La muzeul nopții
In miezul nopții,
când cerul e înorat ,
un copil sta plângând la geam,
gândurile îi zboară,
departe de realitate,
și privind spre cer întreabă:
de ce eu doamne ,
cu ce ți am greșit,
că în halul asta m-ai pedepsit?
mi ai luat la tine ai mei părinții,
am rămas a nimănui,
ce rost mai are viața mea pe acest pământ?
Vreau durerea sa disparăși în viața mea soarele să răsară
Maris Maria Cristina
Poems in the same category
Aburi, Cioburi, Sânge
Când vorbesc cu tine la o glindă a mea,
nu mă văd pe mine, văd pe altcineva.
Văd aburi cu cioburi și sânge,
sunt alt eu, mai trist, care plânge.
Sfinți care stau întorși pe o cruce,
demoni aflați în palate de plumb.
Învăță-mă cum e să-ți fie iarăși bine,
am probleme metafizice, umbre ce zac în mine.
Anatomia absenței
Am deschis pieptul, am vrut să te găsesc,
Dar era doar o scorbură, goală, veștedă,
Un vânt mic, subțire,
Care șuiera numele tău.
Te-am căutat în oase, în coastele mele,
Le-am spart cu dalta disperării,
Dar erau albe și goale –
Colivii fără păsări.
Sângele nu mai curge,
Se preface-n ceară, încet,
Amestecându-se cu tăcerea asta lichidă
Care curge din ochii mei.
Te-am căutat în carne,
Dar carnea mea a devenit hârtie –
Scriu pe ea poezii care nu au destinatari,
Doar litere deformate, care urlă.
Aș vrea să mă smulg din mine însumi,
Să mă descompun în cioburi,
Poate sub bucăți voi da de tine,
Ascuns în ruinele mele – arhitectul care a plecat.
Dar tu ești absența.
Un paradox, o rană care nu are corp.
Ești ploaia care cade pe mare,
Fără ecou, fără sfârșit, fără rost.
Și totuși, te scriu.
Pentru că, în lipsa ta,
Eu nu mai sunt decât marginea unei prăpăstii,
Care te strigă,
Care te înghite,
Care te așteaptă.
Ulima zi cu soare
Zile-n rânduri se stergeau,
Sentimente risipeau,
De cînd chipul tău n-apare
Pe retina mea-n cărare.
N-am scris file în urmare
Emotiv la a ta uitare,
Sufletul în dezolare
În a șaptea așteptare.
Au apus zile senine,
Cândva de armonie pline,
Am ajuns fire străine
Ce nu se cunosc pe sine.
Acum în inimă doar ploaie
Ce-neacă orice vibrare,
Ochii mei nu m-ai văd soare,
Privirea mea în închisoare.
(În a șaptea așteptare/ part 2)
În a șaptea așteptare
Privirea-mi îndreptată-n nori,
Răsare soarele în zori,
Luni în șir am pătimit,
Singurătate în suflet tipărit.
Singurătate plină de regret
Cănd concep al tău portret,
Doar el cu mine a rămas
Din viața mea cînd te-ai retras.
Lacrimă pe obraz îmi sprinteni
Și așteptarea conteni,
Inima-mi pierde în instanță,
În ochi nu mai port speranță.
Speranța trecea în disperare,
Vise în urne funerare,
Ultima zi răsare
În a șaptea așteptare.
(În a șaptea așteptare/ part 4...Final)
Mă doare viața din mine
Mă doare viața din mine
Și-n vene îmi curge pelin,
Zorii par umbre străine
Iar inima-i un suspin.
În noaptea ce-a nins peste gânduri,
Cuvintele sunt rugină,
Tăcerea dansează-n valuri,
Durerea mă ține de mână.
Secunde ce dor și apasă,
Mă lasă-ntr-o lume pustie,
Răni adânci se deschid ca o plasă,
În suflet doar noapte târzie.
Amintiri ce ard ca o flacără,
Visuri ce-n fum se destramă,
În beznă, lumina-i doar pleoapă,
Pelinul în vene mă cheamă.
Mă doare viața din mine,
Eterna căutare-i străină,
Si întreb în vene ce-mi curge
Sânge, durere sau cine?
