1  

Ființelor dragi

Voi, Suflete îngenuncheate 

Cât îmi este dor de voi;

Ați zburat departe 

Străini de azi și noi 

Ce nu aș da ,ca să răzbat

Prin trecutul răpus 

Pe aripi ce se mai zbat

Pentru timpul apus.

După inimi de cleștar,

Ce -mi plângeau amarul.

Și -mi șopteau cu har,

Umpländu -mi paharul 

S -au risipit,nu le găsesc,

Căci s -au topit în zare;

Ființe dragi,eu vă iubesc 

Până la ultima suflare!...

Ul


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Keller Gabriela poezii.online Ființelor dragi

Дата публикации: 26 апреля 2025

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 814

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Totul piere,nu rămâne..

Moarte, cumplită mai ești,

Ce înfiorător clipești 

Pe chipul neänsufletit 

Pentru vecie adormit.

Și rânjești la mine,

Dezlănțuind suspine.

Privirea ți -o sluțești

Pe făptura ce-o sfârșești.

Învăluind în parafină 

Trupul cu iz de toxină,

Bântui cutremurător 

Prin lăcașul muritor.

Pe obrazul de ceară 

Zgârii din ghearä,

Pretinzând ofrandă,

Chiar de ploile o scaldă.

Și lași un gol ce tulbură,

Ce macină și scutură 

Nefastul gând în sine,

Că totul piere,nu rămâne...

Еще ...

Moșule, ești bine?

Moșule,ce faci , ești bine,?

Mă opresc iar pe la tine 

Să -mpart plictisu -n jumate,

Să te slujesc ca și la carte.

 

Ce poftești la prânz, bătrâne,

Oare cum e vremea mâine..

Apoi privim tăcuți pereții,

Numărăm tic tac -ul vieții..

 

Radioul sună în surdină,

Sorbi din Cana ta plină 

Ceaiul negru cu lămâie,

Ce povestea ta o știe..

 

Stai gârbovit la masă,

Pufăi din țigară arsă 

Cu ochii țintiți la ecran;

Tastezi cu patos, dar în van..

 

Nici de cină nu te -atingi,

Doar la gândul să învingi;

Ăsta -i scopul tău, sărmane,

Nu să te vaiti la icoane..

 

C-ai fost bătut de soartă;

Să te usuci ca și o plantă,

Șezând în scaun , osândit,

Fără puteri, înțepenit..

 

Mă rogi cu voce stinsă 

Lampa să ți -o las aprinsă,

Că iar somnul nu te fură,

Te răsucește și te-njurä...

Еще ...

Bătrâna cu chip blând

Cu ochii umezi, pași trudiți 

Călca iarba, șchiopătând,

Săpăndu -si anii umbriți 

Bătrâna cu chip blând.

 

Mai făcea câte -un popas,

Privind cu jale asfințitul,

Murmură ceva , fără glas,

Tânjind să prindă răsăritul..

 

În cocioaba ei umilă,

La marginea unui cătun 

Bate vântul fără milă,

Suflă -n narä de nebun...

 

Intră -n casa ei pustie,

Răscolită de -amintiri,

Ce le păstra Intr -o cutie,

Le-nsira în povestiri..

 

Zâmbi trist și se întinse 

Pe patul de rogojină;

Doru -i de copii o stinse,

Legănat de stele și lună...

Еще ...

Fără tine,nu-i iubire..

În preajma ta, iubire 

Timpul a încremenit,

Pluteam in fericirea,

Visului ce s -a împlinit.

Te credeam un Zeu,

Respiram prin tine;

Erai doar tu și eu

Și zilele senine 

. adoram să te ascult,

Să te simt,sa te privesc.

Etern și de demult 

Ești dorul meu ceresc..

Norii s- au dezlănțuit,

Furtuna ne -a înstrăinat,

Ploaia ne-a învăluit,

Din rădăcini ne -am zdruncinat..

Prin beznă rătăcesc,

În zadar te strig!

Fără tine mă sfârșesc,

Răvășită de frig..

Еще ...

Arta de-a părea

Din fundal răzbate -o melodie,

Iar suspansul prin aer adie;

Se va juca pe scenă pantomimă 

Vulgară, stângace și obscenă.

