Țipă al meu cuget..

With my sole embrace
In a closed space,
I sit down, on an chair
To think about the judge that is fair.
White waves I see in the sky,
They're looking at me,
I wonder why,
Do they think I did a crime?
The silence presents short,
Thinking of a last resort,
The waves whisper,
My lone problems to eager.
But the waves don't know,
That on the opposite of the window
Content and thankful I am
For the live's crude and cloudy cream. 

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Amărâta-i a noastră inima

Cea care mângâie conștiința

Și-și exprimă concepțiile necoapte,

Că și orologiul ce se roade ușor

Că să spună melos cântecul neastâmpărat și

Transcendent asupra trăirilor pământeșți.

Tu, cel cu îndemnarea divină de a compune

Pricepi să-ți pătrunzi în tegumente

Ce timp bovinele zbieră

Și te închini suveranului ceresc

Pentru încă un prilej.

Încăperea ornată cu specul vestit care răsfrânge înfățișarea unei ființe lipsită de caracteristici corporale, un trup ce este sprijinit de pardoseală ce se frământă domol asupra ale ei membrane. Aceeași pardoseală ce Îi glăsuiește o compoziție separată de argoul sărac spânzurat de a ei limba.

Anatomia lor se desface înrăutățit de oasele care mai de mult se cuprindeau că și cum erau chiar acelasi neam. Ultima lor bucătură este suspendată de ai ei dinți, prevezi dulcea salvare și ca o dorința ce s-a amestecat cu trupul Domnului Ceresc încăperea strălucește și reflectoarele se prefac în ochi. Înainte de a te scapă, cel divin îți rostește

-De ai fi știut că o barieră nu e evidențierea stingerii, ai fi mai avut al tău craniu.

Sinele ei este fluid precum razele care se scurg din stele;

aparent etern; aparent suspendat în trecerea timpului; o iluzie.

Ea știe precis că, în imensitatea acestui univers, ea nu poate întâlni

o altă ființă identică cu ea însăși; ideea de sine identic; imagine de sine;

doar porțiuni dintr-un infinit limitat; limitat doar de propria ei înțelegere;

un prag al cunoașterii, un orizont; un orizont îndepărtat, o linie fluctuantă

între mare și cer; raze de lumină dansând pe suprafața apei și reflexie.

Adâncul senin al cerului se dizolvă în privirea ei. Paleta de nuanțe albastre

din embrionii stelari crește și devine materie; fuziune, energie, forță;

natură vie și planetă albastră; meteoriți arzând și grindină înghețată precum

coada oricărei comete; stele reci, lumină și absorbție; acuitate vizuală;

ochi având în sine praf cosmic; contemplare într-un electromagnetism polarizat;

fotosinteză și transpirație; transformare; existență sedimentată și limbaj fosilizat;

viață hrănită de razele soarelui, orbitând în jurul unui Dumnezeu unic,

în această realitate a culorilor solare schimbătoare în fluxul lor heliotropic și spiralat.

Divinitatea este omniprezentă în tot ce înseamnă cuvântul memorie.

Ea îmbină aceste culori într-un caramel dulce. Numele ei este Eva și

așteaptă, cu răbdare, să fie devorată, la sfârșit de timp, de viermi necrofagi.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.

Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.

O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.

Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.

Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.

În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.

Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?

La noi
...
Goliciunea astei lumi este-atât de evidentă,
Că nimic din ce se face nu-i spre-a omului zidire,
Totu-i pierdere de vreme, măști și doar închipuire,
Zbatere pentru avere și pentru falsă strălucire!
...
Lumea se supune oarbă teluricului excrescent,
Jugul simțurilor crește peste-al omului grumaz,
Mult prea plin de sine omul nu e niciodată treaz
Și-n goana după plăceri, va pieri, concupiscent!
...
Nici copiii nu-s lăsați să crească în legea firii,
Somnambuli rătăcitori departe de-a vieții cale,
Fiind tăvăliți de mici prin poftele primordiale,
Ratând și ei precum părinții, cărările mântuirii!
...
Toată lumea se închină unor Dumnezei scorniți,
Omul dorind a fi sclavul propriilor închipuiri,
Idoli falși slujiți de preoți împărțitori de amăgiri
Amăgitori de omenire, la rându-le orbi rătăciți!
...
Asta-i lumea noastră azi, o corabie-n derivă,
Împărțită între demoni ce în umbră se ascund
Și în timp ce omul doarme până nu se știe când,
La noi popii-ngrașă porcii cu prescure și colivă!

Te-am visat părinte drag;

Ìntinerit, cu zâmbet larg

Mä chemai din tocul ușii 

Sä-ti urmez docilä pașii. 

