pasta de dinti
pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni
ea sta intr-un tub colorat
si printr-un capac economic
se aseaza pe periuta de dinti
noua,curent,ne place pasta colgate
ea este alba si parfumata
face o spuma bogata
care lasa dintii stralucitori
as vrea sa fiu o pasta de dinti
si-n fiecare dimineata
inainte de orice, as vrea
sa stau intins pe periuta ta
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Lu Furastiero
Дата публикации: 4 мая 2024
Просмотры: 489
Стихи из этой категории
Nu...
Din vârfuri de munte mă cheamă tăcerea,
Nu duhul, ci vântul îmi cântă durerea,
Și-n urme pierdute sub cerul cărunt,
Pământul îmi strigă pasul mărunt.
Sub tălpi se destramă o iarnă târzie,
Nu timpul, ci soarta, viața mi-o scrie,
Și-n clipa ce-ngheață în pumn uneori,
E îndeajuns să trăiești și să mori.
Din piept se desprinde o umbră, o șoaptă,
Nu teamă, ci neîncrederea ce stă și așteaptă,
Și-n drumuri pierdute, sub ploaia nebună,
Aievea mă plimb cu toate zilele-n mână.
Sub pleoape am umbre de vise străine,
Nu pasul, ci dorul mă duce spre tine,
Iar viața mă-îmbie cu șoapte mieroase,
Când totul în jur a minciună miroase.
Se frânge-n lumină un cântec târziu,
Nu moartea, ci ruga mă duce-n pustiu,
Iar pașii lăsați peste dâre de scrum,
E urma ce duce spre ultimul drum.
Păstrează-ţi dorul
Păstrează-ti dorul,
de către tată şi mamă
Mai păstrează-ţi dorul
de cărte soră şi frate.
Păstrează-ţi doru,de către patrie
de ţară şi de dulcele grai,
De doina Moldovenească
Care veşnic în inimi o să trăiească.
(Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)
Matrice
Răscruce de drum pe liniile
fine ale destinului,
Asternute-n palma conturează
harta visului.
Viata printr-un timp și spațiu
parca pixelat,
Pe expansiunea sinelui părea
a se fi axat.
Daca eram una cu totul sau
totul eram eu?
In memoria matematica sa cred
îmi este greu.
Nenumarate forme de viața și
colonii de vietăți,
Prin dimensiunea a treia se
deosebeau de dietati.
Natura statica și elemente
curioase,
Astre luminate pe
ceruri grandioase.
Peisaje schimbătoare calculate
in solistitii,
Legi de fizica ce fac ordine
printre superstiții.
Eram pe pământ și conturam
cu gândul stele,
S-au aliniat planete sa alunge
vremurile grele.
Trecutul e acum istorie și
viitorul oglindit.
Prezentul este sacru,
totul prin el e făurit.
Mi-am privit din nou in palma,
Geometrie ce o țin in
gând cu rama.
Elementul cheie era particula
lui Dumnezeu,
Stiinta care alina sufletul
oricărui ateu.
Pura coincidenta sau precizie
matematica ?
Intriganta era a jocului
șireata tactica.
Linia orizontului mereu ascunsa
in eter,
Si eu amanta fidela a tot ceea ce
înseamnă mister.
Magia era centrul și dragostea
formula sacra,
Experiment intr-o realitate macra!
Punctele cardinale ma
purtau in fantezie,
Iar viitorul părea sa-mi
facă curtoazie.
Cu busola in palma și universul
in gând,
Ceasul astronomic a pus in
planetele in rând.
Tot ce e menit sa fie și
sa fie inevitabil!
Fie ca orice vis sa devină
ceva palpabil.
Estul e secret și vestul e
in mister,
Restul protejat de al
divinității înger.
Destinul si numerologia aveau
ceva in comun,
Cunoștința te poate face
la orice rău imun.
Colegi
Cât mi-aș dori să ne-întâlnim,
Nu mult, măcar pentr-un minut,
Colegi de clasă iar să fim,
Acei haioși, ce-am fost demult.