 

Se ridică la teatru cortina,

În sală se stinge lumina;

Actorul face reverență,

Izbucnesc aplauze -cadentă.

 

Pe placul celor ce vor amuzament;

Nu zbucium aprins,nici sentiment.

Căci altfel nu s-ar simți în largul lor,

Nici n-ar putea juca același rol.

 

Vor fals chiar și în zămbet, și -n privire 

În locul unei vorbe de iubire;

Să pară mai buni,mai frumoși,

Să -și ascundă rănile, părând curajoși.

 

Din culise forfotă se -aude;

Se pregătesc păpușile nude 

Pentru un spectacol de pomină 

Cu artă reală,dar străină.

 

Și totuși,piesa avu succes,

Slujind meschinului interes;

Să pară fiecare mai cizelat 

Sub chipul unui artist consacrat.

 

Iar când cortina va cădea,

Iar sala goală va rămânea;

Ce va mai fi din  tot ce-am jucat,

Când măștile -n gol s-au eclipsat?..

 

 

Еще ...

O clipă de eternitate

Anii trec pe răsuflate,

De -al vremii gând brăzdate,

Lasă -n urma lor citate 

Pe pietre înlăcrimate.

Pt suflete pierdute,

De firul vieții rupte,

Jelind marile iubiri,

Se cuibăresc în amintiri.

Pe cărările pustii,

Cu pași tăcuți și goi

Ne perindăm și noi;

Tineri ori cărunți 

Suntem idem, mărunți...

Doar o punte ne desparte 

Între naștere și moarte,

De-a fi sau a nu fi,

Pe-un altar ne-am jertfi 

Să fim stăpâni pe soartă,

Creionând pe -o hartă 

O clipă de eternitate 

Între ziuă și noapte..

 

Еще ...

Стихи из этой категории

POEM

    Apusul de soare, cu roş m-a rănit, 
    Iar valul de mare, încet s-a topit 
    În umbra zorită-a cocorului zeu, 
    Spre etern, călăuză, al visului meu.
    
    Păsări speriate-au ţipat înapoi, 
    Stârnind, absurde, ecouri de ploi, 
    Ciudatul blestem al puşcaşului orb, 
    Rătăcit în pădure precum un corb. 
    
    Doar luna-şi arată palidul chip, 
    Peste lacul vrăjit şi nemărginit, 
    Oglindă, ce-i spartă în rumen argint, 
    Cioburi ce ard, în culori de absint. 
    
    Căci zorii de zi, curând, s-or ivi, 
    Din nou, soare blând, va răsări, 
    Aducând spre lumină, poiana cea rece 
    Prin care doar cerbul, iuţit, se va trece.

Еще ...

Lumina rece

 

Ascultă cum izvorul sub stânci adânci suspină, 

Pur­tând în unde reci tăceri de catedrală,

Iubeşte şi lumina ce astăzi e mai pală, 

Că poate într-o noapte îți va fi lună plină. 

 

Priveşte la pădurea în haine de aramă, 

La clopotele toamnei cu sunet funerar, 

Cum plâng copacii soarta frunzişului precar, 

Când vântul îl risipă din brațele de mamă. 

 

Ascultă cum pământul mănâncă rădăcini, 

Cu dinții plini de humă și mâinile de ploaie, 

În timp ce luna coase pe ceruri alte straie, 

Din solzi de întuneric și pulbere de crini.

 

Te uită spre zăpezi, tăcerea sparge gheaţă, 

Bat clopotele morții din turle cenușii,

Iar noaptea neagră-și poartă pe umerii târzii, 

Mireasa îmbrăcată în voal de dimineață. 

 

Dar trist e că lumina rămâne veșnic rece, 

Când cade peste oameni ca mirul cel sfințit,

Și-n parte fiecare suflet, se simte părăsit, 

De-un Dumnezeu, ce orb, prin viață îl petrece.

Еще ...

Cu inima curată

 

Să nu culegi crini, roze cu mâinile grăbite,

În ele dorm făpturi fără mormânt,

Iubirile pierdute şi suflete zdrobite, 

Ce n-au găsit la oameni nici cer, nici legământ.

