Frați

 

În fiecare drum ce ni se frânge,

rămâne umbra pașilor uitați,

ne-mpleticim prin mama ce ne strânge,

doi rătăciți, ce-am fost odată frați.

 

Ți-am desenat pe prispa casei amintiri,

dar timpu-a șters urmele blând,

mă uit spre tine și zăresc priviri,

ce se îndreaptă numai spre pământ.

 

Am fost și foc, și răni, și aceleași visuri,

un joc al umbrelor ce-și caută ecou,

dar când ne strângem, suntem două abisuri,

ori doi străini, legați de-același hău.

 

Ne sfâșiem tăcerile pe rând,

cuvintele rămân fără de glas,

și-mbătrânim, întruna murmurând, 

de ce nu face celalt primul pas.

 

Dar într-un colț de suflet ruginim,

cu amintiri ce mușcă din lumină,

doi frați, ce încă ne privim,

dar nu găsim nici țărm, nici rădăcină. 

 


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Frați

Дата публикации: 23 февраля

Просмотры: 154

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

mașina de război a dragostei

drumuri lipite
cu leucoplast precum rănile cauzate de
absențe incontrolabile. șterse cu iod
în mod insistent pentru dezinfectare.
părul meu lung e o revoltă împotriva sistemului.

//uneori mă trezesc cu mâinile încleștate,
ca și cum aș fi visat că țin pe cineva
și nu l-am putut salva.//

panorama orașului
îmi ascute simțurile.
simțurile mele sunt un atac la adresa sistemului.
pentru mine dragostea e războiul.
frumusețea este războiul.
frica este războiul.
lumile pierdute ale miliardelor de oameni
care au trăit — este războiul.
cineva stă în căsuța lui și scrie toate astea.
aș putea să spun că e iarnă.
nimeni nu mai trece pe drum.

//uneori aș vrea să ies din corpul ăsta
ca dintr-o rochie de la zara,
dar știu că tot ce am
sunt rănile mele bine cusute
și ochii tăi — singurul semn că războiul
nu e în zadar.//

lumini orbitoare. orașul devorează
precum sistemul — puii vii, nou-născuți
ai nesupunerii.
gladiole la mormântul tău, mamă.
mamelor care au înfrânt sistemul — și tu ai supraviețuit.
dragostea mea e pentru tot ce face
dimineața să strălucească
precum un corp aruncat în beci,
luminat o secundă de flashul unei lanterne.

//e ca și cum aș fi în siberia.nu mai este zăpadă,
doar un ger uscat care conservă tot ce n-am spus,
tot ce-am simțitși mi-a fost rușine să simt.//

mașina de război a dragostei continuă să lupte
împotriva sistemului.

eu nu mai am glas.

//uneori privesc pe fereastră soldații. se întorc liniștiți,
capete aplecate, mișcări cu încetinitorul, priviri goale.//
se întorc în orașul unde războiul e la fel de rapace —

pe străzi,
în morminte,
în grădinițe,
în școli,
în marile clădiri care ascund corporațiile
și viciile.
cineva scrie despre toate astea.
stă în căsuța lui și, din când în când, se uită pe geam.

//aș putea să spun că a trecut timpul. e vară. dragostea noastră
a devenit o emblemă. am o inimă de pluș. în orașul ăsta nu se mai fabrică
decât chei și cartele
mecanice. uneori îmi scot inima și o fac să bată. //

Еще ...

,,Prietenii"

Am fost pe înălțimi

..și am căzut,

Am vrut să mă ridic

..dar n-am putut

 

M-am pipăit dacă-s întreg

..durere am simțit,

Dar nu în trupul meu de lut

..și-n eul meu rănit

 

În juru-mi atent am privit

..nimic nu am văzut,

Doar răutate am simțit

..în cei ce am crezut

 

Erau ,,prietenii" de casă

..cu ei m-am afișat,

Am împărțit multe în viață

..dar au trișat

 

Nu toți, dar unii m-au împins

..meschini au fost,

Acum stau agățați pe post

..și îmi asum un cost

 

Am renunțat la întâlniri

..și la petreceri multe,

Și pragul casei azi îmi trec

..puțini, să mă salute

 

Nu e ușor să pierzi pe cineva

..apropiat ție,

Iartă, dar ține minte, nu uita

..și lecție să-ți fie

.......................

Acum îi număr pe o mână

..pe cei adevărați,

Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"

..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Fluture

Afara sunt flori,

Dar eu merg prin nori.

