Category: Philosophical poem
All author's poems: Denisa Pad
Date of posting: 13 августа 2022
Added in favorites: 1
Views: 1002
Poems in the same category
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Realitate
Încerci să porți șiragul de safire,
Dar gândul îți zboară la mătănii.
Și sufletu-i pe altarul de jertfire
De a uita c-au fost năzdrăvănii.
În iarba deasă, verde și în cețuri,
Oare se ascunde un spiriduș poznaș,
Ce se tot joacă cu ale tale simțuri
Și te include ca fiind părtaș?
Doar este timpul ce trece ca vântul
Peste iarba verde și ființe, grăbit.
El cârmuiește de veacuri Pământul
Și te-nconjoară în zboru-i robit.
Ți-amintește că viața-i frumoasă
Și să trăiești fără regret în prezent.
Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă
Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
O dorința, o suferință
Vânt pustiu peste suflet suflă încet,
Mă simt doar un schelet,
Fără viață, fără sens, incomplet,
Cu o sincopă, dar și-un vis secret.
Un zâmbet blajin să mai înflorească,
În văzduhuri nesfârșite să mai rătăcească,
Viața vreau s-o deslușesc,
Cu un surâs copilăresc.
Tot ce simt, în caiet să povestesc,
Să desenez, iar versurile ți le șoptesc,
Poate-ai să vezi că lipsesc,
Poate-ai să-nțelegi ce năzuiesc.
Iar de nu, poate cândva,
Peste caietul vechi, prăfuit,
O adiere ușoară va trece-așa,
Deschizându-l iar...
A mea dorință, a mea suferință...
Carne, sânge, suflet
1. Ațintiți îmi sunt ochii asupra lui
Și cum sclipirea din ochi nu mai există:
Jumătate este, jumătate nu-i
Inima-mi bate, mă uit prin fața-i tristă...
2. Aruncat pe câmp, lângă rând mari de mașini,
A murit stupid, jumătate...doar carne a lăsat,
Ce contează că trăim? și noapte, întuneric și lumini,
Realitatea-i doar în capul nostru, cine mai-nțelege ce a existat?
3. Sfârâind în tigaie, încinsă se aude:
O bucată de ceafă, suculența țâșnind.
Vezi doar foamea din stomac, și-n schimb auzi laude;
Nu sânge, nu țipete, dureri din curtea bunicilor venind.
4. Suntem oameni, nu suntem carne și sânge!
Suntem animale, da, dar oare Dumnezeu ne va primi?
Când viața ciclu-și urmează: fărâmă, celulă și pântece
Ne ducem, nu ne-ntoarcem, pentru ce ne-om istovi?!
5. Și totuși, ce sens gestul lui l-a avut?
Să demonstreze c-a sfârșit neînțeles...
Mă uit la ochii larg deschiși, oare l-a durut?
Să știi că te-ai sfârșit pe un câmp de șes...
6. Și că-n vâltoarea vieții consumând noi suntem
Tăind, măcelărind, înghițind, defecând
Carne, sânge, mai în sânge! să ne-aduceți vrem
Urând, invidiind, răzbunând, omorând...
7. Carne și sânge, pentru suflet mai e loc?
Uitându-mă la el mă-ntrebai, dar oare, ce sunt eu?
Un trup, o formă, o ființă sau deloc,
Un fost, un va să vină, un acum, niciodată sau mereu?
8. Că sufletul este din carne și sânge, în schimb
Îl tai, îl spânzuri, îl îndoi, îl crești, îl mistuiești
Cu patima fizică, cu stres, durere, neajunsuri, îl plimb
Din bine în rău, din tristețe în fericire, oare-l miluiești?
Turnul speranței
Este-un turn neobișnuit,
Turnul speranței,
Un turn foarte înalt,
Turnul vrăjitoarei.
Din afară ușa este,
Dinăuntru ea dispare,
Ia și uită mare veste,
Iar ieșirea nu apare.
Se numește uite așa,
Căci în turn e doar Speranță,
Mulți săteni rămas blocați,
Și blocați și o alianță.
De ce oare-i trebuia,
Vrăjitoarea-i să-i închidă?
Dar ce planuri avea,
Într un rând ca o omidă?
Au plecat, vreo doi sau trei războinici,
În rând cu ei vreo patru, cinci pitici,
Dar ce făceau?
În excursie plecau.
Au intrat,
Nu este ușa,
Au strigat,
Nimeni nu i auzi.
Și un bărbat în căutare,
Și găsi turnul cel Mare,
Și rămase el blocat,
Și de-acasă n-a mâncat.
Înfometat el îi găsise,
Își pierdu și appetitul,
Hai cu toții la ieșire,
Că mi-i foame de poftire.
Nu putem să mai ieșim,
Căci ieșirea nu mai este,
Ia ce groaznică-i o veste,
Aș mai vrea să gust un pește.
