Dragă jurnalule
Draga jurnalule.... azi iar e frig
Ploua și afara și în sufletel
Deși ochii nu pling
Sufletul nu mi-e de oțel...
Draga jurnalule îți scriu din nou...
De ce e asa greu sa trăiești ?!
Cind durerea suna în ecou
Iar totuși tinzi sa supraviețuiești.
Draga jurnalule iar stau în fata ta ...
Nu vreau sa ma mai plâng
Nu-mi mai blestem soarta...
Încerc sa lupt , nu voi renunța !
Стихи из этой категории
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
Aduceri-aminte
În gândul ce noaptea frământă,
Nesomnul îmi mușcă din pleoape,
Tristețea beată apare și-mi cântă,
Balade născute demult în agape.
Prieteni și clipe de vis au murit,
Mă mângâie un înger cu alba aripă,
Și zilnic de moarte mă simt urmărit,
Iar viața sub carne aleargă și țipă.
Și singur bocesc cu fruntea pe lună,
Săpând amintiri de uitări îngropate,
Și sap, și e greu, căci a piatră răsună,
Iar oasele-mi sunt aproape uscate.
Departe sunt ele, nescrise și-uitate,
Frumuseți și amor, sărmanele clipe,
Și-aș fi vrut să le car pe toate în spate,
Să le port curajos în priviri, pe aripe,
Să zburăm peste boli, peste moarte,
Și apoi să le picur cu o ploaie cuminte,
În cuvinte timide ce vor umple o carte,
Unde să râdă pe veci, aduceri-aminte.
Spre casă...
Sătul de aceste locuri noi,
Pornit-am iarăși către casă,
Și am pe tălpi numai noroi,
Iar ploaia strașnic e de deasă.
Mi-e pasul scurt și anevoie,
Cu greu genunchiul îl îndoi,
Și plouă ca în zilele lui Noe,
Și simt că mersul mi-e-napoi.
M-așez pe-o stâncă colțuroasă,
Ce o zărisem jos în vale,
Dar haina udă mă apasă,
Și simt că-s îmbrăcat în zale.
Eterna ploaie calea mi-o încarcă,
Și înot în mers, și merg înot,
Mai bine mi-aș clădi o arcă,
Căci drumu-i greu, și nu mai pot.
Nu am vreun semn și nici o veste,
Nici porumbel, nici ramur de măslin,
Și până-acasă mult mai este,
Și-aș da un cal, pe un delfin.
De ce mă pedepsești slăvite Domn?
Căci nu sunt Nefilim ori altă rasă,
Sunt doar un biet fecior de om,
Ce vrea s-ajungă azi la el acasă.
Crez
Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,
O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.
Un prunc se naște, în iesle culcat,
Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.
Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,
Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.
Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,
Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.
Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,
Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.
Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,
Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.
Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,
Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.
Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,
Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.
De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,
Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.
Căci în Hristos au viața veșnică,
Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.
Creștinismul e o poveste de iubire,
De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.
E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,
Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.
Corabie
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Nu pot evada
Sunt trist, sunt frânt,
Inima mi-e mormânt,
nu pot evada.
E întuneric și amar,
Viața e un coșmar,
nu pot evada.
Să ies aș vrea,
Din cochilia mea,
nu pot evada.
Oare nimeni nu poate vedea,
Ce e in inima mea?
nu pot... Nu pot evada...
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
Aduceri-aminte
În gândul ce noaptea frământă,
Nesomnul îmi mușcă din pleoape,
Tristețea beată apare și-mi cântă,
Balade născute demult în agape.
Prieteni și clipe de vis au murit,
Mă mângâie un înger cu alba aripă,
Și zilnic de moarte mă simt urmărit,
Iar viața sub carne aleargă și țipă.
Și singur bocesc cu fruntea pe lună,
Săpând amintiri de uitări îngropate,
Și sap, și e greu, căci a piatră răsună,
Iar oasele-mi sunt aproape uscate.
Departe sunt ele, nescrise și-uitate,
Frumuseți și amor, sărmanele clipe,
Și-aș fi vrut să le car pe toate în spate,
Să le port curajos în priviri, pe aripe,
Să zburăm peste boli, peste moarte,
Și apoi să le picur cu o ploaie cuminte,
În cuvinte timide ce vor umple o carte,
Unde să râdă pe veci, aduceri-aminte.
Spre casă...
Sătul de aceste locuri noi,
Pornit-am iarăși către casă,
Și am pe tălpi numai noroi,
Iar ploaia strașnic e de deasă.
Mi-e pasul scurt și anevoie,
Cu greu genunchiul îl îndoi,
Și plouă ca în zilele lui Noe,
Și simt că mersul mi-e-napoi.
