Стихи из этой категории
Zâmbesc și plang
Știind că viața nu e nesfârșită
Închid în clipă infinitul,
Privesc spre cer-sunt fericita,
Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.
Dar suflete se sting,
Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..
O,vei apune-al vieții noastre soare?
Cu-atat mai mult eu te iubesc.
Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate
Precum un clopot,târziu în noapte..
Ma-ntorc la clipa de acum,
Doamne,as inchide-o-n vesnicie
Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,
Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,
Cu+al marii fascinant albastru,cu frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.
E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:
O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..
De-aceea iubesc fiece răsărit
Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.
Zâmbesc,și plâng...înca exist...
Gânduri 5
Lumina înfruntă orice întuneric
Ca Soarele în lobul său sferic,
Ce îți dăruiește energia în viață
Și-ți topește-n suflet sloiul de ghiață.
Depășești cu putere, ardoare
Orice eveniment care doare.
Lupți cu întunericul malefic
Și îți dorești un climat benefic.
Identifici s-apuci o cale măiastră
Precum a cerului culoare albastră.
Încerci să descoperi în suflet
Un drag sentiment și răsuflet.
Întunericului din noapte
Stelele și Luna-i sunt înțelepte,
Transformându-i paradoxul
Astfel ca magia să fie influxul.
Lumină-n suflet și în minte,
Iubire ce nu se dezminte.
Petreci momente fără de cusur
Chiar dacă părul ți-este sur.
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
State of flow
defectele omenești n-au remediu
un car de flori răsturat în mijlocul drumului
în noroi
nu ascunde imperfecțiunea Creației
sângele păsării împușcate e ca un cuțit
înfipt în inimă
trebuie să ai toate defectele fiarei
să împuști o pasăre
să strivești sub tocul pantofului un greiere
care cântă
să-ți umpli buzunarele de la haină cu pietre
și să arunci după primul fluture
pare ireal când vezi ghiocelul
deasupra zăpezii
într-un un gest aproape rușinat
de smerenie
cerșind parcă iertare pentru toate defectele lumii…
Poezia gand
Poezia aceasta nu e doar o poezie,e un gând..
Un gând pentru tine..
Ea n-ar exista daca tu n-ai citi-o.
Poate spui:Dar cum,eu o vad.
Da,ochii tai o fac sa existe..
Altfel,s-ar pierde printre neauzite suspine,
S-ar risipi ca un val,ca o adiere de vânt,
In abisul inexistenței ar cădea,
Lăsând în urma ei sunete-atât de triste.
Dar pentru că tu exiști ea are sens..
Așadar,mulțumesc,suflete,
Acum,când se lasă noaptea grea,
Căci prin tine poezia mea
Prinde viață,are aripi deschise..
arhivă, raft 4
N-am mai scris de câteva zile, lungi, inerte
n-aș spune din teamă
căci varul de pe pereți se mai cojește,
cu timpul.
Am lăsat să curgă zilele, o inerție proastă
să se amestece, ca apa și uleiul
Căci nu vreau să-ncep elegia
cu tot ce-am mai arhivat prin creier,
din instinct
m-aș înjura cu logica
și cu răbdarea.
Aș creiona un gol absurd
de ne-nțeles, o critică a teoriei despre om
Aș umple bule de oxigen cu gol.
Aleg să mai așez un raft, acolo sus
să îndes registre care dau pe-afară
cineva să le crape post-mortem
s-aibă ce să pună pe foc,
hârtie galbenă și ieftină,
goală.
Zâmbesc și plang
Știind că viața nu e nesfârșită
Închid în clipă infinitul,
Privesc spre cer-sunt fericita,
Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.
Dar suflete se sting,
Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..
O,vei apune-al vieții noastre soare?
Cu-atat mai mult eu te iubesc.
Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate
Precum un clopot,târziu în noapte..
Ma-ntorc la clipa de acum,
Doamne,as inchide-o-n vesnicie
Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,
Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,
Cu+al marii fascinant albastru,cu frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.
