Cândva de mult
Am început să trec peste
Însa inima tot mai grea îmi este,
Sufletul mi se deprinde
Din cauza lacrimilor vărsate de mine.
Corpul plin de cicatrici
În locuri care candva erau prea fine
Și neatinse de mâinile altora,
Neatinse nici acum, decat de mainile mele.
Obișnuiam să cred că
Lumea este un loc pașnic și bun,
Însa am realizat ca nimic din ceea ce pare
Nu este adevărat, de fapt totul este doar o aparitie.
În mintea în care înainte erau doar povești cu zâne
Și tărâmuri buune cu fericire veșnică,
Acum se află doar gânduri rele despre
Sinucidere și tot ce nu îti dorești.
Inima o simțeam cum bătea atât de tare
De fericire doar dacă primeam o bomboană,
În schimb, acum o simt de parca...
Este pentru ultima oara.
Țineam mereu un lup de pluș în brațe
Crezând că îmi dă putere,
Acum stau cu un urs de pluș
Ștergandu-mi lacrimile de 'blana' lui.
Mă machez,
Mă spăl, pieptăn și mă îmbrac,
Învăț și scriu singură,
Lucruri care mi se pareau atât de greu când eram mică.
Mă urasc din cauza aspectului meu,
Mă atac, mă judec și mă fac cu placa.
Încerc să mă costumez în ceva ce nu sunt,
Doar sa nu mai simt durerea din înauntrul meu.
Cât de multe s-au schimbat
De când eram mica până acum...
Însă eu tot mă cert cu ai mei
Și nu mă întreabă niciodată "ești bine?" sau "de ce ești așa cum ești?".
Lucrurile dor și dor din ce în ce mai tare
Atunci când noaptea se lasă
Și zgomotul revine iară in mintea mea ciudată
Și dezorientată de copil.
Nu m-am marurizat,
Doar am început să văd adevărul crunt
Din lumea rea în care ne aflăm
De când ne-am născut.
Tot ce se află în jurul meu
Simt că mă copleșește din ce în ce mai mult
Și nu mai vreau nimic
Decât inocența pe care o aveam cândva de mult.
Poems in the same category
Timpul
Timpul,el tot merge
Ca moara în vânt nu se oprește
Zile,luni și anii trec
Într-o secundă plec
Îmi amintesc o vreme
Când grijile erau nonexistente
Când prieteniile nu erau pe interese
Și în viață aveam parte numai de plăcere
El este necruțător
Mai rău ca un negustor
Încearcă să îți vândă
Fiecare secundă plină
Poți oricât vrei să te amăgești
De vremuri pe care nu o să le mai întâlnești
Încă o secundă gândită
Care va fi crunt zdrobită
Ca un tată aspru care te învață
O lecție plină de bătăi și dureroasă
Dar care nu va fi uitată
Pentru că este cea mai valoroasă
Foloseșteți timpul cu chibzuire
Nu te baza pe nicio garanție
Că ziua de mâine o să fie
Pentru că s-ar putea să nu vie
O boală necunoscută
E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,
Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.
Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,
Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.
Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,
Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.
Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,
Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.
Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,
Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.
N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,
Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.
Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,
Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.
Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,
Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.
E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,
A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.
Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,
Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.
Cu fiecare oră mă macină mai greu,
În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.
Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,
O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.
Clipe
Clipe multe curg în valuri,
Ca o ploaie zi și noapte,
Viața noastră-i între maluri,
Între naștere și moarte.
Bocet scos la zămislire,
Și-un surâs pe patul morții,
Viața ni-i un fir subțire,
Legănat în voia sorții.
Timpul trece fără milă,
Nu ne rabdă nici un veac,
Suntem numere pe-o filă,
Trupuri moarte fără leac.
Pe cărarea neființei,
Calcă pași cu glas tăcut,
Dorul stins al necredinței,
Se prelinge-n lutul mut.
Intonări în vechi scripturi,
Cete, mesageri de îngeri,
Ne vorbesc cu patru guri,
De momentul marii frângeri.
Totu-i plâns ori mângâiere,
Și ne poartă același vânt,
Suntem clipa de durere,
Ce dispare-într-un mormânt.
Quintuple Etheree și vers alb pentru o nouă realitate
Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.
