Dragă jurnalule
Draga jurnalule.... azi iar e frig
Ploua și afara și în sufletel
Deși ochii nu pling
Sufletul nu mi-e de oțel...
Draga jurnalule îți scriu din nou...
De ce e asa greu sa trăiești ?!
Cind durerea suna în ecou
Iar totuși tinzi sa supraviețuiești.
Draga jurnalule iar stau în fata ta ...
Nu vreau sa ma mai plâng
Nu-mi mai blestem soarta...
Încerc sa lupt , nu voi renunța !
Poems in the same category
Corabie în suedeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Segelbåt
Kära skepp, du flyter i det till synes oändliga havet,
Till vilka kontinenter ska du åka igen den här gången,
Vad väntar dig på din nästa destination?
Segelbåt, segelbåt...
Varför sa du inte till mig att du gillar att segla så mycket?
Varför varnade du mig inte?
Varför lämnade du hamnen bara genom att vända dig ryggen för ett ögonblick?
Hur kan jag vänja mig vid tomrummet du lämnade mig?
Hur ska jag fylla den?
Segelbåt, segelbåt...
Du var lätt som en sparv,
Jag hoppas att du kommer tillbaka lyckligare än där du gick,
Jag inser att du var tvungen att gå
Det var så du kände
Det var vad du trodde.
Vi hade byggt dig så bra, av trä, rodret, däcket,
Från flera segelskivor,
Jag fäste till och med ditt ankare,
Jag vet att det inte kommer att bli lätt för dig,
Havet har sina nycker,
Du vet inte vad du kan förvänta dig,
När det blir upprört och skakar dig åt alla håll,
Han tar dig bara med på de rutter som är mer tillgängliga för honom,
När det kommer att vara svårt för dig, när du kommer att känna att du inte har något sätt att hålla dig flytande,
Vänligen titta ner, se ankaret bifogat,
Tänk att på långt håll, även på tusentals kilometers avstånd,
Jag vakar över dig, jag har dig i mitt hjärta,
Det är bara det att du inte längre är nära mig för att visa dig,
Verkligen, hur mycket vår anslutning betydde,
(I en argumenterande ton)
Må bra, släpp taget, glöm vem som skapade dig,
På två veckor var vi inte ens nära,
Om du tycker det är det ditt val...
Vet bara att jag bryr mig om dig, det är därför jag byggde dig så bra,
Som en sista uppmuntran säger jag till dig: "Du får inte skrämmas av stormarna du kommer att stöta på när du korsar havet. Glöm inte att efter stormen kommer bra väder."
Segelbåt:"Vad skulle du göra? Får jag inte stanna en dag i Rio de Janeiro? Bara en dag, det är allt jag vill, då kommer jag tillbaka till dig, jag lovar!"
M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Calul
Puneți-mi hățuri și căpăstru,
Și în manej loviți-mă cu biciul,
Am să nechez pentru deliciul vostru,
Purtând pe carne sacrificiul.
Mi-e pielea de furtună tăbăcită,
În frunte sunt țintat cu praf de stea,
Pământul plânge sub a mea copită,
Iar vântul șuieră prin coama mea.
Aruncă-mi sacul cu ovăz din iesle,
Și pune-mi o tipsie cu jăratec,
Ca să îmi crească aripi lungi, celeste,
Să pot zbura într-un ținut sălbatec,
Să bat pământul reavăn cu copita,
Cu spume în zăbală să-mi înfrâng trufia,
S-ating în zboru-mi cerul cu aripa,
Și-apoi să-mi car în spate toată herghelia,
Să zbor cu ea în galop peste planete,
Să paștem iarbă de pe Jupiter și Marte,
Și tolăniți apoi, să urmărim comete,
Cum trec la trap, ducându-se spre moarte.
La facultate!
