Tu💜

A fost o data ca-n povesti 

O viata minunată

Cind oamenii se mai vedeau..

Prin drum, si pe la poarta

Cind oamenii se intilneau 

La veselii si sezatori,

Iar fete si baieti jucau,

La hore pina'n zori...

Copii pina tirziu jucau

De'ascunsea pe afară...

Si nu conta ca-s la oras 

Sau poate, de la tara....

Facem o galagie, Doamne....

Mereu babe ne certau,

Si in suflet realizau

Copii se distrau....

Da, ce șotii mai faceam..

Fugeam de acasa 

In ripa ne scaldam....

Boboceii de atitea ori,

Noi i-am pierdut

Cind ne trimeteau parintii

Pe iarba la pascut!

Din nisip castele 

Noi vara construiam

Cate trairi , emoti

Momente noi aveam...

Baietii construiau casute,

Singuri in copaci!

Sculptau locuri frumoase

Din rachite , fagi.

Acoperis din stuh sau paie

Sa ne putem ascunde ,

Cind vine cite o ploaie

Mi-e mila de copii 

Ce cresc azi , acum...

Ca n-au trait emotii 

La joaca de "in drum"

Nu stiu de "baba oarba"

Ce seara o jucam 

Si pereche la papuci 

Jucand le cautam.

Nimic nu poate fi ca inainte ,

Si vara ne era 

Cu mult mai fierbinte!

Pe dealuri pe cimpii

Nici iarba nu crestea ,

Animalele iarba o pastea.

In livada ades, noi ne jucam

Cu prune dulci, mereu ne alintam

In padure dupa flori alese...

Vazut-am animale ,

Multe si diverse...

Si o caprioara

Acasa am avut !

Finca micuta 

Ranita s-a pierdut...

Am vazut si lanuri

De ghiocei cindva,

Iar voi nu stiu daca

O sa-i vedeti ,cindva.

Padurea cea de brazi 

Astazi s-a uscat,

Cararile padurii

Azi s-au astupat.

Oamenii n-au timp

Sa le mai paseasca,

Pe internet ore in sir

Reitingul sa-si creasca.

Cu fetele ne intilneam

Cosite la papusi noi impleteam...

Azi rar de tot ne salutam

Decit, pe internet, cind mai intram

Nimic nu rializam...

Nimic nu ne mai povestim...

Emotii, sentimente 

Noi nu mai traim!

Nu auzim nici cintec

De pasari primavara...

Nu stim ce e picnicul 

Familial vara...

Cum e sa zburzi 

Vara pe cimpie,

Cum sa maninci un strugur ,

Vara de la vie.

Baladă pentru cel ce n-a mai fost

(cu dor care nu mai întreabă și iubire care nu mai cere)

Nu ți-am scris când tăcerile strigau,

Când umbrele tale dansau prin perdele —

Doar am învățat să respir lipsa ta,

Să iubesc tăcerea — ca pe tine, în stele.

A venit aseară vântul, o umbră,

Să mă-ntrebe cu glasul tău stins:

„Mai plângi?” Iar eu am zâmbit amar,

Cum zâmbești când durerea s-a prins.

Și am lăsat lacrimile să curgă cu ploaia,

Să le poarte pe drumuri străine,

Să nu mai știe nimeni că dor,

Că încă port numele tău în mine.

N-am cerut să te-ntorci. Nici nu mai sper.

Pașii tăi s-au pierdut ca-n vis —

Dar port în mine un cântec fără glas,

Un ecou de tine, nedescris.

Noaptea s-a așternut peste mine ca o rană,

Blândă, dar adâncă, ca un legământ,

Și i-am spus: „E-n altă lume iubirea mea,

Una fără întoarceri, fără cuvânt.”

Stelele – candele oarbe, fără foc,

Luna – o corabie ce-și plânge drumul,

Și cerul e gol, fără tine-n el,

Ca un templu părăsit ce-și uită rostul.

Frunza tremură pe ram ca dorul meu,

Sub fiecare bătaie de vânt —

Tremură, dar nu cade…

Așa cum nici eu nu renunț.