E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:
O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..
De-aceea iubesc fiece răsărit
Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.
Zâmbesc,și plâng...înca exist...
Gânduri 5
Lumina înfruntă orice întuneric
Ca Soarele în lobul său sferic,
Ce îți dăruiește energia în viață
Și-ți topește-n suflet sloiul de ghiață.
Depășești cu putere, ardoare
Orice eveniment care doare.
Lupți cu întunericul malefic
Și îți dorești un climat benefic.
Identifici s-apuci o cale măiastră
Precum a cerului culoare albastră.
Încerci să descoperi în suflet
Un drag sentiment și răsuflet.
Întunericului din noapte
Stelele și Luna-i sunt înțelepte,
Transformându-i paradoxul
Astfel ca magia să fie influxul.
Lumină-n suflet și în minte,
Iubire ce nu se dezminte.
Petreci momente fără de cusur
Chiar dacă părul ți-este sur.
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
State of flow
defectele omenești n-au remediu
un car de flori răsturat în mijlocul drumului
în noroi
nu ascunde imperfecțiunea Creației
sângele păsării împușcate e ca un cuțit
înfipt în inimă
trebuie să ai toate defectele fiarei
să împuști o pasăre
să strivești sub tocul pantofului un greiere
care cântă
să-ți umpli buzunarele de la haină cu pietre
și să arunci după primul fluture
pare ireal când vezi ghiocelul
deasupra zăpezii
într-un un gest aproape rușinat
de smerenie
cerșind parcă iertare pentru toate defectele lumii…
Poezia gand
Poezia aceasta nu e doar o poezie,e un gând..
Un gând pentru tine..
Ea n-ar exista daca tu n-ai citi-o.
Poate spui:Dar cum,eu o vad.
Da,ochii tai o fac sa existe..
Altfel,s-ar pierde printre neauzite suspine,
S-ar risipi ca un val,ca o adiere de vânt,
In abisul inexistenței ar cădea,
Lăsând în urma ei sunete-atât de triste.
Dar pentru că tu exiști ea are sens..
Așadar,mulțumesc,suflete,
Acum,când se lasă noaptea grea,
Căci prin tine poezia mea
Prinde viață,are aripi deschise..
arhivă, raft 4
N-am mai scris de câteva zile, lungi, inerte
n-aș spune din teamă
căci varul de pe pereți se mai cojește,
cu timpul.
Am lăsat să curgă zilele, o inerție proastă
să se amestece, ca apa și uleiul
Căci nu vreau să-ncep elegia
cu tot ce-am mai arhivat prin creier,
din instinct
m-aș înjura cu logica
și cu răbdarea.
Aș creiona un gol absurd
de ne-nțeles, o critică a teoriei despre om
Aș umple bule de oxigen cu gol.
Aleg să mai așez un raft, acolo sus
să îndes registre care dau pe-afară
cineva să le crape post-mortem
s-aibă ce să pună pe foc,
hârtie galbenă și ieftină,
goală.
Другие стихотворения автора
SCRISOARE CATRE TOAMNĂ
TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…
Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmânt de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar, cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă ne zâmbește.
IN MEMORIAM EMINESCU
Îmi este dor, de ultimul tău dor oftat ,, MAI AM UN SINGUR DOR,, și de scrisorile tale îmi este dor, caut pe cer ,, LUCEAFARUL,, și la lumina lui să-ți recitesc ,, SCRISOPRILE,, una câte una de la prima ,, SCRISOARE,, până la a cincea scrisoare, să las gândurile să adune din înaltul cerului versurile tale ca pe niște stele căzătoare pe pământ , pe-al tău mormânt…
Te caut EMINESCU, te caut mereu, printre gândurile mele, printre cărțile tale îl caut pe ,, SĂRMANUL DIONIS,,. Cuprinsă într-un fior de,, MELANCOLIE,, se face seară, recitându-mi ,, SEARA PE DEAL,,, căutând cu privirea prin geam ,, MISTERELE NOPȚII,, privind totodată ,, LA STEAUA,,.. la steaua ta privind.