 

Priveşte cum amurgul aprinde frunza, ramul

Pământului ce rabdă atâția morţi tăcut;

Cum fiecare piatră își strigă dalta și ciocanul, 

Să poată fi o cruce la creștetul căzut. 

 

Şi când vei sta sub teiul cu ramurile grele,

Să nu-l întrebi de unde atâta dor ascuns;

El poartă-n miezul scoarţei cenuşa unei stele, 

Pe care-o stinse noaptea când lemnul i-a străpuns. 

 

Să știi că lumea-i o grădină cu rădăcini astrale, 

În care tot ce înfloreşte e dat ca o povață, 

Iar omul când e singur, căzut în ale sale,

Aleargă în natură să prindă iarăși viață. 

 

Mai sunt prin iarba verde viorile măiastre, 

Ce cântă neîncetat sub luna de argint,

Ca nişte vechi chemări spre nopțile sihastre, 

Să poți să treci prin suflet ca printr-un labirint.

 

Şi poate că şi noi, sub ploile târzii,

Vom putrezi în taină sub rădăcini avare,

Hrănind cu trupul nostru grădinile pustii, 

Din care alţi străini vor rupe câte-o floare.

 

De-aceea calcă-n lume cu inima curată,

Să nu lași prin grădină vreo urmă de noroi, 

Căci fiecare floare e-o lacrimă căzută, 

Din ochii celor care plecat-au dintre noi. 

 

Еще ...

Paradox uman

Cine, cine sunt eu oare?
Trup viu de lut par în oglindă
Prin care curge praf de stele
Și-i căptușit cu piele fină.

În timp ce filmul derulează
Părul tot încărunțește
Scoarța mi se încrețește
Lent se metamorfozează.

Și iată, corpul îmi cedează
Vârsta iute-naintează
Și spre final, mereu, mereu
Mă întreb: cine-am fost eu?

Și mai e ceva în mine, e-acel suflet făr' de care
Trupul meu de carne-ar fi ca o vază fără floare.

El de nicăieri răsare
În mine pare a se naște.
Încontinuu crește, crește;
Ființa mea prinde culoare.

Timpul fără capăt înainte zboară,
Tot mai bogată e a mea conștiință.
Dar trupul ciob se face, intră în neființă.
Sufletul acum în vid total coboară.

Așa ca trupul cerul învelește-acest pâmânt
Care altfel ar pluti în monotonele neanturi.
Căci iată, aflat-am cine sunt –
Vietate-n două planuri
Care, prin a lor natură separate,
În unitate scriu o prea-frumoasă carte.

Еще ...

Sunt aici

Sunt aici, înnot pământul...

Doamne, care-i adevărul 

Ce sunt toate, toate astea 

Cum există existența 

 

De ce sunt aici, acum 

Cum mă recreez din scrum 

Ce e negrul și lumina 

Ce e cerul și gândirea 

 

Cum mă uit și pot să văd 

Cum de merg, și pot s-aud 

Ce-i tot, prețuitule 

Why me, negăsitule 

 

De ce am fix forma asta 

De ce e fix asta planeta 

Cum de e posibil totul 

Cum de-ncerc să știu ce-i gândul 

 

Ce urmează să trăiesc 

Cum să fac să mă trezesc 

Cum să simt și să m-opresc 

Să simt și ce ocolesc 

 

Cum poate fi o floare 

Așa vine și dispare 

Cum e așa și mândră 

Rezistentă și plăpândă 

 

Cum de se-nvârte globul 

Cum poți potoli vântul 

Ce e respirația 

Ce este vibrația? 

 

"Oare cum exist ca totul 

Oare care mi-este scopul 

Să recreez la nesfârșit 

Iar să pierd ce-am regăsit 

 

Să trăiesc tot ce există 

Destinul și soarta tristă 

Baschetul și jucătorul 

Să integrez exteriorul 

 

Cum de pot atât de multe? 