Ai fost lecția
Ai fost o lecție deghizată în iubire
Nu ai fost nimic din tot ce-am sperat
Deși mi-ai promis că o să mai fim
Ai fost doar ceea ce-am avut de învățat...
Ai fost lecția care m-a făcut să văd
Cât de mult mă puteam multumi cu puțin
Ai fost dovada că tăcerea duce la prăpăd
Când nu-mi doream decât o ultimă îmbratișare la un vin.
Ai fost lecția că singurătatea nu înseamnă plictiseală
Și că respectul n-ar trebui să fie negociabil
Ai fost lecția ce m-a făcut să sufăr ca niciodată
Lecția fără meditații... cum să-mi pregătesc sufletul în prealabil.
Ai fost lecția care cu durere mi-a arătat locul,
Omul de la care nicicând nu m-aș fi așteptat,
Că atunci când îți dorești cu ardoare ceva
Oricât ai răbda și spera... niciodată nu-l vei avea...
Deși te-ai vrut o lecție, eu pică nu îți port
Și nici la întrebări, azi nu mai caut răspunsuri
Nimic n-aș mai schimba chiar de-aș putea să pot
Datorită ție, gândurile, azi îmi sunt zeci de pagini în versuri...
Aburi, Cioburi, Sânge
Când vorbesc cu tine la o glindă a mea,
nu mă văd pe mine, văd pe altcineva.
Văd aburi cu cioburi și sânge,
sunt alt eu, mai trist, care plânge.
Sfinți care stau întorși pe o cruce,
demoni aflați în palate de plumb.
Învăță-mă cum e să-ți fie iarăși bine,
am probleme metafizice, umbre ce zac în mine.
Anatomia absenței
Am deschis pieptul, am vrut să te găsesc,
Dar era doar o scorbură, goală, veștedă,
Un vânt mic, subțire,
Care șuiera numele tău.
Te-am căutat în oase, în coastele mele,
Le-am spart cu dalta disperării,
Dar erau albe și goale –
Colivii fără păsări.
Sângele nu mai curge,
Se preface-n ceară, încet,
Amestecându-se cu tăcerea asta lichidă
Care curge din ochii mei.
Te-am căutat în carne,
Dar carnea mea a devenit hârtie –
Scriu pe ea poezii care nu au destinatari,
Doar litere deformate, care urlă.
Aș vrea să mă smulg din mine însumi,
Să mă descompun în cioburi,
Poate sub bucăți voi da de tine,
Ascuns în ruinele mele – arhitectul care a plecat.
Dar tu ești absența.
Un paradox, o rană care nu are corp.
Ești ploaia care cade pe mare,
Fără ecou, fără sfârșit, fără rost.
Și totuși, te scriu.
Pentru că, în lipsa ta,
Eu nu mai sunt decât marginea unei prăpăstii,
Care te strigă,
Care te înghite,
Care te așteaptă.
Ulima zi cu soare
Zile-n rânduri se stergeau,
Sentimente risipeau,
De cînd chipul tău n-apare
Pe retina mea-n cărare.
N-am scris file în urmare
Emotiv la a ta uitare,
Sufletul în dezolare
În a șaptea așteptare.
Au apus zile senine,
Cândva de armonie pline,
Am ajuns fire străine
Ce nu se cunosc pe sine.
Acum în inimă doar ploaie
Ce-neacă orice vibrare,
Ochii mei nu m-ai văd soare,
Privirea mea în închisoare.
(În a șaptea așteptare/ part 2)
În a șaptea așteptare
Privirea-mi îndreptată-n nori,
Răsare soarele în zori,
Luni în șir am pătimit,
Singurătate în suflet tipărit.
Singurătate plină de regret
Cănd concep al tău portret,
Doar el cu mine a rămas
Din viața mea cînd te-ai retras.
Lacrimă pe obraz îmi sprinteni
Și așteptarea conteni,
Inima-mi pierde în instanță,
În ochi nu mai port speranță.
Speranța trecea în disperare,
Vise în urne funerare,
Ultima zi răsare
În a șaptea așteptare.
(În a șaptea așteptare/ part 4...Final)
Mă doare viața din mine
Mă doare viața din mine
Și-n vene îmi curge pelin,
Zorii par umbre străine
Iar inima-i un suspin.
În noaptea ce-a nins peste gânduri,
Cuvintele sunt rugină,
Tăcerea dansează-n valuri,
Durerea mă ține de mână.
