S-a dus iubirea...
S-a dus iubirea,
În tainică noapte.
Umblă cu călcâie goale,
Pășind pe șoapte.
Suspine susură,
În tainică ploaie,
Luna se scaldă-ntr-o baie
De lacrimi greoaie...
Pe jos e ghețuș, cerul e smoală,
E rece afară.
Crengi încărcate de sloată,
Sunt rama tabloului în care luna se-arată.
M-afund în abis,
Abisul se-afundă întru mine.
Vântul bate, stau singur cu sufletu-nchis,
Amorțesc, și simt cum noaptea fură iubirea, dar uită de mine.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Dragos Ditu
Data postării: 24 aprilie
Vizualizări: 123
Poezii din aceiaşi categorie
În noaptea mea de mai
În noaptea mea de mai
să vii să-mi spui: eu te iubesc
Să vii să-mi spui că-ți este dor
Sa vii să-mi spui doar de amor
În noaptea mea de mai
Si-n prima noapte de iubire
Cu buze dulci vreau să-mi atingi și sufletul și inima și gîndul,
Și visul meu în vară .
Dorul
Un ilustru necunoscut a spus cândva
Ca Dorul e cea mai frumoasă declarație ce o poți face cuiva
Și de Ziua Dorului aș vrea să îi răspund
Că Dorul e frumos atunci când pot să-l spun...
Dacă dorul n-ar mușca din piept,
N-am sti că iubirea e un foc nedrept,
Că lipsa cuiva poate frânge-ntr-o clipä
N-am ști cum e din lacrimi să faci risipă.
Dacă n-ar sângera tăcerea dintre noi,
Am crede că timpul ne ține eroi,
Dar nu, suntem frunze în vântul rămas,
Pierdute de dor... fără un bun rămas.
Fără dor, n-am ști că un nume rostit
Poate fi rugă si in acelasi timp un chin,
Că un zâmbet pierdut într-o oarecare zi
Ajunge să doară cât un infinit.
Dorul e rana ce nu vrea să se-nchidă,
Iubirea în formă de rană deschisă,
E ce-a rămas când ai plecat tăcut
Tot ce nu spune un "mi-e dor" pierdut.
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Toamna și pictorul
Prin amestec de cuvinte, simt cum mă pictezi în rouă,
Încercând să pui pe pânză, ochii, care azi te plouă...
Cu mișcările-ți flămânde, mânuiești de zor visarea,
Însă tremuru-ti trădează, suflet tulburat cum marea...
Eu incerc să te ating, cu o frunză mai rebelă...
Tu tresari 'roșind obrazul, cu penița ta fidelă...
Îți simt șoapta cum coboară, mângâindu-ma cu drag,
Despletindu-mi creanga mută, atingând tulpini de brad...
Și sfios schițezi un zâmbet, peste flori de crizanteme,
Aruncând printre petale, coloritul din poeme...
Culegând culori din soare, sufle-n glumă câte-o rază,
Care jucăuș apare și pe fruntea mea dansează...
Prin oglinzile din ape, îmi pui chipul de regină,
Care reflectează codrii, ce cu nouri se îngâna...
Și chemi vântul printre plete, c-o atingere de mână,
Încruntand sprâncene negre, peste văi mă curgi furtună...
Însă știu că mă iubești și în noaptea dezgolita,
Când suav veșmântu-mi cade, peste glia-mbatranita,
Prin amestecul de simțuri, scoți o pânză brumărie,
Începând tabloul iarăși, mă săruți cu nostalgie...
Vâltoarea jocului
Nicicând nu am crezut
C-aș fi în stare să iubesc,
Dar acum că am văzut
Pot liber să vorbesc.
Chiar nu știu de-nțelegea,
Dar cu mult mă ajuta,
Mistic stând în fața mea
Arta vieții-mi prezenta.
La-nceput nu-nțelegeam,
Că era el diferit,
Dar cu timpul percepeam,
Că s-ar fi îndrăgostit.
O luasem ca un joc
Știind că n-am mare noroc,
Dar încet el a cedat
Fără să-mi fi explicat.
Timpul trece făr' să spună stop
Dar amintirile rămân în loc;
Am înțeles ca fără el, eu nu mai pot
Și-am decis să nu mai joc.
Pentru prima dată, m-am îndrăgostit
Fără să mai fi gândit,
Straniu c-asta s-a-ntâmplat
Într-un ritm așa ciudat.