Când am intrat la facultate era vară,
Și știu c-am învățat planificat,
Eram adolescent crescut la țară,
Și-aveam dorința de a fi educat
De mic copil am crescut animale,
Și trist eram când boala apărea,
Mă bucuram să le văd pe picioare,
Și să le pasc pe vale, asta-mi plăcea
Nu m-am gândit că voi ajunge,
În timp să intervin profesional,
Iar viața pe mine mă va împinge,
Să-nvăț să vindec boala la animal
Minunea a venit și v-o spun vouă,
Că-n "84 am intrat la facultate,
Și-am absolvit cu brio-n"89,
Veterinar fiind, acoperit cu acte
Dar să obții o diplomă de medic,
E cale lungă cu multe provocări,
Și-a trebuit să nu mă-mpiedic,
Când s-au ivit și multe încercări
Și anul întâi de facultate a venit,
Am fost cazat, repartizat în grupă,
Desigur ca student medicinist,
Și de aici boboc, băiat de trupă
La cursuri am fost cam 2 săptamâni,
Așa se începea atunci învătământul,
Și-apoi în câmp mai multe luni,
Să știi s-aduni, din ce îti dă pământul
Și cum nimic nu poți fără mâncare,
Recolta trebuia pusă-n hambare,
Abia atunci puteai merge la școală,
Pentru formarea ta, profesională
Examinările din iarnă, ușurele,
De care s-a trecut destul de bine,
Dar au venit în vară cele grele,
Și s-a căzut, ca spicele-n combine
Au fost doua materii spuse..cui,
Anatomia și chimia animală,
Care pe bune nu plăceau nimănui,
Simțind dureri și-n glanda pineală
Noroc de-aveai în anul doi să treci,
În cale apareau fizio-fiziopatologia,
Pe cap îți trebuiau prosoape reci,
Să nu te-aprinzi, să-ti conservi energia
În anul trei spuneai că doctor ești,
Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,
Iar la farmaco nimic să nu greșești,
Să știi și doza de vaccin la curcă
Când în patru, cinci se-ajungea,
În clinici să lucrăm era dorința,
Practica pe animal ne atrăgea,
Și doctori buni să fim ne era ținta
Medic să devii să porți parafă,
Aveai la final de dat licența,
Iar dacă nu faceai vreo gafă,
Doctor erai prin excelență
Nu pot încheia fară a enumera,
...și..semiologie, parazitologie,
boli infecțioase și, chirurgie,
clinică medicală, reproducție,
expertiză alimente, microbiologie
..ele sunt al profesiei abecedar,
Și care m-au format profesional,
Și cred un bun doctor medic veterinar,
Și simt să spun acum...un om normal
În facultate norocul m-a însoțit,
Și-am întàlnit o fată frumușică,
De ea pe loc eu m-am îndrăgostit,
Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Şi alb, și roșu, și verde, și albastru...
De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,
Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,
Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,
Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.
De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,
Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,
Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,
De norii stau stingheri și plâng pe stradă,
De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,
M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,
Să reapar atunci când straşnic plouă,
În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.
De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,
M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,
Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,
Să te alint atunci când mângâierea plânge.
De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,
Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,
Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,
Să sting pe veci acest război stupid și inutil.
O inimă infirmă
A ta privire îmi confirmă,
Că inima îți e infirmă,
Si mai-nainte decât toate,
În tine două firi se zbate.
Sub ochii tăi, ce nu pot plânge,
Întreaga ură încet se strânge,
Și - mprăștii-n jur fără habar,
Doar întuneric cu un gust amar.
Iar cu alți ochi de te-ai privi,
Ai înțelege cum ai fi,
Căci fără zbor ori fără vis,
Vei fi cu sufletul închis,
Și-n pieptul tău, ca-ntr-un mormânt,
Va bate același strașnic vânt,
Și-n loc de șoapte de amor,
Vei auzi un plâns asurzitor.
Corabie în suedeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Segelbåt
Kära skepp, du flyter i det till synes oändliga havet,
Till vilka kontinenter ska du åka igen den här gången,
Vad väntar dig på din nästa destination?
Segelbåt, segelbåt...
Varför sa du inte till mig att du gillar att segla så mycket?
Varför varnade du mig inte?
Varför lämnade du hamnen bara genom att vända dig ryggen för ett ögonblick?
Hur kan jag vänja mig vid tomrummet du lämnade mig?
Hur ska jag fylla den?
Segelbåt, segelbåt...
Du var lätt som en sparv,
Jag hoppas att du kommer tillbaka lyckligare än där du gick,
Jag inser att du var tvungen att gå
Det var så du kände
Det var vad du trodde.