,, SI DACĂ…,, ,, TRECUT- AU ANII,, ,, UN LUCEAFAR,, și ,, NOAPTEA ,, și ziua rămâne pe cer.
,, NUMAI POETUL,, : ,, Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor
Trece peste nemărginirea timpului,,.
,, O RĂMÂI..,, , rămâi la mine EMINESCU și în cărțile de pa raft și în sufletul meu : ,, Cu mâine zilele-ți adaogi
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua ta de azi ,,
Sfântă zi românească : 15 ianuarie 1850.
O iederă pe sârma ghimpată
Mă simt captivă între două porți
Una-i uitare, alta-i iubire
Amândouă lovesc, lovesc
Gânduri țintuite-n amintire.
Nu am curajul să mai privesc
Oglinzi cu chipuri suprapuse
Rămân iedera încolăcită
Pe o sârmă cu ghimpi ce mă strivesc.
Să nu mă chemi, nu pot să vin
Să nu mă strigi, nu pot s-aud
Rezemată de un trunchi putrezit
Un vrej de iederă mă împresoară.
Cerul mă privește printre nori,
Iar eu îi strig în rugă îngerii
Număr unu câte unu cocorii
Cum, în zbor se-ntorc…E primăvară
O iederă se-nalță printre ghimpi.
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.
SCRISOARE CATRE TOAMNĂ
TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…
Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmânt de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar, cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă ne zâmbește.
IN MEMORIAM EMINESCU
Îmi este dor, de ultimul tău dor oftat ,, MAI AM UN SINGUR DOR,, și de scrisorile tale îmi este dor, caut pe cer ,, LUCEAFARUL,, și la lumina lui să-ți recitesc ,, SCRISOPRILE,, una câte una de la prima ,, SCRISOARE,, până la a cincea scrisoare, să las gândurile să adune din înaltul cerului versurile tale ca pe niște stele căzătoare pe pământ , pe-al tău mormânt…
Te caut EMINESCU, te caut mereu, printre gândurile mele, printre cărțile tale îl caut pe ,, SĂRMANUL DIONIS,,. Cuprinsă într-un fior de,, MELANCOLIE,, se face seară, recitându-mi ,, SEARA PE DEAL,,, căutând cu privirea prin geam ,, MISTERELE NOPȚII,, privind totodată ,, LA STEAUA,,.. la steaua ta privind.
,, SI DACĂ…,, ,, TRECUT- AU ANII,, ,, UN LUCEAFAR,, și ,, NOAPTEA ,, și ziua rămâne pe cer.
,, NUMAI POETUL,, : ,, Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor
Trece peste nemărginirea timpului,,.
,, O RĂMÂI..,, , rămâi la mine EMINESCU și în cărțile de pa raft și în sufletul meu : ,, Cu mâine zilele-ți adaogi
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua ta de azi ,,
Sfântă zi românească : 15 ianuarie 1850.
O iederă pe sârma ghimpată
Mă simt captivă între două porți
Una-i uitare, alta-i iubire
Amândouă lovesc, lovesc
Gânduri țintuite-n amintire.
Nu am curajul să mai privesc
Oglinzi cu chipuri suprapuse
Rămân iedera încolăcită
Pe o sârmă cu ghimpi ce mă strivesc.
Să nu mă chemi, nu pot să vin
Să nu mă strigi, nu pot s-aud
Rezemată de un trunchi putrezit
Un vrej de iederă mă împresoară.
Cerul mă privește printre nori,
Iar eu îi strig în rugă îngerii
Număr unu câte unu cocorii
Cum, în zbor se-ntorc…E primăvară
O iederă se-nalță printre ghimpi.
Toamnă, toamnă
Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.
Ai norii paji
Cu zile galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.
Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.