El e ultima și unica ființă pe care o voi iubi!
Mi-a dat înțelesul de a zâmbi,
Arătându-mi fericirea adevărată
Ce nicicând nu poate fi uitată.
24.05.24
Wasted love
You taught me how to be my fear
From the first knife I received
I waited and still did not complain
Of all the lives you had to waste
My bruises were all mine to be
Maybe I wanted to be healed
The blood is on your hands
And the gun was never mine
Maybe Try again next time
Guilt is easy to give than to receive
Strong as I could ever be
Without the lessons I was taught
To fall again in love
But thats the thing youve ever done
You taught me the first steps of how run
But I learned my lesson now
Ive danced with the devil once
And I stayed while he set the fire to my heart
În noaptea mea de mai
În noaptea mea de mai
să vii să-mi spui: eu te iubesc
Să vii să-mi spui că-ți este dor
Sa vii să-mi spui doar de amor
În noaptea mea de mai
Si-n prima noapte de iubire
Cu buze dulci vreau să-mi atingi și sufletul și inima și gîndul,
Și visul meu în vară .
Dorul
Un ilustru necunoscut a spus cândva
Ca Dorul e cea mai frumoasă declarație ce o poți face cuiva
Și de Ziua Dorului aș vrea să îi răspund
Că Dorul e frumos atunci când pot să-l spun...
Dacă dorul n-ar mușca din piept,
N-am sti că iubirea e un foc nedrept,
Că lipsa cuiva poate frânge-ntr-o clipä
N-am ști cum e din lacrimi să faci risipă.
Dacă n-ar sângera tăcerea dintre noi,
Am crede că timpul ne ține eroi,
Dar nu, suntem frunze în vântul rămas,
Pierdute de dor... fără un bun rămas.
Fără dor, n-am ști că un nume rostit
Poate fi rugă si in acelasi timp un chin,
Că un zâmbet pierdut într-o oarecare zi
Ajunge să doară cât un infinit.
Dorul e rana ce nu vrea să se-nchidă,
Iubirea în formă de rană deschisă,
E ce-a rămas când ai plecat tăcut
Tot ce nu spune un "mi-e dor" pierdut.
În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Toamna și pictorul
Prin amestec de cuvinte, simt cum mă pictezi în rouă,
Încercând să pui pe pânză, ochii, care azi te plouă...
Cu mișcările-ți flămânde, mânuiești de zor visarea,
Însă tremuru-ti trădează, suflet tulburat cum marea...
Eu incerc să te ating, cu o frunză mai rebelă...
Tu tresari 'roșind obrazul, cu penița ta fidelă...
Îți simt șoapta cum coboară, mângâindu-ma cu drag,
Despletindu-mi creanga mută, atingând tulpini de brad...
Și sfios schițezi un zâmbet, peste flori de crizanteme,
Aruncând printre petale, coloritul din poeme...
Culegând culori din soare, sufle-n glumă câte-o rază,
Care jucăuș apare și pe fruntea mea dansează...
Prin oglinzile din ape, îmi pui chipul de regină,
Care reflectează codrii, ce cu nouri se îngâna...
Și chemi vântul printre plete, c-o atingere de mână,
Încruntand sprâncene negre, peste văi mă curgi furtună...
Însă știu că mă iubești și în noaptea dezgolita,
Când suav veșmântu-mi cade, peste glia-mbatranita,
Prin amestecul de simțuri, scoți o pânză brumărie,
Începând tabloul iarăși, mă săruți cu nostalgie...
Vâltoarea jocului
Nicicând nu am crezut
C-aș fi în stare să iubesc,
Dar acum că am văzut
Pot liber să vorbesc.
Chiar nu știu de-nțelegea,
Dar cu mult mă ajuta,
Mistic stând în fața mea
Arta vieții-mi prezenta.
La-nceput nu-nțelegeam,
Că era el diferit,
Dar cu timpul percepeam,
Că s-ar fi îndrăgostit.
O luasem ca un joc
Știind că n-am mare noroc,
Dar încet el a cedat
Fără să-mi fi explicat.
Timpul trece făr' să spună stop
Dar amintirile rămân în loc;
Am înțeles ca fără el, eu nu mai pot
Și-am decis să nu mai joc.