Am păstrat locul tău la fereastra vieții,

De parcă te-ai fi întors vreodată,

Dar știu — nu mai ești nici în zare, nici în vis,

Doar în mine… ca o rană niciodată coaptă.

Și dacă vreodată vei trece prin gând,

Ca o umbră de frunză în visul tăcut,

Să știi că aici, în inima mea care tace,

Ești încă… neșters, netrecut, neminut.

Iar când adorm, te văd ca pe-o icoană —

Într-un colț de cer, prăfuit, neuitat,

Și mă sting câte puțin cu fiecare noapte,

Cu fiecare „te iubesc” nerostit, îngropat.

A.Turcanu

Aveam doar 16 ani ,

Când începusem sa iubesc .

Și nu știam ce va urma

Și cât aveam sa patimesc....

Visam mereu acel băiat

Nu prea înalt, cu ochi căprui 

Un farmec ce nu îl vedeam ,

In ochii nimănui...

Îl iubeam fierbinte și frumos

Cum n-am iubit vreodată,  

Nu știam ca va urma

Sa fiu ades tradată.

Îl iubeam atât de mult 

Ca nu vedeam nimic  

Chiar de plângeam în noapte 

Și inghetam de frig....

Îl iubeam atât de mult 

Ca ma rugam la îngeri 

Sa ii șoptească ca mi-e dor,

Și suportam înfrângeri.

Asa a durat , ani la rand....

Pana ce m-am răcit 

Azi ma simt de parca  

Nicicând nu l-am iubit...

Cândva iubind fără hotar

Și mii de vise ce-am avut

Mi-au devenit coșmar....

Amintiri ce am avut 

Vor rămâne pagini scrise,

Care cândva erau 

Cele mai dorite vise...

Cândva un înger de fetita 

Cu ochii ca și marea,

A simțit pe pielea ei

Ce amară e trădarea...

Azi nu mai am nici vise,

Și nici pagini scrise ,

De el nu am povestit 

Chiar dacă l-am iubit.

Azi totu-i diferit 

Nu vreau sa mai iubesc 

Destul am suferit 

Și intr-un final ma bucur.... 

Ca totul s-a sfârșit ....

Cine suntem?!

 E Simplu... 

Eu îți sunt străină 

Si tu îmi ești străin..... 

Eu te numesc trecut ... 

Tu ma numești ruină....

Tu ești notitiile mele 

Eu serile de primăvară 

Tu ești complicat 

Nici eu nu sunt ușoară

Tu ești catastrofa 

Eu sunt mereu ceva constant

Eu sunt un vers de o strofa 

Tu ești un dictant

Tu ai nevoie de metafore 

Eu aveam nevoie de tine , 

Tu crezi în miracole 

Eu nu cred în destine 

Tu poți iubi 

Eu nu pot iubi pe nimeni 

Tu poti răni 

Eu pot vindeca pe oricine 

Rămânem străini, 

Deși ne cunoaștem prea bine)

Ea, înger dulce de fetita

Cu sufletul alb și curat,

El , demon îmbrăcat în negru

Cu sufletul intunecat...

Ea l-a privit cu bunătate 

Iar el ,de parca a cedat...

Întunericul lui dinainte 

De parca s-a evaporat ...

Trecut-au anii grei în lupte,

Cu viața grea și a lui noapte ,

Ea mereu făcându-i punte

Luminând calea prin șoapte. 

Iar când furtuna năvălise 

Ea strâns de mână îl ținea ,

El o trase-n întuneric 

Și acolo singură o lăsa....

Ea calea cu greu a găsit-o, 

Și înger negru deveni ,

Inima din piept îi era rupta

De-atunci ea nu putea iubi....

Aripile nu m-ai zburau

Iar ea lupta sa facă soare ,

Nu arătat la nimeni în jur 

Ca zilele îi sunt amare.

A luptat zile și nopți

Și astăzi încă ea mai lupta. ..

Ziua - cu sufletul ei,

Noaptea - cu inima rupta....

Te voi iubi

până în ziua

în care un pictor orb

va reuși să picteze

sunetul căderii

petalelor de trandafir

pe pereții palatului de cristal —

un palat care nu a existat niciodată...

