Fără cuvinte
Zilnic îți scriam,
cu dor și teamă,
dar tu tăceai,
ca o rană.
Te făceai că n-ai
nici glas, nici minte,
iar eu vorbeam
doar cu cuvinte.
Îți trimiteam
inimi, nu fraze,
dar le lăsai
să ardă-n raze.
Un semn așteptam —
măcar un punct,
dar tu tăceai
ca un drum frânt.
Acum e gol,
nici nu mai doare.
Când nu primești,
iubirea moare.
Poems in the same category
Pentru tine
N-am să las ziua să treacă
Fără să-ți spun cât te iubesc...
Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece
Mereu făcând la fel,
Jucându-și infinitul rol,
Lăsându-și doar umbrele,
Foșnind clipele, furându-le..
Știi bine cum face!
Dispare zâmbind,tăcând
Lăsând al tristeții întunecat zeu
Blestemul meu...
Nu,nu voi lăsa ziua să moară!
O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,
Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,
Dacă mâine renaște
Știind că nu vrea
Pe loc să stea...
Și-ți voi spune cât te iubesc,
Același refren dar altfel,
Mereu cu alte culori,șoptit poate,
Ce-și poartă muzica veselă,
O mică și trecătoare simfonie,
Un foc ce-și arde flacăra sa,
Mister adus din altă lume...
Poate Paradisul din inima ta sau a mea....
Nu-i dragostea însăși viața,
Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?
Cum să las ziua să treacă așa,
Fără să-ți spun cât te iubesc,
Parându-mi-se că-s risipit fără tine,
Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit
Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,
Nelasându-mă să fac ceva..
Pentru tine!
(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).
Am fost creata de un gand.
Am fost creata de un gand.
Ma plimb pe strazile din cer
Te vad visand cu capu-n palme
Ma apropii si te intreb
Ce vis cauti ,plin de farmec?
Tu m-ai chemat in noptile cu luna
Tu m-ai strigat
In zilele cu soare
Tu m-ai creat din inima plapanda
Tu m-ai adus in viata ta,pe mare.
Tu m-ai chemat prin vantul care zburda
Pe campul plin de flori si de albine
Tu m-ai iubit prin Univers
Atunci cand m-ai ales pe mine.
La poarta inimii am batut
Si am ales sa fiu vazuta
De tine cel ce m-a creat
Dintr-o dragoste pierduta.
Săgețile tăcerii
Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult
Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut
Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți
Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți
Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi
Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi
Dar tot in jur mi-amintește de noi doi
Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.
Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești
De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...
De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând
Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.
Nu înțeleg iubirea (Continuare)
Și mă întreb, în fiecare noapte,
Când te privesc, dar nu te văd,
Cum poți să fiu un semn de întrebare
Într-un răspuns fără sfârșit, fără regret?
Căci inima mea bate haotic,
În ritmuri pe care nu le înțeleg,
Dar tu, cu calmul tău liniștit,
Îmi spui că nu-i nevoie de răspuns, doar să aleg.
Mă prind în mreje de îndoieli,
Și totuși, mă îndrept spre tine,
Deși nu știu ce este iubirea ta,
Îmi las sufletul să te definească, să te iubească, fără teamă, fără rău.
În ochii tăi e o mare de vise,
Iar eu sunt doar un val, prea mic, prea slab,
Dar mă las purtat de curentul tău,
Chiar dacă înăuntrul meu vibrează un îndoielnic sabie, un abis adânc.
Poate că iubirea nu e logică,
Nici nu se măsoară în cuvinte sau fapte,
Poate doar o simțim cu inima și cu dorința,
Și, chiar dacă nu o înțelegem, trăim prin ea, în fiecare clipă, în fiecare noapte.
Poate iubirea e un labirint
Pe care nu-l vom înțelege niciodată,
Dar eu te caut, te aștept, și te iubesc,
Chiar și atunci când nu înțeleg… și totuși te vreau, o dată și încă o dată.
