Admite

Aș scrie despre noi, 

Noi la început doi, acum trei, de fapt unul

Unul despre noi și noi doi despre unul,

Un strop în spațiu, un punct în timp,

Un praf de stele amestecat în...trei... în unul.

Și când suntem trei noi suntem unul,

Suntem întregul Univers arzând în noi,

În stelele ce poartă în ele praf,

Din doi, în trei, în unul.

Și ard și luminează bolta,

Cu neutronică iubire,

Noi vom fi cândva de sus,

Povesti de doi, de trei, de unul.

Și vom veghea sclipind în doi,

La ani lumină de iubire,

Undeva in spațiu timp,

Cum 1 este 2 în 3 doar 1.

E o primăvară veșnică în tine,

Iar sânii-ți înfloresc în fiecare zi,

Mă țin de pleoape să te văd mai bine,

De le închid mi-e teamă c-oi orbi.

Pe loc te-aș desfrunzi de toate,

Arându-te cu plugul pe pulpele de gheaţă,

Iar ochii prin noroaie să-mi înoate,

Vâslind din gene până dimineață.

Săruturi grele aș arunca din ram în ram,

Să-mi înflorească ochiul dinspre tine,

Și ți-aș zidi chiar azi pe coapse-un geam,

La care-oi pune vitralii albe și cortine.

M-aș furișa tiptil pe sub pământul ud,

Să încolţesc pe pielea-ţi albă de satin,

Să mă adap setos din sânu-ţi crud,

Şi-n primăvara ta, astenic să leşin.

Buzele mele
Cu durere
Rostesc fara voie
In taine soapte
Ale tale nume
Ca poate maine
Dorule, o vei aduce
Inapoi la mine

A mea dragoste
Aprinde usoare
Prime momente,
Dorinte senine
Devenite priviri senile
O iubire
Cu colturile ciunge
Din prea multe sacrilege

Sufletul emerge
Cu faradelege
Fara a subintelege
Ce-i va face bine
Si recurge
Prin a atrage
Putina atentie
De la tine

Inima-mi parcurge
Raurile de tristete.
Acuma stie
De te va atinge
Se va arde
Precum datile trecute
Dar cu toate, extige
Pentru ceva ce distruge

Acasă, de ar fi aceeași casă

La drum, dacă ar fi același drum

Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume

Nu împărțim aceleași pagini pe-un album

Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă

Nisipul fin de-am măsura cu-același pas

Deși  pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună

Numai în vise noi dansăm același vals

Șezând la masă,  de ar fi aceeași masă

Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim

Deși pământul ne rodește-aceeași hrană

Gustul amar îmi lasă trist al meu destin

Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile

Lacrimi ar curge împărțind același loc

Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie

Tristă  la mine pe obraz o simt curgând

Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe

Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp

Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde

Zilele nu ne-aduc același anotimp

În două suflete-ar vibra aceeași taină

Inimi ar bate-același cântec fremătând

Deși vorbim  de când ne știm aceeași limbă

Fără de sens a devenit acel cuvânt

De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o hrănesc cu mintea mea,
împotriva chiar a sorţii
din trecut eu te-aş crea.

În grădina casei tale
sunt un dor pe-un val de vânt,
tu de vii să-mi ieşi în cale,
eu m-aş naşte din pământ.

Din priviri aş ţese-o vrajă
să-ţi aprindă gând de dor,
peste buze-aş pune strajă,
un sărut să-ţi fie zbor.

Din noianul de cuvinte
răsfirate-n patru zări,
aş culege să te-alinte
doar mugitul unei mări.

Tu mai ţii în ochi ascunse
două lacrimi ce-am iubit,
eu mă-ntreb de ce-s ajunse
ploi de toamnă-n asfinţit.

De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o înfrâng cu-o nouă zi
aş întoarce voia sorţii,
flori din lacrimi aş urzi.

Te-as striga în miez de noapte 

Sa-ti șoptesc visele toate 

Sa privim cerul cu stele 

Ești leac al inimii mele

Când e noapte îmi ești vis 

Când e zi ești paradis

În apus îți vad privirea 

Parca tu mi ești nemurirea 

Ti-as scrie povești 

Dar nu știu unde ești

Îți scriu poezii 

De parca ai veni

Versuri multe, nestemate

Lumea mare ne desparte 

Dar când voi privi la stele 

Ești în gândurile mele...

Într-un trecut de demult, doi îndrăgostiți,

Împreună într-o poveste de iubire s-au ivit.

Un băiat și o fată, suflete unite-n dorinți,

Semanand in gradina lor, cate-un dor nemaipomenit.

Au crescut împreună, ca florile din soarele bland,

Cu razele de dragoste îmbrățișându-i tandru, în gând.

În ochii lor strălucea o stea înserată,

Iar drumul lor alături era o cale împărțită.

