Au dispărut

Stau și îmi stă și gândul prezent în mintea ta și viu în inima mea, că a ta-i demult mult prea moartă ca să mai zică ceva

E necomunicativă, e absentă din ființa mea căci ființa ta îți aparține nelipsită de indiferență sa

Ești doar un străin îmi spune gândul, dar el nu știe că în scris tu ești unicul meu gând

Nu știe gândul cât nu știu nici foile să mai reziste că de lacrimi grele pătate au fost biruite 

Iar pentru povestea noastră a rămas doar neputință, ce mă învăluie în tăcerea cumplită să te mai am ca gând, când te rostesc în poeziile ce renasc lacome 

În mintea mea tulburătoare, tu o umbră preamăreață a morții, tu amintire răposată ce nu pieri niciodată 

În a mea inimă cânți amagită și goală printr-un potop ce mă cuprinde cu lacrimi de sclipirea chipului tău-n întruchiparea morții a sufletului meu

Un Rege ce cu promisiuni a fost amăgit 

Și de către regina lui a fost dezamăgit 

Blestemul iubiri inima ia-npietrit 

În clipa în care ea nu s-a gândit 

Și fără nici un regret l-a părăsit 

Regele rătăcește în lume înebunit 

Nu înțelege cu ce oare a greșit 

Nu știe de ce de ea s-a îndrăgostit 

N-a fost pregătit să fie părăsit 

Din propria viață se simte izgonit 

N-a fost niciodată atât de îngrozit 

Ca în clipa în care ea l-a părăsit 

Acum nu m-ai poate fi fericit

De când focul iubiri s-a răcit 

Umblă prin alte regate rătăcit 

N-a ieșit de loc așa cum și-a dorit 

Lângă altă femeie nu poate fi fericit 

Acum dărâmă zidurile ce le-a zidit 

Dărâmă tot pentru că prințesa i-a fugit

Condamnat pe viață să fie nefericit 

Cine știe, poate că pentru asta e menit 

Să fie judecat fără să știe cu ce-a greșit 

În ultimele lui clipe de nebunie și timpul s-a oprit 

A plâns cu lacrimi de gheață când și-a amintit 

Cum pentru ea regate întregi a cucerit 

Pentru ea voia să ajungă rege peste toți 

Doar pentru ea a spart mi de porți 

Din cauza ei ajunge rege printre morți 

Renunță la absolut toate realizările sale 

Pentru că n-are parte de înbrățișările tale 

Renunță la tot, renunță și la viață 

Pășește încet într-o lume de ghiață 

Amintirea ta se pierde-n ceață

Vreau să mă visezi la noapte 

Vreau să ne visezi pe noi 

pe noi platonici cu iubiri noi 

cu noi speranțe cu noi împreună 

cu noi pe o terasă cu aer nou 

cu vibrații noi cu ochi noi 

cu noi priviri aruncate strategic 

cu noi gloanțe aruncate-n noi 

ce ne aruncă pe noi în noi lumi 

noi abisuri cu prăpăstii noi 

si rămânem acolo noi

niște cadavre noi 

și noi sunt doar visele noastre 

cu noi vechi, prăbușiți...

T

AI DAT FOC UNEI IUBIRI

SI PUR SI SIMPLU AI UITAT,

TE-AM INGROPAT IN AMINTIRI

SI IN URMĂ  CU GREU TE-AM LĂSAT…

NU POT UITA A TA PRIVIRE,

SI CUM ZÂMBEAI CÂND TE PRIVEAM!,

DAR V-A RĂMÂNE-O AMINTIRE,

CĂCI TREMURAM CÂND TE VEDEAM.

AI FOST TOT CE-MI LIPSEA,

AI FOST TOT CE-MI DOREAM.

 NU TE-AM PUTUT AVEA,

CU GÂNDUL TE AVEAM.,.

AI FOST DOAR O DORINTĂ,

CE V-A RĂMÂNE-UN VIS.

O PREA FRUMOASĂ FIINTĂ!

UNA DE NEDESCRIS.

