Sunt aici
Sunt aici, înnot pământul...
Doamne, care-i adevărul
Ce sunt toate, toate astea
Cum există existența
De ce sunt aici, acum
Cum mă recreez din scrum
Ce e negrul și lumina
Ce e cerul și gândirea
Cum mă uit și pot să văd
Cum de merg, și pot s-aud
Ce-i tot, prețuitule
Why me, negăsitule
De ce am fix forma asta
De ce e fix asta planeta
Cum de e posibil totul
Cum de-ncerc să știu ce-i gândul
Ce urmează să trăiesc
Cum să fac să mă trezesc
Cum să simt și să m-opresc
Să simt și ce ocolesc
Cum poate fi o floare
Așa vine și dispare
Cum e așa și mândră
Rezistentă și plăpândă
Cum de se-nvârte globul
Cum poți potoli vântul
Ce e respirația
Ce este vibrația?
"Oare cum exist ca totul
Oare care mi-este scopul
Să recreez la nesfârșit
Iar să pierd ce-am regăsit
Să trăiesc tot ce există
Destinul și soarta tristă
Baschetul și jucătorul
Să integrez exteriorul
Cum de pot atât de multe?
Sunt ele și le fac rapid
Nici nu știu ce-o să rezulte
Poate un fluid solid
Nimic nu se risipește
Infinit se răspândește
Crește, crește și se scade
Se înalță și iar cade
Tot ce știu e tot ce vezi
Fac posibil tot ce crezi
Eu îi dau vieții viață
Iar eu sunt a lumii speranță
Sunt moartea-n jocul de-a trăi
Sunt înaintea oricărei creări
Sunt infinit în infinite căi
Sunt sosiri care sunt plecări
Sunt cel ce dă sensurile
Sunt să fiu vremurile
E totul doar ca să fie
Fără o direcție"
Mereu doar eu cu mine
Încep să se termine
Cenușa și bătăile
Inimii dorurile
Cum să fac să-mi amintesc
Adevărul sufletesc
Când se-ntâmplă ce-mi doresc
Libertatea să trăiesc
De ce mi-e greu să te văd
Vreau numai să te revăd
Unde este locul meu
E la tine, Dumnezeu?
Simt că suntem aproape
Și știu că simți de departe
"Încât sigur suntem uniți
Domnul și ai săi iubiți..."
Стихи из этой категории
Mulțumesc
Și dacă suferința naște poezie..
Atunci de ce ne e frică să greșim?
Dacă trăim într-o iluzie..
De ce ne mai amăgim?
Visăm ,amăgindu-ne ,
La orizonturi largi cu neputință
Și ne avântăm iubindu-ne ,
Trecând în neființă .
În scrisori de adio și poeme
Sufletul renaște din cenușă
Ducându-ne în puncte extreme,
Succesul va bate la ușă.
Fără retină
Omul e sensibil de când a apărut pe lume, și dobândește multe slăbiciuni ce încet o să-l sugrume. De când am început să cunosc și să-nțeleg natura umană, am înțeles că el și-o neagă cu desăvârșire, ceea ce înseamnă că fericirea stă departe de el, cu totul, întrucât nu-și poate îndeplini sau înțelege scopul. Visând să atingă luna, să caute și-acolo fericire, se agită-ntruna, fără să capete acea sclipire, care să-l facă mai ușor să înțeleagă, că fericirea-i unde nu o caută niciodată. Cum de multe ori ceea ce cauți se ascunde la vedere, dorința de a zâmbi, și entuziasmul de a fi, și slăbiciunea de-a iubi, și frumusețea de-a privi, la cum se joacă doi copii, sau cum soarele-ți va zâmbi, și-ți va spune „noapte bună”, și culori, și clar de lună, și-apoi stelele se-adună, după, greierii răsună și vântul adie-ntruna, chiar și frunzele-mpreună, dansează și luna meditează. Și cum să înțeleagă omul, că toate astea-s niște daruri…. Cum să-l faci să vadă cerul…când are acoperiș și geamuri…E greu să înțelegi viața, când fugi și refuzi s-o privești…. E greu să găsești fericirea, când ești închis... și n-o primești
Plecare spre revedere
Iată că salcâmul a mai prins o primăvară,
Ce frumuseți se mai cultivară!
Parfum de pace, parfum de amor,
Timpul se îmbracă, doar cu umor.