Secunde ce dor și apasă,
Mă lasă-ntr-o lume pustie,
Răni adânci se deschid ca o plasă,
În suflet doar noapte târzie.
Amintiri ce ard ca o flacără,
Visuri ce-n fum se destramă,
În beznă, lumina-i doar pleoapă,
Pelinul în vene mă cheamă.
Mă doare viața din mine,
Eterna căutare-i străină,
Si întreb în vene ce-mi curge
Sânge, durere sau cine?
Ai fost lecția
Ai fost o lecție deghizată în iubire
Nu ai fost nimic din tot ce-am sperat
Deși mi-ai promis că o să mai fim
Ai fost doar ceea ce-am avut de învățat...
Ai fost lecția care m-a făcut să văd
Cât de mult mă puteam multumi cu puțin
Ai fost dovada că tăcerea duce la prăpăd
Când nu-mi doream decât o ultimă îmbratișare la un vin.
Ai fost lecția că singurătatea nu înseamnă plictiseală
Și că respectul n-ar trebui să fie negociabil
Ai fost lecția ce m-a făcut să sufăr ca niciodată
Lecția fără meditații... cum să-mi pregătesc sufletul în prealabil.
Ai fost lecția care cu durere mi-a arătat locul,
Omul de la care nicicând nu m-aș fi așteptat,
Că atunci când îți dorești cu ardoare ceva
Oricât ai răbda și spera... niciodată nu-l vei avea...
Deși te-ai vrut o lecție, eu pică nu îți port
Și nici la întrebări, azi nu mai caut răspunsuri
Nimic n-aș mai schimba chiar de-aș putea să pot
Datorită ție, gândurile, azi îmi sunt zeci de pagini în versuri...
Other poems by the author
Saruta-mi ochii
Saruta-mi ochii daca vrei,
Nu buzele, nici sânul,
Saruta-mi tampla-ngandurata,
Căci vor sublimul ochii-mi grei
De-atata patima lumească,
Saruta-mi ochii,doar atât,
Iubirea ta sa fie adevărată
Și pura ca și fulgii albi în noapte
Când stelele pe cerul negru scot scântei..
noapte buna
este-a visatorilor,
sau a umblatorilor.
a iubitorilor,
sau a uratorilor.
aproape im sincron perfect,
dar totusi cu un mare defect.
diferit o simtim,
mintile ne bucatim.
disperati o folosim,
si-ncercam sa ne-odihnim.
noapte buna.
Cât de greu
Albastrul de la apus
Ne-a adus un moment în plus
Pe când al tău supra apus
Ne-a dus zâmbetul în sus
Cât de greu a fost să-i cer
Inimii sa plece în cer
Să se întoarcă cu al meu tată
Cu lacrima deja uscată
Prin sicrie am umblat
Prin cimitire am strigat
Al meu tată mort sa vie
Să-i dedic o poezie
Să-i arat cu amănunt
Casa în care m a crescut
Să-i prezint al lui fecior
Ginerele și un nepot.
Roșu
Rubin.
Sângele uscat piatră devine.
Mângâie-mi rana cruntă, revine,
Dar de durere, ca noapte, mi-e dor
Vremuri urâte, fapte, e omor.
Spin.
Trandafir devine ascuțitul crin.
Un pic de iubire, nesimțitul fir
De floare, dându-l, ținându-l, tot doare,
Ceruri neclare, și dragostea moare.
Alint.
Atât mai vreau pe astă lume.
Cineva ce-mi spune pe nume
Și să mă iubească ea sincer,
Chiar e tot ce mai vin și
mai și cer.
Câte am pierdut
Câte am pierdut
Am pierdut multe în viaţa aceasta,
Şi nu mai sunt eu bucuroasă,
Cum am fost parcă vreodată.
Am înnotat în sângele morţii,
Fâcând un pas,nebun
Şi straniu.
Dar nu regret,că l-am făcut
Aşa a fost dat de la DUMNEZEU.
Mi-a fost dat multe ori să greşesc,
Să plătesc şi foarte scump.
Dar chiar şi astăzi nu sunt
Ceia care am fost .
M-am schimbat ,dar stau şi mă ìntreb
E bine oare ceia,ce fac?
Încă sper...
Încă sper...
