Înger de fetița....
Ea, înger dulce de fetita
Cu sufletul alb și curat,
El , demon îmbrăcat în negru
Cu sufletul intunecat...
Ea l-a privit cu bunătate
Iar el ,de parca a cedat...
Întunericul lui dinainte
De parca s-a evaporat ...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte ,
Ea mereu făcându-i punte
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise
Ea strâns de mână îl ținea ,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa....
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni ,
Inima din piept îi era rupta
De-atunci ea nu putea iubi....
Aripile nu m-ai zburau
Iar ea lupta sa facă soare ,
Nu arătat la nimeni în jur
Ca zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți
Și astăzi încă ea mai lupta. ..
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima rupta....
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: А . Turcan
Дата публикации: 18 октября 2024
Просмотры: 254
Стихи из этой категории
Creație
Divina mea creație,
Numită imaginație,
A tot creat din tine,
Un altul “mult mai bine”.
Ci nu dalta,
Mi-a fost unealta,
Cu care te-am creat,
Ci creieru-mi inspirat.
Și orice defect,
Eu l-am făcut perfect,
Căci mi-am dorit arzător,
Ca tu să fii iubitor.
Și simpla ta proiecție,
A devenit infecție,
A minții mele zeloase,
Ce trage acum ponoase.
……………………………………..
Dar în al meu purgatoriu,
Ai fost un gând derizoriu,
Căci abia acum am realizat,
Că nu ești adevărat.
Că nu ești cum mă străduiesc,
Cu sârgul minții ca să te clădesc,
Căci nu ești nici prinț, nici cavaler,
Ești doar omul cu masca de fier.
Tablou
Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând
Că nici un alt tablou nu are tei
Sau cerul însorit și-o floare-n câmp
Însă nu pe mine, tu, ma vrei!
Îmi privești soarele ce-mi strălucește
Si cum străbate vântul prin păduri,
Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește
Viața ce-mi descrisă prin picturi.
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă,
Cu frunzele-mi pictate pe pământ
Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt,
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.
Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți,
Dar în sufletu-ți e doar amăgire
Și-ți pare rău că nu am fost iubiți,
Dar acum sunt un tablou, si tu..
o amintire
Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi
Și altfel nu mă vei putea privi,
Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi
Și n-am să încetez a te iubii!
De Adam Ioana Andreea Lenuța
Același blestem
De dor de tine am ajuns la marginea inimii
De-aici se vede cel mai bine lipsa ta,
Sufletu-mi te speră stiind că nu poți fi cu el
Căci toți avem pe cineva, pe care nu-l avem...
Mă trezesc din nou sub același blestem
Cu inima făcută cioburi te sper
În minte mi-e rece si gândul refuză
Să mă încălzească și mă ține confuză...
Si-o rază de soare pătrunde în inima mea
O ultimă lacrimă s-așterne pe podea
Și-n minte-mi răsună un vis uitat
De-o poveste ce-a fost, dar s-a spulberat...
Am sa-ti scriu
Și totuși am să-ți scriu -
Intr-un cer cu lună plină
Am sa-ti scriu, dar nu de frică
Am sa-ti scriu sa-ți spun
Că gândul tău nu mă mai alină acum
Sa-ti spun cum nu mai simt dureri in piept de dor și vină
Cum cerul tău nu-mi ruină lumea,
Sa-ti spun ca nu-mi ma esti divină
Sa-ti spun că nu mai caut mâna ta pe mine
Sa-ti spun ca te-am uitat, dar sa te uitat nu iti scriam acum...
Sa-ti spun că tot ii efemer
Călcând prin fier topit sa-ti spun
Ca a fost o dragoste-n argint
Să-ți spun, chiar dacă știu că mint...
Vulturul cel necăjit...
În palma ta am transpirat...
În palma ta m-am izolat...
Ca un fluture izbit...
De al lumii val smintit...
Pe sînul tău am adormit...
Ca un suflet dezmeticit...
Ce-a luptat cu al lumii gînd...
Cu o lume pe pămînt...
Apucă-te de al meu piept...
Și cît cu raze te dezmierd...
Sărutămă încet ușor...
Sub lin cîntec de izvor...
Căci sunt o raza dezgolitoare...
Ce mereu dezbrac-o floare...
Chinuit de gînd sever...
Căutînd întreg eter...
Așa cu flama-mi cît te cuprind...
Fă-mă ca să fiu mai blînd...
Căci inima-mi e grea din piatră...
Ce c-o Dragoste ar vrea să ardă...
Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.
Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...
Alte detalii mai tîrziu...
Creație
Divina mea creație,
Numită imaginație,
A tot creat din tine,
Un altul “mult mai bine”.
Ci nu dalta,
Mi-a fost unealta,
Cu care te-am creat,
Ci creieru-mi inspirat.
Și orice defect,
Eu l-am făcut perfect,
Căci mi-am dorit arzător,
Ca tu să fii iubitor.