Pe cäräri necunoscute, 

Sub privirile tăcute

Mărșăluiam fără popas 

În cadența unui ceas.

La răscrucea unui drum

Te -ai mistuit în fum

Și mă cuprinse spaima,

Și plânsetul de -a valma 

Prin pâcla răsfirată

Făceai eforturi,tată 

Să răzbați nevătămat, 

Curajos,ca un soldat. 

M -ai înșfăcat de braț,

Îmboldit de al tău nesaț 

De a renaște printre noi

Din Lumea de Apoi 

M -am trezit înlăcrimată

Și-mi cer iertare, tată 

Pt dorința mea deșartă 

Sorților să nu despartă...

Totu-n jur se prăbușește,

Pe loc, cât ai zice pește,

Când năpasta îți surâde 

Și ironic te surprinde.

Și nu vezi nici o scăpare 

Lipsit de vlagă și culoare ,

Te scufunzi în neputință 

Și te macini în căință.

Te întrebi,cu ce ai greșit?..

Cât mai ai de pătimit?..

Te revolți și strigi la Cer,

Destinul tău ți -e un Mister..

Te-ncearcă pe nepregătite,

Chiar te scoate din sărite!..

Tragi un Zeu la socoteală 

Fără echivoc ori fereală:

-Cu ce mă -ntămpini mâine,

Spune -mi Doamne,tu stăpâne..

E nemilos și nu ți răspunde,

Undeva-n etern se -ascunde.

Între două lumi te zbați 

Cu ochii obosiți, umflați,

Privești zarea nebuloasă 

Și -nduri viața ta spinoasă...

Vântul scârțâie din scoarță, 

In toiul nopții pus pe harță. 

Smulge ramura, o frânge, 

Pomul întristat, o plânge.

Stropi tăcuți de ploaie 

Cerneau din bolta cenușie 

Curgeau pe zid șiroaie, 

Țopăind prin bălărie. 

O stafie da târcoale 

Pe la fereastra fumurie, 

Rasucindu se n spirale,

Stârni duhul de furie. 

Um om al străzii o zări 

De sub jgheabul din carton;

Dar poate i se năzari 

Din hiba unui neuron?..

Zăcu din nou in toropeala 

Pe o scândură mucegăita;

Gându I se puse pe tanjeala 

Pentru inima i rănită..

Din pânza neguril lăsate 

Răzbea volbura de ciori,

Din roiul frunzelor uscate, 

Împrăstiau in jur fiori. 

Pomii dezgoliți tresar 

Sub croncănitul zgomotos, 

Ce trâmbița -n ecou bizar

Mesajul corbului spinos.

Apoi ploaia întrerupse 

Zarva iscata din senin .

Cardul smead tăcuse, 

Curmat de un suspin. 

Se pitulă într-o spărtură,

Rotinndu-și ochii cei de sticlă, 

Tânjind stropii de căldură, 

Iscodind prin păclă.

Vântul alunecă din nori,.

Zgribulindu le penajul,

Răscolindu I până n pori

Și I cuprinseră vârtejul. 

Cu aripi frânte, fără vlagă

Se dezlegară de furtună, 

Agățăndu se de o creangă,

Piloteau sub clar de lună. 

Off, iubire nu -mi dai pace,

Inima te vrea ,nu tace,

Face din tine muză,

Când mă săruți pe buză...

Dar mi -ar fi mai bine, oare,

N-aș suferi mai tare,

Dacă patima -mi lipsește 

Și cel ce mă iubește?..

De m-aș lepăda de tine,

Poate mi ar fi bine;

Să devin un sloi de gheață 

Întipărit pe față..

Chiar de plâng sub clar de lună,

Iar din sufletul meu tună.

Nu pot renunța la tine;

Trupul meu îți aparține.

Mă privești pe sub mustață,

Eu te întâmpin zâmbăreață;

Hai să ne iubim o clipă 

Nu mă lua din pripă.

Să  retrăim i veșnicie,

Nu te lăsa din mânie,

Nu sparge cioburi de podea;

Uite,a căzut o stea..

Sub năframa cenușie 

Chipul soarelui pălise

Peste zarea cea pustie 

Izul toamnei năpădise 

Răcniseră din crâng 

Sub bolta mahmură

Aripi ce se frâng 

Pe veștejita ramură. 

De crivăț scuturate,

Tremurând golașe

Brațele decolorate 

Lăcrimau răvașe.

Purtând zdrențe reci 

Scoarța ruginise, 

Pe nămolitele poteci 

De frigură se zbărcise  

Vibra văzduhul ciuruit 

De stropii fumurii, 

Suflarea tăcu subit 

Sub ochii plumburii..