Haos

Și mi-am dorit să fie adevărat 

Dar se pare că m-am înșelat, 

Îmi păreai perfect 

Sub orice tip de aspect.

Îmi vorbeai de oameni care mult grăiesc 

Dar nici tu nu pari mai înțelept, cum te slăvesc,

Construisem o clădire frumoasă 

Care s-a dărâmat la ultima pasă.

Crezi că e perfect

Iar totul se dărâmă încet ,

Ce a fost n-o să mai fie

Asta spun mereu și tot Îmi iau chirie.

Mai bine mai devreme decât prea târziu 

Tot ce e vechi se pierde-n pustiu,

Să iei o pauză de la tot ce te-a răzbit 

E-o alegere ce n-a ars și nu s-a risipit.

Iar cu încrederea muncim

Nu suntem făcuți toți s-o stăpânim ,

Crezi ca-i un basm?! Sunt doar povești 

Prințul pe cal alb are termeni regește.

Mi-ai dat iubire infinită,

Mi-ai îmbrăcat inima cârpită,

Îmi dai aripi sa pot zbura,

Dragoste când voi cădea.

Lumea mea ai desenat-o,

Cu un zâmbet tu ai colorat-o,

Cu dragostea îi dai viață,

Sufletului îi dai speranță.

Că ziua de mâine va veni,

Iar eu sub protecția ta voi fi,

Cu inima plină de dor și lumină,

Prin clipele grele, tu-mi ești rădăcină.

Cu tine alături, nimic nu-i prea greu,

Ești stânca din valuri, ești cerul meu,

Chiar dacă furtuni peste noi vor cădea,

În brațele tale, voi regăsi linistea.

Căci tu ești scutul ce mă-nconjoară,

Și pacea profundă în ziua amară,

Iar mâine, când zorii din nou vor sosi,

Cu tine de mână, mereu voi păși.

Nu voi lăsa să treacă

Nici o zi măcar

Fără să-ți zic din suflet

Te iubesc! E clar?!

Timpul trece limpede

Iar noi nu observăm 

Că ziua trece repede

Și n-o mai recuperăm.

Arătați-va iubirea

Chiar de vă este frică 

Ca cel ce o primește,

Repede o strică.

Nu renunțați niciodată

Dragostea să oferiți,

Nu se știe niciodată

De cine veți fii zăriți.

Să te privesc, Nonstop aș vrea,

Să te am lângă mine acum,

Să mă cuibăresc lângă tine, așa,

Cum numa cu tine acum.

Căldura trupului să o simt,

Și să mă topesc ușor, 

Urmează ceva, presimt,

Ușor, dulce, amor.

Buzele se întâlnesc, 

Și un fior mă apasă,

Mâinile de coapse se lipesc,

În inimă focul iar se lasă.

Să ne iubim neîncetat,

Până la răsărit de soare,

Gândul mi-e invadat,

De filme răpitoare.

În fiecare picătură,

Am simțit dragoste și ură.

Eu mult te-am iubit

Și, Doamne, cât am suferit!

Știi, la început e greu,

Te doare sufletul mereu.

Trece timpul și răsare,

Soarele din nou apare.

La tine, în schimb, apare

Suferința; ea te doare

Și rău te apasă

Când mă vezi așa voioasă.

Tu acum vrei împăcare,

Dar iubirea nu mai răsare.

Cupidon el nu mai vrea

Să îți dea dragostea mea.

Ai avut și ai pierdut,

S-o prețuiești n-ai știut.

Viața merge înainte,

Cu sau fără cuvinte.

Pe un drum nou am pornit;

„Mâine”, speranțe mi-a dăruit.

Ca o stea tu strălucești 

Inima mi-o încălzești 

Pe cerul nopții licărești 

Visurile-mi împlinești. 

Pun dorințe mii și mii

Lângă mine tu să vii

Să fim doi sub cer senin

Suflete-ntr-un destin. 

Să stai cu mine noapte de noapte 

Să-mi șoptești dulci visuri toate,

Sub clar de lună să fim doi

Să ne iubim fără nevoi.

Cu un zâmbet larg pe față 

Noi în fiecare dimineață 

Vom începe ziua iau

Plini de dragoste si har.

Ce-mi pasă de cădere

Știind că aceasta mă înalță tare,

Nerenunțând la dragostea cea mare,

La tine,la visare,

La vraja ta ce nu are cărare,

Știind ce tu acum uitat-ai poate,

Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,

Ori când dorește ca să moară...

Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,

De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?

Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?

(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

În lumina lunii stai...

Aştepți, gindindu-te la mine,

Din nou sfîrşitul lunii mai,

De ani de zile aşa rămâne.

Cât timp deja in urmă este?

De ce aştepți şi nu te duci?

Deci, poate crezi că anii peste,

Voi cade iar din ceiaşi nuci.

Aşa a fost şi prima oara,

Ții minte? Am căzut şi tu mai ridicat,

Dar pleacă iarăşi primăvara 

Şi eu cu ea tot am plecat.

De 4 primaveri aştepți 

Plângând asupra vechiului mormânt,

Să ştii că nu mai vin din nou la tine,

Să ştii că nu te vreau plângând.

Deci pleacă, 

Îți promit că nu mai vin în vis

Te las să pleci şi iartămă,

Rămîne iar pământul plâns,

Să nu mai cadă nici o lacrimă.

Scriitor: Bulai Vlad

A  fi poet  e 0 încântare

Să reușești  a spune-n  versuri

Sentimente și  trăiri

Să fii măreț ca Eminescu

Falnic ca Alexandri

Șugubăț ca Topârceanu

Și ca alții mii și mii.

Astăzi ce-i poeza?

Înșiruiri de cuvinte,

Mai nobile ,mai hulite

Însă rămân necitite.

    Aceasta-i inima mea,
    Ca o piatră roasă de vânt,
    Uneori ca o petală,
    Strivită-n ploi de stele,
    Alteori ca un zar,
    Ce dansează-n lumină...
    
    Aici mă voi ascunde,
    În acest sanctuar,
    Şi-i voi plânge superior,
    Pe cei care nu ştiu ce-nseamnă dragostea, 
    şi n-au cunoscut durerea... şi moartea...

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

Tu ai puterea să-mi deschizi

Și ochii și inima și Cerul!

Cum aș putea eu să rezist

Fără să-ți scriu a mea iubire

Să mai respir gândind tăcut

Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,

De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..

Să moară ea iubirea precum oamenii mor,

Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,

Să fie amăgire?

Eu spun că nu!

Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,

Iubirea de asemeni!

Îți spun acum ce-am spus la început

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Sunt pe Marte 

Cu mintea-n altă parte 

Nimeni nu mă poate întoarce 

Orice-ar face 

Uneori vreau să fug de realitate 

Dacă n-ar fi cineva să mă caute 

Dar n-am unde m-ascunde

Poate într-o cameră câteva secunde.

Mi se întâmplă la ore străine

Să nu fiu atentă 

Oare ce-i în neregulă cu mine?

Sunt pe altă planetă?