Ființelor dragi
Voi, Suflete îngenuncheate
Cât îmi este dor de voi;
Ați zburat departe
Străini de azi și noi
Ce nu aș da ,ca să răzbat
Prin trecutul răpus
Pe aripi ce se mai zbat
Pentru timpul apus.
După inimi de cleștar,
Ce -mi plângeau amarul.
Și -mi șopteau cu har,
Umpländu -mi paharul
S -au risipit,nu le găsesc,
Căci s -au topit în zare;
Ființe dragi,eu vă iubesc
Până la ultima suflare!...
Ul
Category: Philosophical poem
All author's poems: Keller Gabriela
Date of posting: 26 апреля
Views: 34
Poems in the same category
Simbol convențional
Într-o lume plină de dileme
Oare suntem robii concepțiilor,
Victimele tuturor decepțiilor,
Afișând nepăsători embleme?
Așteptăm cu nerăbdare timpul
Să ne indice drumul de parcurs,
Ca și când viața ni s-a scurs
Precum din clepsidră nisipul.
Evadăm din răcoarea gândului
În îmbrățișarea caldă a inimii,
Exclamând cuvinte-n acronimii
Și acceptăm ideea fondului.
Ne frământă adânci tradiții
Perpetuu în viața noastră,
Ca cerul de culoare albastră,
Urcând spre culmi în noi condiții.
Break
As the survey becomes silent,
As the truth remains afloat,
I embraced the duty destined for myself,
Of working in my dark mind's delf.
But I still beg,
The other's carriage to bootleg,
Like the small daughter of the sea,
To be struck and rendered null like a flea.
And yet,
I lay plagued by the need of a break,
The final blow, the sadness of the weak,
A sumptuous and endless banquet.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
În loc ce pare altceva
Vise-n roci sedimentare,
Haine-n lumi oculare,
O minune, locul sfânt,
O minune pe pământ.
Autor Nicoleta postovan
În editura vieții mele
în editura vieții mele,
În inimă unde simțeam,
Îmi scriam pe o foaie,
Tot în lumea ce cream.
Dar simțeam focul în arderea creației,
Plutind ca o floare pe lac sau pe cer,
Din foc arzător în sufletul palpitației,
Simțeam o lume după ceașca artei.
Autor Nicoleta postovan
Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...
O umbră, umbra singurătăţii
Respiri prin răsuflet o clipă de teamă,
în ochi tu aşterni necuprinsa-ndoială,
pe gene un fulg de durere ţi-e seamă,
cu gânduri din tine-nfrăţeşti şovăială.
Ai vrea să te lepezi de praful amarnic
crescut peste viaţă din viaţa-ţi trudită,
pe strada uitării ţi-e mersul zadarnic,
căci lumea grăbită e-n veci asurzită.
Sub ploaia de stele ţi-e noaptea obidă,
săgeţi de lumină te cheamă spre astre,
poveşti de o viaţă stau umbre-n firidă,
pierdute de lume sunt neamuri fiastre.
Spre luciul de stele privirile cheamă,
un suflet e singur la braţ cu-aşteptarea,
eşti umbra din lume trăind într-o dramă
pe calea spre ziua ce pierde chemarea.
Izvoare celeste din suflet revarsă
iubiri adormite de timpul făţarnic
şi-n clipa trăită de-o lume întoarsă,
pământul înghite un cuget povarnic.
O umbră a vieții în noapte așteaptă
să mântuie trupul de ziua-nserată,
un înger ți-e rugă în gând și în faptă
când sufletul singur la ceruri se-arată.
Simbol convențional
Într-o lume plină de dileme
Oare suntem robii concepțiilor,
Victimele tuturor decepțiilor,
Afișând nepăsători embleme?
Așteptăm cu nerăbdare timpul
Să ne indice drumul de parcurs,
Ca și când viața ni s-a scurs
Precum din clepsidră nisipul.
Evadăm din răcoarea gândului
În îmbrățișarea caldă a inimii,
Exclamând cuvinte-n acronimii
Și acceptăm ideea fondului.
