De la înserat,

Valurile se înălţau

Până dincolo

De Trece-Zi,

Iar eu,încercam să ajung

Cât mai aproape

De Chiamă-Lună.

Stelele,cocoţate sus,

Nu aveau frică

De Atinge-Marea

Şi plecate să se întalnească

Cu Miază-Vânt,

Aruncau în urma lor

Scântei îndepărtate.

Liniştea se auzea peste tot…

Linişte-'n valuri…

Dragoste-'n flori,

De Regina-Nopţii îmi amintea,

Şi cercuri de apă

Sub stelele boltă gândeam…

Ecoul, punea stavilar

Peste Ochii-Lumii

Şi, spărgând valurile,

Stiga spre începuturi:

--Copil de vânt

Cu umeri goi

Şi pielea fină,

Ai uitat zilele roz!!!???

De nicăieri ,

Se auzea în sparte unde...

Ceva nelamurit,

Împrăştiind mozaic în sclipiri,

Iar valurile se înălţau

Iar şi iar

Pâna dincolo

De acuarelele

De la Trece-Zi….

Cel mai frumos loc de pe pământ,pentru mine 

Nu e mirifica pădure,nici țărmul mării,

E cămăruță in care creez vise,

Modelez gânduri,simt trăiri aprinse.

Cel mai frumos loc de pe pământ 

E căminul in care sufletul îmi canta,

Unde iubirea strălucește.

Privesc pe geam nemărginirea zărilor   

Și sublimul zbor al rândunelelor ,și zâmbesc:

Acolo unde trăiesc,simt și gândesc 

E cel mai frumos loc de pe pământ..

Crescănd și dăndu-ți seamă, 

Uimești făcând minuni,

Visând și învingând teamă,

Trec nenumărate luni.

Când în sfârșit ai  învins teamă,

Te apucă o forță nemărginită,

Urlând dobori ce se destramă,

Te simți având putere infinită.

Învins-ai teamă nespus de ușor,

Și parcă te-ai îmbrăcat într-o putere,

Spre sfârșitul vieții tale î-ți iei zborul, 

Și simți o mare durere.

conversații tăcute -

sub seninătatea năbădăioasă

a lunii,

estompează lumina tremurătoare

a felinarelor;

amărăciuni și întristări

sunt luate de sunetele blânde

ale unui flaut,

duse hăt-departe,

până la picioarele din piatră

ale anticelor

temple.

dead in the eyes,

i pierce your soul;

you look at me

but i want you to go.

every time a soul passes by,

all i wanna do is scream and die;

their lives go past me like it's okay,

but my breathing has to pay.

for this crowded room's a hell,

the people in it; im not feeling well.

im surrounded by hawks

their voices are shocks —

i feel them in my bones and soul,

every second there's a new hole

in myself, i have to contain;

i don't want them to feel my pain.

Un vânt suflă peste mări și țări,

Un val aduce schimbări și-nvățări.

O rețea nevăzută se întinde,

Lumi diferite, acum se prind.

Credințe vechi, în fața noilor zei,

Caută sens în aceste vremi grele.

E luptă între tradiții și modern,

Între sacru și profan, un etern semn.

Dar poate-n valul globalizării,

Se află și-o șansă de împăcare,

Un dialog între culturi și credințe,

O punte spre înțelegere și iubire.

Am parcurs  drumul
Fără călăuză
Tare aș fi vrut
O umbră protectoare
Când  îngerul
S-a ridicat
De pe umărul meu
Și a rămas  locul
Pe trupul ce mă doare,
Căutând mereu
Poarta zilei următoare

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmântul de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar,cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă, ne zâmbește.

Am alergat
Un val să prind
În  imensitatea mării ,
Tăcerea m-a cuprins
Prin liniștea
Care în amurg
Cheamă în larg briza.
Doar printr-un val,
Chiar de la mal
Nisipul m-a lunecat
În gândul meu
Prin licăritul unui far…
,,Restul e tăcere,,.