Totuși, din nou, s-a aprins un conflict,
Râuri de sânge, al lumii delict.
A început războiul, nimic nou sub soare,
Genogidul înveșmântează, timpul-n culoare...
Iată, că erau, în fața salcâmului,
Iosif și Maria, zburau pe cerul țărmului,
Doar căsătoriți, de câteva zile,
În lume, s-au dus rezervele de mile...
Iosif că vrea sau nu, la oaste!
Săbiile de lacrimi se puneau pe coaste.
Vai și amar, lacrimile curățau salcâmul,
Moralitatea și-a cam pierdut tărâmul.
,,O să fie bine'', aceasta grăiau,
De dor, inimile chiorăiau.
,,Ne vom revedea'', aceasta grăiau,
Spre multe direcții, și șovăiau.
Acum, acum îmi revendic rândul,
Vrei să îmi expun atât de mult gândul,
Iosif a plecat, e drept,
Sunt al adevărului adept.
Măi să fie, totul atât de repede,
Ce grațios, ca niște lepede,
Distracția este în focul cel aprins,
Tot acolo Iosif este... prins!
Aha, o zi deosebită!
Cu durere împodobită.
O vreme interesantă,
O durere... tentantă.
Oameni țipă de durere,
Deși nu li s-a cerut vreo părere,
Unii zic de mama, tata, frați, bunici,
Fel de vise mari și mici.
Pe cer plouă cu gloanțe,
S-a dus a umbrelor speranțe,
Râuri de sânge, cascade de lacrimi,
Glasuri împodobite, cu patimi.
Ai zice că este o zi de naștere,
Soartă fără de cunoaștere,
Totul este o macabră surpriză,
Pentru omenire, doar o altă repriză.
Voi continua chiar eu acum,
Imediat după? Oarecum...
Tare bine îți voi continua ideea,
Stilu meu, prieten cu orhideea.
Sălbatica ironie a acestei vieți,
Durerea înveșmântată în scaieți.
Alt oraș, șters de pe lume,
Altă pagină, în late morții volume.
Totuși iată un singurel soldat,
De la moarte a primit un ,,mat".
Ține la piept strâns o rochiță,
Plângând după a lui fetiță.
Acel oraș, ras de pe pământ,
El știa bine acel așezământ.
Cândva dânsul viețuia acolo,
Amintirile... bântuie dincolo.
Fiica lui, lumină sa,
Ce dureri mai încasa!
A pierdut familie, casă, masă,
De viață... nu-i mai pasă.
Iată că în zori se aprinde lată bătălie,
Moartea, se așternă ca o pălărie.
Soldatul, se duce în față,
Moartea, se răsfață...
Singur, neînarmat,
De moarte s-a apropiat.
Imediat a fost străpuns,
Cu sângele a fost el uns.
Bine, bine, hai cu stiloul!
Voi continua acum tabloul.
Căci după multe, multe bătălii,
Dumitrel, clar, unul din viile stafii.
Tare greu să nu-l observe,
Imaginea începea să se conserve,
În mod clar, era cam nebun,
Ce vorbea...hai să nu mai spun...
Știuca invidioasă la ce dinți avea,
Cu acel zâmbet... el zăbovea...
Toți știau de acea piatră ascuțită,
Cara a născută o ființă cam... sluțită...
Dinți de animal, nimic altceva,
Spre cele drăcești, ce clar privea!
Cu acel zâmbet permanent...
,,Poate mușcă, fii atent!"
Ce a pățit, sau ce a văzut,
Doar aici era el mut.
Nu a spus ce, se vedea că doare,
Și încet, Dumitrel moare.
A dispărut, după o bătălie,
,,Cui îi pasă? Clar nu mie!"
Așa ar spune unii, nu doar cineva,
Totuși reputația, nu se degreva.
Dinții animalici, ochii ăia morți,
Așa nu aveai cu să le suporți,
Dar acum, fiind dispărut,
Frica, vai ce a crescut!
Gândul că s-ar putea întoarce,
Din mormânt el oare...toarce?
Mort sau viu, nu mai contează,
Tot frică, el plantează.
Acum preiau eu stiloul,
Deci voi continua tabloul.
Are și elemente frumoase,
Adânc legate de oase.
Iată, salcâmul a prins vara,
Înflorind cu timpul sfoara,
Iată, a așteptat un pic,
Încălzit al vremii spic.
Un anume domn caporal,
Deținea un ridicat moral.