Ne frământă adânci tradiții
Perpetuu în viața noastră,
Ca cerul de culoare albastră,
Urcând spre culmi în noi condiții.
Break
As the survey becomes silent,
As the truth remains afloat,
I embraced the duty destined for myself,
Of working in my dark mind's delf.
But I still beg,
The other's carriage to bootleg,
Like the small daughter of the sea,
To be struck and rendered null like a flea.
And yet,
I lay plagued by the need of a break,
The final blow, the sadness of the weak,
A sumptuous and endless banquet.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
În loc ce pare altceva
Vise-n roci sedimentare,
Haine-n lumi oculare,
O minune, locul sfânt,
O minune pe pământ.
Autor Nicoleta postovan
În editura vieții mele
în editura vieții mele,
În inimă unde simțeam,
Îmi scriam pe o foaie,
Tot în lumea ce cream.
Dar simțeam focul în arderea creației,
Plutind ca o floare pe lac sau pe cer,
Din foc arzător în sufletul palpitației,
Simțeam o lume după ceașca artei.
Autor Nicoleta postovan
Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...
O umbră, umbra singurătăţii
Respiri prin răsuflet o clipă de teamă,
în ochi tu aşterni necuprinsa-ndoială,
pe gene un fulg de durere ţi-e seamă,
cu gânduri din tine-nfrăţeşti şovăială.
Ai vrea să te lepezi de praful amarnic
crescut peste viaţă din viaţa-ţi trudită,
pe strada uitării ţi-e mersul zadarnic,
căci lumea grăbită e-n veci asurzită.
Sub ploaia de stele ţi-e noaptea obidă,
săgeţi de lumină te cheamă spre astre,
poveşti de o viaţă stau umbre-n firidă,
pierdute de lume sunt neamuri fiastre.
Spre luciul de stele privirile cheamă,
un suflet e singur la braţ cu-aşteptarea,
eşti umbra din lume trăind într-o dramă
pe calea spre ziua ce pierde chemarea.
Izvoare celeste din suflet revarsă
iubiri adormite de timpul făţarnic
şi-n clipa trăită de-o lume întoarsă,
pământul înghite un cuget povarnic.
O umbră a vieții în noapte așteaptă
să mântuie trupul de ziua-nserată,
un înger ți-e rugă în gând și în faptă
când sufletul singur la ceruri se-arată.
Other poems by the author
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...
Pradă deznadejdii
La o masă galbejita
Isi dramuia bănuții
O față-mbatranita,
Implorandu -și sfinții.
Cu mâna tremurând
Calcula in gând,
Din privirea i plăpândă
Lacrimi culegând..
Si la colț de stradă
Mâinile i intinse
Deznădejdii pradă
Si frământărilor plănse.
Cu un glas sfios,
Tresarind din buze ,
Cerșea tănguios
Copleșită de scuze.
Iar la sfârșitul zilei
Își cumpărase o pâine
Din avuția milei,
Îmbucănd suspine....
Cartea, un dar neprețuit
O carte prăfuită
În colț pe -o etajeră,
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă
O rază de lumină
Alunecă pe o filă
Și o privire senină
Citea creația umilă .
Pulberea fu risipită,
Șlefuită cu migală
Renăștea răsfoită,
Zâmbind cu sfială.
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea Fără nume
De glorie străină.
Respira-n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte,
Fiorii ,culegea..
Nostalgic
Negura nocturnă
Își risipi năframa,
Se-nfruptă din lună,
Sorbindu i lacrima.
Stele căzătoare
Țâșneau din obscur
Fără urmă ori suflare,
Tremurând din abajur.
Vântul somnambul
Forfotea hoinar,
Căutându -și cuibul
Din gândul solitar.
Prin ecou răzbate
Un suflet rătăcit,
Rupt pe jumătate,
Jelea pe cel iubit...
Țipă al meu cuget..
De ce ,suflete hain
În dizgrație divină,
Te complaci meschin,
Te slobozi de vină..
Curmi orice simțământ
Pt tine ori din tine,
Arunci vorbe -n vânt
Fără regrete ori rușine..
Cu ultim năduf fixezi
Oglinda pătată și ciobită;
Te privești și te șochezi
Cum te strâmbă,te imită..
