025
Un pahar de poezie
Sfarsit si început
La sfarsit de an... nu am putut sa-ti dau mesaj de bine
N-as putea ghici ce dorință ți-ai pus
Dar m-am hotărât sa fac un pas în spate
Am insistat destul și mai mult te-ai opus
La sfarsit de an.... sper sa fii bine
Oricat am încercat...n-ai vrut sa înțelegi ce simt
Ai continuat sa ma ignori... si asta este
E început de an... si îmi e dor... nu pot sa mint...
Iartă-mă că-mi este dor
Iartă-mă... iar imi e dor...
Ochii iar mi-i stăpânesc cu greu
Iar îți scriu...Știu! Sunt o proastă...
Poate-așa am fost mereu...!?
Știu că tu mi-ai interzis
Să te caut...să te sun...
Însă am un dor nestins,
De parfumul tău de vin...
Fără vise... numai gânduri...
Doar ele mă-mbrățișează
Când prins între zeci de rânduri
Sufletu-mi se-atrofiază...
Oare-ți mai aduci aminte
Cum zâmbeam unul la altul?...
Oare-o clipă-ți trec prin minte
C-am împărțit vinul și patul?...
Ne-am privit...ne-am întâmplat
La final ai contemplat...
Cum tăcerea mă doboară
Și teama cum mă omoară...
M-ai tratat ca pe un monstru
...cică îți eram frumoasă...
Te comporți ca și c-un "stalker"
Mă vezi și faci cale-ntoarsă....
Te-ai gândit oare ce faci?...
Felul tău de "bun rămas"?...
Nu ți-a fost c-am deplasat
De la "premium", la acuzat!?...
N-am băut de mult se pare,
La tine gându-mi scapă mereu
Mi-e dor... și nu-i doar o-ntâmplare
E-un dor din ce în ce mai greu...
...Speranțe tind să mă pătrundă
Să te aștept cu nerăbdare...
Vinul tău buzele-mi să simtă,
Poezia ta să curgă în pahare...
Iluzia întoarcerii
De-ai ști c-aș da orice să te întorci din drum,
Tăcerea să se risipească ca un fum,
Să-mi spui că ți-a păsat, că n-ai uitat...
Că un vin și pentru mine ai păstrat...
Să mă prinzi cald în îmbrățișarea ta,
Ca și când și pentru tine finalul ar conta...
Că nopțile tăcute ce m-au rănit,
Au fost doar un vis... și-i timpul să-l uit.
Să-mi spui că-ți sunt la fel de dragă
Că n-ai vrut să pleci în așa grabă...
Că tot ce până azi a durut,
Se va stinge...va rămâne-n trecut.
Dar e tăcere-n jur... zadarnic te aștept
Cu sufletul bătând incandescent,
De-ai ști c-aș da orice să îmi vii...
Într-o șoaptă să-mi spui, că nu mai suntem străini...
În amintire
Te voi păstra în amintirea mea
Ca cea mai luminoasă stea din cer,
Si îmi voi aminti în fiecare noapte
C-ai fost un vis... atât de efemer...
Voi da uitării prin durere și prin chin,
Nopți nedormite și nopţi plânse,
Cuvinte grele și pline de venin
Împreună cu visele mele învinse.
Voi uita rănile ce nu se tămăduiesc
Și inima mea în veșnică agonie,
Ochii tăi în care mi-era frică să privesc,
Plini de dispreț şi uneori mânie.
Eu voi uita cu înverşunare
Că nici o zi nu m-ai prețuit
Că nu mi-ai fost un strop de alinare
Că nepăsarea ta zâmbetul mi-a pierit.
Te voi păstra frumos în amintirea mea
Voi ţine minte cum subtil zâmbeai,
Nu-ţi voi uita nicicând atingerea
Atunci când în brațe cu drag mă țineai.
În amintire te voi păstra frumos mereu
Deși tăcerea ți-ai așternut peste sufletul meu
Lăsându-mă in frig... fără de cele promise
Să rezist, trebuind să mă încălzesc cu vise.