Pentru prima dată, m-am îndrăgostit
Fără să mai fi gândit,
Straniu c-asta s-a-ntâmplat
Într-un ritm așa ciudat.
El e ultima și unica ființă pe care o voi iubi!
Mi-a dat înțelesul de a zâmbi,
Arătându-mi fericirea adevărată
Ce nicicând nu poate fi uitată.
24.05.24
Wasted love
You taught me how to be my fear
From the first knife I received
I waited and still did not complain
Of all the lives you had to waste
My bruises were all mine to be
Maybe I wanted to be healed
The blood is on your hands
And the gun was never mine
Maybe Try again next time
Guilt is easy to give than to receive
Strong as I could ever be
Without the lessons I was taught
To fall again in love
But thats the thing youve ever done
You taught me the first steps of how run
But I learned my lesson now
Ive danced with the devil once
And I stayed while he set the fire to my heart
Alte poezii ale autorului
Apă
Plutește amorul nostru stins,
Peste ochiuri de apă.
Sucombase-atunci când noi l-am prins
Cu capul cufundat în apă.
Fuse amorul virtuții-nchipuite,
Nemeritoriu arogate.
Tăvălit ca bulgărele între indivizi
Cu capetele până la pământ plecate.
Împărțit a fost amorul
Ca lumina de Înviere.
Nepalpabil, necredibil, dar totuși seducător
Propagat de-un bâlbâit cu un ton îmbietor.
Amorul colectiv intr-o lume fără fond
Prea frumoasă pentru a fi adevărată
Se pretează pe imaginația oricărui individ.
Nu simte nevoia de a fi verificată;
Dând viață și celor mai morți dintre muritori,
Mai ceva ca o gură de apă.
Paie
Când ești făcut din paie,
Te mistui de la o scânteie prefăcută-n vâlvătaie.
Suflul unei brize mici,
Te face să te ridici.
Tot ce-ai construit cu paie,
Se împrăștie-n odaie.
Se cutremură lăuntru-n-tine,
Sinele se preface în ruine.
Cuvântul spus devine scrum.
Scrumul se împrăștie-n neant.
Acompaniat de-un ultim pai
Din care tu pe tine te-ai creat.
Mi-e dor...
Mi-e dor de vremile trecute
Pe care le-am pierdut dinadins prin mine
Iar acum zburdă lasciv
Călătorind din suflet înapoi în minte...
Mi-e dor să cred,
Că suferința-i trecătoare.
Iar iubirea mi-e datoare,
Să sălășluiască-n inima mea temătoare.
Să cred că bucuria e eternă,
Când e doar o stază efemeră
Păcălindu-mă de mic copil,
Ca o formă fără fond pe care tot încerc s-ating
Reprezentând doar o himeră.
Stâncă
Se cuibăresc în pieptul unei stânci
Două inimi monolitice, de piatră.
Nemișcate de seisme emoționale-adânci
Din care nu mai rezonează cutia lor toracică crăpată.
Ploi mărunte cad pe inimile reci
Ce-și mărturisesc iubire imposibilă în veci.
În zadar vrei tu să le culegi
Și să le cerni precum se cern mugurii pe crengi.
Ele-s grele, atârnă greu,
Ar apleca copacul sub a lor povară.
Lasă-le în tihnă, să doarmă somnul lor de veci în stâncă
Eternitatea fiind neajunsă ca dorul să și-l plângă.
De-ai ști...
De-ai ști, tu, oare,
Câte vise risipite
Au dispărut în zare;
Sau câte nopți pecetluite,
Fură tăinuite sub cuvinte nerostite?
Câte colțuri sufletești n-ai tulburat?
Fără să schițezi o singură mișcare.
Fără ca măcar să știi;
De-ai ști, tu, oare...
S-au scurs speranțe
În deșertăciunea lor fură curmate.
S-au topit plăceri, dureri amare
De-ai ști, tu, oare...
Câte-n mine ai putut să fracturezi
Fără ca măcar o privire să schițezi.
M-am topit în așteptare
Figura ta fiindu-mi soare.
Tu trăiești prin mine,
Iar visul meu trăiește-n tine.
Figură tainică ce bântui nopțile adânci
Oh, de-ai ști, câtă tristețe-n mine aduci...
Încerc să ne trezesc alungându-te cu șoapte
Spunându-ți la ureche: ești doar un vis pierdut în noapte...
Distanța
Când aproape că muri speranța
Ne apropie distanța.