Avea și dânsul o soție dragă,
Care pentru dânsul ea se roagă.
Cu binecuvântarea Celui de sus,
Câte poezii a mai compus.
Ce delicatețe și farmec mai avea,
Clar! Dumnezeu îl blagoslovea.
,,Ce mai face parfumatul meu zăhărel?
Întreabă nevrednicul... sărățel"
Acesta este doar un mic exemplu,
Din rime a clătit un falnic templu.
,,Pătimea gândul pentru tine,
Floare plină de mireasmă,
Ducea lupte bizantine!
Ațintit spre o fantasmă"
Și a mai continuat scrisoarea,
Că altfel nu-l lăsa onoarea.
Apoi s-au iscat discuții epistolare,
Hai să fie le fac mai clare:
-,, Îndrăznesc să cuprind un corp ceresc?!
O onoare mult prea mare.
Tu ești dulce eu sunt sare!
Soarta eu îmi amătesc..."
-,, Ce spui acolo draga mea?
Cât aș vrea să te strâng la piept,
Pe tine eterică mea stea!
Vina mea, eu să mă iert?"
-,, Gândul la tine este dulce,
Dulce ispită usturătoare!
Ce fumuri seducătoare,
Inima nu vrea să se culce..."
-,, Parfumul meu grăitor,
Mirosul ați simți nu pot!
Viitor șovăitor,
Pentru tine sunt eu mort?"
-,, Unde ești iubirea mea?
Zăhărel pe amărel,
Sump mărgăritărel,
Conștiința te numea."
-,,Unde ești tu, gând de basm?
Încă mă uimesc, ești reală!
Ființă boreală, care nu știe de marasm!
Totuși fără tine, simt o amăreală."
-,, Mă bucur lumină lină,
Rază pură...
Prețioasă gură,
De mărgăritare plină."
-,,Eh, mă flatezi fecioară a lunii,
Elegantă, jovială,
Iubitoarea rugăciunii,
Strălucire fluvială."
-,, Flacără strălucitoare,
Stătător pe apă cristalină,
Gândul la tine mă alină,
Haină de sărbătoare."
-,, Doamna mea, când nu te auzeam, nu te vedeam,
Gândul meu, se neliniștea,
Totuși în gând te includeam,
Providența, despre tine povestea."
-,, Soțul meu, iubirea mea,
Voi rămâne înțeleaptă,
Femeia ta așteaptă,
Iubirea nu-mi va cădea!"
Destul zahăr, destul foc,
Hai marș din al meu loc!
Vrei să spun și eu gânduri,
Trebuie împinse-n rânduri.
Un soldat ar putea spune:
,, Adevărul să răsune!"
A și compus o poezie,
Interesați? Hai fie:
,,De ce bați strălucitor soare?
Săracele mele picioare...
De ce ești rea măi omenire?
Ah...durerii încremenire..."
Măi și ar mai continua,
Ce?! Păi nu insinua!
Adevăr văzut cu ochii,
Vai...ale morții rochii...
Iată, salcâmul a prins toamna,
Ce mai stă acolo doamna,
Gândurile se tot răcesc,
Prostia îi ceva drăcesc!
Tâmpiți, proști, tâmpiți!
Binele îl risipiți!
Vai, vai de minciunile voastre,
Ce spuneți? ,,Ale păcii astre"?!
Voi furați onorarea noastră,
Păi așa, ,,ce mai anoastă"
Nini cu aveți așa ceva,
Aveți bani, ,,deci altceva".
Fiarelor, Ipocriților,
Ucigașii Sfinților,
Tot voi mereu să vă băgați?
Pacea tot voi o stricați.
Hiene nenorocite!
Vai de legile pocite!
Oricum tot voi le dați,
Tot voi... posedați...
Țările ,,mici" le jupuiți,
Ce urmează, doar voi știți.
Doar voi să știți ce-i binele,
Genogiduri...cu miile!
Și nu doar alții, de voi...,, uitați",
Cum adică vă mirați?!
Să vedem istoria cu adevărul desfăcut!
Ah...și pe-acolo ați trecut...
Da, da, voi să aveți dreptate,
Al vostru e cuțitul înfipt-n spate!
Nu vă pasă de suferință...
Diavolească conferință!
Moralitatea o exterminați,
Spre rău totul înclinați,
Bunul gust, bună gândire,
,,Totul spre păcătuire!"
