Ei da..voi nu!
Oameni decidenți, fiți asumați,
Așa cum ieri, v-au învățat pe voi,
Bunicii voștri, mai puțin învățați,
Dar pentru țară, au dus război
Ei an de an, au construit și zugrăvit,
Voi dărâmat, vândut, asta-ți știut,
Ei cu sacrificii, datoriile-au plătit,
Iar voi miliardari, pe alții, i-ați făcut
Din astă țară, mai totul s-a vândut,
De cei aleși, care putere-au căpătat,
Prin votul nostru, pe care l-au cerut,
Și drept răsplată, pe noi, ei ne-au trădat
Degeaba am sperat noi, în alegeri,
În președinte, senatori și, deputați,
Că am rămas, doar cu a lor prelegeri,
Că după vot, noi toți, am fost uitați
Vedem, că mult se construiește azi,
Dar nu de-ai noștri frați și, de străini,
Că noi am devenit în timp, bastarzi,
Și chiar uitând, că ne-am născut, creștini
Plecați suntem, prin țări străine,
Ca-ici nu am putut noi, să trăim,
În țară, ne-am întoarce noi și mâine,
De ne-ar lăsa, un viitor să făurim
Dar cum să te dedici, pentru popor,
Când porțile la vamă, sunt închise,
Și guvernanții, fac legi pentru ai lor,
Iar țelurile noastre, pe veci respinse
Speranța noastră, renaște, an de an,
Popor unit să fim și, demn în toate,
Să construim, să-ajungem la liman,
Dar trebuie, să-ne-intoarcem, toți
acasă, din străinătate!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 28 января 2023
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 815
Стихи из этой категории
Parfumul tău...
Miroase versul a cerneală,
A smirnă îngerească poezia,
Cuvintele răcesc de umezeală,
Până se uscă-n vânt hârtia.
Miroase fulgul a troiene,
A foc și fum uscat, zăpezi,
Din țurțuri picură desene,
În care chipuri strâmbe vezi.
Miroase verdele a iarbă,
Iar frunzele a vârf și rădăcină,
Pământu-i gata ca să fiarbă,
În must de verde și lumină.
Miroase norul alb a ploaie,
Iar vântul slobod a furtună,
Dansând, umbrele se înfoaie,
Și plâng cu stropi pe lângă mână.
Miroase a toate împrejur,
Dar aș tocmi un crunt călău,
Să le închidă într-un vas obscur,
Să simt numai parfumul tău.
Un copil pierdut
Fugea desculț pe stradă
Un copil pierdut de mamă,.
Disperării cade pradă,
Privind in gol cu teamă.
Chipul ei la sân strângea,
Pe asfalt îl creiona,
Obrajii plânsi ștergea,
Cerșea din ochi si suspina.
Zdrentaros, flamand se așează
Pe o bancă roasa de rugină;
Ore -n șir stătea de pază,
Făcând din asta o rutină..
Nici ploaia nu -l urnea din loc,
Nici vântul ce îi dă târcoale.
De frig se strânse ghemotoc,
Atent la umbrele vocale.
Poate n mulțime se perinda ,
Rătăcit de el ,e mamă
În brate să-l cuprindă ,
Ce suferința-i va curma...
Mi-a trebuit
Mi-a trebuit întreaga viața
Și gând adanc,îndelungat
Intr-un cadru întunecat,
Ca sa-mi dau seama de fapt
Ca atârn de-un fir de ața.
Mi-a trebuit profunzime
Ochii sa închid și sa visez
Conștiința sa-mi fie treaza
Ca sa mi dau seama ca apusul…
Mi e apogeu,
Iar răsăritul doar mă întristează
Psalmi - XXXIII - Baia de foc
Doamne,
ai îngăduit să intru în foc
nu ca să mă pierzi,
ci ca să-mi topești coaja păcatului
până nu mai rămâne nimic
decât durerea de a fi viu cu adevărat.
Am plâns în mijlocul flăcărilor
și am strigat: „M-ai uitat!”
Dar Tu, tăcut, ardeai cu mine
și-mi arătai că suferința
nu e capătul,
ci începutul renașterii.
Focul nu m-a nimicit,
ci mi-a ars zidurile pe care mi le-am clădit
împotriva Ta.
Mi-a sfărâmat voința bolnavă
și mi-a dezgolit inima
ca să Te încapă din nou.