Și simpla ta proiecție,
A devenit infecție,
A minții mele zeloase,
Ce trage acum ponoase.
……………………………………..
Dar în al meu purgatoriu,
Ai fost un gând derizoriu,
Căci abia acum am realizat,
Că nu ești adevărat.
Că nu ești cum mă străduiesc,
Cu sârgul minții ca să te clădesc,
Căci nu ești nici prinț, nici cavaler,
Ești doar omul cu masca de fier.
Tablou
Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând
Că nici un alt tablou nu are tei
Sau cerul însorit și-o floare-n câmp
Însă nu pe mine, tu, ma vrei!
Îmi privești soarele ce-mi strălucește
Si cum străbate vântul prin păduri,
Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește
Viața ce-mi descrisă prin picturi.
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă,
Cu frunzele-mi pictate pe pământ
Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt,
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.
Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți,
Dar în sufletu-ți e doar amăgire
Și-ți pare rău că nu am fost iubiți,
Dar acum sunt un tablou, si tu..
o amintire
Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi
Și altfel nu mă vei putea privi,
Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi
Și n-am să încetez a te iubii!
De Adam Ioana Andreea Lenuța
Același blestem
De dor de tine am ajuns la marginea inimii
De-aici se vede cel mai bine lipsa ta,
Sufletu-mi te speră stiind că nu poți fi cu el
Căci toți avem pe cineva, pe care nu-l avem...
Mă trezesc din nou sub același blestem
Cu inima făcută cioburi te sper
În minte mi-e rece si gândul refuză
Să mă încălzească și mă ține confuză...
Si-o rază de soare pătrunde în inima mea
O ultimă lacrimă s-așterne pe podea
Și-n minte-mi răsună un vis uitat
De-o poveste ce-a fost, dar s-a spulberat...
Am sa-ti scriu
Și totuși am să-ți scriu -
Intr-un cer cu lună plină
Am sa-ti scriu, dar nu de frică
Am sa-ti scriu sa-ți spun
Că gândul tău nu mă mai alină acum
Sa-ti spun cum nu mai simt dureri in piept de dor și vină
Cum cerul tău nu-mi ruină lumea,
Sa-ti spun ca nu-mi ma esti divină
Sa-ti spun că nu mai caut mâna ta pe mine
Sa-ti spun ca te-am uitat, dar sa te uitat nu iti scriam acum...
Sa-ti spun că tot ii efemer
Călcând prin fier topit sa-ti spun
Ca a fost o dragoste-n argint
Să-ți spun, chiar dacă știu că mint...
Vulturul cel necăjit...
În palma ta am transpirat...
În palma ta m-am izolat...
Ca un fluture izbit...
De al lumii val smintit...
Pe sînul tău am adormit...
Ca un suflet dezmeticit...
Ce-a luptat cu al lumii gînd...
Cu o lume pe pămînt...
Apucă-te de al meu piept...
Și cît cu raze te dezmierd...
Sărutămă încet ușor...
Sub lin cîntec de izvor...
Căci sunt o raza dezgolitoare...
Ce mereu dezbrac-o floare...
Chinuit de gînd sever...
Căutînd întreg eter...
Așa cu flama-mi cît te cuprind...
Fă-mă ca să fiu mai blînd...
Căci inima-mi e grea din piatră...
Ce c-o Dragoste ar vrea să ardă...
Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.
Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...
Alte detalii mai tîrziu...
Другие стихотворения автора
Poate exagerez
Poate exagerez,
Poate nu-i corect
Ce gândesc,
Poate imaginația
Mi-e prea bogată,
Poate nu am fost
Niciodată,
A ta dulce fată.
Ai fost un vis.
Să ne iubim
Nu ne-a fost scris...
Nu ai fost ceva
Realizabil...
Am fost doar
Un conversator,
Foarte confortabil.
Ai fost un vis de noapte
În care mă cuprindeai
În fierbinți șoapte.
Ai fost o iluzie,
O fantasmă,
Eroul principal
Din a mea basmă...
Ai fost regele
Din al meu regat,
Ceva mai presus,
Mai mult ca împărat.
Erai soarele la răsărit,
Erai luna la apus...
Erai universul...
Ceva mai presus,
Ai fost perfecționismul,
Ceva ideal...
Pentru al meu suflet,
Ai fost ceva fatal...
Înger de fetiță
Ea, înger dulce de fetiță,
Cu sufletul alb și curat,
El, demon îmbrăcat în negru,
Cu sufletul întunecat...
Ea l-a privit cu bunătate,
Iar el, de parcă a cedat...
Întunericul lui dinainte,
De parcă s-a evaporat...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte,
Ea mereu făcându-i punte,
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise,
Ea strâns de mână îl ținea,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa...
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni,
Inima din piept îi era ruptă,
De-atunci ea nu putea iubi...
Aripile nu mai zburau,
Iar ea lupta să facă soare,
Nu arăta la nimeni în jur
Că zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți,
Și astăzi încă ea mai luptă...