Jur inimă
1.-Dragă inimă sfărmată,
Care îmi duci toata această povară,
Ai avut grijă de sufletul meu rănit,
Și cu bandaje l-ai acoperit.
2.O inimă puternică
Care duce o luptă groaznică
-Te rog rezistă, la acest popas,
Pentru că vreau să mai fac un simplu pas..
3.Și acel simplu pas te va rani,
De la atâtea orgolii.
Care ne vor duce în disperare,
-Și jur ca rămân fără răbdare!
4.În alcool îmi afund durerea,
Și în muzică îmi alin inima,
Dar corpul meu nu mai rezistă mult,
-Și atunci jur ca voi pune punct!
5.Voi pune punct la tot ce am trait,
Alături de un om ce nu m-a iubit..
Pentru că iubirea nu mai există,
Pentru această dragoste nedescrisă..
6.-Și atunci, jur inimă,
Că te voi scăpa de această suferință,
Și voi încerca să te fac să zâmbești,
Pentru omul pe care vrei să-l clădești.
Mima amorului
M-am săturat de versuri goale,
De rime false, de roze pale.
În cărțile-mi pline de amor,
Eu nu mai sunt, doar scrum și dor.
Cu mâna mea, prin cețuri dense,
Scriu poezii fără pretinse
Trăiri, ce-ar trebui să ardă-n mine –
Dar nu-i iubire, nici ruine.
Tu, care-ai fost al meu izvor,
M-ai părăsit și sunt un nor
Ce rătăcește-n noaptea mută,
Pe străzi pustii, de ploi bătută.
Îmi tremură stiloul stins,
Sub gândul tău pierdut, întins
Ca o aripă de vânt departe,
Ce frânge-n mine frunze moarte.
Scriu „te iubesc” de formă, sec,
Dar nu-i nimic, doar un decor veșted.
Nici un cuvânt nu-ți port în dar,
Nici un altar nu-ți fac, doar jar.
De-ai reveni, ai da fior
Poeziilor fără dor,
Și-ai înflori din nou în pagini
Un vis uitat, sub mii de margini.
Dar tu ești dus, iar eu, stingheră,
Cuvintele-mi sunt doar o povară.
Scriu despre dragoste, dar nu știu
Cum să mai simt. Tot ce-i al meu e pustiu.
O, întoarce-te, fă-mă vie,
Ca să-nțeleg ce-nseamnă a scrie
Din inima care, iară, bate –
Nu din ecouri, ci dintr-o șoaptă.
Pentru tine
N-am să las ziua să treacă
Fără să-ți spun cât te iubesc...
Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece
Mereu făcând la fel,
Jucându-și infinitul rol,
Lăsându-și doar umbrele,
Foșnind clipele, furându-le..
Știi bine cum face!
Dispare zâmbind,tăcând
Lăsând al tristeții întunecat zeu
Blestemul meu...
Nu,nu voi lăsa ziua să moară!
O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,
Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,
Dacă mâine renaște
Știind că nu vrea
Pe loc să stea...
Și-ți voi spune cât te iubesc,
Același refren dar altfel,
Mereu cu alte culori,șoptit poate,
Ce-și poartă muzica veselă,
O mică și trecătoare simfonie,
Un foc ce-și arde flacăra sa,
Mister adus din altă lume...
Poate Paradisul din inima ta sau a mea....
Nu-i dragostea însăși viața,
Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?
Cum să las ziua să treacă așa,
Fără să-ți spun cât te iubesc,
Parându-mi-se că-s risipit fără tine,
Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit
Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,
Nelasându-mă să fac ceva..
Pentru tine!
(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).
Am fost creata de un gand.
Am fost creata de un gand.
Ma plimb pe strazile din cer
Te vad visand cu capu-n palme
Ma apropii si te intreb
Ce vis cauti ,plin de farmec?