Vi hade byggt dig så bra, av trä, rodret, däcket,
Från flera segelskivor,
Jag fäste till och med ditt ankare,
Jag vet att det inte kommer att bli lätt för dig,
Havet har sina nycker,
Du vet inte vad du kan förvänta dig,
När det blir upprört och skakar dig åt alla håll,
Han tar dig bara med på de rutter som är mer tillgängliga för honom,
När det kommer att vara svårt för dig, när du kommer att känna att du inte har något sätt att hålla dig flytande,
Vänligen titta ner, se ankaret bifogat,
Tänk att på långt håll, även på tusentals kilometers avstånd,
Jag vakar över dig, jag har dig i mitt hjärta,
Det är bara det att du inte längre är nära mig för att visa dig,
Verkligen, hur mycket vår anslutning betydde,
(I en argumenterande ton)
Må bra, släpp taget, glöm vem som skapade dig,
På två veckor var vi inte ens nära,
Om du tycker det är det ditt val...
Vet bara att jag bryr mig om dig, det är därför jag byggde dig så bra,
Som en sista uppmuntran säger jag till dig: "Du får inte skrämmas av stormarna du kommer att stöta på när du korsar havet. Glöm inte att efter stormen kommer bra väder."
Segelbåt:"Vad skulle du göra? Får jag inte stanna en dag i Rio de Janeiro? Bara en dag, det är allt jag vill, då kommer jag tillbaka till dig, jag lovar!"
M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Calul
Puneți-mi hățuri și căpăstru,
Și în manej loviți-mă cu biciul,
Am să nechez pentru deliciul vostru,
Purtând pe carne sacrificiul.
Mi-e pielea de furtună tăbăcită,
În frunte sunt țintat cu praf de stea,
Pământul plânge sub a mea copită,
Iar vântul șuieră prin coama mea.
Aruncă-mi sacul cu ovăz din iesle,
Și pune-mi o tipsie cu jăratec,
Ca să îmi crească aripi lungi, celeste,
Să pot zbura într-un ținut sălbatec,
Să bat pământul reavăn cu copita,
Cu spume în zăbală să-mi înfrâng trufia,
S-ating în zboru-mi cerul cu aripa,
Și-apoi să-mi car în spate toată herghelia,
Să zbor cu ea în galop peste planete,
Să paștem iarbă de pe Jupiter și Marte,
Și tolăniți apoi, să urmărim comete,
Cum trec la trap, ducându-se spre moarte.
La facultate!
Când am intrat la facultate era vară,
Și știu c-am învățat planificat,
Eram adolescent crescut la țară,
Și-aveam dorința de a fi educat
De mic copil am crescut animale,
Și trist eram când boala apărea,
Mă bucuram să le văd pe picioare,
Și să le pasc pe vale, asta-mi plăcea
Nu m-am gândit că voi ajunge,
În timp să intervin profesional,
Iar viața pe mine mă va împinge,
Să-nvăț să vindec boala la animal
Minunea a venit și v-o spun vouă,
Că-n "84 am intrat la facultate,
Și-am absolvit cu brio-n"89,
Veterinar fiind, acoperit cu acte
Dar să obții o diplomă de medic,
E cale lungă cu multe provocări,
Și-a trebuit să nu mă-mpiedic,
Când s-au ivit și multe încercări
Și anul întâi de facultate a venit,
Am fost cazat, repartizat în grupă,
Desigur ca student medicinist,
Și de aici boboc, băiat de trupă
La cursuri am fost cam 2 săptamâni,
Așa se începea atunci învătământul,
Și-apoi în câmp mai multe luni,
Să știi s-aduni, din ce îti dă pământul
Și cum nimic nu poți fără mâncare,
Recolta trebuia pusă-n hambare,
Abia atunci puteai merge la școală,
Pentru formarea ta, profesională
Examinările din iarnă, ușurele,
De care s-a trecut destul de bine,
Dar au venit în vară cele grele,
Și s-a căzut, ca spicele-n combine
Au fost doua materii spuse..cui,
Anatomia și chimia animală,
Care pe bune nu plăceau nimănui,
Simțind dureri și-n glanda pineală
Noroc de-aveai în anul doi să treci,
În cale apareau fizio-fiziopatologia,
Pe cap îți trebuiau prosoape reci,
Să nu te-aprinzi, să-ti conservi energia
În anul trei spuneai că doctor ești,
Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,
Iar la farmaco nimic să nu greșești,
Să știi și doza de vaccin la curcă
Când în patru, cinci se-ajungea,
În clinici să lucrăm era dorința,
Practica pe animal ne atrăgea,
Și doctori buni să fim ne era ținta
Medic să devii să porți parafă,
Aveai la final de dat licența,
Iar dacă nu faceai vreo gafă,
Doctor erai prin excelență
Nu pot încheia fară a enumera,
...și..semiologie, parazitologie,
boli infecțioase și, chirurgie,
clinică medicală, reproducție,
expertiză alimente, microbiologie
..ele sunt al profesiei abecedar,
Și care m-au format profesional,
Și cred un bun doctor medic veterinar,
Și simt să spun acum...un om normal
În facultate norocul m-a însoțit,
Și-am întàlnit o fată frumușică,
De ea pe loc eu m-am îndrăgostit,
Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Şi alb, și roșu, și verde, și albastru...