Viata sa ma bucure

Si zobr ca un fluture,

Dar fluturele zboara

Din floare in floare,

Pina ajunge la o mare

Cu apa cit o floare,

Si acolo ea…

Pe o floare sedea

Un fluture in mina tinea

Si fluturele zbura mereu

De parca as fi eu ,

Dar eu nu eram,

Ci un fluture ce dispera,

Ca afara apunea…

Ci curind luna se va trezi

Si va muri,

Iar dimineata va fi din nou zi

Si iar se va trezi ...

Va face in continuare

Poezii pentru surioare...

Еще ...

Copilăria mea

Scumpă copilărie 

Dragă, argintie,

Mereu cu bucurie

 În cămașa aurie.

 

Pe dealuri alergând,

Floricele culegând, 

Coronițe împletind 

 Și pe cap purtând...

 

O copilărie fericită, 

E viață împlinită!

Fără mamă, tată, 

E viață zbuciumată!

 

Copilăria-i o povață, 

Ce mă-ndrumă-n viață!

Cu bujori în obrăjori,

Cu lacrimi în ochișori. 

 

Copilăria e ca o floricică 

Ce-nflorăste ca o mămică,

Dulce, dragă și duioasă 

Ca bunica de frumoasă!

 

Copilăria-i prețioasă, 

De Dumnezeu aleasă!

Cu bomboane, ciocolată, 

Cu o mamă și un tată.

 

Ce scurtă-i copilăria!

Plecând cu bucuria!

Ce-n suflet o aveam,

Cu drag o purtam...

 

Copilăria-i lucru de sfânt 

Ce-l găsești doar pe Pământ!

Pe ploaie alergând,

De tristețe plângând...

 

Totuși florile copilăriei

Sunt amintirile veseliei,

Simțindu-le odinioară,

Ca fiind ultima oară. 

 

La tăticu alergam,

El în brațe mă lua,

Pe obraji mă săruta -

Ce copilărie dulce aveam!!!

16.10.2019

Еще ...

trap auster

Trasuri negre-n noapte

Abur

Pe trap auster

 

Scirtiie frina

Arsa

Pe roata din fier

 

Tremura luna

Albastra

Ca-n visul stingher

 

Ridic doar privirea

Aprinsa

Cad cioburi din cer

Еще ...

Cuvântul cel viu...

 

Cuvântul cel viu nu se naște din rimă,

Ci-n umbrele unde durerile cresc,

El poartă pe frunte cununa divină,

Și-n spate un clopot cu sunet ceresc.

 

Nu vrei să-l atingi, căci te arde în piept,

Dar strigă în tine ca-ntr-un pustiu,

E versul nespus, e dorul nedrept,

E clipa ce n-a fost și totuși o știu.

 

Și-apoi, dacă moartea s-ar face cuvânt,

Și viața o rugă sub cerul tăcut,

Eu tot aș cânta până intru-n pământ,

Vrăjit de întâiul și eternul sărut.

 

Întrebați de izvoare ce n-au adăpat,

De pășuni ce n-au văzut iarba crescând,

Și scrieți cu sângele care-a lăsat,

Pe sufletul gol, un cuvânt tremurând.

 

Căci versul nu curge din ochiul uscat,

Ci dintr-o rană ce-n taină s-a -nchis,

Din tremurul tainic al gândului dat,

Prin mâna ce curge încet peste scris.

Еще ...

mașina de război a dragostei

drumuri lipite
cu leucoplast precum rănile cauzate de
absențe incontrolabile. șterse cu iod
în mod insistent pentru dezinfectare.
părul meu lung e o revoltă împotriva sistemului.

//uneori mă trezesc cu mâinile încleștate,
ca și cum aș fi visat că țin pe cineva
și nu l-am putut salva.//

panorama orașului
îmi ascute simțurile.
simțurile mele sunt un atac la adresa sistemului.
pentru mine dragostea e războiul.
frumusețea este războiul.
frica este războiul.
lumile pierdute ale miliardelor de oameni
care au trăit — este războiul.
cineva stă în căsuța lui și scrie toate astea.
aș putea să spun că e iarnă.
nimeni nu mai trece pe drum.