Tu m-ai chemat in noptile cu luna
Tu m-ai strigat
In zilele cu soare
Tu m-ai creat din inima plapanda
Tu m-ai adus in viata ta,pe mare.
Tu m-ai chemat prin vantul care zburda
Pe campul plin de flori si de albine
Tu m-ai iubit prin Univers
Atunci cand m-ai ales pe mine.
La poarta inimii am batut
Si am ales sa fiu vazuta
De tine cel ce m-a creat
Dintr-o dragoste pierduta.
Săgețile tăcerii
Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult
Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut
Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți
Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți
Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi
Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi
Dar tot in jur mi-amintește de noi doi
Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.
Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești
De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...
De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând
Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.
Nu înțeleg iubirea (Continuare)
Și mă întreb, în fiecare noapte,
Când te privesc, dar nu te văd,
Cum poți să fiu un semn de întrebare
Într-un răspuns fără sfârșit, fără regret?
Căci inima mea bate haotic,
În ritmuri pe care nu le înțeleg,
Dar tu, cu calmul tău liniștit,
Îmi spui că nu-i nevoie de răspuns, doar să aleg.
Mă prind în mreje de îndoieli,
Și totuși, mă îndrept spre tine,
Deși nu știu ce este iubirea ta,
Îmi las sufletul să te definească, să te iubească, fără teamă, fără rău.
În ochii tăi e o mare de vise,
Iar eu sunt doar un val, prea mic, prea slab,
Dar mă las purtat de curentul tău,
Chiar dacă înăuntrul meu vibrează un îndoielnic sabie, un abis adânc.
Poate că iubirea nu e logică,
Nici nu se măsoară în cuvinte sau fapte,
Poate doar o simțim cu inima și cu dorința,
Și, chiar dacă nu o înțelegem, trăim prin ea, în fiecare clipă, în fiecare noapte.
Poate iubirea e un labirint
Pe care nu-l vom înțelege niciodată,
Dar eu te caut, te aștept, și te iubesc,
Chiar și atunci când nu înțeleg… și totuși te vreau, o dată și încă o dată.
Jur inimă
1.-Dragă inimă sfărmată,
Care îmi duci toata această povară,
Ai avut grijă de sufletul meu rănit,
Și cu bandaje l-ai acoperit.
2.O inimă puternică
Care duce o luptă groaznică
-Te rog rezistă, la acest popas,
Pentru că vreau să mai fac un simplu pas..
3.Și acel simplu pas te va rani,
De la atâtea orgolii.
Care ne vor duce în disperare,
-Și jur ca rămân fără răbdare!
4.În alcool îmi afund durerea,
Și în muzică îmi alin inima,
Dar corpul meu nu mai rezistă mult,
-Și atunci jur ca voi pune punct!
5.Voi pune punct la tot ce am trait,
Alături de un om ce nu m-a iubit..
Pentru că iubirea nu mai există,
Pentru această dragoste nedescrisă..
6.-Și atunci, jur inimă,
Că te voi scăpa de această suferință,
Și voi încerca să te fac să zâmbești,
Pentru omul pe care vrei să-l clădești.
Mima amorului
M-am săturat de versuri goale,
De rime false, de roze pale.
În cărțile-mi pline de amor,
Eu nu mai sunt, doar scrum și dor.
Cu mâna mea, prin cețuri dense,
Scriu poezii fără pretinse
Trăiri, ce-ar trebui să ardă-n mine –
Dar nu-i iubire, nici ruine.
Tu, care-ai fost al meu izvor,
M-ai părăsit și sunt un nor
Ce rătăcește-n noaptea mută,
Pe străzi pustii, de ploi bătută.
Îmi tremură stiloul stins,
Sub gândul tău pierdut, întins
Ca o aripă de vânt departe,
Ce frânge-n mine frunze moarte.
Scriu „te iubesc” de formă, sec,
Dar nu-i nimic, doar un decor veșted.
Nici un cuvânt nu-ți port în dar,
Nici un altar nu-ți fac, doar jar.