De alb aș fi m-aș îngropa în iarnă,
Ca nimeni niciodată să îmi afle trupul,
Zăpada, vântul pe mormânt s-o cearnă,
Şi-n fulgi să îmi sălășuiască duhul.
De-aș fi albastru m-aș contopi cu cerul,
Ca-ntreaga lume zilnic să mă vadă,
Nedumeriți să-ntrebe care e misterul,
De norii stau stingheri și plâng pe stradă,
De-aș fi un verde crud şi plin de rouă,
M-aș îngropa adânc sub iarba netăiată,
Să reapar atunci când straşnic plouă,
În picuri verzi, mai verzi ca niciodată.
De-aș fi un roș carmin, de-a pururi cald,
M-aş transfuza la tine-n măduvă și sânge,
Nemuritor în ochii-ţi triști mocnit să ard,
Să te alint atunci când mângâierea plânge.
De-aș fi și alb, și roșu, și verde, și albastru,
Aş evada subit în joacă și-n chiot de copil,
Să pot întoarce lumea din tragicul dezastru,
Să sting pe veci acest război stupid și inutil.
O inimă infirmă
A ta privire îmi confirmă,
Că inima îți e infirmă,
Si mai-nainte decât toate,
În tine două firi se zbate.
Sub ochii tăi, ce nu pot plânge,
Întreaga ură încet se strânge,
Și - mprăștii-n jur fără habar,
Doar întuneric cu un gust amar.
Iar cu alți ochi de te-ai privi,
Ai înțelege cum ai fi,
Căci fără zbor ori fără vis,
Vei fi cu sufletul închis,
Și-n pieptul tău, ca-ntr-un mormânt,
Va bate același strașnic vânt,
Și-n loc de șoapte de amor,
Vei auzi un plâns asurzitor.
Other poems by the author
🎦 Testament: Să ma citiți în vers....
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Îmi cer iertare mie...
Îmi cer iertare mie
Ca n-am putut ierta
Ca nu a fost sa fie
Ce cred ca trebuia...
Îmi cer iertare pentru
Apusuri nevăzute
Pentru zilele plânse,
Momentele pierdute...
Îmi cer iertare pentru
Clipele uitate...
Răsărituri negre..
Și pentru nedreptate..
Îmi cer iertare mie...
Pentru povesti citite...
De atâtea ori visate...
Dat totuși ne trăte...
Îmi cer iertare iar...
Ca viata care-i dar...
Am risipit jumate
Pentru ce nu se poate
Îmi cer iertare din nou
Petru lacrimi vărsate
Pun mana pe stilou...
Le-oi imprima intr-o carte....
(A.Turcan)
Te ador ❤️
E seara ... Și tu ma aștepți ...
La intrarea în casa se simte miros de crini ...
Mă apropii , tu îmi repeți...
Ca îmi adori ochii mei pelerini
Chiar dacă te caut doar pe tine mereu....
Iar privindu te în ochii tai pătrunzători
Care îmi trezesc cei mai puternici fiori ...
Deja nu am nevoie de nimic....
Nici de flori....Am nevoie doar să mă atingi....
O îmbrățișare.... Să mă topesc ca un fulg ....
Chiar dacă după voi arde pe rug...._
Ochii tai îmi sunt făcliile care mă conduc spre univers... Ceva nemaipomenit...