Înflorind iubirea, au sădit în fiecare colț,

Flori delicate, în culori de rouă și de stele,

Dar destinul crud a întors roata vieții,

De cand ea a decis un alt drum.

Acum drumul lor, cândva plin de flori înflorite,

E gol și pustiu, întristând privirile triste.

Acolo unde iubirea lor creștea și înflora,

Sunt doar petale ofilite, semnul despărțirii amare.

Florile lor, odată vii și pline de culoare,

Astăzi sunt martore ale durerii și-a uitării amare.

Lacrimile despartirii au udat pământul uscat,

Iar florile lor s-au înclinat, obosite și-ntristate.

Petalele căzute, semn al iubirii pierdute,

Sunt acum amintiri, cu tristețe reproduse.

În sufletul băiatului, o durere adâncă zace,

Căci iubirea lor s-a risipit, într-o clipă, în noapte.

Dar chiar și în tăcere, în acest întuneric greu,

Iubirea lor rămâne vie, în amintirea lor mereu.

Drumul lor pustiu, cu flori ofilite în urmă,

E simbolul tristeții, al unei iubiri ce-a pierdut o lupta.

Astfel, în această poezie tristă și plină de nostalgie,

Se adună suferința și amărăciunea din inimie.

Sa adormi încet, suflet bland
Asa cum ma linișteai pe mine,
Cum de fiecare data ai fost mut
De ascultai îndurarile mele…

Ai plecat cu jumatate de suflet
Ca știai ce mult imi trebuie
In zilele dulci cand gustul a răsuflat,
Tu doar ma ascultai, cum m-ai merge…

Unde ai ajuns, departe de tot,
Sper ca ai ajuns cu bine,
Sa ma ierți drag prieten, axolot
Si poveștile mele sa le pui la loc de cinste.

“Prietenul meu cel mai bun nu imi oferea sfaturi, avuții cu carul, fericire fara sfarsit……ci doar liniștire… asta e tot ce doream.”

Cand tatal vine tarziu acasă

Copilul ar trebui sa doarma pe pat 

Nu sa stea ascuns sub el tracasat

Cand mama da nastere unei fiinte

Ar trebui sa o faca sa se bucure de viata

Nu sa suspine de ce a aparut pe lume

Cand sotia iti jura pe viata sentimente

Ar trebui sa iti ofere iubire

Nu sa si astepte averea pe numele ei

Can sotul iti jura o iubire eterna

Ar trebui sa ai tu parte de toata

Nu sa o “ofere” si altor femei

Ca dupa timpul ce trece

Sa nu-aud cum te bati cu pumnu-n piept

“Cu ce am gresit Doamne

De sunt asa pedepsit pe nedrept?”

Bine ca sperati la o viata frumoasă

In timp ce omorați visele altora.

Presar vorbe fierbinti
Pe soluti nefertile,
Dar cultiv numai nelinisti,
Hranindu-mi tulburarile.

Da‘ visatorii nu mor niciodata
Chiar daca nu miroase a speranta,
In timp ce ingerii cathehizeaza
Vorbe vajnice intr-o limba codata.

Ancolez piese de rebut stricate
Formand visuri si sperante
In timp ce creez in nestire
O fauna de reduta fara iesire.

Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Demnezeu
Ma intrept direct spre apogeu

Adun bucati de nimini frânte

Si le lipesc cu cuvinte

Dar sunt insuficiente, nu am destule 

Ca sa ma pot vindeca de tine

Ai plecat cu fragmente din mine

Iar acum din puzzle-ul inimii mele

Lipsesc foarte multe piese

Si nu pot sa le inlocuiesc cu oricine

Mi-ai zamislit in inima sentimente

Si amintiri care au devenit obsedante. 

Doresc sa le retrăiesc in realitate

Să-ți mai simt atingerile tale calde

Si acum caut iubire in alta parte

Adun bucata cu bucata, cat se poate

Dar nu pot gasi tratamente

Ca sa ma pot vindeca de tine

Oferă-mi doua minute din viața ta

Si le voi tranforma in medicamente

Oferă-mi din nou o zi din viața ta

Si o voi transforma in vesnicie

Printre miile de ganduri

Ma regasesc pierdut

Incerc sa le-așez in randuri

Si- o iau de la inceput:

Sunt prea putine acorduri

Pritre-atatea dezacorduri

Repetitive in tetracorduri

Criptându-ne in recorduri

Sperantele-s putine

Diavolii se-nmultesc in multime

Distrugandu ne gandurile

Dar cine sa ne mai apere?

Cand vezi in jur numai invidie

Complotand numai fratricide

Scuipand numai vorbe acide

Acesti perfizi.... care in jurul lor arde...

Mai am un singur gand...

Unde e minte multă 

E și nebunie multă,

In timp ce visele dezvolta

O simtire exulta.

Am şi eu o speranţă: 

Speranţa uitării absolute. 

Dar aceasta mai e speranţă,

Nu e disperare?