Și în șoapte reci, dezacordate
Ne-auzirăm glasurile înghețate.
Apropierea ne-a îndepărtat
Fiindcă timpul ne-a uitat.
Fixați am fost în plan trecut
Când am uitat și cine sunt..
Ne surprinde viitorul
Cum infinit se derulează
Precum ața pe mosorul
Unei vieți încă-ncâlcite
Între lacrimi și cuvinte..
Apă
Plutește amorul nostru stins,
Peste ochiuri de apă.
Sucombase-atunci când noi l-am prins
Cu capul cufundat în apă.
Fuse amorul virtuții-nchipuite,
Nemeritoriu arogate.
Tăvălit ca bulgărele între indivizi
Cu capetele până la pământ plecate.
Împărțit a fost amorul
Ca lumina de Înviere.
Nepalpabil, necredibil, dar totuși seducător
Propagat de-un bâlbâit cu un ton îmbietor.
Amorul colectiv intr-o lume fără fond
Prea frumoasă pentru a fi adevărată
Se pretează pe imaginația oricărui individ.
Nu simte nevoia de a fi verificată;
Dând viață și celor mai morți dintre muritori,
Mai ceva ca o gură de apă.
Paie
Când ești făcut din paie,
Te mistui de la o scânteie prefăcută-n vâlvătaie.
Suflul unei brize mici,
Te face să te ridici.
Tot ce-ai construit cu paie,
Se împrăștie-n odaie.
Se cutremură lăuntru-n-tine,
Sinele se preface în ruine.
Cuvântul spus devine scrum.
Scrumul se împrăștie-n neant.
Acompaniat de-un ultim pai
Din care tu pe tine te-ai creat.
Mi-e dor...
Mi-e dor de vremile trecute
Pe care le-am pierdut dinadins prin mine
Iar acum zburdă lasciv
Călătorind din suflet înapoi în minte...
Mi-e dor să cred,
Că suferința-i trecătoare.
Iar iubirea mi-e datoare,
Să sălășluiască-n inima mea temătoare.
Să cred că bucuria e eternă,
Când e doar o stază efemeră
Păcălindu-mă de mic copil,
Ca o formă fără fond pe care tot încerc s-ating
Reprezentând doar o himeră.
Stâncă
Se cuibăresc în pieptul unei stânci
Două inimi monolitice, de piatră.
Nemișcate de seisme emoționale-adânci
Din care nu mai rezonează cutia lor toracică crăpată.
Ploi mărunte cad pe inimile reci
Ce-și mărturisesc iubire imposibilă în veci.
În zadar vrei tu să le culegi
Și să le cerni precum se cern mugurii pe crengi.
Ele-s grele, atârnă greu,
Ar apleca copacul sub a lor povară.
Lasă-le în tihnă, să doarmă somnul lor de veci în stâncă
Eternitatea fiind neajunsă ca dorul să și-l plângă.
De-ai ști...
De-ai ști, tu, oare,
Câte vise risipite
Au dispărut în zare;
Sau câte nopți pecetluite,
Fură tăinuite sub cuvinte nerostite?
Câte colțuri sufletești n-ai tulburat?
Fără să schițezi o singură mișcare.
Fără ca măcar să știi;
De-ai ști, tu, oare...
S-au scurs speranțe
În deșertăciunea lor fură curmate.
S-au topit plăceri, dureri amare
De-ai ști, tu, oare...
Câte-n mine ai putut să fracturezi
Fără ca măcar o privire să schițezi.
M-am topit în așteptare
Figura ta fiindu-mi soare.
Tu trăiești prin mine,
Iar visul meu trăiește-n tine.
Figură tainică ce bântui nopțile adânci
Oh, de-ai ști, câtă tristețe-n mine aduci...
Încerc să ne trezesc alungându-te cu șoapte
Spunându-ți la ureche: ești doar un vis pierdut în noapte...
Distanța
Când aproape că muri speranța
Ne apropie distanța.
Și în șoapte reci, dezacordate
Ne-auzirăm glasurile înghețate.
Apropierea ne-a îndepărtat
Fiindcă timpul ne-a uitat.
Fixați am fost în plan trecut
Când am uitat și cine sunt..
Ne surprinde viitorul
Cum infinit se derulează
Precum ața pe mosorul
Unei vieți încă-ncâlcite
Între lacrimi și cuvinte..