Iar gândul meu e la foame... Foame de tine
A.Turcanu
@reper
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
Tu💜
Te voi scrie -n poezie
A mea operă de artă,
Tu ești a mea fantezie
La un alt capăt de hartă....
Te voi simte ,cu plăcere..
A mea dulce operetă,
Te ascult și în tăcere,
Simțind dragoste secretă
Tu ,soarele dimineața !
Ce frumos mă încălzești
Cel ce îmi topește ghiața,
E deajuns să îmi șoptești....
Aveam doar 16 ani....
Aveam doar 16 ani ,
Când începusem sa iubesc .
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam sa patimesc....
Visam mereu acel băiat
Nu prea înalt, cu ochi căprui
Un farmec ce nu îl vedeam ,
In ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam ca va urma
Sa fiu ades tradată.
Îl iubeam atât de mult
Ca nu vedeam nimic
Chiar de plângeam în noapte
Și inghetam de frig....
Îl iubeam atât de mult
Ca ma rugam la îngeri
Sa ii șoptească ca mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Asa a durat , ani la rand....
Pana ce m-am răcit
Azi ma simt de parca
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar
Și mii de vise ce-am avut
Mi-au devenit coșmar....
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetita
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise ,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totu-i diferit
Nu vreau sa mai iubesc
Destul am suferit
Și intr-un final ma bucur....
Ca totul s-a sfârșit ....
🎦 Testament: Să ma citiți în vers....
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Îmi cer iertare mie...
Îmi cer iertare mie
Ca n-am putut ierta
Ca nu a fost sa fie
Ce cred ca trebuia...
Îmi cer iertare pentru
Apusuri nevăzute
Pentru zilele plânse,
Momentele pierdute...
Îmi cer iertare pentru
Clipele uitate...
Răsărituri negre..
Și pentru nedreptate..
Îmi cer iertare mie...
Pentru povesti citite...
De atâtea ori visate...
Dat totuși ne trăte...
Îmi cer iertare iar...
Ca viata care-i dar...
Am risipit jumate
Pentru ce nu se poate
Îmi cer iertare din nou
Petru lacrimi vărsate
Pun mana pe stilou...
Le-oi imprima intr-o carte....
(A.Turcan)
Te ador ❤️
E seara ... Și tu ma aștepți ...
La intrarea în casa se simte miros de crini ...
Mă apropii , tu îmi repeți...
Ca îmi adori ochii mei pelerini
Chiar dacă te caut doar pe tine mereu....
Iar privindu te în ochii tai pătrunzători
Care îmi trezesc cei mai puternici fiori ...
Deja nu am nevoie de nimic....
Nici de flori....Am nevoie doar să mă atingi....
O îmbrățișare.... Să mă topesc ca un fulg ....
Chiar dacă după voi arde pe rug...._
Ochii tai îmi sunt făcliile care mă conduc spre univers... Ceva nemaipomenit...
Iar gândul meu e la foame... Foame de tine
A.Turcanu
@reper
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
Tu💜
Te voi scrie -n poezie
A mea operă de artă,
Tu ești a mea fantezie
La un alt capăt de hartă....
Te voi simte ,cu plăcere..
A mea dulce operetă,
Te ascult și în tăcere,
Simțind dragoste secretă
Tu ,soarele dimineața !
Ce frumos mă încălzești
Cel ce îmi topește ghiața,
E deajuns să îmi șoptești....
Aveam doar 16 ani....
Aveam doar 16 ani ,
Când începusem sa iubesc .
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam sa patimesc....
Visam mereu acel băiat
Nu prea înalt, cu ochi căprui
Un farmec ce nu îl vedeam ,
In ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam ca va urma
Sa fiu ades tradată.
Îl iubeam atât de mult
Ca nu vedeam nimic
Chiar de plângeam în noapte
Și inghetam de frig....
Îl iubeam atât de mult
Ca ma rugam la îngeri
Sa ii șoptească ca mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Asa a durat , ani la rand....
Pana ce m-am răcit
Azi ma simt de parca
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar
Și mii de vise ce-am avut
Mi-au devenit coșmar....
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetita
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise ,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totu-i diferit
Nu vreau sa mai iubesc
Destul am suferit
Și intr-un final ma bucur....
Ca totul s-a sfârșit ....