M-așez pe-o stâncă colțuroasă,
Ce o zărisem jos în vale,
Dar haina udă mă apasă,
Și simt că-s îmbrăcat în zale.
Eterna ploaie calea mi-o încarcă,
Și înot în mers, și merg înot,
Mai bine mi-aș clădi o arcă,
Căci drumu-i greu, și nu mai pot.
Nu am vreun semn și nici o veste,
Nici porumbel, nici ramur de măslin,
Și până-acasă mult mai este,
Și-aș da un cal, pe un delfin.
De ce mă pedepsești slăvite Domn?
Căci nu sunt Nefilim ori altă rasă,
Sunt doar un biet fecior de om,
Ce vrea s-ajungă azi la el acasă.
Crez
Din tărâmul ceresc, o lumină coboară,
O poveste sfântă, cu jertfă și glorie.
Un prunc se naște, în iesle culcat,
Fiul lui Dumnezeu, lumii salvat.
Cuvinte de pace și dragoste propovăduiește,
Minuni înfăptuiește, bolnavi vindecă.
Oamenii îl urmează, cu speranță în suflet,
Căci Împărăția lui Dumnezeu e aproape.
Dar ura și invidia îl conduc spre moarte,
Pe cruce răstignit, pentru păcatele noastre.
Trei zile în mormânt, dar moartea nu-l ține,
Învie din morți, biruitor, cu slavă deplină.
Cincizeci de zile petrece cu ucenicii,
Îi învață și îi trimite să propovăduiască Evanghelia.
Duhul Sfânt coboară, Biserica se naște,
Credința se răspândește, sufletele se mântuiesc.
De-a lungul veacurilor, creștinii îl urmează,
Prin cruci și suferințe, dar și cu bucurie.
Căci în Hristos au viața veșnică,
Nădejdea gloriei cerești, lumina nemuririi.
Creștinismul e o poveste de iubire,
De jertfă și iertare, de speranță și mântuire.
E o călătorie spre Împărăția lui Dumnezeu,
Un drum al credinței, al dragostei și al luminii.
Corabie
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Nu pot evada
Sunt trist, sunt frânt,
Inima mi-e mormânt,
nu pot evada.
E întuneric și amar,
Viața e un coșmar,
nu pot evada.
Să ies aș vrea,
Din cochilia mea,
nu pot evada.
Oare nimeni nu poate vedea,
Ce e in inima mea?
nu pot... Nu pot evada...
Другие стихотворения автора
Mă duc în 🔥
Mă duc în foc să ard
Din propria dorință
Voi simți din nou pe piele
Ce-i aia suferință ..
Mă duc să sim din nou
Strigăte de jale...
Și să simt de fapt
Chinuri infernale...
Aut .A Țurcanu
@reper
🎤 Ma sună mama
Ma sună mama sa mă întrebe cum merg treburile la mine...,
Ce-am mâncat ,cum ma simt si dacă-și bine ....
Ridicându-mi ochii spre perete și mereu zambindu-i fals ...
Îi spun că totul e bine , ca-i perfect, că-i ideal ...
În suflet un copil îmi urla , plânge ...și strigă ... disperat .... Întoarce-ma mama în copilărie ,acolo unde nici o grijă n-am.... Ia-ma mama pe brațe... sa te sărut cu dor ... Stringe-ma ușor în ... Poate mi-va fi mai ușor....Dar nu spun nimic din astea... Îi zâmbesc la nesfirt
As strigă in gura mare
Mamă eu am obosit....
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
Monolog 💜
Și am iubit .... Cu toată ființa mea .
Cum nimeni n-a iubit vre-o data .
Și am oferit în fiecare zi
Iubirea ,
Care era pură , și
Imaculată.....
Am iubit cum cerul iubește
Luna...
Am acceptat ,cum accepta marea,
Furtuna....
Am îngenuncheat ca
Credinciosul la icoană,
Chiar dacă mă simțeam
Orfană....
Am înfiat dorul,
Si l-am făcut amicul meu ....
Am strîns din dinți
Când mi-a fost greu....
Nu mă mai temeam de apă,
În ea deja m-am înecat....
Uitasem ce este căldura,
Defapt nici n-am aflat....
Acceptand ura
Sufletul mi s-a răcit...
Nu a fost vreodată ,
Măcar un pic iubit.
Lună deja n-o privesc.....
Pare straniu câteodată,
Dar eu nu pot,să iubesc,
Chear de am inima curata ...
Iar când căldura-n piept apare....
Sentimentul de căldură....
Îmi amintesc de el în data,
De sentimentul cel de ura....
Iar când cerul e senin,
Și apare luna plină
Doru apare-n sufletel,
Și în urlete suspină....
Și mie dor ... Și îl urăsc
Nu pot spune ''il iubesc "
Și mă apasă -n sufletel....