Meditație și muzică de jazz;
jazz care pătrunde în liniștea profundă
a îngerilor însângerați;
îngeri albi, care luptă necontenit
pentru deșteptare; a deveni conștient
de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;
ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;
Pol,
rasism,
aziluri,
execuții,
prostituție,
femei violate,
atacuri teroriste;
febra dengue, salarii mici,
imigrație ilegală,
virus Zika și Chikungunya,
Colecții heraldice, blazoane,
impactul meteoriților,
combinatii genetice,
militantism islamist,
focuri în natură,
monetizare ,
război,drone,
răstigniri,
răpiri,
sfincși,
+
plăci,
droguri,
cocktailuri,
cutremure,
valuri de ocean,
vortexuri, tornade,
hărțuiri sexuale,
represiuni evidente,
malformații congenitale;
vânzări de artefacte furate,
alimente pentru oameni lihniți,
politici pentru refugiați,
dezastrele nucleare,
șomajul sezonier,
alunecări de sol,
creșteri de prețuri,
vulcanii activi,
coafuri,
nudism,
vis,
@
cub,
crime,
ochelari,
benzinarii,
succès teatral,
ghețari topindu-se,
lucrări interimare;
strategiile tăcute,
copii- bolnavi asimptomatici,
proteste care blochează drumuri,
șoferi având temperamente diferite și
conducând mașini diferite,
mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor
țipă precum anumite instrumente muzicale,
copaci care strigă și pistoale care
scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,
versuri de jazz penetrând tăcerea
îngerilor însângerați,
îngeri într-o luptă neînfricată pentru
trezirea la această nouă realitate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Poezia este publicata.
Cât ne mai prefacem
“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult
E cică despre timp ce-i scump și cult
Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă
Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă
Mă complac în situația de-a fii ca ei
Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei
Și când luăm cina în familie la masă
Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă
Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame
Și primești iubire doar în grame
Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute
Zilele pline de soare-s deja trecute
Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim
Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim
Mințim că ne e bine și când ne merge rău
Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”
Că-ți cumpără flori doar când te înșală
Și abia atunci realizează cât ești de specială
Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte
Da ști că numai până mâine-i “cuminte”
Femeia-i “târfă” că doar te manipulează
Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează
Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii
Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii
Când îi vede pe doi ținându-se de mână
Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână
Gen familia “perfectă” îi aia tradițională
Relația dintre doi e o punte tridimensională
Și abia atunci când e mult prea târziu
Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu
Abia atunci realizezi cât ești de prost
Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost
Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat
Că te-ai simțit prea atacat
Și într-un final n-ai demonstrat nimic
Și ai rămas singur fără niciun amic
Nici unu din noi nu suntem fără de păcate
Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate
Ne ducem dracu cu tot cu religie
Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie
GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința-i - glasul dreptății,
Conștiința-i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând
Frumos, lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm,
Pe Dumnezeu în psalmi să-L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim,
Păcatul să îl biruim.Amin.
Timpul
Timpul,el tot merge
Ca moara în vânt nu se oprește
Zile,luni și anii trec
Într-o secundă plec
Îmi amintesc o vreme
Când grijile erau nonexistente
Când prieteniile nu erau pe interese
Și în viață aveam parte numai de plăcere
El este necruțător
Mai rău ca un negustor
Încearcă să îți vândă
Fiecare secundă plină
Poți oricât vrei să te amăgești
De vremuri pe care nu o să le mai întâlnești
Încă o secundă gândită
Care va fi crunt zdrobită
Ca un tată aspru care te învață
O lecție plină de bătăi și dureroasă
Dar care nu va fi uitată
Pentru că este cea mai valoroasă
Foloseșteți timpul cu chibzuire
Nu te baza pe nicio garanție
Că ziua de mâine o să fie
Pentru că s-ar putea să nu vie
O boală necunoscută
E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,
Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.
Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,
Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.
Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,
Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.
Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,
Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.
Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,
Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.
N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,
Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.
Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,
Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.
Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,
Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.
E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,
A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.
Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,
Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.
Cu fiecare oră mă macină mai greu,
În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.
Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,
O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.
Clipe
Clipe multe curg în valuri,
Ca o ploaie zi și noapte,
Viața noastră-i între maluri,
Între naștere și moarte.
Bocet scos la zămislire,
Și-un surâs pe patul morții,
Viața ni-i un fir subțire,
Legănat în voia sorții.
Timpul trece fără milă,
Nu ne rabdă nici un veac,
Suntem numere pe-o filă,
Trupuri moarte fără leac.
Pe cărarea neființei,
Calcă pași cu glas tăcut,
Dorul stins al necredinței,
Se prelinge-n lutul mut.
Intonări în vechi scripturi,
Cete, mesageri de îngeri,
Ne vorbesc cu patru guri,
De momentul marii frângeri.
Totu-i plâns ori mângâiere,
Și ne poartă același vânt,
Suntem clipa de durere,
Ce dispare-într-un mormânt.
Quintuple Etheree și vers alb pentru o nouă realitate
Ființe umane cu ochi încercănați și obosiți; tristețe.
