Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Lu Furastiero
Дата публикации: 22 июля 2023
Добавлено в избранное: 1
Комментарий: 1
Просмотры: 657
Комментарий
Стихи из этой категории
Azi îmi număr anii!
Ce repede mai trece vremea,
Și cum se scurg anii în timp,
Simt cum îmi fură ei puterea,
Fără a-mi da nimic la schimb
Ieri eram elev pe banca școlii,
Cu ghiozdanul plin de cărți,
Învățam pe fân în podul șurii,
Geografia țării de pe hărți
N-aveam bogății în casă,
Și nici conturi sau averi,
Doar o pâine caldă pe masă,
Și în curte câțiva meri
Mai aveam ograda plină,
Rațe, gâște, curci, găini,
În coteț porc cu slănină,
Iar în grajd joiana ,,Mimi"
Tata se fălea cu calul,
Eu cu ai mei porumbei,
În casă stăpân motanul,
Iar pe lanț bătea grivei
Era atât de multă bucurie,
Când la masă ne puneam,
Mâncam tot ce-i pus în farfurie,
Și-n final prin rugă mulțumeam
Acum rar calc pragul casei,
Doar puțin de sărbători,
Peste tot vad chipul mamei,
Dar..la cimitir noi ducem flori
............................................
Mult m-am străduit în viața,
Să-nvăț carte să fiu om,
Să spun adevăru-n față,
Să-i trezesc pe cei ce dorm
.................................
Azi m-apropii de o vârstă,
Și cu grijă-mi număr anii,
Mândru sunt de noră, fiu, nevastă,
Și pe leacuri...cheltui banii!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Ninge aprilie de vis
Ninge aprilie cu petale albe de mălin,
Cu soarele-n dans vesel peste corole în delir,
Se depletesc vântului din ciorchine, cum le suflă lin
Şi se aştern într-un covor ce, pas după pas, ignorant îl deşir.
Mă opresc ca din vis să constat fulminant
În ce spectacol măreţ am păşit, ca un delict flagrant,
Rătăcind pe cărări, mai mult în gând, nepăsător.
Complet învăluit de un deliciu fragrant izbitor.
Şi rămân în moment, ancorat senzorial,
În trecerea fluidă a unui timp relativ perenal,
Să mă observ, prin năval de paşi călători,
Printr-un progres nebulos de zgârie-nori.
Şi iarăşi, inept, refuz să traversez în moment
Din cursul impus spre cotidianul apel.
Mă desprind iute, ca dintr-un vis infidel,
Să păşesc realist şi remunerat în purgatoriul tangent.
27 iulie 2024, 16:43
și dacă te aș săruta
doar să ți simt buzele crăpate
dacă te aș prinde într-o eclipsă
doar pentru a te avea pentru totdeauna
m ai iubi la fel de mult?
m ai căuta la fel de des?
dacă m aș lovi la un genunchi
ai îngenunchea pentru mine?
ia mi durerea de pe umeri
scoate mi sufletul la aer
nu pot să mi ridic privirea
când ea tot cade o dată cu mine
ia mă în brațe, nu mai pot să merg
nu mi simt inima cum bate
strânge mă la piept cat timp leșin
sunt obosit, vreau puțin vin,
stropește mă cu apă pură
iubește mă, sărută mă de noapte bună
strânge mă la piept ca pe un copil
șterge mi lacrimile cu palma
fă mi o inimă cu degetele
spune mi ca nu o să mai fiu singur
promite mi ca dimineață ești aici
nu mă lasă să mor pe stradă,
când tot ce mi doresc e să fiu aici
să ți aud vocea când îmi cânți john lennon, și mi spui ca totul va fi bine
ca mereu voi fi copilul tău
iartă mă.
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
Rana
A intrat în casă liniștea
Unui nor.
Cerul din nou curat,
Își absoarbe rănile
Usturătoare.
Molatec vânt
Racorește sângele
Zgârie simțul, aripa,
Primăvara.
