Ornament
poemele tale.
ornament.
buze întredeschise.
ochi de cafea.
pix fără cerneală.
vârf fără stăpân.
alfabet nescris.
pași inexistenți.
rimel scurs.
n-are un nume sub titlul.
pereți de porțelan.
sfârșit.
și poate n-or să ajungă
niciodată pe hârtie,
dar trăiesc.
și ard.
și spun tot pe dosurile tale de palme.
și tac în continuare.
Poezii din aceiaşi categorie
Fără Titlu
Dacă mi-ai fi spus cândva
Că voi aluneca așa
De pe piedestalul meu
Ți-aș fi râs în față.
Dacă mi-ai fi spus atunci
Că voi cădea pe brânci
Si că voi ajunge-așa
Aș fi spus: "Niciodată!"
Însă, oricât de nostim ar părea
Ai avut dreptate atuncea
Căci astăzi sunt căzută-n stânci.
Să urc-nu pot, am răni adânci.
,,Prietenii"
Am fost pe înălțimi
..și am căzut,
Am vrut să mă ridic
..dar n-am putut
M-am pipăit dacă-s întreg
..durere am simțit,
Dar nu în trupul meu de lut
..și-n eul meu rănit
În juru-mi atent am privit
..nimic nu am văzut,
Doar răutate am simțit
..în cei ce am crezut
Erau ,,prietenii" de casă
..cu ei m-am afișat,
Am împărțit multe în viață
..dar au trișat
Nu toți, dar unii m-au împins
..meschini au fost,
Acum stau agățați pe post
..și îmi asum un cost
Am renunțat la întâlniri
..și la petreceri multe,
Și pragul casei azi îmi trec
..puțini, să mă salute
Nu e ușor să pierzi pe cineva
..apropiat ție,
Iartă, dar ține minte, nu uita
..și lecție să-ți fie
.......................
Acum îi număr pe o mână
..pe cei adevărați,
Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"
..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
,,Nu te enerva" în islandeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bara eitt orð
Sagt af handahófi
Ófyrirgefanlegt
Það slær mig niður.
hjartað trúir
Hugsun mælir það,
Þögnin er horfin
Að eilífu.
Því miður er það eðli mitt,
En alltaf í huganum segi ég þetta:
"Ekki verða reiður!"
ekki verða reiður ekki verða reiður
Orð geta verið blekkjandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Að engin reiði sé góð.
Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi
Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin mín.
Bara eitt orð
Það vekur mig þungar hugsanir
Og bara með þeim
Það umlykur mig.
Það er öfund
Það kemur sem byrði
Og ólýsanleg martröð
Nóttin í draumnum lækkar.
Því miður er það eðli mitt,
En alltaf í huganum segi ég þetta:
"Ekki verða reiður!"
ekki verða reiður ekki verða reiður
Orð geta verið blekkjandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Að engin reiði sé góð.
Kannski óviljandi stundum verður þú fyrir höggi
Í einu orði sagt, það er ekki viðeigandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Komdu og brostu og hlustaðu á ráðin.
Og þú munt vita
Að segja þér
Allavega,
allir sem
Ekki verða reiður!
ekki verða reiður ekki verða reiður
Orð geta verið blekkjandi.
ekki verða reiður ekki verða reiður
Að engin reiði sé góð.
Ekki verða reiður!
O societate bolnavă
Noi nu avem nevoie de psihologi,
dar trăim într-o lume bolnavă.
Nu vorbim despre inimi rupte,
despre traume ascunse,
despre copii crescuți în umbra unui zâmbet fals.
Nu ne trebuie analize,
ci doar o adevărată privire în suflet.
Dar suntem prea orbi pentru asta.
Noi spunem că femeile ușoare sunt doar rezultatul alegerilor lor de a se indentifica în societate,
dar ce știm despre mamele lor?
Cum ajung să fie doar umbra unui dor adânc,
cautând o validare pierdută?
Le condamnăm, fără ca mai întâi să analizam, dar le vedem ca un simptom al unei boli mai mari.
O rană ce nu s-a închis niciodată.
Nu vorbim despre violatori,
dar acei bărbați nu sunt doar monștri,
sunt copii crescuți în haos,
unde iubirea era doar o iluzie,
un joc de cuvinte aruncate în vânt.
Ei sunt rezultatul unei lumi care i-a învățat
să iubească doar prin violență,
să consume, să distrugă pentru a simți ceva.
Noi nu ne gândim că, poate,
copiii noștri vor deveni cei care ne vor răni,
vor ajunge să vândă dragostea pentru un strop de drog,
să vândă corpul pentru o validare falsă.
Și nu putem da vina pe nimeni
decât pe noi, cei care nu am învățat să iubim
fără să așteptăm ceva în schimb.
Noi nu avem nevoie de psihologi,
dar trăim într-o lume bolnavă.
O lume în care am uitat ce înseamnă să vindeci,
ce înseamnă să spui „te iubesc” fără să aștepți nimic.
Și poate că fiecare dintre noi
poartă o rană nevăzută,
un gol emoțional pe care îl umplem
cu lucruri care nu ne fac decât să murim puțin câte puțin.
Nu susținem comportamentele acestea,
dar în fiecare dintre noi
există o fărâmă de aceleași răni,
de aceleași greșeli,
pentru că nu știm să vindecăm,
nu știm cum să trăim într-o lume care ne învață să uităm.