De Hristos nu vreți să auziți,
Voi, ai prostiei paraziți!
Diavolul este prostia,
Voi vă dați nu nebunia.
Oricum, veți fi risipiți,
De moarte oricum, vă alipiți.
Oricum tot pentru nimic,
Vreți voi ,, încă un pic".
Poate lumea o smintiți,
Tot de moarte vă alipiți,
Acum, nu este ,,atunci",
,,Atunci" vor fi sorțile adânci.
Tot ce este ridicat de răutate,
Tot în foc vor fi mutate!
Să vă lumineze Dumnezeu!
Fără El, vă va fi greu...
O să preiau eu de aici,
Cu câteva rime mai mici,
Un preot se afla pe front,
Avea multe rime-n cont.
Totuși speranța a cam plecat,
Bucuria...a secat,
Totul para fără ieșire,
Vai...ce copleșire!
Iată, salcâmul a prins iarna,
Așteptarea a întărit și marna.
Totul mort și înghețat,
Un moment...cam nuanțat...
Totuși, unii oameni displăceau răul,
Răsuna, al bucuriei zurgălăul,
Nimeni nu mai voia să lupte,
,,Destul cu familiile rupte!"
Părintele Claudiu scria poezii,
Număr de adevăruri, mii și mii.
Eu, o să dau doar un exemplu,
Până și eu tind să contemplu:
,,Sunt aici,
Priveliști mici,
Sunt acolo,
Priveliștea-i încolo.
Mereu fug și tot alerg,
Fără să știu de ce merg.
Clar are o denumire,
Cum apare, o uimire.
Poartă denumirea de viață,
Mara vânzătoarea la piață,
Bună și nenorocită,
E și acolo un pic de mită.
Totuși eu îi râd în față!
Căci deși îmi este greață,
Peste ea tot o să trec,
Și spre cer tot mă petrec"
Minune dumnezeiască!
Cel rău a rămas mască.
Războiul, s-a terminat!
Lumea, s-a luminat!
Cum? Nimeni nu știe...
Dacă afli, spune și mie!
Da, nu m-am putut abține,
Rimele mele, cam puține.
Am venit cam... neanunțat,
Totuși conflictul s-a sfărâmat.
Acum te rog, spune mai departe,
Insinuările, hai fă-le sparte!
Oh, dar mulțumesc frumos,
Totul se termină cam...pufos...
Un soldat se duce acasă,
Fuge! Să nu întârzie la masă.
Este chiar sărbătoarea Învierii!
Se aprinde lumina serii.
Altă pagină, alt volum,
Pentru unii, un zulum.
Iată salcâmul a prins primăvara plină,
Vremea, oferă o mângâiere lină.
Sufletele, au înflorit.
Teroarea, s-a cam oprit.
,,Cum putem, atât de repede,
Grațios, ca niște lepede,
Trece peste tragedii,
Îmbrăcați în comedii?"
Odiseea unei gustări
Mă așez în fața oportunității
Si degust puțin curaj.
Îmi pun șervețelul în poală,
Închid ochii.
Mirosul de nou îmi gâdilă nasul...
Nu mă pot abține și gust din cunoaștere,
Are o textură oportunistă.
Mușc din entuziasmul bine gătit,
Îi mestec fiecare clipă
Iar aroma trăirilor se descompune lent ,
În gura mea.
O descopăr până la ultima bucată,
O privesc euforic,
O condimentez cu amintiri
Si savurez fiecare firmitură de bucurie.
Cuprins de mirare
În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară,
stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...
La început - firava cenușă,
ușor, decopertez foița,
înveliș cu înveliș...
După un timp, răbdarea îmi aparține,
strecor mâna, în mâna celui care,
fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie,
învelișul...
Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,
care, în trecere, a isprăvit să mai creadă,
simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,
cuprins de mirare!