Când sunt cu tine ma scufund,
Ma ascund printre sentimentele ce fug,
Si ma alin cu zâmbetul tău profund,
Dar e normal când te privesc
Sa simt ca îmbătrânesc?
Simt ca ma ranesti intenționat,
Te ai purtat frumos cu mine
Si dupa ai plecat.
Te ai dus la ea
Crezând ca te va ajuta.
Dar sper ca știi,
Oricât de mult vei cauta,
Un suflet ca al meu nu vei găsi.
Căci doar eu te am iubit
Si te voi iubi necondiționat..
Chiar de nu am fost niciodată împreună,
Mereu m ai făcut sa zâmbesc
Cu un simplu "buna",
Îmi vorbești foarte frumos,
Dar mereu pe dos.
Sper sa fii fericit alături de ea,
Dar mereu voi spera
Ca intr o zi sa ma aflu in mintea ta,
Asa cum acum e ea...
Saruta-mi ochii
Saruta-mi ochii daca vrei,
Nu buzele, nici sânul,
Saruta-mi tampla-ngandurata,
Căci vor sublimul ochii-mi grei
De-atata patima lumească,
Saruta-mi ochii,doar atât,
Iubirea ta sa fie adevărată
Și pura ca și fulgii albi în noapte
Când stelele pe cerul negru scot scântei..
noapte buna
este-a visatorilor,
sau a umblatorilor.
a iubitorilor,
sau a uratorilor.
aproape im sincron perfect,
dar totusi cu un mare defect.
diferit o simtim,
mintile ne bucatim.
disperati o folosim,
si-ncercam sa ne-odihnim.
noapte buna.
Cât de greu
Albastrul de la apus
Ne-a adus un moment în plus
Pe când al tău supra apus
Ne-a dus zâmbetul în sus
Cât de greu a fost să-i cer
Inimii sa plece în cer
Să se întoarcă cu al meu tată
Cu lacrima deja uscată
Prin sicrie am umblat
Prin cimitire am strigat
Al meu tată mort sa vie
Să-i dedic o poezie
Să-i arat cu amănunt
Casa în care m a crescut
Să-i prezint al lui fecior
Ginerele și un nepot.
Roșu
Rubin.
Sângele uscat piatră devine.
Mângâie-mi rana cruntă, revine,
Dar de durere, ca noapte, mi-e dor
Vremuri urâte, fapte, e omor.
Spin.
Trandafir devine ascuțitul crin.
Un pic de iubire, nesimțitul fir
De floare, dându-l, ținându-l, tot doare,
Ceruri neclare, și dragostea moare.
Alint.
Atât mai vreau pe astă lume.
Cineva ce-mi spune pe nume
Și să mă iubească ea sincer,
Chiar e tot ce mai vin și
mai și cer.
Câte am pierdut
Câte am pierdut
Am pierdut multe în viaţa aceasta,
Şi nu mai sunt eu bucuroasă,
Cum am fost parcă vreodată.
Am înnotat în sângele morţii,
Fâcând un pas,nebun
Şi straniu.
Dar nu regret,că l-am făcut
Aşa a fost dat de la DUMNEZEU.
Mi-a fost dat multe ori să greşesc,
Să plătesc şi foarte scump.
Dar chiar şi astăzi nu sunt
Ceia care am fost .
M-am schimbat ,dar stau şi mă ìntreb
E bine oare ceia,ce fac?
Încă sper...
Încă sper...
Când sunt cu tine ma scufund,
Ma ascund printre sentimentele ce fug,
Si ma alin cu zâmbetul tău profund,
Dar e normal când te privesc
Sa simt ca îmbătrânesc?
Simt ca ma ranesti intenționat,
Te ai purtat frumos cu mine
Si dupa ai plecat.
Te ai dus la ea
Crezând ca te va ajuta.
Dar sper ca știi,
Oricât de mult vei cauta,
Un suflet ca al meu nu vei găsi.
Căci doar eu te am iubit
Si te voi iubi necondiționat..
Chiar de nu am fost niciodată împreună,
Mereu m ai făcut sa zâmbesc
Cu un simplu "buna",
Îmi vorbești foarte frumos,
Dar mereu pe dos.
Sper sa fii fericit alături de ea,
Dar mereu voi spera
Ca intr o zi sa ma aflu in mintea ta,
Asa cum acum e ea...