Seninul este din nou senin
Azurul este din nou
tot mai cert,
Ca și soarele.
Dar rănii îi rămâne
Dorința de veșnicie,
Atârnată într-un cui
Ruginit,
Care zgârie ascuțit
Interior, vesel,
Copilaresc,
Invaluit in ceață fierbinte,
Uitat de natură,
De sine .
M-aș pierde...
M-aș pierde printre lucruri vechi,
Ca un obiect ce nu-l învinge timpul,
Să-mi curgă imnuri prin urechi,
Când geme și surâde anotimpul.
M-aș pierde noaptea-n asfințit,
Pe-un țărm atins de marea calmă,
Și pe ascuns să fiu în zori pețit,
De scoicile ce le-am cules în palmă.
M-aș pierde-n liniștea din gând,
Sub cerul pal, cu luna tristă,
Și-n fiecare șoaptă de cuvânt,
Să știu că plânset nu există.
M-aș pierde-n ploaia ce tresare,
Ca un refren ce încă mă adună,
Să văd cum cade peste mare,
O lacrimă din vechea mea furtună.
M-aș pierde-n zborul norilor tăcuți,
Prin văl de amintiri ce-n cer se-adună,
Să-mbrac în vechi veșminte cunoscuți,
Ce zilnic versul fraged mi-l consumă.
M-aș pierde-n umbra crinilor sălbatici,
În dansul frunzelor cu freamăt lung,
Și în străfundul codrilor apatici,
Tristețea lumii noastre s-o alung.
M-aș pierde-n viscolul ce roade creasta,
Din munții vechi cu frunți de piatră,
Să-mi las acolo ura și năpasta,
Și să mă-ntorc împărtășit la vatră.
M-aș pierde iar, și-apoi m-aș regăsi,
În sfânta taină a legilor străbune,
Și-n praful clipelor ce vor veni,
Să fiu ecoul ce veșnic va rămâne.
Azi îmi număr anii!
Ce repede mai trece vremea,
Și cum se scurg anii în timp,
Simt cum îmi fură ei puterea,
Fără a-mi da nimic la schimb
Ieri eram elev pe banca școlii,
Cu ghiozdanul plin de cărți,
Învățam pe fân în podul șurii,
Geografia țării de pe hărți
N-aveam bogății în casă,
Și nici conturi sau averi,
Doar o pâine caldă pe masă,
Și în curte câțiva meri
Mai aveam ograda plină,
Rațe, gâște, curci, găini,
În coteț porc cu slănină,
Iar în grajd joiana ,,Mimi"
Tata se fălea cu calul,
Eu cu ai mei porumbei,
În casă stăpân motanul,
Iar pe lanț bătea grivei
Era atât de multă bucurie,
Când la masă ne puneam,
Mâncam tot ce-i pus în farfurie,
Și-n final prin rugă mulțumeam
Acum rar calc pragul casei,
Doar puțin de sărbători,
Peste tot vad chipul mamei,
Dar..la cimitir noi ducem flori
............................................
Mult m-am străduit în viața,
Să-nvăț carte să fiu om,
Să spun adevăru-n față,
Să-i trezesc pe cei ce dorm
.................................
Azi m-apropii de o vârstă,
Și cu grijă-mi număr anii,
Mândru sunt de noră, fiu, nevastă,
Și pe leacuri...cheltui banii!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Ninge aprilie de vis
Ninge aprilie cu petale albe de mălin,
Cu soarele-n dans vesel peste corole în delir,
Se depletesc vântului din ciorchine, cum le suflă lin
Şi se aştern într-un covor ce, pas după pas, ignorant îl deşir.
Mă opresc ca din vis să constat fulminant
În ce spectacol măreţ am păşit, ca un delict flagrant,
Rătăcind pe cărări, mai mult în gând, nepăsător.
Complet învăluit de un deliciu fragrant izbitor.