Iluzii
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illusions
Tu es aussi vieux que tu veux l'être,
Vous avez les cheveux bouclés que vous avez toujours admirés et qui ne frisent jamais,
Vous avez un mur plein de tableaux dans votre chambre,
Vous avez le modèle de téléphone le plus tendance,
Vous avez un meilleur ami, il ne vous laissera jamais tomber, du moins sans le savoir,
Vous prenez le petit déjeuner le plus délicieux (crêpes au Nutella),
Vous avez le meilleur podomètre qui puisse être téléchargé,
Vous avez le vélo le plus rapide, avec lequel vous atteignez Fălticeni en seulement 15 minutes,
Tu as le nez le plus droit, tu n'as plus besoin de rhinoplastie,
Vous avez les dents les plus droites, ni trop en arrière ni trop loin,
Vous avez toujours l'appréciation la plus juste de la part de votre entourage (il n'y a plus de mensonge éhonté, ils ne vous connaîtront pas, soit parce qu'ils s'en moquent, ils n'en ont pas besoin, soit parce que vous gardez tout en vous et que vous voulez pour ressembler à la femme forte, arrête de te masculiniser pour le bien des gens qui s'en moquent, quels qu'ils soient),
Vous avez les intentions les plus pures, non seulement cela, vous savez aussi les montrer,
Vous avez les ongles en gel les plus brillants,
Vous avez le plus de nuances de violet dans votre garde-robe,
Vous disposez de la Playlist la plus complète avec les poèmes de George Bacovia récités les uns après les autres,
Vous avez autant d'amis que vous aimeriez en avoir, c'est-à-dire deux, les honnêtes, avec qui vous resterez en contact pour la vie, les autres ne sont que des gens qui veulent quelque chose de vous, ils vous utilisent, ils ne manquent pas une opportunité quand ils te voient,
Vous avez la meilleure façon de faire des frites, comme McDonald's près de chez vous,
Vous avez le meilleur style à chaque fois que vous vous habillez,
Vous êtes en harmonie tout le temps, rien ne s'écarte de ce que vous souhaitiez initialement, pas même le moindre écart,
Vous avez les gens les plus compréhensifs (mais il faut tout expliquer, pourquoi le ciel est bleu ?, pourquoi respirez-vous ?), mais cela n'arrive pas dans notre poème,
Tu as les meilleures explications, toi seul sais comment tu les as rendues si belles, personne n'est confus, tout le monde t'aime spécialement pour ça,
Vous avez les meilleurs gâteaux d'anniversaire de Norvège,
Vous avez les meilleurs stylos, ils ne se cassent jamais,
Vous avez la meilleure paire de chaussures, y compris pour les danses latino-américaines,
Vous avez les idées de décoration de chambre les plus intéressantes,
Vous avez la meilleure précision lorsque vous coupez les cheveux d'un ami (vous pouvez à peine vous couper),
Vous avez les préférences les plus drôles en matière de musique,
Vous avez une oreille musicale, mais vous ne savez pas du tout vous en servir,
Vous avez les goûts les plus extravagants en matière de vernis à ongles, seules les couleurs fluo vous séduisent,
Tu as les plus belles normes, tu ne t'en approches jamais parce qu'elles sont belles,
Vous avez les meilleurs miroirs, à travers eux vous pouvez tout voir, chaque mouche qui est entrée,
Vous avez le plus de mérite à tout moment, n'importe où,
Vous avez la meilleure capacité à comprendre les événements, quelle que soit leur nature,
Tu as la voix la plus agréable,
Tu as le toucher le plus doux,
Tu as les parfums les plus parfumés, tu es une fée du printemps,
Vous avez le sourire le plus éclatant, vous attirez tous les regards, même si vous n'aimez pas l'attention,
Vous avez la meilleure tondeuse à gazon, coupez n'importe quel fil à la même longueur,
C'est vous qui appréciez le mieux les choses, surtout la quantité, quand un ami vient chez vous et que vous voulez boire de la limonade, assurez-vous d'avoir tous les deux la même quantité de jus dans votre verre,
Vous avez la meilleure façon de comprendre les problèmes des gens, prenez la logique et ce qui est logiquement réalisable, pas ce que tout le monde veut, soyez honnête, vous aussi vouliez beaucoup de beaux papillons dans cette vie, mais ils ne volaient pas dans votre direction, juste des choses que vous j'ai sauté pour attraper et je n'ai fait que me blesser,
Vous avez la meilleure capacité à regarder dans le cœur des gens, à panser les blessures, vous êtes même psychologue de ce point de vue,
Vous avez la plus belle décence dans votre comportement et votre conduite,
Vous avez les arguments les plus corrects et les meilleurs,
Vous avez les préférences les plus étranges en ce qui concerne les chaînes de télévision que vous regardez,
Vous avez les souvenirs les plus tristes, mais vous avez réussi à multiplier ce qui semblait à première vue trop peu, à transformer ces conseils en quelque chose de constructif,
Vous aviez les collègues de banque les plus sympathiques,
il te donnait toujours les exercices que tu ne savais pas faire,
Tu as les mots les plus touchants du vocabulaire,
Vous avez les meilleures pinces à épiler, coupe-ongles,
Vous avez en vous les plus belles aspirations, non seulement vous en seriez le bénéficiaire,
Vous avez les pensées les plus généreuses,
Vous avez la voix de conscience la plus moralisatrice et la plus mélodieuse,
Vous avez la force/sagesse d’abandonner quand vous voyez que vous n’avez aucune raison de continuer,
Vous avez la possibilité de faire du bien aux gens rien que par votre simple présence, quand vous êtes avec eux, ils n'ont plus de cheveux blancs, ils sont plus heureux, ils ne semblent même pas avoir de rides,
Vous avez essayé par tous les moyens de devenir une meilleure version de vous-même, objectif atteint, vous pouvez vous détendre, la voix de la conscience a été dure avec vous, car elle ne voulait que votre bien, c'est comme la voix d'un parent qui ne vous force pas, seulement il dit que ce serait mieux parce qu'il pense à toi et s'en soucie toujours.