Nu-l atinge, 'i de oțel....
Eu pe lume nu trăiesc...
Nu iubesc, nici nu zâmbesc....
Pe lume sunt trecător,
Ca și apa din izvor....
Rece , dar sunt și curata
Dar mă voi usca ....
Odată....
Autor A.Turcanu ....(Monolog) @reper
Dragă Moldova
Draga Moldovioara, 🇦🇩
Plaiul meu iubit❤️
Fir de lăcrămioara🌾
Azi ai răsărit ...☀️
Draga mea comoară💎
Scumpa Moldovioara🇦🇩
Draga și Cocheta...
Azi....Independenta ! 🇦🇩🎈
(Felicitări cu Independenta tarii noastre 🎈❤️) Autor. A.TURCANU
🎤 🩶 E o umbra?
E O UMBRA 🩶
E o umbra?
Un miraj?!
Un ecou
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă ?
Rană... sau
Momeala-n plasă
E și miere
Și durere,
E și chin
Dar si plăcere
E și soare ,
E și bezna ,
E și rana mea
Pe gleznă ...
Eu un gând
La răsărit ,
Dar și omul
Cel iubit ....
Mă duc în 🔥
Mă duc în foc să ard
Din propria dorință
Voi simți din nou pe piele
Ce-i aia suferință ..
Mă duc să sim din nou
Strigăte de jale...
Și să simt de fapt
Chinuri infernale...
Aut .A Țurcanu
@reper
🎤 Ma sună mama
Ma sună mama sa mă întrebe cum merg treburile la mine...,
Ce-am mâncat ,cum ma simt si dacă-și bine ....
Ridicându-mi ochii spre perete și mereu zambindu-i fals ...
Îi spun că totul e bine , ca-i perfect, că-i ideal ...
În suflet un copil îmi urla , plânge ...și strigă ... disperat .... Întoarce-ma mama în copilărie ,acolo unde nici o grijă n-am.... Ia-ma mama pe brațe... sa te sărut cu dor ... Stringe-ma ușor în ... Poate mi-va fi mai ușor....Dar nu spun nimic din astea... Îi zâmbesc la nesfirt
As strigă in gura mare
Mamă eu am obosit....
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
Monolog 💜
Și am iubit .... Cu toată ființa mea .
Cum nimeni n-a iubit vre-o data .
Și am oferit în fiecare zi
Iubirea ,
Care era pură , și
Imaculată.....
Am iubit cum cerul iubește
Luna...
Am acceptat ,cum accepta marea,
Furtuna....
Am îngenuncheat ca
Credinciosul la icoană,
Chiar dacă mă simțeam
Orfană....
Am înfiat dorul,
Si l-am făcut amicul meu ....
Am strîns din dinți
Când mi-a fost greu....
Nu mă mai temeam de apă,
În ea deja m-am înecat....
Uitasem ce este căldura,
Defapt nici n-am aflat....
Acceptand ura
Sufletul mi s-a răcit...
Nu a fost vreodată ,
Măcar un pic iubit.
Lună deja n-o privesc.....
Pare straniu câteodată,
Dar eu nu pot,să iubesc,
Chear de am inima curata ...
Iar când căldura-n piept apare....
Sentimentul de căldură....
Îmi amintesc de el în data,
De sentimentul cel de ura....
Iar când cerul e senin,
Și apare luna plină
Doru apare-n sufletel,
Și în urlete suspină....
Și mie dor ... Și îl urăsc
Nu pot spune ''il iubesc "
Și mă apasă -n sufletel....
Nu-l atinge, 'i de oțel....
Eu pe lume nu trăiesc...
Nu iubesc, nici nu zâmbesc....
Pe lume sunt trecător,
Ca și apa din izvor....
Rece , dar sunt și curata
Dar mă voi usca ....
Odată....
Autor A.Turcanu ....(Monolog) @reper
Dragă Moldova
Draga Moldovioara, 🇦🇩
Plaiul meu iubit❤️
Fir de lăcrămioara🌾
Azi ai răsărit ...☀️
Draga mea comoară💎
Scumpa Moldovioara🇦🇩
Draga și Cocheta...
Azi....Independenta ! 🇦🇩🎈
(Felicitări cu Independenta tarii noastre 🎈❤️) Autor. A.TURCANU
🎤 🩶 E o umbra?
E O UMBRA 🩶
E o umbra?
Un miraj?!
Un ecou
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă ?
Rană... sau
Momeala-n plasă
E și miere
Și durere,
E și chin
Dar si plăcere
E și soare ,
E și bezna ,
E și rana mea
Pe gleznă ...
Eu un gând
La răsărit ,
Dar și omul
Cel iubit ....