O lume....

Vino! de-ai ști de când eu te aștept

Sunt dependentă de-o ultimă ímbrăţişare

A mea durere crește și parcă nu e drept

Că ne-am găsit și ne-am pierdut

Fără să fim pentru ultima oară.

Vino! Degrabă în brațe să mă strângi

Să mă scapi de toată durerea

Să-ti zâmbesc obscen de timid

Cunună să ne fie un vin și plăcerea.

Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon

Sa îți cobor în ritm de blues pe piele

Să mi te fac din om, nemuritor

Tu să mă faci, cea mai fericită femeie.

Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic

Să-ți fiu femeie pe ascuns

Să mă poftești c-un dor artistic

Să mă ai...si să nu-ţi fiu de-ajuns!

Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă

într-un ultim pahar de vin

Scânteia țigării s-o ținem aprinsă

Pana când zorile se vor ivi.

Vino! Te-aştept în octombrie

De-un an mi-e toamnă să fim

Să simt cum îmi curge prin vene

Picături de viaţă din noul tău vin.. 

La fiecare ceas de miez de noapte

Mi-ascult iar gândul vorbindu-mi la pertu,

Și las condeiul să treacă iar la fapte,

Eu simt, iubito, că muza mea ești tu.

O zi de aș avea numai cu tine,

Ți-aș recita tot ce-am scris pân-acum,

Dar cum noi dormim în paturi străine

Fac din strofe până la tine drum...

Versul, rima, e fața ta zglobie,

Iar ritmul, chiar ochii tăi de catifea,

Scumpo, ești material de poezie

Fii inspirația din viața mea... 

mi simt a mea respirație întretăiată,

Aud ale tale cuvinte tari,

Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,

Cred că leșin de atât rău.

Furtună de cuvinte , care mai de care ,

Mă dor mușchii, mai bine oasele,

Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,

De frica ce o duc de tine,

Mă pot opri doar dacă pun capăt

Acestui proces întârziat.

Tu lume , chiar mă doare,

Încețoșând a mea ființă moale.

Prind ură și nervii îmi cedează,

Mereu cu ochii încinși de furie.

Două făclii aprinse ,

Nestinse pe veci de-acum.

Oprește-te , îmi spui tu lume ,

Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,

Căci cu el mă rănești adânc,

Fac afaceri cu inima ,

Să mă consum , să mă sting ?

Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,

Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,

Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,

Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.

Am adunat speranțe și visuri de copil,

Le-am strâns într-o trăistuță

Să nu le pierd nicicând.

Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,

Și-am sigilat-o în suflet,

Să n-o uit niciodată.

Dar, în vâltoarea vieții,

Apar nori și furtuni …

Ne pierdem în minciună și devenim imuni.

Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,

Iar în final ajungem,

Să fim niște nebuni.

Apoi, sleiți de vlagă

Trăim în resemnare,

Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.

Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,

Iar drumul pocăinței

      E doar o FUNDĂTURĂ!

Viorica E.

De aș fi un un trandafir cu spini

Nu cred că m aș veștejii

Chiar dacă totu n mine moare

Cu un zâmbet, m ai înflorii

De aș fi un lăstar bătrân

Iar zilele mi ar fi numărate

Tu să vii să stai zâmbind

Aș întinerii în noapte

De aș fi o creangă în foc,

Arzând nu m aș vedea

N aș putea să mă sufoc

Că de ai zâmbii, nu m aș vedea

De aș fi o haină rară

Si te aș vedea venind

N aș putea să fiu uitată

Mă voi arăta lucind

Au trecut mai bine de doi ani

Și încă te iubesc ca-n prima zi,

Pot să treacă zeci de mi de ani,

Tot îmi doresc a mea să fi,

Din prima clipă-n care te-am văzut,

Am știut că suntem suflete pereche,

Aș vrea să pot să-ți dau încă un sărut,

Și să-ți șoptesc un te iubesc la ureche......

Aș vrea să vin să te iau de mână,

Să te sărut sub clar de lună,

Pentru tine le las pe toate-n urmă,

Vreau să fug cu tine-n lumea asta nebună,

CLAR DE LUNĂ"

E clar de luna...