Baia de foc, Doamne,
a fost valea rușinii mele,
dar și altarul unde am înțeles
că iertarea nu vine rece,
ci fierbinte,
ca o rană care începe să se închidă.
M-ai lăsat să ard,
ca să învăț, cum să fac
să lumineze ceva din mine.
Focul Tău e greu,
dar e singurul care nu ucide,
ci curăță.
E judecata care iubește,
e rana care vindecă.
Și dacă tot ce am fost,
trebuie să piară în flăcări,
Doamne,
nu pleca din cuptor
câtă vreme eu ard.
Rămâi cu mine
în această baie de foc,
până când nu voi mai fi al meu,
ci numai al Tău
CASA MEA DE VARĂ
Aș vrea să cred ,
Că mă asteaptă încă
Căsuța mea din luncă .
E tristă și tăcută ,
Cu ușa încuiată ,
Și lacătul pe poartă .
Perdeaua din fereastră
Ascunde-n ea lumina
Ce intra în casă
în zilele de vară .
Am flori ce râd în geam ...
Si fructe dulci in ram .
Zorele și zambile ,
Lalele , trandafiri ,
Iriși , liliac
Crescute cu mult drag ;
Prietenii de-o vară ,
Meri , caiși , gutui ,
Vișini și cireșe coapte .
Seri și nopți cu lună plină
Greieri , licurici prin iarbă
Magia nopții de vară .
Am un cățel și o pisică ,
În căsuța mea cea mică .
T.A.D.
Cuvântul cel viu...
Cuvântul cel viu nu se naște din rimă,
Ci-n umbrele unde durerile cresc,
El poartă pe frunte cununa divină,
Și-n spate un clopot cu sunet ceresc.
Nu vrei să-l atingi, căci te arde în piept,
Dar strigă în tine ca-ntr-un pustiu,
E versul nespus, e dorul nedrept,
E clipa ce n-a fost și totuși o știu.
Și-apoi, dacă moartea s-ar face cuvânt,
Și viața o rugă sub cerul tăcut,
Eu tot aș cânta până intru-n pământ,
Vrăjit de întâiul și eternul sărut.
Întrebați de izvoare ce n-au adăpat,
De pășuni ce n-au văzut iarba crescând,
Și scrieți cu sângele care-a lăsat,
Pe sufletul gol, un cuvânt tremurând.
Căci versul nu curge din ochiul uscat,
Ci dintr-o rană ce-n taină s-a -nchis,
Din tremurul tainic al gândului dat,
Prin mâna ce curge încet peste scris.
Parfumul tău...
Miroase versul a cerneală,
A smirnă îngerească poezia,
Cuvintele răcesc de umezeală,
Până se uscă-n vânt hârtia.
Miroase fulgul a troiene,
A foc și fum uscat, zăpezi,
Din țurțuri picură desene,
În care chipuri strâmbe vezi.
Miroase verdele a iarbă,
Iar frunzele a vârf și rădăcină,
Pământu-i gata ca să fiarbă,
În must de verde și lumină.
Miroase norul alb a ploaie,
Iar vântul slobod a furtună,
Dansând, umbrele se înfoaie,
Și plâng cu stropi pe lângă mână.
Miroase a toate împrejur,
Dar aș tocmi un crunt călău,
Să le închidă într-un vas obscur,
Să simt numai parfumul tău.
Un copil pierdut
Fugea desculț pe stradă
Un copil pierdut de mamă,.
Disperării cade pradă,
Privind in gol cu teamă.
Chipul ei la sân strângea,
Pe asfalt îl creiona,
Obrajii plânsi ștergea,
Cerșea din ochi si suspina.
Zdrentaros, flamand se așează
Pe o bancă roasa de rugină;
Ore -n șir stătea de pază,
Făcând din asta o rutină..
Nici ploaia nu -l urnea din loc,
Nici vântul ce îi dă târcoale.
De frig se strânse ghemotoc,
Atent la umbrele vocale.
Poate n mulțime se perinda ,
Rătăcit de el ,e mamă
În brate să-l cuprindă ,
Ce suferința-i va curma...
Mi-a trebuit
Mi-a trebuit întreaga viața
Și gând adanc,îndelungat
Intr-un cadru întunecat,
Ca sa-mi dau seama de fapt
Ca atârn de-un fir de ața.