Şi rămân în moment, ancorat senzorial,
În trecerea fluidă a unui timp relativ perenal,
Să mă observ, prin năval de paşi călători,
Printr-un progres nebulos de zgârie-nori.
Şi iarăşi, inept, refuz să traversez în moment
Din cursul impus spre cotidianul apel.
Mă desprind iute, ca dintr-un vis infidel,
Să păşesc realist şi remunerat în purgatoriul tangent.
27 iulie 2024, 16:43
și dacă te aș săruta
doar să ți simt buzele crăpate
dacă te aș prinde într-o eclipsă
doar pentru a te avea pentru totdeauna
m ai iubi la fel de mult?
m ai căuta la fel de des?
dacă m aș lovi la un genunchi
ai îngenunchea pentru mine?
ia mi durerea de pe umeri
scoate mi sufletul la aer
nu pot să mi ridic privirea
când ea tot cade o dată cu mine
ia mă în brațe, nu mai pot să merg
nu mi simt inima cum bate
strânge mă la piept cat timp leșin
sunt obosit, vreau puțin vin,
stropește mă cu apă pură
iubește mă, sărută mă de noapte bună
strânge mă la piept ca pe un copil
șterge mi lacrimile cu palma
fă mi o inimă cu degetele
spune mi ca nu o să mai fiu singur
promite mi ca dimineață ești aici
nu mă lasă să mor pe stradă,
când tot ce mi doresc e să fiu aici
să ți aud vocea când îmi cânți john lennon, și mi spui ca totul va fi bine
ca mereu voi fi copilul tău
iartă mă.
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
Rana
A intrat în casă liniștea
Unui nor.
Cerul din nou curat,
Își absoarbe rănile
Usturătoare.
Molatec vânt
Racorește sângele
Zgârie simțul, aripa,
Primăvara.
Seninul este din nou senin
Azurul este din nou
tot mai cert,
Ca și soarele.
Dar rănii îi rămâne
Dorința de veșnicie,
Atârnată într-un cui
Ruginit,
Care zgârie ascuțit
Interior, vesel,
Copilaresc,
Invaluit in ceață fierbinte,
Uitat de natură,
De sine .
M-aș pierde...
M-aș pierde printre lucruri vechi,
Ca un obiect ce nu-l învinge timpul,
Să-mi curgă imnuri prin urechi,
Când geme și surâde anotimpul.
M-aș pierde noaptea-n asfințit,
Pe-un țărm atins de marea calmă,
Și pe ascuns să fiu în zori pețit,
De scoicile ce le-am cules în palmă.
M-aș pierde-n liniștea din gând,
Sub cerul pal, cu luna tristă,
Și-n fiecare șoaptă de cuvânt,
Să știu că plânset nu există.
M-aș pierde-n ploaia ce tresare,
Ca un refren ce încă mă adună,
Să văd cum cade peste mare,
O lacrimă din vechea mea furtună.
M-aș pierde-n zborul norilor tăcuți,
Prin văl de amintiri ce-n cer se-adună,
Să-mbrac în vechi veșminte cunoscuți,
Ce zilnic versul fraged mi-l consumă.
M-aș pierde-n umbra crinilor sălbatici,
În dansul frunzelor cu freamăt lung,
Și în străfundul codrilor apatici,
Tristețea lumii noastre s-o alung.
M-aș pierde-n viscolul ce roade creasta,
Din munții vechi cu frunți de piatră,
Să-mi las acolo ura și năpasta,
Și să mă-ntorc împărtășit la vatră.
M-aș pierde iar, și-apoi m-aș regăsi,
În sfânta taină a legilor străbune,
Și-n praful clipelor ce vor veni,
Să fiu ecoul ce veșnic va rămâne.