AI FOST UN INCEPUT,

CE S-A SFÂRSIT IN NOAPTE!

SI -N MIEZUL NOPTII M-AM PIERDUT

IN ALE TALE SOAPTE..

AI FOST O NOAPTE DE VARĂ,

CALDĂ SI TĂCUTĂ.

TE ASCULTAM IN FIECARE SEARĂ

ESTI PRIMA STEA  CĂZUTĂ!

DE OCHII MEI VĂZUTĂ.

Pentru că timpul uneori,

Plutește în derivă,

Firav, abia născut în zori,

Din carne de ogivă...

Într-un acvariu fisurat,

Lăsat pe țărmul mării,

Ca un regret nemăsurat,

Bastard al resemnării;

Din ochii ei, însingurat,

Mă sfâșii în uitare,

Sub pasul mic, neîndurat,

Prin vorbele-i amare. 

Mă șterg din mine, ca în vis,

Cu gânduri și tăcere,

Gladiator gemând învins,

De propria cădere...

Pentru că ochii ei acum,

Privesc în altă parte,

În urmă-i doar pustiu și scrum,

Sub frunze negre, moarte.

E timpul poate un fugar,

Jucând perfid cu focul,

Copil naiv, călcând pe jar,

Pierzând la zaruri totul.

Zile-n rânduri se stergeau,

Sentimente risipeau,

De cînd chipul tău n-apare

Pe retina mea-n cărare.

N-am scris file în urmare

Emotiv la a ta uitare,

Sufletul în dezolare

În a șaptea așteptare.

Au apus zile senine,

Cândva de armonie pline,

Am ajuns fire străine

Ce nu se cunosc pe sine.

Acum în inimă doar ploaie

Ce-neacă orice vibrare,

Ochii mei nu m-ai văd soare,

Privirea mea în închisoare.

(În a șaptea așteptare/ part 2)

Твой ангел

Пусть ангел тебя хранит

Даже тогда, когда

ты далеко от дома,

Когда нет ни брата  ни сестры,

И,ты только со своей тенью

Один.

Пусть ангел услышит тебя

и приподнимет  тебе руку,

И поможет тебе,и тогда

Ты будешь гордым,

Даже очень.

Взглянет на тебя,и скажет тебе:

Что ты не один на этой земле.

Замурка Алина 9-класс, Теоретический Лицей Варница.

Le point noir.

c'est écrit

sur

un papier blanc.

De Zamurca Alina 🤍 🎀

10.09.2024

Nimic nu e veșnic,

Nici eu,nici tu.

Nimic nu e veșnic,

Nici oamenii.

Nimic nu e veșnic,

Nici cartea.

Nimic nu e veșnic,

Nici lumea.

Autor Zamurca Alina 🌷 

A îngheţat inima în mine,

De pe cât am murit.

Mi s-a părut ca fusese un vis,

Din care nu o să mă mai trezesc.

Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,

Că te-am văzut în vis 

Şi îndată te-am pierdut .

Şi iarăşi ai apărut

În noaptea morţii în care 

astăzi am căzut.

(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )

Ceasuri bate într-un ceas,

Ceasul se oprește într-un ceas.

Ceasul ne vestește noaptea

Ceasul ne vestește ziua.

Ceasul ne spune ora de sculare,

Ceasul ne vestește ora de culcare,

Ceasul ne vestește tinerețea,

Ceasul ne vestește bătrânețea.

Ceasul ne vestește, o noutate bună,

Ceasul ne vestește, o noutate rea. 

Ceasul este în viața noastră 

ce ne conduce în drum,

și spre o potecă

El ne este conducător 

în viață slujitor.

Autor Zamurca Alina 🤍 

Jur pământ și țărână,

Să nu aduceți flori,

la mormântul meu.

să nu mă plângeți,

când vii dor.

Să nu vorbiți de rău,

așa cum am fost eu,

să nu mă pomeniți,

la masa de sărbătoare,

Să mă purtați doar în gând.

Numele să nu mi-l rostiți,

Chiar când de acum, 

nu mai sunt.