Mi-a trebuit profunzime
Ochii sa închid și sa visez
Conștiința sa-mi fie treaza
Ca sa mi dau seama ca apusul…
Mi e apogeu,
Iar răsăritul doar mă întristează
Psalmi - XXXIII - Baia de foc
Doamne,
ai îngăduit să intru în foc
nu ca să mă pierzi,
ci ca să-mi topești coaja păcatului
până nu mai rămâne nimic
decât durerea de a fi viu cu adevărat.
Am plâns în mijlocul flăcărilor
și am strigat: „M-ai uitat!”
Dar Tu, tăcut, ardeai cu mine
și-mi arătai că suferința
nu e capătul,
ci începutul renașterii.
Focul nu m-a nimicit,
ci mi-a ars zidurile pe care mi le-am clădit
împotriva Ta.
Mi-a sfărâmat voința bolnavă
și mi-a dezgolit inima
ca să Te încapă din nou.
Baia de foc, Doamne,
a fost valea rușinii mele,
dar și altarul unde am înțeles
că iertarea nu vine rece,
ci fierbinte,
ca o rană care începe să se închidă.
M-ai lăsat să ard,
ca să învăț, cum să fac
să lumineze ceva din mine.
Focul Tău e greu,
dar e singurul care nu ucide,
ci curăță.
E judecata care iubește,
e rana care vindecă.
Și dacă tot ce am fost,
trebuie să piară în flăcări,
Doamne,
nu pleca din cuptor
câtă vreme eu ard.
Rămâi cu mine
în această baie de foc,
până când nu voi mai fi al meu,
ci numai al Tău
CASA MEA DE VARĂ
Aș vrea să cred ,
Că mă asteaptă încă
Căsuța mea din luncă .
E tristă și tăcută ,
Cu ușa încuiată ,
Și lacătul pe poartă .
Perdeaua din fereastră
Ascunde-n ea lumina
Ce intra în casă
în zilele de vară .
Am flori ce râd în geam ...
Si fructe dulci in ram .
Zorele și zambile ,
Lalele , trandafiri ,
Iriși , liliac
Crescute cu mult drag ;
Prietenii de-o vară ,
Meri , caiși , gutui ,
Vișini și cireșe coapte .
Seri și nopți cu lună plină
Greieri , licurici prin iarbă
Magia nopții de vară .
Am un cățel și o pisică ,
În căsuța mea cea mică .
T.A.D.
Cuvântul cel viu...
Cuvântul cel viu nu se naște din rimă,
Ci-n umbrele unde durerile cresc,
El poartă pe frunte cununa divină,
Și-n spate un clopot cu sunet ceresc.
Nu vrei să-l atingi, căci te arde în piept,
Dar strigă în tine ca-ntr-un pustiu,
E versul nespus, e dorul nedrept,
E clipa ce n-a fost și totuși o știu.
Și-apoi, dacă moartea s-ar face cuvânt,
Și viața o rugă sub cerul tăcut,
Eu tot aș cânta până intru-n pământ,
Vrăjit de întâiul și eternul sărut.
Întrebați de izvoare ce n-au adăpat,
De pășuni ce n-au văzut iarba crescând,
Și scrieți cu sângele care-a lăsat,
Pe sufletul gol, un cuvânt tremurând.
Căci versul nu curge din ochiul uscat,
Ci dintr-o rană ce-n taină s-a -nchis,
Din tremurul tainic al gândului dat,
Prin mâna ce curge încet peste scris.
Другие стихотворения автора
Trandafirul toamnei!
Cu drag m-aș lăsa admirat
Dar vântul mi-a furat petala,
Și frunza toată mi s-a uscat
Iar tulpina-și pierde verticala.
Din floarea-naltă și făloasă
Acum eu vă arăt doar țepii,
Nimeni la mine nu privește
Și pe ascuns mă râd și plopii.
Mă uit în jur și văd tristețe
Și la suratele cândva semețe,
Cù toate acum suntem ofilite
Și nu ne mai vedem prin piețe.
Cu mare tremur aștept iarna
Și griji îmi fac cum să rezist
La gerul lui Ianuar - Februar
Și-n viitor în buchet să exist.
Vă rog mă așteptați la vară
Când în grădini am să revin,
Să fur priviri, s-aprind iubiri
Un trandafir și-un dar...divin!
Epigrame!
Mina!
Vor să mai închid-o mină
Pe motiv că poluează,
Spun că UE, e de vină
Și nu Ei..care sunt varză!
Minerul!
Sapă galerii și ne aduce
Untul negru zis cărbune,
La Varvara își fac cruce
Și toți cred..în sfântul nume!