Другие стихотворения автора
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
De la o vreme
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Ca semnul ranirii a fost prea adinc
Ca sa nu-ti iei seama la asta
Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza
Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru
Pina la umbra lunga pazita de gene
Ca-ntr-o pasnica toleranta
Ca-ntr-o inocenta sfiala
Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte
Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Vazind cicatricea de mare lauda
Care alunga grija anonimatului
Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra
Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire
Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara
Asa rezemat in asteptare
Asa resemnat in acceptare
Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat
Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea
Atitea femei
Atitea femei
Si doar o pisica regret
Atitea femei
Si mi-e dor doar de calul meu
Atitea femei
Si ciinele-i singurul ramas aproape
Aceasta femeie
Inserari , pustiu si noapte
Aceasta femeie
Izvorul cald al pacii albastre
Aceasta femeie
Si-n rest, mai mult tacere
macar
Macar am luna
Desi sint un spin de ciulin negru ,uscat
Macar am ploaia
Desi sint un mal de lut galben, surpat
Macar am vintul
Desi sint doar amintirea unei soapte stinse
Macar am avut un ciine
Desi m-a muscat la sfirsit
Macar am avut un cal
Desi m-a sfarimat in nisip
Macar am avut iubirea
Desi e doar o lama care taie adinc si doare
masurarea
Tu ai spus
Sa ne masuram
Sa ne asezam
Spate-n spate
Am masurat si am vazut asa
Statura ta
Aproape firava
Mult peste cit pot eu cara
Darnicia ta
Coplesitor nevazuta
Atit de mare-i recunostinta
Glasul tau
Chiar soptit
Mai sonor si raspicat decit al meu
Visele tale
Colorate tacut
Asa adinc coborite-n amintire
Ochii tai albastri
Desi tristi
Infinit mai frumosi decit ai mei
Dar iubirea ta
Altfel adinca
N-o poate-ntrece pe a mea
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
sub nuc
Cum stau asa
Cu fruntea rezemata de nuc
In umbra amara
Pe iarba rara
Daca simti ca respiri mai greu
E pentru ca te string in brate putin mai tare
Daca simti ca ti-e mintea plina de mine
E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins
Cum stau asa
Ingenuncheat linga nuc
Pe pragul inserarii line
Gindindu-ma la tine
De la o vreme
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Ca semnul ranirii a fost prea adinc
Ca sa nu-ti iei seama la asta
Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza
Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru
Pina la umbra lunga pazita de gene
Ca-ntr-o pasnica toleranta
Ca-ntr-o inocenta sfiala
Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte
Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Vazind cicatricea de mare lauda
Care alunga grija anonimatului
Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra
Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire
Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara
Asa rezemat in asteptare
Asa resemnat in acceptare
Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat
Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea
Atitea femei
Atitea femei
Si doar o pisica regret
Atitea femei
Si mi-e dor doar de calul meu
Atitea femei
Si ciinele-i singurul ramas aproape
Aceasta femeie
Inserari , pustiu si noapte
Aceasta femeie
Izvorul cald al pacii albastre
Aceasta femeie
Si-n rest, mai mult tacere
macar
Macar am luna
Desi sint un spin de ciulin negru ,uscat
Macar am ploaia
Desi sint un mal de lut galben, surpat
Macar am vintul
Desi sint doar amintirea unei soapte stinse
Macar am avut un ciine
Desi m-a muscat la sfirsit
Macar am avut un cal
Desi m-a sfarimat in nisip
Macar am avut iubirea
Desi e doar o lama care taie adinc si doare
masurarea
Tu ai spus
Sa ne masuram
Sa ne asezam
Spate-n spate
Am masurat si am vazut asa
Statura ta
Aproape firava
Mult peste cit pot eu cara
Darnicia ta
Coplesitor nevazuta
Atit de mare-i recunostinta
Glasul tau
Chiar soptit
Mai sonor si raspicat decit al meu
Visele tale
Colorate tacut
Asa adinc coborite-n amintire
Ochii tai albastri
Desi tristi
Infinit mai frumosi decit ai mei
Dar iubirea ta
Altfel adinca
N-o poate-ntrece pe a mea
Anișoara Iordache