De-ai reveni, ai da fior
Poeziilor fără dor,
Și-ai înflori din nou în pagini
Un vis uitat, sub mii de margini.
Dar tu ești dus, iar eu, stingheră,
Cuvintele-mi sunt doar o povară.
Scriu despre dragoste, dar nu știu
Cum să mai simt. Tot ce-i al meu e pustiu.
O, întoarce-te, fă-mă vie,
Ca să-nțeleg ce-nseamnă a scrie
Din inima care, iară, bate –
Nu din ecouri, ci dintr-o șoaptă.
Other poems by the author
Ne-am lipit de pământ și-am uitat Cerul
Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,
Uitând de zbor, uitând de stele,
Privirea jos, spre lut murdar,
Am dat uitării Cerul clar.
Cu mâini întinse doar spre tină,
Am strâns comori ce se termină,
Iar sufletul, tăcut și plâns,
Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.
Ne cheamă Cerul, blând, ușor,
Să ne ridicăm din lutul lor,
Dar pașii noștri sunt prea grei,
Și-am rătăcit pe alte căi.
Hai, ridicăm privirea-n sus,
Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,
Pământul trece, norii pier,
Dar veșnic stă deschis un Cer.
O nouă primăvară pe vechile dureri
O nouă primăvară pe vechile dureri
Se-ntoarce primăvara iar,
Se scutură zăpezi târzii,
Dar sub covorul nou de flori
Rămân aceleași cicatrici.
Un stol de păsări tot mă cheamă,
Îmi spune că-i nou început,
Dar eu știu bine—sub lumină
E tot ce-a fost și ce-a durut.
Cu pași de suflet obosit
Privesc cum soarele-nverzește,
Dar rana veche nu-i uitată,
Ci doar tăcut se primenește.
Și poate-ntr-un târziu april
Când iarăși viața-n noi tresare,
Voi învăța că orice rană
Sub cer renaște… dar nu moare.
A.A.✨
Vindecare imposibilă
Vindecare imposibilă
M-aș fi vindecat de tine,
Dacă n-ai fi revenit,
Să-mi aprinzi din nou suspine,
Într-un suflet obosit.
M-aș fi șters din amintire,
Dacă n-ai fi revenit,
Să-mi aduci a ta privire
Ca un dor ce m-a rănit.
M-aș fi regăsit pe mine,
Dacă nu te-aș fi văzut,
Dar mă pierd din nou în tine,
Ca un vis ce n-a trecut.
Te-aș uita… dar știu prea bine,
E târziu și e în zori,
Căci te-ntorci mereu la mine
Să mă frângi de-atâtea ori.
Cum ți-e sufletul?
✨✨
Cum e sufletul din tine?
Plin de soare sau pustiu?
Ți-e senin ca-n nopți divine
Sau te-ncearcă vreun târziu?
E speranța-n miez de floare
Sau doar frunze-ngălbenite?
Ți-e iubirea cântătoare
Sau tăcerile-s zidite?
Cum e-n suflet? Îți dă pace
Ori te-apasă vreun regret?
Ai un vis ce te desface
De poveri ce-s grele-n piept?
Dacă-i greu, lasă lumina
Să-ți pătrundă-n taină firea.
Sufletul, ca și grădina,
Înflorește din iubirea.
Dacă-n suflet e furtună,
Fă-ți un port din gânduri bune.
Căci și cerul, după ploaie,
Se îmbracă iar în lume.
A.A.✨
_________________________________________
Și..
Cum mai e la voi în suflet? 🤭
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Scut de iubire
Scut de iubire
Doamne, dă-mi scut de iubire,
Nu săgeți ce dor și dor,
Să nu rănesc în răzbunare,
Ci-n tăcere să cobor.
Dă-mi o inimă ce iartă,
Chiar când sufletu-i sfâșiat,
Să rămân lumină-n noapte,
Nu cuvânt întunecat.