Cărbune!
Am pus cărbune în sobă
Că afară-i ger năpraznic,
Lor vreau să le zic o vorbă
Pe miner nu-l faceți..casnic!
Votul!
Vine anul cu alegeri
Și minerul se întreabă?
Eu pe cine să pun votul?
Că voi toți sunteți..o pleavă!
Corul Divin!
De Sus se-aude-un cor divin
Ce ne vestește că s-a născut,
În Betleem orașul binecuvântat
Un Prunc lui Dumnezeu plăcut.
E cântul sfânt de mare bucurie
Al îngerilor din prea înaltul Cer,
Și care de Crăciun este-n colinde
Cu un frumos refren de leru-i ler.
Copiii prin colind ne dau de știre
Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus,
Darul Ceresc, calea spre mântuire
Pentru creștinii din Est și din Apus.
Cu toții să ne-nchinăm la Domnul
Să-i mulțumim că zilnic ne iubește,
Chiar și atunci când mai păcătuim
Că mila Lui nicicând nu se oprește.
Acum vă-ndemn să primim vestea
Și cu iubire în jur să dăruim iubire,
Să fim mai buni și-n pace să trăim
Până chemați suntem...la întâlnire!
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Bea o dușcă!
Ieri am terminat cu pruna
Azi culeg struguri în vie,
Voi avea ce bea la iarnă
Și un vin...dar și-o tărie.
Anul n-a fost unul bun
Că n-a picurat din cer,
Totuși am făcut destul
Și-am de unde să ofer.
Strugurii i-am dat la teasc
Mustul e deja-n bidoane,
Am băut din el un sfert
Eu și încă cinci persoane.
Pruna-i pusă-n vane mari
Ca un timp să fermenteze,
Și-apoi la cazanul satului
Unde-aștept să distileze.
Mai grea este așteptarea
Decât munca cea prestată,
Pâna bei un vin și-o țuică
Să te-mbeți...măcar odată.
Dar nu-i bai că am rezervă
De la an la an că-s gospodar,
Vârsta-mi zice..bea o dușcă
Din butoi..cu doagă..de stejar!
Un pescar vestit!
Pe malul iazului m-am așezat
Sub un copac cu umbra deasă,
O undiță în larg am aruncat
Și-aștept să pun ceva în plasă
De-acasă am plecat în zori de zi
Să prind un loc mai bun pe baltă,
Am pus o râmă neagră în cârlig
Mă uit atent să văd când pluta saltă
În stânga, dreapta mulți pescari
Ce vor să prindă peștele cel mare,
Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii
Iar o combină treieră grâul copt în zare
Pe ceru'albastru fără pic de nor
Se vede soarele strălucitor ce frige,
La umbră beau un ceai răcoritor
Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige
Mă uit la nada pusă de pescari
Ca peștele să vină la momeală,
Schimb râma cu bobul de porumb
Și-arunc încet fără să fac greșeală
............................ .
Orele trec fără nicio captură
Și vine seara cu ceva răcoare,
M-aștept ca peștele să tragă
Acum când nu mai este soare
Deodată văd cum pluta umblă
Coboară-n jos și se ridică-n sus,
E semn că nada peștele o gustă
Și-i place, ce în cârlig am pus
Când văd că pluta e sub apă
Înțep rapid să nu îmi scape,
Țin undița puternic între brațe
Și mulinez rapid tăind din ape
Emoția o simt cum mă cuprinde
Și îmi șoptesc, e mic sau mare,
Sunt răbdător, întind și relaxez
Și văd cum sare apa, atât de tare
Ușor, ușor se-apropie de mal
Un crap trofeu, cum n-am văzut,
Îl cântăresc, ținându-l în mincioc
Și-l liberez, după o poză și-un sărut
Seara am revenit voios acasă
Știind ce multe am de povestit,
Și chiar de nu am pești în plasă
Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!
Trandafirul toamnei!
Cu drag m-aș lăsa admirat
Dar vântul mi-a furat petala,
Și frunza toată mi s-a uscat
Iar tulpina-și pierde verticala.
Din floarea-naltă și făloasă
Acum eu vă arăt doar țepii,
Nimeni la mine nu privește
Și pe ascuns mă râd și plopii.
Mă uit în jur și văd tristețe
Și la suratele cândva semețe,
Cù toate acum suntem ofilite
Și nu ne mai vedem prin piețe.