Apoi, așa bătrâni precum suntem,
În fața clasei să ieșim pe rând,
Şi plini de tracul ce-l avem,
Să spunem fiecăruia câte-un cuvânt.
De pildă, eu, la fete le-aș rosti,
Că deopotrivă le-am iubit pe toate,
Și-n acea zi când ne vom întâlni,
Am să le dărui garoafe și mușcate.
Iar pe băieți i-oi strânge-n brațe bucuros,
Și-ntreaga ziuă vom petrece,
Ne-om aminti de tot ce-a fost frumos,
Și cum pârdalnica de viață ne petrece.
Dorul și sufletul
Plăng pe aceste pagini,
Ca să nu plâng în fața lor.
De frică să nu îmi pese,
Cât timp îmi este dor.
Dor de casă, dor de pace,
Dor de tot ce este bun.
Dorul meu, de chin distrus,
Iar ultima speranță, așa s-a dus.
Ultimă speranță, unde ai plecat?
Am nevoie de tine, în momente de uitat.
Momente ce ucig sufletu,
Fără pic de milă,
Ce-l străpung repetat fără a se opri.
Vreau acasă, unde e liniște,
Unde durerea dispare,
Dar n-am casă adevărată,
Doar o mică tulburare.
Vreau un loc doar al meu,
Unde nimeni nu poate intra,
Unde pot fi eu, fără grija altuia.
Idei bune nu am,
Dar am un suflet care
Crește neîncetat, în durere mare.
Durere ce nu pot explica
Prin cuvinte,
Rău mi-se face la gândul răului ce mă poate face să nu mai fiu eu.
Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Nu...
Din vârfuri de munte mă cheamă tăcerea,
Nu duhul, ci vântul îmi cântă durerea,
Și-n urme pierdute sub cerul cărunt,
Pământul îmi strigă pasul mărunt.
Sub tălpi se destramă o iarnă târzie,
Nu timpul, ci soarta, viața mi-o scrie,
Și-n clipa ce-ngheață în pumn uneori,
E îndeajuns să trăiești și să mori.
Din piept se desprinde o umbră, o șoaptă,
Nu teamă, ci neîncrederea ce stă și așteaptă,
Și-n drumuri pierdute, sub ploaia nebună,
Aievea mă plimb cu toate zilele-n mână.
Sub pleoape am umbre de vise străine,
Nu pasul, ci dorul mă duce spre tine,
Iar viața mă-îmbie cu șoapte mieroase,
Când totul în jur a minciună miroase.
Se frânge-n lumină un cântec târziu,
Nu moartea, ci ruga mă duce-n pustiu,
Iar pașii lăsați peste dâre de scrum,
E urma ce duce spre ultimul drum.
Păstrează-ţi dorul
Păstrează-ti dorul,
de către tată şi mamă
Mai păstrează-ţi dorul
de cărte soră şi frate.
Păstrează-ţi doru,de către patrie
de ţară şi de dulcele grai,
De doina Moldovenească
Care veşnic în inimi o să trăiească.
(Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)
Matrice
Răscruce de drum pe liniile
fine ale destinului,
Asternute-n palma conturează
harta visului.
Viata printr-un timp și spațiu
parca pixelat,
Pe expansiunea sinelui părea
a se fi axat.
Daca eram una cu totul sau
totul eram eu?
In memoria matematica sa cred
îmi este greu.
Nenumarate forme de viața și
colonii de vietăți,
Prin dimensiunea a treia se
deosebeau de dietati.
Natura statica și elemente
curioase,
Astre luminate pe
ceruri grandioase.
Peisaje schimbătoare calculate
in solistitii,
Legi de fizica ce fac ordine
printre superstiții.
Eram pe pământ și conturam
cu gândul stele,
S-au aliniat planete sa alunge
vremurile grele.
Trecutul e acum istorie și
viitorul oglindit.
Prezentul este sacru,
totul prin el e făurit.
Mi-am privit din nou in palma,
Geometrie ce o țin in
gând cu rama.
Elementul cheie era particula
lui Dumnezeu,
Stiinta care alina sufletul
oricărui ateu.
Pura coincidenta sau precizie
matematica ?
Intriganta era a jocului
șireata tactica.