//uneori aș vrea să ies din corpul ăsta
ca dintr-o rochie de la zara,
dar știu că tot ce am
sunt rănile mele bine cusute
și ochii tăi — singurul semn că războiul
nu e în zadar.//

lumini orbitoare. orașul devorează
precum sistemul — puii vii, nou-născuți
ai nesupunerii.
gladiole la mormântul tău, mamă.
mamelor care au înfrânt sistemul — și tu ai supraviețuit.
dragostea mea e pentru tot ce face
dimineața să strălucească
precum un corp aruncat în beci,
luminat o secundă de flashul unei lanterne.

//e ca și cum aș fi în siberia.nu mai este zăpadă,
doar un ger uscat care conservă tot ce n-am spus,
tot ce-am simțitși mi-a fost rușine să simt.//

mașina de război a dragostei continuă să lupte
împotriva sistemului.

eu nu mai am glas.

//uneori privesc pe fereastră soldații. se întorc liniștiți,
capete aplecate, mișcări cu încetinitorul, priviri goale.//
se întorc în orașul unde războiul e la fel de rapace —

pe străzi,
în morminte,
în grădinițe,
în școli,
în marile clădiri care ascund corporațiile
și viciile.
cineva scrie despre toate astea.
stă în căsuța lui și, din când în când, se uită pe geam.

//aș putea să spun că a trecut timpul. e vară. dragostea noastră
a devenit o emblemă. am o inimă de pluș. în orașul ăsta nu se mai fabrică
decât chei și cartele
mecanice. uneori îmi scot inima și o fac să bată. //

Еще ...

,,Prietenii"

Am fost pe înălțimi

..și am căzut,

Am vrut să mă ridic

..dar n-am putut

 

M-am pipăit dacă-s întreg

..durere am simțit,

Dar nu în trupul meu de lut

..și-n eul meu rănit

 

În juru-mi atent am privit

..nimic nu am văzut,

Doar răutate am simțit

..în cei ce am crezut

 

Erau ,,prietenii" de casă

..cu ei m-am afișat,

Am împărțit multe în viață

..dar au trișat

 

Nu toți, dar unii m-au împins

..meschini au fost,

Acum stau agățați pe post

..și îmi asum un cost

 

Am renunțat la întâlniri

..și la petreceri multe,

Și pragul casei azi îmi trec

..puțini, să mă salute

 

Nu e ușor să pierzi pe cineva

..apropiat ție,

Iartă, dar ține minte, nu uita

..și lecție să-ți fie

.......................

Acum îi număr pe o mână

..pe cei adevărați,

Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"

..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Fluture

Afara sunt flori,

Dar eu merg prin nori.

Viata sa ma bucure

Si zobr ca un fluture,

Dar fluturele zboara

Din floare in floare,

Pina ajunge la o mare

Cu apa cit o floare,

Si acolo ea…

Pe o floare sedea

Un fluture in mina tinea

Si fluturele zbura mereu

De parca as fi eu ,

Dar eu nu eram,

Ci un fluture ce dispera,

Ca afara apunea…

Ci curind luna se va trezi

Si va muri,

Iar dimineata va fi din nou zi

Si iar se va trezi ...

Va face in continuare

Poezii pentru surioare...

Еще ...

Copilăria mea

Scumpă copilărie 

Dragă, argintie,

Mereu cu bucurie

 În cămașa aurie.

 

Pe dealuri alergând,

Floricele culegând, 

Coronițe împletind 

 Și pe cap purtând...

 

O copilărie fericită, 

E viață împlinită!

Fără mamă, tată, 

E viață zbuciumată!

 

Copilăria-i o povață, 

Ce mă-ndrumă-n viață!

Cu bujori în obrăjori,

Cu lacrimi în ochișori. 

 

Copilăria e ca o floricică 

Ce-nflorăste ca o mămică,

Dulce, dragă și duioasă 

Ca bunica de frumoasă!

 

Copilăria-i prețioasă, 

De Dumnezeu aleasă!

Cu bomboane, ciocolată, 

Cu o mamă și un tată.

 

Ce scurtă-i copilăria!

Plecând cu bucuria!

Ce-n suflet o aveam,

Cu drag o purtam...

 

Copilăria-i lucru de sfânt 

Ce-l găsești doar pe Pământ!

Pe ploaie alergând,

De tristețe plângând...

 

Totuși florile copilăriei

Sunt amintirile veseliei,

Simțindu-le odinioară,

Ca fiind ultima oară. 

 

La tăticu alergam,

El în brațe mă lua,

Pe obraji mă săruta -

Ce copilărie dulce aveam!!!