Te voi iubi

așa cum iubește un suflet

fără promisiuni,

fără să i se ceară.

Chiar și în întuneric,

fără întrebări,

fără drumuri explicate,

doar cu încrederea

că pasul tău

mă va găsi.

Te voi iubi

în liniștea dimineților,

în respirația ta adormită,

în felul în care lumea se oprește

când îți aud numele...

Nu-ți cer să rămâi.

Nu-ți cer promisiuni.

Îți spun doar că iubirea mea

a fost adevăr,

a fost loc sigur,

a fost palatul de cristal

deschis pentru tine,

fără armură,

fără frica că îl vei face cioburi.

Și dacă, într-o zi,

pictorul orb

va reuși să picteze

sunetul căderii

petalelor de trandafir,

pereții palatului de cristal

nu se vor mai sparge —

ci vor păstra în ei

urma iubirii mele,

o lumină fină

care te va recunoaște

chiar și atunci

când eu nu voi mai fi,

până dincolo de ultima mea respirație.

A. Țurcanu @актуальное #Lasamasatevisez #poezie #ATurcanu

Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?

Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?

Fereastra aburită iți șoptește un eseu

Despre iubire, dragoste si duh...

Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător

Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,

Ți se perindă clipe de taină ce omor

Trecut și ceață și durere și-apăsare

Și simți in nări mireasma de vin fiert

Ce se strecoară de pe aragaz,

Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,

Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…

Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase

Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor

Pupilele ți se măresc ușor și curioase

-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…

Mă simt liber când nu ești aici

Mă simt liber când nici “Salut” , nu îmi

mai zici

Liber, când soarele strălucește iar

Și când o carte citesc, dar e în zadar

Căci gândul meu mereu zboară

Și un tainic adevăr rostește

Zilele și nopțile, în mintea mea se adăpostește

Un gând de: Ce-ar fi fost dacă?

Ce-ar fi fost dacă..

Dacă noi n-am fi fost doar o joacă

Dacă.. m-ai fi iubit la fel de mult cum te iubesc eu

Și ai fi înțeles că nu e doar o iubire de liceu

Te-am crezut când ai spus că sunt special

Dar am știut că ești doar superficial

Toți mi-au spus că nu ești ceva deosebit

Însă dragul meu, eu te-am iubit.

Am iubit nopțile petrecute în șoaptă

Și diminețile când mă așteptai, pe o treaptă

Am iubit până și momentele când nu erai aici

Și din amintiri îmi hrăneam sufletul, plin de frici.

Și totuși, m-am temut degeaba

Știam că iubirea se va schimba

În ceva neplăcut

Dar care totuși, liber m-a făcut.

Ploaia de stele ce cade din cer,

Hrănește rădăcina primei iubiri,

Înflorind în crepuscul de priviri

Precum florile unui vonicer.

Ramurile lui în patru muchii,

Inspiră iubirea prin jurăminte

În cuvinte blânde și sfinte

Ce-n bucurie oglindesc ochii.

Nuanțele albe-verzui de arbust

Împrăștie mirosul dulce al fericirii,

Și tu împărtășești efectul iubirii

Fără a ignora aspectul ei vetust,

Sentimentul iubirii este veșnic.

Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,

Diamant într-o montură din aur,

Simfonie în suflet creată năstrușnic.

Eu am secretul

Tu ai magia

Nu lăsa trecutul

Să ne strice armonia

Secretul e privirea ta

Pentru tine încerc să fiu mai bună 

Tu ai scos poeta

Care se ascundea sub brumă 

Tu emani lumină 

Eu doar mister

Ești ca o vitamină,

Un adevărat cavaler

Un gând...

ai devenit un gând

ce uneori trece neobservat,

iar alteori creează multe întrebări...

un gând, neînceput, un gând, primul gând.

Știu ,că nu o sa vin diseară 

Și vei sta iar în tăcere....

Îți trimit din depărtare 

O călduță adiere ....

Să te atinga cu dulceață,

Cu tandrețe, ca un zeu....

Să te atinga așa dulce

Cum te-aș atinge doar eu...