Linia orizontului mereu ascunsa
in eter,
Si eu amanta fidela a tot ceea ce
înseamnă mister.
Magia era centrul și dragostea
formula sacra,
Experiment intr-o realitate macra!
Punctele cardinale ma
purtau in fantezie,
Iar viitorul părea sa-mi
facă curtoazie.
Cu busola in palma și universul
in gând,
Ceasul astronomic a pus in
planetele in rând.
Tot ce e menit sa fie și
sa fie inevitabil!
Fie ca orice vis sa devină
ceva palpabil.
Estul e secret și vestul e
in mister,
Restul protejat de al
divinității înger.
Destinul si numerologia aveau
ceva in comun,
Cunoștința te poate face
la orice rău imun.
Colegi
Cât mi-aș dori să ne-întâlnim,
Nu mult, măcar pentr-un minut,
Colegi de clasă iar să fim,
Acei haioși, ce-am fost demult.
Apoi, așa bătrâni precum suntem,
În fața clasei să ieșim pe rând,
Şi plini de tracul ce-l avem,
Să spunem fiecăruia câte-un cuvânt.
De pildă, eu, la fete le-aș rosti,
Că deopotrivă le-am iubit pe toate,
Și-n acea zi când ne vom întâlni,
Am să le dărui garoafe și mușcate.
Iar pe băieți i-oi strânge-n brațe bucuros,
Și-ntreaga ziuă vom petrece,
Ne-om aminti de tot ce-a fost frumos,
Și cum pârdalnica de viață ne petrece.
Dorul și sufletul
Plăng pe aceste pagini,
Ca să nu plâng în fața lor.
De frică să nu îmi pese,
Cât timp îmi este dor.
Dor de casă, dor de pace,
Dor de tot ce este bun.
Dorul meu, de chin distrus,
Iar ultima speranță, așa s-a dus.
Ultimă speranță, unde ai plecat?
Am nevoie de tine, în momente de uitat.
Momente ce ucig sufletu,
Fără pic de milă,
Ce-l străpung repetat fără a se opri.
Vreau acasă, unde e liniște,
Unde durerea dispare,
Dar n-am casă adevărată,
Doar o mică tulburare.
Vreau un loc doar al meu,
Unde nimeni nu poate intra,
Unde pot fi eu, fără grija altuia.
Idei bune nu am,
Dar am un suflet care
Crește neîncetat, în durere mare.
Durere ce nu pot explica
Prin cuvinte,
Rău mi-se face la gândul răului ce mă poate face să nu mai fiu eu.
Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Другие стихотворения автора
fereastra
Albastriu, siniliu,e tocul ferestrei
Impartita-n sase ochiuri
Infundata-n peretele dinspre mar
Galben, ziarul uscat, lipit de geam
Parca-i o foaie de ceara
Parca-i o coaja de gutuie
Cenusiul umbrei amare
Impinsa de-ntunericul odaii, in asfintit
Ridica aroma de menta verde
In pragul ferestrei, peste praf
Mustele moarte,aparent adormite
Par majuscule negre
Cazute din text
trap auster
Trasuri negre-n noapte
Abur
Pe trap auster
Scirtiie frina
Arsa
Pe roata din fier
Tremura luna
Albastra
Ca-n visul stingher
Ridic doar privirea
Aprinsa
Cad cioburi din cer
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta
De la o vreme
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Ca semnul ranirii a fost prea adinc
Ca sa nu-ti iei seama la asta
Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza
Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru
Pina la umbra lunga pazita de gene
Ca-ntr-o pasnica toleranta
Ca-ntr-o inocenta sfiala
Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte
Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Vazind cicatricea de mare lauda
Care alunga grija anonimatului
Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra
Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire
Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara
Asa rezemat in asteptare
Asa resemnat in acceptare
Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat
Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea
toamna tirziu
Pe sinele lucioase de ploaie
Tramvaiul urca-n spasme spre Bellu
Si n-o sa opresca in statie
Daca nu-i ceri cu putere vatmanului
Si daca cobori
In ploaia rece si rara
O sa intri pe-o strada anonima
Si-n spatele tau o sa cada ca o ghilotina