16.10.2019

Еще ...

trap auster

Trasuri negre-n noapte

Abur

Pe trap auster

 

Scirtiie frina

Arsa

Pe roata din fier

 

Tremura luna

Albastra

Ca-n visul stingher

 

Ridic doar privirea

Aprinsa

Cad cioburi din cer

Еще ...

Cuvântul cel viu...

 

Cuvântul cel viu nu se naște din rimă,

Ci-n umbrele unde durerile cresc,

El poartă pe frunte cununa divină,

Și-n spate un clopot cu sunet ceresc.

 

Nu vrei să-l atingi, căci te arde în piept,

Dar strigă în tine ca-ntr-un pustiu,

E versul nespus, e dorul nedrept,

E clipa ce n-a fost și totuși o știu.

 

Și-apoi, dacă moartea s-ar face cuvânt,

Și viața o rugă sub cerul tăcut,

Eu tot aș cânta până intru-n pământ,

Vrăjit de întâiul și eternul sărut.

 

Întrebați de izvoare ce n-au adăpat,

De pășuni ce n-au văzut iarba crescând,

Și scrieți cu sângele care-a lăsat,

Pe sufletul gol, un cuvânt tremurând.

 

Căci versul nu curge din ochiul uscat,

Ci dintr-o rană ce-n taină s-a -nchis,

Din tremurul tainic al gândului dat,

Prin mâna ce curge încet peste scris.

Еще ...
prev
next

Другие стихотворения автора

Pribegie

 

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

 

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

 

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

 

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

 

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

 

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

 

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

 

Еще ...

Amurg

 

Și iarăși tainic cerul plânge,

Melancolia norilor fugiți,

Iar raza soarelui se frânge,

În ochiul celor prea grăbiți.

 

Văzduhul este plin de sânge,

Penumbra se lungește pe asfalt,

Iar pasărea la cuib se strânge,

Și liliecii orbi în peșteră tresalt.

 

În poala cerului ziua se-ascunde,

Luceafărul e gata să apară,

Iar timpul lacom mestecă secunde,

Și-ncet, încet se face seară.

Еще ...

Trecere

 

Păduri uitate plâng în noi,

Cu frunze moarte de altoi,

Sub tâmple arse timpuriu,

Ne preschimbăm în argintiu.

 

Pe cer e sânge, luna stinsă,

I-o rană rece, necuprinsă,

Iar glasul tău în plecăciune,

Durerea inimii și-o spune.

 

Din pielea ta, un fum s-aprinde,

Cenușă vie se desprinde,

Iar în priviri, ca-ntr-un mormânt,

Se scurge amurgul pe pământ,

 

Iar noaptea-și țese vălul greu,

Pe trupul tău, pe trupul meu,

În ochi ne-apare-un cer de plumb,

Și totu-n jur se vede strâmb,

 

Din noi rămân doar umbre reci,

Pe lunci străine și poteci,

Și timpul mușcă tot mai crud,

Din ce-am fost foc, azi suntem lut.

 

Еще ...

Poarta iubirii

             glosă

 

Nu pot iubi decât distrugându-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Într-o melancolică trăire.

Încerc de mine să fiu mai aproape,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Arunc lumini şi accept umbre,

Râd din priviri de chipuri groteşti,

De suflete maladive şi sumbre,

Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.

Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,

Prin trucuri viclene demascându-mă,

Strigând la toţi ce-i întâlnesc,

Nu pot iubi decât distrugându-mă.

 

Tăcerea îmi pare un urlet atunci,

O bestie perversă cu care mă lupt,

Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,

Urme mârşave de care sunt supt.

De nebunia supremă un pas mă desparte,

Un simţ netrăit îmi erupe din fire,

Acopăr infinitul cu tot ce împarte,

Ca un suprem pătimaş în iubire.

 

Inundaţii de foc şi incendii de apă,

Ca pe o nălucă mă cuceresc,

Chiar moartea din mine se adapă,

Dându-mi rezerve să mai trăiesc.

Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,

Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,

Fiind singurul nefericit făcut să spere,

Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.

 

Cu lacrimi izvorâte din singurătate,

Îmi ard obrazul pur şi inocent,

Iar ochiul în orbită mi se zbate,

Simţindu-se stingher şi delincvent.

Cascade de tăcere îmi tună în chip,

Lovit de fulger cad în nesimţire,

Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,

Dintr-o melancolică trăire.

 

Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,

Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,

Numai împotriva-mi nu am această putere,

Iar a mea taină nu o pot dezlega.

Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,

Îndopând-o cu tot ce se mai poate,

Cu speranţa demult anulată,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

 

Faptul că exist, râd sau plâng,

Îmi ascunde orice pudoare,

Doar în mine se risipă sau strâng,

Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.

Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,

Căci în mine toate au intrare sau ieşire,

Din mine pornesc spre culmi de paroxism,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.

 

Izvorăşte în flux din apele vieţii,

Iubirea supremă dorită de toţi,

Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,

Cărând cu ea a fericirii porţi;

Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,

Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,

Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…

Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.

 

Aici mi se pare fatalitatea o glumă,

Eternitatea o vorbă rostită, un joc.

Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,

Adevărul minciună iar ghinionul noroc.

De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,

Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,

Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Poarta închisă de propria-mi iubire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

Într-o melancolică trăire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot iubi, decât distrugându-mă.

Еще ...

Ruptură...

 

Acum când viața mă provoacă,

Mai bine-n ștreang aș atârna,

Să-mi curgă sângele băltoacă,

Din rana mea prin carnea ta.

 

M-aș biciui cumplit ca pe-un infam,

Apoi l-aș insulta pe Creator,

Căci am pierdut și ce n-aveam,

Și lesne-mi este ca să mor.

 

Mi-e jertfa somniferul morții,

Și mă-nspăimântă zorile de zi,

Fără regret las tot în grija sorții,

Că dinlăuntru eu nu mai pot iubi.

 

Primesc pedepse de oriunde,

Iar ispășirea-i crâncenă și grea,

Și nu-mi mai curge pic de sânge,

Și-n ștreang atârnă umbra mea.

 

Prin cimitir mi-e lesne pasul,

Cu moartea braț la braț mă plimb,

Îi simt în carne pulsul, glasul,

Și n-aș mai da-o pe nimic la schimb.

Еще ...

Satul

 

Pe-o uliță ascunsă, visurile curg,

Cu răsuflarea iernii înghețate,

Iar timpul mut, ca un uitat amurg,

Se stinge-n glasuri deformate.

 

Copacii poartă straie de-argint viu,

În dansul lor sub lună tremurândă,

Iar noaptea țese văl, albind pustiu,

Un univers ce pare că se-afundă.

 

Din hornuri se ridică aburi grei,

Cântând povești de dor și de iubire,

Iar undeva, în hăul unei văi,

Un lup își urlă haita spre unire.

 

Și-n toate-aceste clipe de veghere,

Se naște iarăși visul neatins,

O iarnă care cheamă la-nviere,

Pe omul ce din sine s-a desprins.

 

Din geamuri mici, priviri ce se ascund,

Veghează noaptea albă și tăcută,

Iar crivățul tot cară înspre prund,

În dansul său zăpada proaspătă cernută.

 

Departe, clopotul răsună tremurat,

Și ninge-ncet, ca-ntr-o chemare sfântă,

Tot satu-i alb, și parcă s-a 'nălțat,

În lumea celor care nu cuvântă.

 

Еще ...

Pribegie

 

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

 

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

 

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

 

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

 

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

 

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

 

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

 

Еще ...

Amurg

 

Și iarăși tainic cerul plânge,

Melancolia norilor fugiți,

Iar raza soarelui se frânge,

În ochiul celor prea grăbiți.

 

Văzduhul este plin de sânge,

Penumbra se lungește pe asfalt,

Iar pasărea la cuib se strânge,

Și liliecii orbi în peșteră tresalt.

 

În poala cerului ziua se-ascunde,

Luceafărul e gata să apară,

Iar timpul lacom mestecă secunde,

Și-ncet, încet se face seară.

Еще ...

Trecere

 

Păduri uitate plâng în noi,

Cu frunze moarte de altoi,

Sub tâmple arse timpuriu,

Ne preschimbăm în argintiu.

 

Pe cer e sânge, luna stinsă,

I-o rană rece, necuprinsă,

Iar glasul tău în plecăciune,

Durerea inimii și-o spune.

 

Din pielea ta, un fum s-aprinde,

Cenușă vie se desprinde,

Iar în priviri, ca-ntr-un mormânt,

Se scurge amurgul pe pământ,

 

Iar noaptea-și țese vălul greu,

Pe trupul tău, pe trupul meu,

În ochi ne-apare-un cer de plumb,

Și totu-n jur se vede strâmb,

 

Din noi rămân doar umbre reci,

Pe lunci străine și poteci,

Și timpul mușcă tot mai crud,

Din ce-am fost foc, azi suntem lut.

 

Еще ...