Hai, măcar să încercăm,
Și să nu ne mai certăm,
Că mi-i foame foc și rău,
Vreau să-scult răspunsul tău.
Și-au pornit la drum,
Măi, eu timpul, mi-l consum,
Și, ce cu toba s-o dărâm,
Ce idei acum ai?
Că mă sperii vai, vai, vai!
Și au dărâmat-o,
Ura, ura am reușit,
Sunt acum mai fericit!
Vrăjitoarea-i supărată,
Nu i deloc chiar încântată,
Și bărbații au învins o,
Și de mătură au prins o.
Și eroi au devenit,
Și e turn obișnuit.
Autor: Nicoleta Postovan
Realitate
Încerci să porți șiragul de safire,
Dar gândul îți zboară la mătănii.
Și sufletu-i pe altarul de jertfire
De a uita c-au fost năzdrăvănii.
În iarba deasă, verde și în cețuri,
Oare se ascunde un spiriduș poznaș,
Ce se tot joacă cu ale tale simțuri
Și te include ca fiind părtaș?
Doar este timpul ce trece ca vântul
Peste iarba verde și ființe, grăbit.
El cârmuiește de veacuri Pământul
Și te-nconjoară în zboru-i robit.
Ți-amintește că viața-i frumoasă
Și să trăiești fără regret în prezent.
Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă
Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.
Яд (Otravă)
Pentru mine, înghite-ți lacrimile,
O, pădure lipsită de copaci,
Și arde-ți tu toate patimile,
O, pădure lipsită de copaci.
Căci păsările ți s-au dus,
O, pădure lipsită de copaci,
Și copacii ei ți-au scurs!
O, padure lipsită de copaci.
Pentru mine,
Căci doar moarte crește acum în tine,
Alungă norii prevestitori de vreme rea,
Căci prin ei, viața nu ți se poate vedea.
-Da' cum vrei tu, iubirea mea,
S-alung eu așa ceva?
Căci ploile m-au asuprit,
Și demult m-au urgisit.
-Martoare ne sunt stelele din cer!
De departe ele te vor ghida,
Și doar un lucru îți mai cer,
Eu te rog, tu nu le abandona.
-Moarte sunt toate stelele mele
De viscole așa de grele,
Râurile vreau să mi le sec,
Iar cu ele, și eu să plec.
-O, pădure făr' de copaci,
Vanturile seci lasă-mă să ți le alin.
O, pădure fără de copaci!
Căci viețuitoare-ți vor fi într-un suspin.
-N-ai tu treabă de-ale mele,
Căci eu nu mai respir prin ele.
Aștept furtuna să mă mistuie,
Tu în schimb, să nu mă uiți.
Iar când aceasta a murit,
Toate stelele lui de-asemenea au pierit.
Căci el avea doar una,
Însăși ea, care-i era chiar luna.
Nu judeca
Nu judeca nimic în lumea asta..
Nu judeca trecutul cuiva,
Cunosc bărbați ce nu-și iubeau nevasta,
Deși în public invers demonstrau ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca, ceea ce nu știi...
În viața poți să ajungi singur
Cel ce va fi mâine judecat.
Cunosc femei ușuratice în asta lume..
Când chipul lor părea așa curat ,
Și alcoolici cu un chip deștept
Ce în alcool durerea au inecat.
Nu judeca trecutul cuiva ,
O lecție ce a fost învață...
Nici hotărârile cuiva,
Asa au fost scrise ,de a lui soartă.
Azi râzi de un copil străin
Că e murdar și de tot lipsit,
Mâine primești cuțit în spate
De la copilul tau ,cel mult iubit...
Nu judeca o mamă
copii ce sii crește
Singura, așa cum poate
Poate nu a avut de ales,
Nu îi știi istoria din spate ...
Nu judeca pentru ce nu ești sigur,
Nu judeca ceea ce nu știi.
Iar mane un accident în grabă
Ramai și singur și invalidat
Te vor judeca pe strada
Invinuidu-te, că tu ești vinovat
Și dacă sufletul e moale ,
Firav și neajutorat...
Te vei întreba atunci în sine
Dece oare toți m-au judecat?...
Autor A.Turcanu @reper
O dorința, o suferință
Vânt pustiu peste suflet suflă încet,
Mă simt doar un schelet,
Fără viață, fără sens, incomplet,
Cu o sincopă, dar și-un vis secret.
Un zâmbet blajin să mai înflorească,
În văzduhuri nesfârșite să mai rătăcească,
Viața vreau s-o deslușesc,
Cu un surâs copilăresc.
Tot ce simt, în caiet să povestesc,
Să desenez, iar versurile ți le șoptesc,
Poate-ai să vezi că lipsesc,
Poate-ai să-nțelegi ce năzuiesc.
Iar de nu, poate cândva,
Peste caietul vechi, prăfuit,
O adiere ușoară va trece-așa,
Deschizându-l iar...
A mea dorință, a mea suferință...