Sunt ele și le fac rapid 

Nici nu știu ce-o să rezulte 

Poate un fluid solid 

 

Nimic nu se risipește 

Infinit se răspândește 

Crește, crește și se scade 

Se înalță și iar cade 

 

Tot ce știu e tot ce vezi 

Fac posibil tot ce crezi 

Eu îi dau vieții viață 

Iar eu sunt a lumii speranță 

 

Sunt moartea-n jocul de-a trăi 

Sunt înaintea oricărei creări

Sunt infinit în infinite căi 

Sunt sosiri care sunt plecări 

 

Sunt cel ce dă sensurile 

Sunt să fiu vremurile 

E totul doar ca să fie 

Fără o direcție" 

 

Mereu doar eu cu mine 

Încep să se termine 

Cenușa și bătăile 

Inimii dorurile 

 

Cum să fac să-mi amintesc 

Adevărul sufletesc 

Când se-ntâmplă ce-mi doresc 

Libertatea să trăiesc 

 

De ce mi-e greu să te văd 

Vreau numai să te revăd 

Unde este locul meu 

E la tine, Dumnezeu? 

 

Simt că suntem aproape 

Și știu că simți de departe 

"Încât sigur suntem uniți 

Domnul și ai săi iubiți..." 

Еще ...

Soarta omului

Alunecând pe-a apelor oglindã,

Stingherul cãlãtor, în barca sa,

Se zbate, ca şi când ar vrea sã prindã

Încã o zi, din cele câteva!...

 

La drept vorbind, ce este, viaţa, oare:

Mãnunchi de neajunsuri şi dureri?

Un şir de zile lungi, chinuitoare,

Sau clipe dragi din scurta zi de ieri?

 

De fapt, de ce venim pe-aceastã lume

Zbãtându-ne a supravieţui?

- Spre a trãi şi a purta un nume

  Ce-n timp, uitarea-l va acoperi? -

 

Deşartã-i toatã zbaterea, deşartã,

Cãci lutu-a fost şi va rãmâne lut!

Şi, când îţi va şopti cã nu te iartã,

Vei regreta târziu cã te-ai zbãtut!

 

Pe el noi îl muncim cu-atâta trudã

Din zori de zi, pânã noaptea târziu;

Iar, ca rãsplatã pentru fruntea udã,

Ne-nghite, aşezaţi în vreun sicriu...

 

Pentru pãmânt, popoarele se ceartã

Fãcându-şi declaraţii de rãzboi!

Dar tuturor li-e scris-aceeaşi soartã:

"Nu noi îl stãpânim, ci el pe noi!"

 

Ne încãlzeşte-n rãsãrit, veşmântul

Ca sã-l înţepeneascã-n asfinţit;

Totul ne dã la început, pãmântul,

Şi totul ne rãpeşte, la sfârşit!

 

Iar cât despre necruţãtoarea fricã,

O regãseşti în orice cromozom;

- Mãsura ei mai mare sau mai micã -

Asta... depinde de la om, la om.

 

Pe ea o-nvaţã omul viu sub soare,

Cu ea se naşte orice muritor,

Ea nu ridicã semne de-ntrebare

Ci degetul ei ameninţãtor!

 

De bunãvoia ei, nu iese-afarã,

Nici nu renunţã uite... numa-aşa;

Decât când e poftitã sã disparã,

De Unul mai puternic decât ea.

 

Ce poate viaţa fi, decât o sumã

De vise lungi, în propriul aşternut.

Dar, de privesc o clipã doar, în urmã,

Constat c-atât de repede-a trecut!

 

                           ☆

 

Ţine-te drept, amice, pe picioare,

Şi uitã-te puţin în jurul tãu!

Trateazã nepãsarea, ca atare,

Privind-o ca pe cel mai mare rãu!

 

Cãci pierderea de timp este o crimã

Când sunt atâtea lucruri de fãcut!

Din TIMP, o parte eşti: una infimã,

Prezentul sãu, la modul absolut.

 

Întreaga ta lucrare pãmânteascã

Pãstratã-i în al Cerului album.

Ferice cel ce vrea sã dobândeascã

Ce nu se poate pierde nicidecum!

 

"Soarta omului pe pãmânt este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua." (Iov 7:1) 

14.11.2021, Gostkow, PL

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