Poarta iubirii

             glosă

 

Nu pot iubi decât distrugându-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Într-o melancolică trăire.

Încerc de mine să fiu mai aproape,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Arunc lumini şi accept umbre,

Râd din priviri de chipuri groteşti,

De suflete maladive şi sumbre,

Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.

Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,

Prin trucuri viclene demascându-mă,

Strigând la toţi ce-i întâlnesc,

Nu pot iubi decât distrugându-mă.

 

Tăcerea îmi pare un urlet atunci,

O bestie perversă cu care mă lupt,

Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,

Urme mârşave de care sunt supt.

De nebunia supremă un pas mă desparte,

Un simţ netrăit îmi erupe din fire,

Acopăr infinitul cu tot ce împarte,

Ca un suprem pătimaş în iubire.

 

Inundaţii de foc şi incendii de apă,

Ca pe o nălucă mă cuceresc,

Chiar moartea din mine se adapă,

Dându-mi rezerve să mai trăiesc.

Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,

Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,

Fiind singurul nefericit făcut să spere,

Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.

 

Cu lacrimi izvorâte din singurătate,

Îmi ard obrazul pur şi inocent,

Iar ochiul în orbită mi se zbate,

Simţindu-se stingher şi delincvent.

Cascade de tăcere îmi tună în chip,

Lovit de fulger cad în nesimţire,

Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,

Dintr-o melancolică trăire.

 

Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,

Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,

Numai împotriva-mi nu am această putere,

Iar a mea taină nu o pot dezlega.

Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,

Îndopând-o cu tot ce se mai poate,

Cu speranţa demult anulată,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

 

Faptul că exist, râd sau plâng,

Îmi ascunde orice pudoare,

Doar în mine se risipă sau strâng,

Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.

Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,

Căci în mine toate au intrare sau ieşire,

Din mine pornesc spre culmi de paroxism,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.

 

Izvorăşte în flux din apele vieţii,

Iubirea supremă dorită de toţi,

Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,

Cărând cu ea a fericirii porţi;

Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,

Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,

Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…

Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.

 

Aici mi se pare fatalitatea o glumă,

Eternitatea o vorbă rostită, un joc.

Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,

Adevărul minciună iar ghinionul noroc.

De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,

Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,

Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Poarta închisă de propria-mi iubire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

Într-o melancolică trăire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot iubi, decât distrugându-mă.

Еще ...

Ruptură...

 

Acum când viața mă provoacă,

Mai bine-n ștreang aș atârna,

Să-mi curgă sângele băltoacă,

Din rana mea prin carnea ta.

 

M-aș biciui cumplit ca pe-un infam,

Apoi l-aș insulta pe Creator,

Căci am pierdut și ce n-aveam,

Și lesne-mi este ca să mor.

 

Mi-e jertfa somniferul morții,

Și mă-nspăimântă zorile de zi,

Fără regret las tot în grija sorții,

Că dinlăuntru eu nu mai pot iubi.

 

Primesc pedepse de oriunde,

Iar ispășirea-i crâncenă și grea,

Și nu-mi mai curge pic de sânge,

Și-n ștreang atârnă umbra mea.

 

Prin cimitir mi-e lesne pasul,

Cu moartea braț la braț mă plimb,

Îi simt în carne pulsul, glasul,

Și n-aș mai da-o pe nimic la schimb.

Еще ...

Satul

 

Pe-o uliță ascunsă, visurile curg,

Cu răsuflarea iernii înghețate,

Iar timpul mut, ca un uitat amurg,

Se stinge-n glasuri deformate.

 

Copacii poartă straie de-argint viu,

În dansul lor sub lună tremurândă,

Iar noaptea țese văl, albind pustiu,

Un univers ce pare că se-afundă.

 

Din hornuri se ridică aburi grei,

Cântând povești de dor și de iubire,

Iar undeva, în hăul unei văi,

Un lup își urlă haita spre unire.

 

Și-n toate-aceste clipe de veghere,

Se naște iarăși visul neatins,

O iarnă care cheamă la-nviere,

Pe omul ce din sine s-a desprins.

 

Din geamuri mici, priviri ce se ascund,

Veghează noaptea albă și tăcută,

Iar crivățul tot cară înspre prund,

În dansul său zăpada proaspătă cernută.

 

Departe, clopotul răsună tremurat,

Și ninge-ncet, ca-ntr-o chemare sfântă,

Tot satu-i alb, și parcă s-a 'nălțat,

În lumea celor care nu cuvântă.

 

Еще ...
prev
next