Другие стихотворения автора
Adevărul
Pasul stă pe neclintita mișcare
Ce cutremură tot ce e în zare
Ce susține tot ce la final moare
Și renaște din aceeași amploare
Ea însăși trăiește mergând prin alții
Inima-i grăiește precipitații
Formele-i urcă altitudinile
Și ea încarcă paradisurile
Și când plânge cerul de bucurie
Tace și-apoi strigă cu măiestrie
Și inundă cu viață setea lumii
Și plouă gheață peste sensul vieții
Apoi învie sângele planetei
Și îi trezește pulsul existenței
Și spală păcatele neștiute
Purifică văile necurate
Aprinde nesiguranța gândirii
Apoi stinge suferința trăirii
Și se extinde în toate părțile
Și arde în final toate viețile
Și marele bine produs prin mult rău
Se transmite rapid prin aerul său
Căci cenușa este foarte ușoară
Iar flacăra nu va putea să moară
Și vântul va fi destul de puternic
Iar curentul va fi extrem și vrednic
Din nou sufletul va expira moartea
Iar corpul obosit va sufla pacea
Spiritul va zbura rapid prin clipe
Iar nevăzutul va putea să țipe
Căci golul lui în atmosfera asta
Va fi pierdut complet în ea, artista
Va fi nemărginit total în sfârșit
Va fi împlinit etern și amintit
Dar acum este prins într-o secundă
Într-un dans al minții neconcepută
Și este într-o formă și în alta
Încarnează infinitul aievea
Dar nu-și mai amintește adevărul
Adevăr din ce e posibil totul
Adevărul din care el provine
Trezitul care se află în tine
Și care știe că nimic nu-i real
Că totul e doar mimic din ideal
Binecuvântarea
Din toate cercurile iadului întunecate
Din adâncimile oceanelor înflăcărate
Din lacrimile aprinse doar prin fericire
Din certurile pornite doar din iubire
Din serile nedormite-n starea de visare
Cu drogurile-n tine în drum spre ea trezire
Cu muzica în vene prin marele-ntuneric
Cu problema-n fundal care te-a făcut puternic
Cu iluzii visate-n absoluta realitate
Cu visuri trezite peste reala noapte
Cu nicio siguranță pe drumul predestinat
Cu multă speranță pornind în destinul imaginat
Am ieșit din suferința mare și de neuitat
Am răzbit prin moarte și am înviat
Am găsit sincera iubire și liniștea
Mi-am găsit în sfârșit casa și pacea
Greul
Ce să faci atunci când ești jos
Cum să taci când e tot zgomotos
Cum te ridici când e totul greu
Ce sacrifici pentru Dumnezeu
Cum să te regăsești în haos
Când nu te mai privești frumos
Când în jurul tău se-arată moartea
Când drumul destinului e soarta
Cum te-aduni singură și te pui pe picioare
Și nu mai consumi chemată de stări interioare
Cum să nu mai fii vulnerabilă la oricine
Cum să fii mereu stabilă la tot ce vine
Voi găsi răspunsul la toate întrebările
Voi privi răsăritul la toate apusurile
Voi reuși prin toate încercările
Voi găsi pacea prin toate certurile
Voi iubi așa cum știu eu
Voi gândi corect mereu
Și te voi găsi, Doamne
Te voi urmări și prin moarte
Iluzia
Oricât de tare aș striga
Oricât de mult aș divulga
Vorbesc în gol de parcă-s singur
Cu cât vorbesc cu atât înlătur
Și simt nevoia să-ți explic
Și făcând asta mă ridic
Și-ți zic ce-i dincolo de vorbe
Și-ți arăt spre căi superbe
Și pot să stau să-ți zic o viață