… Domnul își  continuă pașii călăuziți de bastonul lui alb ca într-o plimbare în amurg. Merge agale, nu deranjează trecătorii, dar uneori  trecătorii grăbiți, involuntar îl lovesc cu sacoșele lor, cu neatenția lor, chiar și cu nepăsarea. Fatalitate, ar spune unii, se înnopta și  trecătorii erau nervoși, chiar înjurau că nu se aprinde iluminatul stradal mai repede deși nu era chiar întuneric de nu se putea merge pe stradă. Omul cu bastonul alb se oprește , lovește ușor un coș de gunoi stradal și lasă în coș un șervețel cu care s-a șters la ochii, poate a șters câteva lacrimi…Continuă drumul cu pasul lui controlat, ajungând în dreptul unui gard de fier ce străjuia curtea și biserica ,, Izvorul Tămăduirii,,. Pipăie sulițele gardului, se lipește de el, cuprinde bastonul alb intre palmele împreunate ca în  rugăciune și cu ochii îndreptați spre cer, se aude  glasul ce-i mulțumește lui Dumnezeu  pentru toate putințele și neputințele lui de a percepe lumea și tot ce-l înconjoară cu ochii sufletului, cu simțul  trăirii și al discernământului, toate  considerându-le daruri cerești. Se îndepărtează de gard și precum s-ar adresa cuiva din fața lui, spune încet, din când in când mai tare : ,,Tatăl nostru care ne ești în ceruri…..Facă-se voia ta…..Și mă iartă Doamne….Și eu iert greșelile greșiților mei…!,,. Apoi își face semnul crucii,coboară bastonul alb, sprijinul lui permanent, fixând cu el pământul ,caută direcția drumului spre întoarcerea acasă. Crucea ce străjuia turla principală a bisericii strălucind în noapte se înălța  spre cer, parcă  vrând să se contopească cu stelele,sau, poate  dând zbor rugăciunilor spre neant.
Cu același pas domul omul cu bastonul alb trece pe lângă vitrine luminate, oameni grăbiți, oameni veseli,poate unii  triști, dar tristețea nu se poate auzi, ea, poate fie văzută, simțită…
Din față veneau spre el glasuri de copii veseli, zglobii și  deodată in jocul lor lovesc bastonul, îl lovesc pe domnul care se dezechilibrează, cade  și bastonul se rulează departe de el…
- Vă rog dați-mi bastonul, vă rog bastonul dați-mi-l!
Tatăl și copiii care se jucau, imediat îi dau ajutor să se ridice, îi dau bastonul și mereu se scuză,  se roagă să fie iertați,  se interesează dacă în cădere nu s-a lovit. Zâmbetul politicos luminează chipul nevăzătorului care îi asigura pe copii că totu-i bine și apoi își spun la revedere. Copiii plecă privind triști în urmă. Omul mai rămâne pe loc, își trece palmele peste bastonul alb,  tactil caută să se localizeze mai aproape de partea  laterala a trotuarului…Mersul îi este puțin șchiopătat  , durerea  nu-i oprește drumul către  casă. Își spune ca pentru el,  că-i pare rău ca le-a stricat veselia ștrengarilor.
În sensul celălalt al drumului, tatăl cu cei doi copii dojeniți de el, încearcă să le explice de ce  domnul nevăzător are bastonul alb deși nu vede culorile, spunându-le că bastonul este alb să fie văzut de cei care văd, pentru a nu  deranja persoanele nevăzătoare, cum au făcut ei. Unul dintre copii îi spune că mai bine era ca domul să fie însoțit de cineva, să-l țină de mănă așa cum sunt ținuți de mână copiii…Tatăl profund impresionat le spune că uneori oamenii care văd sunt neatenți, nepăsători față de cei ce văd doar cu sufletul.
Un om și bastonul lui alb urcă în liniște treptele scării care duc spre apartamentul lui. De la etajul unu se deschide o ușă:
- Mulțumim frumos domnule Petru, să știți că a  venit de la deranjamente cineva și a remediat iluminatul pe casa scării, datorită apelului telefonic făcut de dumneavoastră.
Cu același  zâmbet politicos, domnul , se bucură că s-a  rezolvat cu iluminatul pe casă scării și îi urează vecinului noapte bună.
- Noapte bună vă spun și eu, domnule . Dar, de ce șchiopătați, ce-ați pățit ?
- De data aceasta, vecine, a fost seara mai întunecată, nimic altceva...                                                     
E noapte pentru văzători . Nevăzătorii și ei visează...  Bastonul nevăzătorilor este alb să fie văzut de cei ce văd...Povestea aceasta cu adevărurile ei nu-i scrisă în alfabetul Braille, este scrisă doar pentru văzători.

Doamne primește planeta și nu ne părăsi…
Îmi este frică de ziua ce o trăiesc
Îmi este frică de ziua de mâine
Am un rest din frica ce zilnic o primesc
Și - un sold pentru ziua ce nu știu când vine.

Doamne privește planeta și nu ne părăsi…
Pe un colț de cer, cândva un cer senin
Cohorte de nori în ură se adună
Liniștea păcii-i răvășită de furtuni,
Șenile de tanc vrea totul să răpună.

Doamne izbăvește planeta și nu o părăsi
Îmi este frică chiar și-n ziua aceasta
Să nu fim striviți de zidul nopții
Și peste noi să nu s - arunce năpasta,
O plămădeală a urii și-a demenții.
Doamne, primește-o, privește-o, izbăvește-o…

E ziuă și sună sirenele în disperare…!

E noapte și sună sirenele în disperare…!

Tăcuți și-nspăimântați copii rătăciți, copii cu mamele alături și câțiva bătrâni  care au mai putut ajunge, cu toții coboară în întunecatul adăpost.

Nimeni nu spune nimic, doar tresar la zgomotul exploziilor și își fac cruce. Din ce în ce mai des tresar și își fac cruce…

Un copil lipit de mama lui își face și el semnul crucii   imitând-o pe mamă și apoi cu mânuța la gură , păstrând liniștea din întuneric, îi spune: - Mami , dar eu mi-am făcut rugăciunea când am vrut să mă culc, de ce trebuie să mă mai închin? Acum știu de ce m-ai adus aici, ai vrut să mă pedepsești că  am plâns  la dentist, că nu am mers la grădiniță și că nu am mâncat tot din farfurie. Mami, îți promit că nu mai plâng la dentist, merg la grădiniță și voi mânca tot din farfurie. Te rog scoate-mă de aici, mă sperie întunericul și tresăririle tale…

Strângându-l la piept, mama îi spune tot în șoaptă, că o perioadă de timp nu va merge nici la dentist și nici la grădiniță.

- Dar la tobogan , în parc pot să mă duci?

 Într-un târziu mama îi spune că toboganul e sfărmat.

- Atunci , hai să plecăm de aici, eu am să mănânc tot din farfurie și nu vreau să vină tata acasă și să nu ne găsească. Te rog nu mai fi supărată pe mine.

În încăperea strâmtă și întunecată se aud plânsete și rugăciuni la Dumnezeu . Mama îi spune copilului că nu pe el este supărată, ea este supărată pe ,, RĂZBOI,,.

- Mami, am să-l pedepsesc eu pe ,,  RĂZBOI,,!

E întuneric, sirenele sună în disperare și se aud șoapte de durere. Din întuneric cineva… Sau toți spun ,, copile să pedepsești războiul….!