Vrem să condamnăm,
vrem să adâncim ura în aceste răni,
dar trebuie să înțelegem:
suntem toți rezultatul unui sistem
care nu știe cum să vindece,
cum să iubim fără frică, fără egoism.
Poate că, într-o lume mai bună,
copiii noștri nu ar vrea să-și vândă corpul,
nu ar căuta droguri pentru a simți că trăiesc,
pentru că nu am mai lăsa durerea să le definească viața.
Cântec ispitei
De mi-ați pune un catarg,
Și un pic de vânt în vene,
M-aș aventura în larg,
Să vânez nebun sirene.
Să le jupuiesc de solzi,
Până dau de altă rasă,
Să îmi cânte cu rapsozi,
Să-mi danseze sus pe masă.
Solzi de pește între buze,
Sânii de sirenă-n palmă,
Poseidon să mă acuze,
Că de-o lună, marea-i calmă.
Haide, cântă-mi pe sub val,
Să te îneci în mine toată,
Să te scot apoi pe mal,
Cu privirea învolburată.
Să te duc în lumea mea,
Și să-ți fac din lut statuie,
Să mă rog umil de-o stea,
Sus în ceruri să ne suie,
Iar de nu, să-mi pui catarg,
Și un pic de solzi pe venă,
Ca să mă scufund în larg,
Să mă-ntruchipez sirenă.
Alte poezii ale autorului
Diagnostic.
azi am cules
durerea din mine
ca pe flori ofilite
într-un ceas fără secunde.
și-am scris.
atât.
nimic mai mult.
nimic mai puțin.
doar am scris.
Iar lumea a zis:
„E poezie.”
Dar poezia are în bagaj
dureri de cap
pe bandă rulantă
și un diagnostic greșit?
N-am chef să fiu muzeul nimănui.
nu te mint, crede-mă când îți spun
că n-am chef să fiu visul tău frumos
împachetat ca un cadou de aniversare
pe când tu nici măcar n-ai bătut la ușa mea
să mă întrebi ce vreau.
n-am chef să mă pui pe un vârf de piedestal
din ce-ai crezut tu că sunt,
din nepăsare și ignoranță în plus sau în minus,
iar tu doar să pleci când încep
să respir real în preajma ta.
ți-am zis ca eu nu-s carte de poezii vechi,
nu te-am scris pe tine,
n-am scris-o nici pe ea,
nu m-am scris nici pe mine,
dar eu nu recitesc nimic.
nu-s nici citat pentru bio,
rana ta de exprimat artistic,
din care să experimentezi cat
de mult pot duce
pentru tine.
sunt întreagă și uneori, da,
îmi dau permisiunea să
o iau razna și să las vasele nespălate în chiuvetă.
dar putem lăsa imperfecțiunile pe mai târziu,
undeva pe la sfârșitul listei noastre.
și dacă-mi spui că te inspir ca nimeni altcineva,
îți zic doar cu frumosul: nu mă copia vreodată în muzeu.
trăiește-mă sau pleacă pe ușă.
*Zile de Mai în August
Timpul, pe uscat,
se scurge-ncet, nesimțit,
prin lacrimi risipite-n vânt.
Câte zile de Mai, în August strânse,
șoptesc să le gustăm separat?
Te uiți în oglindă, uneori,
sau doar eu caut răspunsuri pe pleoape,
obosită?
Câte priviri întorci, un deochi rece?
Câte dureri de cap să duci, pe vârful limbii?
Frigiderul plin, dar sufletul gol,
Cât poți simți?
Un doliu înmărmurit cu dulceață de zmeură,
Zahăr pudră sau lămâie?
Sticlele de vin privesc invidioase,
pe care o deschizi, în final,
început sau sfârșit?
Rujul șters, urme pe șervețel,
Durere astupată cu vată,
ai uitat apusul, oare?
Îți privești chipul în oglindă,
ce s-a schimbat din nou?
Părul după ureche, ochi de sticlă,
Descântec pe guler,
minte lucidă, în perdele-ascunsă.
Pe suspine numeri bătăile inimii,
cine le-a sărutat,
pe marginea prăpastiei?
Iris Căprui
mi s-a spus că nu poți face nimic.
nu te poți opune.
ochii căprui
nu se scriu în poezii.
au spus că sunt
prea cuminți.
prea pământeni.
prea buni.
nu sunt văzuți demni de poezie.
nu sunt aleși, nu sunt lăudați.
dar poate un poet,
poate o poetă,
au ochii căprui.
nu e păcat?
dar nu am putut închide pleoapele
și eu am văzut
cum toată lumea
se strânge în ei
și tace.
și m-a durut
că nimeni n-a știut
să-i vadă
în timpul său
iris căprui.
m-am îndrăgostit.
Vineri
încă port în mine ecoul expirat,
un semn de înviere,
ca un ton rece, pe fundal,
ca un abur rămas pe cana mea fără tartă,
ca un nume pe care nu-l mai rostesc,
dar care mă apasă pe tâmple
și-mi activează durerea de cap.
astăzi, cafeaua nici n-o mai încălzesc după suflet,
o beau în amărăciunea crudă,
fără zahăr, fără tine,
fără mine, pe linia de plutire,
fără întrebări.
poate că nu era despre „Noi” nici azi, Vineri.
poate că nici „Eu”
n-am fost pe deplin pentru tine,
într-o zi de Joi
care a uitat să devină Vineri
în zâmbetul nostru șters.
și totuși, încă mă trezesc
că-ți păstrez locul la masă.
mă poți judeca?