Nu-mi da arme de dreptate
Dacă dorul e prea greu,
Dă-mi răbdare și blândețe,
Și puterea din cuvântul Tău.
Să fiu pace în furtună,
Să alin, nu să strivesc,
Chiar când inima-mi suspină,
Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.
⸻
Ne-am lipit de pământ și-am uitat Cerul
Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,
Uitând de zbor, uitând de stele,
Privirea jos, spre lut murdar,
Am dat uitării Cerul clar.
Cu mâini întinse doar spre tină,
Am strâns comori ce se termină,
Iar sufletul, tăcut și plâns,
Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.
Ne cheamă Cerul, blând, ușor,
Să ne ridicăm din lutul lor,
Dar pașii noștri sunt prea grei,
Și-am rătăcit pe alte căi.
Hai, ridicăm privirea-n sus,
Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,
Pământul trece, norii pier,
Dar veșnic stă deschis un Cer.
O nouă primăvară pe vechile dureri
O nouă primăvară pe vechile dureri
Se-ntoarce primăvara iar,
Se scutură zăpezi târzii,
Dar sub covorul nou de flori
Rămân aceleași cicatrici.
Un stol de păsări tot mă cheamă,
Îmi spune că-i nou început,
Dar eu știu bine—sub lumină
E tot ce-a fost și ce-a durut.
Cu pași de suflet obosit
Privesc cum soarele-nverzește,
Dar rana veche nu-i uitată,
Ci doar tăcut se primenește.
Și poate-ntr-un târziu april
Când iarăși viața-n noi tresare,
Voi învăța că orice rană
Sub cer renaște… dar nu moare.
A.A.✨
Vindecare imposibilă
Vindecare imposibilă
M-aș fi vindecat de tine,
Dacă n-ai fi revenit,
Să-mi aprinzi din nou suspine,
Într-un suflet obosit.
M-aș fi șters din amintire,
Dacă n-ai fi revenit,
Să-mi aduci a ta privire
Ca un dor ce m-a rănit.
M-aș fi regăsit pe mine,
Dacă nu te-aș fi văzut,
Dar mă pierd din nou în tine,
Ca un vis ce n-a trecut.
Te-aș uita… dar știu prea bine,
E târziu și e în zori,
Căci te-ntorci mereu la mine
Să mă frângi de-atâtea ori.
Cum ți-e sufletul?
✨✨
Cum e sufletul din tine?
Plin de soare sau pustiu?
Ți-e senin ca-n nopți divine
Sau te-ncearcă vreun târziu?
E speranța-n miez de floare
Sau doar frunze-ngălbenite?
Ți-e iubirea cântătoare
Sau tăcerile-s zidite?
Cum e-n suflet? Îți dă pace
Ori te-apasă vreun regret?
Ai un vis ce te desface
De poveri ce-s grele-n piept?
Dacă-i greu, lasă lumina
Să-ți pătrundă-n taină firea.
Sufletul, ca și grădina,
Înflorește din iubirea.
Dacă-n suflet e furtună,
Fă-ți un port din gânduri bune.
Căci și cerul, după ploaie,
Se îmbracă iar în lume.
A.A.✨
_________________________________________
Și..
Cum mai e la voi în suflet? 🤭
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Scut de iubire
Scut de iubire
Doamne, dă-mi scut de iubire,
Nu săgeți ce dor și dor,
Să nu rănesc în răzbunare,
Ci-n tăcere să cobor.
Dă-mi o inimă ce iartă,
Chiar când sufletu-i sfâșiat,
Să rămân lumină-n noapte,
Nu cuvânt întunecat.
Nu-mi da arme de dreptate
Dacă dorul e prea greu,
Dă-mi răbdare și blândețe,
Și puterea din cuvântul Tău.
Să fiu pace în furtună,
Să alin, nu să strivesc,
Chiar când inima-mi suspină,
Să iubesc… și-n rău, și-n chin, smerit.
⸻