Decapitind zumzetul orasului
Tacerea
Tacerea strazii pavate, sticloasa, abia luminata
Sonora, doar din pasii tai grabiti
Case anonime ,gri,aliniate
Porti incuiate,ferstre negre,complet tacute
O sa cobori la vale alaturi pavajului ud
Pina la casa cu portic si curte adinca
O sa urci treptele prafuite din fundul curtii
Prin aburii cartofilor ,nestins , fierti de Paula
Impreuna cu vesnicul ventilator din perete
Spre odaia dintre doua usi
Cu o soba rece ,decor
In drapta usii
Contorul electric, atotputernic
Zace mort
Ochiul ferestrei
Cu geamul rece si ud
Sta jumatate ingropat sub iedera
Pe podea, linga soba
Doua coloane de-un metru, de carti
Usor inclinate
Pe coltul mesei
Un picup, cu unicul disc
Tocit iremediabil
In noapte
In patul fara saltea
Sub o patura veche
O sa gasesti un gindac gras,negru, trufas
fereastra
Albastriu, siniliu,e tocul ferestrei
Impartita-n sase ochiuri
Infundata-n peretele dinspre mar
Galben, ziarul uscat, lipit de geam
Parca-i o foaie de ceara
Parca-i o coaja de gutuie
Cenusiul umbrei amare
Impinsa de-ntunericul odaii, in asfintit
Ridica aroma de menta verde
In pragul ferestrei, peste praf
Mustele moarte,aparent adormite
Par majuscule negre
Cazute din text
trap auster
Trasuri negre-n noapte
Abur
Pe trap auster
Scirtiie frina
Arsa
Pe roata din fier
Tremura luna
Albastra
Ca-n visul stingher
Ridic doar privirea
Aprinsa
Cad cioburi din cer
in fundul plaminilor mei
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
mai putin de-o rasuflare,
nu mai mult de-o soapta
de care, nici de-as tusi,
nici de-as stranuta ,nici de m-as ineca
nici de m-as afla strivit de-o povara
nu m-as putea goli.
in fundul plaminilor mei
e ca o lingura de aer
precursor al respiratiei tale
inainte de-a te saruta
De la o vreme
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Ca semnul ranirii a fost prea adinc
Ca sa nu-ti iei seama la asta
Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza
Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru
Pina la umbra lunga pazita de gene
Ca-ntr-o pasnica toleranta
Ca-ntr-o inocenta sfiala
Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte
Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda
De la o vreme poate ca ti-ai luat seama
De la o vreme poate c-ai inteles
Vazind cicatricea de mare lauda
Care alunga grija anonimatului
Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra
Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire
Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara
Asa rezemat in asteptare
Asa resemnat in acceptare
Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat
Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea
toamna tirziu
Pe sinele lucioase de ploaie
Tramvaiul urca-n spasme spre Bellu
Si n-o sa opresca in statie
Daca nu-i ceri cu putere vatmanului
Si daca cobori
In ploaia rece si rara
O sa intri pe-o strada anonima
Si-n spatele tau o sa cada ca o ghilotina
Decapitind zumzetul orasului
Tacerea
Tacerea strazii pavate, sticloasa, abia luminata
Sonora, doar din pasii tai grabiti
Case anonime ,gri,aliniate
Porti incuiate,ferstre negre,complet tacute
O sa cobori la vale alaturi pavajului ud
Pina la casa cu portic si curte adinca
O sa urci treptele prafuite din fundul curtii
Prin aburii cartofilor ,nestins , fierti de Paula
Impreuna cu vesnicul ventilator din perete
Spre odaia dintre doua usi
Cu o soba rece ,decor
In drapta usii
Contorul electric, atotputernic
Zace mort
Ochiul ferestrei
Cu geamul rece si ud
Sta jumatate ingropat sub iedera
Pe podea, linga soba
Doua coloane de-un metru, de carti
Usor inclinate
Pe coltul mesei
Un picup, cu unicul disc
Tocit iremediabil
In noapte
In patul fara saltea
Sub o patura veche
O sa gasesti un gindac gras,negru, trufas