Dar vei ajunge într-o ceață
Căci câtă vreme stai adormit
Nu vei știi ce zic de Infinit
Câtă vreme doar m-asculți
Dând din cap fără să-nveți
Rămâi în inconștiență
Stai și opui rezistență
Și asta-i iluzia mea
Că vreau să ajut lumea
În timp ce eu sunt Dumnezeu
În timp ce-s tu și tu ești eu
Amintirea
Amintirea ce nu moare
Și te doare foarte tare
Viața ta a fost cu totul
Vocea ce arată scopul
Muzica-ți trezește dorul
Sufletul îi simte golul
Locurile îi spun lipsa
Lucrurile își știu casa
Mintea își tot amintește
Iar cu greu tot mai trăiește
Dup-acea iubire mare
Când încrederea dispare
Pozele șterse care-au fost
Făcute-n bine ieșit prost
Haine prin suflet uzate
Prin foc și apă purtate
Călătorii ce-s statice
În care-am fost nemaiplecând
Dureri atât de tragice
Din care-am plecat râzând
Timpul de neprețuit
Emoții de negrăit
Furie de neînvins
Iubire de neatins
Integritate ca niciuna
Repetat mereu întruna
Tras de neoprit nicicând
Binele purtat de vânt
Plimbări de neparcurs din nou
Lecții ce mai au ecou
Momente de nevorbit
Durere de neoprit
Forme bine cunoscute
Vorbe bine amintite
Privire întipărită
Iubire închipuită
Manipulare clară
Speranță neclară
Iubire îngropată
Și milă înghețată
Ruperea sufletului
Negăsirea scopului
Haos în tot ce există
Și fundalul minții tristă
Cum ar fi
Cum ar fi doar să aud
Culorile să le exclud
Pe mine să nu mă știu
Să văd în față doar pustiu
Ziua să îmi fie corul
Noaptea să șoptească dorul
Să nu știu ce simt, ce-aud
Părerile să le includ
Să fac totul pipăind
Să mă duc chiar neștiind
Să văd în lume nevăzând
Să merg lumea doar zburând
Cum ar fi de aș vedea
Cât privirea-mi cuprindea
Plină de tot însăși viața
Ce-și celebră eleganța
Să fiu foarte, foarte sus
Să văd norii în repaus
În vântul foarte puternic
Să dansez cât mai poetic
Cum dansez în valuri reci
Unde-s a vântului poteci
Să fiu liberă complet
Să ardă lacrima-n râset
Cum ar fi de m-aș trezi
Doar să simt, n-aș auzi
Doar totul ce doare tare
Cum s-aprinde și dispare
Să mă simt inexplicabil
Să văd totul impecabil
Ura doar să se topească
Cu greul să se sfârșească
Să știu clar ce este viața
Să recunosc existența
Să iubesc ce n-am iubit
Să-nțeleg un diferit
Cum ar fi să fiu copilă
Să rămân intangibiă
Când sunt mare să fiu mică
Să nu pot fi pe logică
Să nu știu că focul arde
Să nu știu că el aprinde
Să fiu neajutoarată
Și mereu nevindecată
Să nu știu nimic nicicând
Să merg spre pericol râzând
Să am o viață luată
Să am o viață mimată
Cum ar fi să-mi amintesc
Defapt unde locuiesc
Și că tot ce fac aici
E tot, însă nu ce zici
Să-mi știu steaua și lumina
Aici care mi-e sarcina
Familia în galaxie
Astenia din energie
Să îmi știu calea și puterea
S-o deslușesc pe ea, gândirea
Să-ntâlnesc sufletu-n față
Să-mi amintesc reala viață
Cum ar fi să nu exist
Să fiu cel dintâi artist
Tot ce este să trăiască
Prin mine să se iubească
Din nimicu-mi infinit
Să se facă tot gândit
La măreața conștiență
Tot să fie transparență
Să exist în fel și chip
Neavând mod și aspect
În tot etern să particip
Să exist și nu perfect