Stele se ivesc,

Am incercat 

Sa te iubesc....

Ador deja ploaia

Chiar de e rece 

Te adorasem pe tine...

Imi erai "Rege".

Sub clar de luna 

Azi privesc

Cuvântul "Adio"

Ușor il soptesc....

Sub luna plina

Acum rostesc : 

",Am incetat ...

Sa mai iubesc "

@reper A.Turcanu 

Eu sunt tăcerea care strigă în ramuri,

Un dor învelit în cuvinte de fum,

Un fluture prins între două oftaturi

Și-un vers care plânge sub cerul postum.

Vin dintr-un sat cu tăceri adâncite,

Cu drumuri ce poartă miros de pământ,

Dar-n inima mea cresc păduri infinite

Și mări unde sufletul cântă și-i frânt.

Scriu despre umbre, dureri și lumină,

Despre lupta ce-n mine arde mereu,

Despre lacrimi ce curg fără vină,

Despre oameni, iubire... și Dumnezeu.

Poezia mea nu e joc, e chemare,

E sângele cald pe hârtie căzut,

E rana ce, arsă, devine culoare

Și glasul meu viu, când alții-au tăcut.

În fiecare cuvânt e o parte din mine,

În fiecare video – ochiul meu mut,

Font caligrafic, naturi melancoline –

Tot ce-am simțit, în tăcere-am făcut.

Și dacă te-ntrebi cine sunt, ce visez,

Sunt "Mică poetă" ... Eu ard, și creez. 

Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.

În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?

Toți au uitat...

În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,

Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.

Toți sunt ideali și vor să fie bine,

Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.

Așa-i viața, așa a fost mereu,

Suspine-n suflet, plânsete la greu...

Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...

Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.

Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,

Până și acolo trebuie să achiți o taxă.

O, ce mai viață, în prezent trăim!

Oare în iad, când o să venim,

Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?

De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...

Poate exagerez,

Poate nu-i corect

Ce gândesc,

Poate imaginația

Mi-e prea bogată,

Poate nu am fost

Niciodată,

A ta dulce fată.

Ai fost un vis.

Să ne iubim

Nu ne-a fost scris...

Nu ai fost ceva

Realizabil...

Am fost doar

Un conversator,

Foarte confortabil.

Ai fost un vis de noapte

În care mă cuprindeai

În fierbinți șoapte.

Ai fost o iluzie,

O fantasmă,

Eroul principal

Din a mea basmă...

Ai fost regele

Din al meu regat,

Ceva mai presus,

Mai mult ca împărat.

Erai soarele la răsărit,

Erai luna la apus...

Erai universul...

Ceva mai presus,

Ai fost perfecționismul,

Ceva ideal...

Pentru al meu suflet,

Ai fost ceva fatal...

E o umbra? 

Un miraj?!

Un ecou

 Sau un viraj?

Temniță

Sau libertate?

Fericire

Sau păcate?

Umbra-n suflet,  

Sau e casă ?

Rană... sau 

Momeala-n plasă

E și miere 

Și durere,

E și chin 

Dar si plăcere 

E și soare ,

E și bezna ,

E și rana mea 

Pe gleznă ...

Eu un gând 

La răsărit ,

Dar și omul 

Cel iubit ....

Îmi cer iertare mie

Ca n-am putut ierta 

Ca nu a fost sa fie

Ce cred ca trebuia...

Îmi cer iertare pentru 

Apusuri nevăzute

Pentru zilele plânse,

Momentele pierdute...

Îmi cer iertare pentru 

Clipele uitate...

Răsărituri negre..

Și pentru nedreptate..

Îmi cer iertare mie...

Pentru povesti citite...

De atâtea ori visate...

Dat totuși ne trăte...

Îmi cer iertare iar...

Ca viata care-i dar...

Am risipit jumate

Pentru ce nu se poate 

Îmi cer iertare din nou

Petru lacrimi vărsate

Pun mana pe stilou...

Le-oi imprima intr-o carte....


(A.Turcan)