Carne, sânge, suflet
1. Ațintiți îmi sunt ochii asupra lui
Și cum sclipirea din ochi nu mai există:
Jumătate este, jumătate nu-i
Inima-mi bate, mă uit prin fața-i tristă...
2. Aruncat pe câmp, lângă rând mari de mașini,
A murit stupid, jumătate...doar carne a lăsat,
Ce contează că trăim? și noapte, întuneric și lumini,
Realitatea-i doar în capul nostru, cine mai-nțelege ce a existat?
3. Sfârâind în tigaie, încinsă se aude:
O bucată de ceafă, suculența țâșnind.
Vezi doar foamea din stomac, și-n schimb auzi laude;
Nu sânge, nu țipete, dureri din curtea bunicilor venind.
4. Suntem oameni, nu suntem carne și sânge!
Suntem animale, da, dar oare Dumnezeu ne va primi?
Când viața ciclu-și urmează: fărâmă, celulă și pântece
Ne ducem, nu ne-ntoarcem, pentru ce ne-om istovi?!
5. Și totuși, ce sens gestul lui l-a avut?
Să demonstreze c-a sfârșit neînțeles...
Mă uit la ochii larg deschiși, oare l-a durut?
Să știi că te-ai sfârșit pe un câmp de șes...
6. Și că-n vâltoarea vieții consumând noi suntem
Tăind, măcelărind, înghițind, defecând
Carne, sânge, mai în sânge! să ne-aduceți vrem
Urând, invidiind, răzbunând, omorând...
7. Carne și sânge, pentru suflet mai e loc?
Uitându-mă la el mă-ntrebai, dar oare, ce sunt eu?
Un trup, o formă, o ființă sau deloc,
Un fost, un va să vină, un acum, niciodată sau mereu?
8. Că sufletul este din carne și sânge, în schimb
Îl tai, îl spânzuri, îl îndoi, îl crești, îl mistuiești
Cu patima fizică, cu stres, durere, neajunsuri, îl plimb
Din bine în rău, din tristețe în fericire, oare-l miluiești?
Other poems by the author
Ce mi-e iubirea?
Atingeri-atingeri
ce-mi sunt ele
când ziua și noaptea nu se întâlnesc
ci doar se îmbrățișează
la ore, aproape fixe?
Unul peste altul
soarele și luna nu se întâlnesc
și nu se ating.
Ce le e atingerea,
atunci când se privesc?
Răspunsul așteaptă la început.
La început și la sfârșit
Între stele
apus și răsărit.
Ea e
-Dar, mamă, tată,
comoara nu-i aici!
Aici nu-i soare
și nici norii nu sunt gri.
Nu găsești bogăție
averi sau sărăcie.
Nici apă, nici uscat nu e,
totul e un van,
iar împrejurul, nu pare uman.
-Pentru că, comoara a plecat.
Așa s-a dus și s-a ascuns,
cum râurile,
în pământ au pătruns
cum acul,
pânza a străpuns.
Pentru că ea
Ea e o comoară.
Tulburare obsesivă
Tulburarea obsesivă
a atingerii unor suprafețe
nepersonificate,
gândind la ele
despre cum ar fi să le acopere o briză,
mă duce cu gândul la gânduri
obsesive de altfel,
ale unui peisaj pictat de către ai mei ochi
-verzi, dar nu-i știe nimeni-
Sau poate că îi știe
o întreagă lume,
dacă lumea mea s-ar rezuma
la un peisaj.
Pictat de către doi ochi-
verzi.
Ce mi-e iubirea?
Atingeri-atingeri
ce-mi sunt ele
când ziua și noaptea nu se întâlnesc
ci doar se îmbrățișează
la ore, aproape fixe?
Unul peste altul
soarele și luna nu se întâlnesc
și nu se ating.
Ce le e atingerea,
atunci când se privesc?
Răspunsul așteaptă la început.
La început și la sfârșit
Între stele
apus și răsărit.
Ea e
-Dar, mamă, tată,
comoara nu-i aici!
Aici nu-i soare
și nici norii nu sunt gri.
Nu găsești bogăție
averi sau sărăcie.
Nici apă, nici uscat nu e,
totul e un van,
iar împrejurul, nu pare uman.
-Pentru că, comoara a plecat.
Așa s-a dus și s-a ascuns,
cum râurile,
în pământ au pătruns
cum acul,
pânza a străpuns.
Pentru că ea
Ea e o comoară.
Tulburare obsesivă
Tulburarea obsesivă
a atingerii unor suprafețe
nepersonificate,
gândind la ele
despre cum ar fi să le acopere o briză,
mă duce cu gândul la gânduri
obsesive de altfel,
ale unui peisaj pictat de către ai mei ochi
-verzi, dar nu-i știe nimeni-
Sau poate că îi știe
o întreagă lume,
dacă lumea mea s-ar rezuma
la un peisaj.
Pictat de către doi ochi-
verzi.