Și nu te mai regăsești,
Te ai sluțit inconștient.
Înlemnit te prăbușești
În fracțiune de moment...
Te sfârșești În țăndări,
Fără urme,ori răsunet .
Infumurit de lumânări,
Țipă al tău cuget..
Du-mă râule, departe...
Du-mă râule,departe,
De zdrențe mă dezbracă,
Îmbată -mă cu șoapte
Și amaru-mi seacă..
Nu mă-neca în valuri,
Apele nu -mi tulbura,
Nu mă izbi de maluri
Și sărută -mi gura.
În torent de mă cuprinzi;
Ia-mă -n adâncime,
În brațe să mă prinzi
Și alintă -mă cu rime..
Mă -nvăluie cu briză,
Cu frunziș mă învelește,
Stropește -mă pe buză,
De urgie mă ferește.
Curăță -mă de cusur,
Limpezește -mi țelul,
Leagănă -mă în susur
Și îndrumă -,mi zelul...
Și -n albia de Stele
Tandru să mă scalzi,
Însetându-mi visele,
Rogu-te să nu mă arzi...
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...
Pradă deznadejdii
La o masă galbejita
Isi dramuia bănuții
O față-mbatranita,
Implorandu -și sfinții.
Cu mâna tremurând
Calcula in gând,
Din privirea i plăpândă
Lacrimi culegând..
Si la colț de stradă
Mâinile i intinse
Deznădejdii pradă
Si frământărilor plănse.
Cu un glas sfios,
Tresarind din buze ,
Cerșea tănguios
Copleșită de scuze.
Iar la sfârșitul zilei
Își cumpărase o pâine
Din avuția milei,
Îmbucănd suspine....
Cartea, un dar neprețuit
O carte prăfuită
În colț pe -o etajeră,
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă
O rază de lumină
Alunecă pe o filă
Și o privire senină
Citea creația umilă .
Pulberea fu risipită,
Șlefuită cu migală
Renăștea răsfoită,
Zâmbind cu sfială.
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea Fără nume
De glorie străină.
Respira-n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte,
Fiorii ,culegea..
Nostalgic
Negura nocturnă
Își risipi năframa,
Se-nfruptă din lună,
Sorbindu i lacrima.
Stele căzătoare
Țâșneau din obscur
Fără urmă ori suflare,
Tremurând din abajur.
Vântul somnambul
Forfotea hoinar,
Căutându -și cuibul
Din gândul solitar.
Prin ecou răzbate
Un suflet rătăcit,
Rupt pe jumătate,
Jelea pe cel iubit...
Țipă al meu cuget..
De ce ,suflete hain
În dizgrație divină,
Te complaci meschin,
Te slobozi de vină..
Curmi orice simțământ
Pt tine ori din tine,
Arunci vorbe -n vânt
Fără regrete ori rușine..
Cu ultim năduf fixezi
Oglinda pătată și ciobită;
Te privești și te șochezi
Cum te strâmbă,te imită..
Și nu te mai regăsești,
Te ai sluțit inconștient.
Înlemnit te prăbușești
În fracțiune de moment...
Te sfârșești În țăndări,
Fără urme,ori răsunet .
Infumurit de lumânări,
Țipă al tău cuget..
Du-mă râule, departe...
Du-mă râule,departe,
De zdrențe mă dezbracă,
Îmbată -mă cu șoapte
Și amaru-mi seacă..
Nu mă-neca în valuri,
Apele nu -mi tulbura,
Nu mă izbi de maluri
Și sărută -mi gura.
În torent de mă cuprinzi;
Ia-mă -n adâncime,
În brațe să mă prinzi
Și alintă -mă cu rime..
Mă -nvăluie cu briză,
Cu frunziș mă învelește,
Stropește -mă pe buză,
De urgie mă ferește.
Curăță -mă de cusur,
Limpezește -mi țelul,
Leagănă -mă în susur
Și îndrumă -,mi zelul...
Și -n albia de Stele
Tandru să mă scalzi,
Însetându-mi visele,
Rogu-te să nu mă arzi...