Cu mare tremur aștept iarna
Și griji îmi fac cum să rezist
La gerul lui Ianuar - Februar
Și-n viitor în buchet să exist.
Vă rog mă așteptați la vară
Când în grădini am să revin,
Să fur priviri, s-aprind iubiri
Un trandafir și-un dar...divin!
Epigrame!
Mina!
Vor să mai închid-o mină
Pe motiv că poluează,
Spun că UE, e de vină
Și nu Ei..care sunt varză!
Minerul!
Sapă galerii și ne aduce
Untul negru zis cărbune,
La Varvara își fac cruce
Și toți cred..în sfântul nume!
Cărbune!
Am pus cărbune în sobă
Că afară-i ger năpraznic,
Lor vreau să le zic o vorbă
Pe miner nu-l faceți..casnic!
Votul!
Vine anul cu alegeri
Și minerul se întreabă?
Eu pe cine să pun votul?
Că voi toți sunteți..o pleavă!
Corul Divin!
De Sus se-aude-un cor divin
Ce ne vestește că s-a născut,
În Betleem orașul binecuvântat
Un Prunc lui Dumnezeu plăcut.
E cântul sfânt de mare bucurie
Al îngerilor din prea înaltul Cer,
Și care de Crăciun este-n colinde
Cu un frumos refren de leru-i ler.
Copiii prin colind ne dau de știre
Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus,
Darul Ceresc, calea spre mântuire
Pentru creștinii din Est și din Apus.
Cu toții să ne-nchinăm la Domnul
Să-i mulțumim că zilnic ne iubește,
Chiar și atunci când mai păcătuim
Că mila Lui nicicând nu se oprește.
Acum vă-ndemn să primim vestea
Și cu iubire în jur să dăruim iubire,
Să fim mai buni și-n pace să trăim
Până chemați suntem...la întâlnire!
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Bea o dușcă!
Ieri am terminat cu pruna
Azi culeg struguri în vie,
Voi avea ce bea la iarnă
Și un vin...dar și-o tărie.
Anul n-a fost unul bun
Că n-a picurat din cer,
Totuși am făcut destul
Și-am de unde să ofer.
Strugurii i-am dat la teasc
Mustul e deja-n bidoane,
Am băut din el un sfert
Eu și încă cinci persoane.
Pruna-i pusă-n vane mari
Ca un timp să fermenteze,
Și-apoi la cazanul satului
Unde-aștept să distileze.
Mai grea este așteptarea
Decât munca cea prestată,
Pâna bei un vin și-o țuică
Să te-mbeți...măcar odată.
Dar nu-i bai că am rezervă
De la an la an că-s gospodar,
Vârsta-mi zice..bea o dușcă
Din butoi..cu doagă..de stejar!
Un pescar vestit!
Pe malul iazului m-am așezat
Sub un copac cu umbra deasă,
O undiță în larg am aruncat
Și-aștept să pun ceva în plasă
De-acasă am plecat în zori de zi
Să prind un loc mai bun pe baltă,
Am pus o râmă neagră în cârlig
Mă uit atent să văd când pluta saltă
În stânga, dreapta mulți pescari
Ce vor să prindă peștele cel mare,
Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii
Iar o combină treieră grâul copt în zare
Pe ceru'albastru fără pic de nor
Se vede soarele strălucitor ce frige,
La umbră beau un ceai răcoritor
Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige
Mă uit la nada pusă de pescari
Ca peștele să vină la momeală,
Schimb râma cu bobul de porumb
Și-arunc încet fără să fac greșeală
............................ .
Orele trec fără nicio captură
Și vine seara cu ceva răcoare,
M-aștept ca peștele să tragă
Acum când nu mai este soare
Deodată văd cum pluta umblă
Coboară-n jos și se ridică-n sus,
E semn că nada peștele o gustă
Și-i place, ce în cârlig am pus
Când văd că pluta e sub apă
Înțep rapid să nu îmi scape,
Țin undița puternic între brațe
Și mulinez rapid tăind din ape
Emoția o simt cum mă cuprinde
Și îmi șoptesc, e mic sau mare,
Sunt răbdător, întind și relaxez
Și văd cum sare apa, atât de tare
Ușor, ușor se-apropie de mal
Un crap trofeu, cum n-am văzut,
Îl cântăresc, ținându-l în mincioc
Și-l liberez, după o poză și-un sărut
Seara am revenit voios acasă
Știind ce multe am de povestit,
Și chiar de nu am pești în plasă
Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!