​Cu penele de cenușă

La inimă-n pridvor,

Îmi cântă o porumbiţă,

Un cântec de amor,

Cu-o blondă copiliţă.

Sub streaşină la casă,

Vreo trei sau patru fluturi,

Un bileţel îmi lasă,

Şi-o mie de săruturi.

Sub preşul de la uşă,

Ascuns cântă un greier,

O dragoste nespusă,

În lumea ce-o cutreier.

Prin raza de la soare,

Un semn divin primesc,

Căci copiliţa moare,

De n-am să o iubesc.

Pe-un iute gând m-avânt,

Cu-o roză îmbobocită,

Acum mai mult ca orişicând,

S-ajung la a mea iubită.

M-aşteptă în pridvor,

Cu inima strivită,

Cu sufletul în dor,

Şi faţa aurită.

În grabă un grup de fluturi,

Şi-o porumbiţă albă,

Cu-n greier plin de ciucuri,

Se prind în dans pe-o nalbă.

Alăturea de ei în horă,

Ne prindem şi jucăm,

Pământul de sub noi imploră,

În horă să-l luăm.

Ne aruncăm spre viitor plini de speranță

Dar adunăm vise pierdute în restanță

Suntem dogmatic acuzați de cutezanță

Ni-i contestată inocența în instanță

Primind noroc și o particulă de șansă

Petrecem viața fericiți în consonanță

Trăind senini copilărim până-n postfață

Soare și nori amestecând cu eleganță

Lipsiți de stropul de noroc plătim chitanță

Primind tristețea să ne tulbure balanță

Topește zâmbetul lăsândul fără nuanță

Ajungem palidă ființă-n discordanță

Doar o iubire ne mai scapă de creanță

Lipind o aripă de suflet ai portanță

Dar când e dragostea lipsită de speranță

Toate durerile se-adună la restanță

Vom fi copii până când viața ne dezvață

Preschimbă joaca într-un joc de circumstanță

De ți-e ursită fericirea ai o șansă

Copilăria-i doar o stare de speranță

Un sunet de chitară,

O emoție atât de zguduitoare, 

O voce mlădioasă și liniștitoare:

”Dă-mi pace și dă-mi război”, 

Tatuajul tău pe pielea transpirată 

Și... noi doi pe patul dezordonat,

Două perne ce au aterizat pe jos,

Am fost poate prea pasionali,

Primitivi în a noastră ardentă trăire.

Doi extrateștri neîmblânziți, 

Un singur gând - satisfacție și plăcere. 

Când eşti în brațele mele,

Şi capul tău se odihneşte pe brațu-mi stâng,

Iar mâna dreaptă mi se plimbă prin părul tău plăpând,

Şuvițe castanii in armonii stacate

Se înfiripă clasic pe vârfuri deşirate;

Alunec degetele pe claviculă tactil şi languros pe spate

Sincronic, tu...

Corzile inimii reverberezi in şoapte.

În amfiteatrul nopții, noi doi—o entitate.

De-am fost nimic ori nimeni... tu m-ai descoperit

Şi m-ai făcut maestrul de tine îndrăgostit.

În lumina dimineții, răsare soarele,

Cu raze calde și zâmbet luminos.

În sufletul meu, se naște bucuria,

Și viața prinde contur în culori frumoase.

Prin câmpii verzi și dealuri înflorite,

Pasul meu ușor pășește cu dragoste.

În fiecare floare și fir de iarbă,

Simt că natura îmi șoptește poveste.

Pe aripile vântului mă ridic în zbor,

Spre cerul albastru și nori pufoși.

Libertatea mă îmbrățișează tandru,

Iar visurile mele devin mai frumoase.

În liniștea nopții, stelele strălucesc,

Ca diamante pe cerul întunecat.

Misterul universului mă fascinează,

Iar inima mea bate în ritm neîncetat.

Eu te-am privit în noapte 

Sub cerul plin de stele 

O prea frumoasă fată 

Cu ochii că mărgele 

Cu părul fluturat de vînt 

In rochie pin-la genunchi 

Și cu privire sfinta 

Te rog doar sa nu plingi 

Că veri rămîne,iar eu plecat voi fi 

Aceasta noapte-i ultima 

Te rog in urma mea,

Te rog sa nu mai vii 

(din ciclul "Sa nu citesti asta")

acolo sus
ca o pasăre gigantică îmi fac cuibul
frunzele sunt hărţi spre ţări miraculoase
unde gheţarii îşi povestesc tainele
florile înfloresc la atingere
şi oamenii ştiu să râdă cu adevărat

acolo sus
vântul se leagănă şi adoarme în părul meu
îmi pun urechea la trunchiul copacului
să ascult cum înghite întunericul pământului
îi sărut scoarţa şi ştiu că el
nu mă va uita

acolo sus
răsuflarea e freamăt de frunze
totul capătă sens nou
lumina nu e culoare, lumina e numai sunet
se loveşte de frunze de crengi de trunchi
şi cântă

acolo sus
fericirea e numărată în sâmburi de cireşe