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima ruptă
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
Dragă Moldova
Draga Moldovioara, 🇦🇩
Plaiul meu iubit❤️
Fir de lăcrămioara🌾
Azi ai răsărit ...☀️
Draga mea comoară💎
Scumpa Moldovioara🇦🇩
Draga și Cocheta...
Azi....Independenta ! 🇦🇩🎈
(Felicitări cu Independenta tarii noastre 🎈❤️) Autor. A.TURCANU
Aveam doar 16 ani
Aveam doar 16 ani...
Aveam doar 16 ani,
Când începusem să iubesc.
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam să pătimesc...
Visam mereu acel băiat,
Nu prea înalt, cu ochi căprui,
Un farmec ce nu-l vedeam,
În ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos,
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam că va urma
Să fiu ades trădată.
Îl iubeam atât de mult
Că nu vedeam nimic,
Chiar de plângeam în noapte
Și înghețam de frig...
Îl iubeam atât de mult
Că mă rugam la îngeri
Să-i șoptească că mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Așa a durat, ani la rând...
Până ce m-am răcit.
Azi mă simt de parcă
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar,
Și mii de vise ce-am avut,
Mi-au devenit coșmar...
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetiță
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totul e diferit,
Nu vreau să mai iubesc,
Destul am suferit,
Și într-un final mă bucur...
Că totul s-a sfârșit...
Poate exagerez
Poate exagerez,
Poate nu-i corect
Ce gândesc,
Poate imaginația
Mi-e prea bogată,
Poate nu am fost
Niciodată,
A ta dulce fată.
Ai fost un vis.
Să ne iubim
Nu ne-a fost scris...
Nu ai fost ceva
Realizabil...
Am fost doar
Un conversator,
Foarte confortabil.
Ai fost un vis de noapte
În care mă cuprindeai
În fierbinți șoapte.
Ai fost o iluzie,
O fantasmă,
Eroul principal
Din a mea basmă...
Ai fost regele
Din al meu regat,
Ceva mai presus,
Mai mult ca împărat.
Erai soarele la răsărit,
Erai luna la apus...
Erai universul...
Ceva mai presus,
Ai fost perfecționismul,
Ceva ideal...
Pentru al meu suflet,
Ai fost ceva fatal...
Înger de fetiță
Ea, înger dulce de fetiță,
Cu sufletul alb și curat,
El, demon îmbrăcat în negru,
Cu sufletul întunecat...
Ea l-a privit cu bunătate,
Iar el, de parcă a cedat...
Întunericul lui dinainte,
De parcă s-a evaporat...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte,
Ea mereu făcându-i punte,
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise,
Ea strâns de mână îl ținea,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa...
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni,
Inima din piept îi era ruptă,
De-atunci ea nu putea iubi...
Aripile nu mai zburau,
Iar ea lupta să facă soare,
Nu arăta la nimeni în jur
Că zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți,
Și astăzi încă ea mai luptă...
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima ruptă
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
Dragă Moldova
Draga Moldovioara, 🇦🇩
Plaiul meu iubit❤️
Fir de lăcrămioara🌾
Azi ai răsărit ...☀️
Draga mea comoară💎
Scumpa Moldovioara🇦🇩
Draga și Cocheta...
Azi....Independenta ! 🇦🇩🎈
(Felicitări cu Independenta tarii noastre 🎈❤️) Autor. A.TURCANU
Aveam doar 16 ani
Aveam doar 16 ani...
Aveam doar 16 ani,
Când începusem să iubesc.
Și nu știam ce va urma
Și cât aveam să pătimesc...
Visam mereu acel băiat,
Nu prea înalt, cu ochi căprui,
Un farmec ce nu-l vedeam,
În ochii nimănui...
Îl iubeam fierbinte și frumos,
Cum n-am iubit vreodată,
Nu știam că va urma
Să fiu ades trădată.
Îl iubeam atât de mult
Că nu vedeam nimic,
Chiar de plângeam în noapte
Și înghețam de frig...
Îl iubeam atât de mult
Că mă rugam la îngeri
Să-i șoptească că mi-e dor,
Și suportam înfrângeri.
Așa a durat, ani la rând...
Până ce m-am răcit.
Azi mă simt de parcă
Nicicând nu l-am iubit...
Cândva iubind fără hotar,
Și mii de vise ce-am avut,
Mi-au devenit coșmar...
Amintiri ce am avut
Vor rămâne pagini scrise,
Care cândva erau
Cele mai dorite vise...
Cândva un înger de fetiță
Cu ochii ca și marea,
A simțit pe pielea ei
Ce amară e trădarea...
Azi nu mai am nici vise,
Și nici pagini scrise,
De el nu am povestit
Chiar dacă l-am iubit.
Azi totul e diferit,
Nu vreau să mai iubesc,
Destul am suferit,
Și într-un final mă bucur...
Că totul s-a sfârșit...