Meditație și muzică de jazz;
jazz care pătrunde în liniștea profundă
a îngerilor însângerați;
îngeri albi, care luptă necontenit
pentru deșteptare; a deveni conștient
de tine însuți sau a te trezi într-o realitate mărginită;
ochi-orb și gândire lipsită de discernământ; albire ;
Pol,
rasism,
aziluri,
execuții,
prostituție,
femei violate,
atacuri teroriste;
febra dengue, salarii mici,
imigrație ilegală,
virus Zika și Chikungunya,
Colecții heraldice, blazoane,
impactul meteoriților,
combinatii genetice,
militantism islamist,
focuri în natură,
monetizare ,
război,drone,
răstigniri,
răpiri,
sfincși,
+
plăci,
droguri,
cocktailuri,
cutremure,
valuri de ocean,
vortexuri, tornade,
hărțuiri sexuale,
represiuni evidente,
malformații congenitale;
vânzări de artefacte furate,
alimente pentru oameni lihniți,
politici pentru refugiați,
dezastrele nucleare,
șomajul sezonier,
alunecări de sol,
creșteri de prețuri,
vulcanii activi,
coafuri,
nudism,
vis,
@
cub,
crime,
ochelari,
benzinarii,
succès teatral,
ghețari topindu-se,
lucrări interimare;
strategiile tăcute,
copii- bolnavi asimptomatici,
proteste care blochează drumuri,
șoferi având temperamente diferite și
conducând mașini diferite,
mașini cu faruri care clipesc, în timp ce motoarele lor
țipă precum anumite instrumente muzicale,
copaci care strigă și pistoale care
scriu poezii lirice cu găurile pe care le fac în pereți,
versuri de jazz penetrând tăcerea
îngerilor însângerați,
îngeri într-o luptă neînfricată pentru
trezirea la această nouă realitate.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Poezia este publicata.
Cât ne mai prefacem
“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult
E cică despre timp ce-i scump și cult
Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă
Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă
Mă complac în situația de-a fii ca ei
Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei
Și când luăm cina în familie la masă
Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă
Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame
Și primești iubire doar în grame
Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute
Zilele pline de soare-s deja trecute
Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim
Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim
Mințim că ne e bine și când ne merge rău
Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”
Că-ți cumpără flori doar când te înșală
Și abia atunci realizează cât ești de specială
Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte
Da ști că numai până mâine-i “cuminte”
Femeia-i “târfă” că doar te manipulează
Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează
Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii
Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii
Când îi vede pe doi ținându-se de mână
Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână
Gen familia “perfectă” îi aia tradițională
Relația dintre doi e o punte tridimensională
Și abia atunci când e mult prea târziu
Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu
Abia atunci realizezi cât ești de prost
Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost
Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat
Că te-ai simțit prea atacat
Și într-un final n-ai demonstrat nimic
Și ai rămas singur fără niciun amic
Nici unu din noi nu suntem fără de păcate
Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate
Ne ducem dracu cu tot cu religie
Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie
GLASUL DREPTĂȚII
Conștiința-i - glasul dreptății,
Conștiința-i - arma păcii,
Dumnezeu aceasta ne-a lăsat
Să ne izbăvească de păcat.
Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,
Să vadă faptele lui care lucrează,
Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat
Așa cum El omului i-a dat.
Noi trebuie să ne gândim bine
La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;
La mântuirea sufletului cugetând
Frumos, lucrând.
La cele 3 virtuți să cugetăm,
Pe Dumnezeu în psalmi să-L lăudăm.
De cel bolnav să îngrijim,
Păcatul să îl biruim.Amin.
Other poems by the author
Cu tine-n sânge
M-a durut.
M-a durut atât de tare
încât nimeni nu mă mai recunoaște,
Nici la înfățișare,
Nici la mentalitate.
M-a durut atât de tare,
Încât acum nu mai simt nimic.
Nici emoție,
Nici vise,
Nici trăiri fără sfârșit.
Ne-am întâlnit
Ne-am conectat,
Cu iubirea-n suflet am rămas.
Te-am căutat, căci te-am pierdut
Într-o seară la apus.
M-a durut
Și n-am să uit.
Cu tine-n sânge, fiecare clipă tăcută
Se face strigăt în gând
Fără ecou, fără ieșire, doar un strigăt blând...
Cu tine-n sânge dorm puțin,
Trăiesc pe jumătate și totuși,
În fiecare vis te mai aleg încă o dată,
Sfârșind singură, în povestea noastră întunecată.
Durere sau Neliniște?
Ceva mă apasă tare,
Să fie oare un sentiment vechi
Pierdut prin chin și durere
Sau este o altă parte din inimă care moare?
Fiecare propoziție sfârșește
Ca o simplă întrebare,
E vina mea
Sau dorul a început să doară mai tare?
Neliniștea o confund cu durerea.
M-am pierdut,
M-am regăsit,
M-am înecat
Și am murit,
Spune-mi tu, m-ai regăsit?
Nopțile de vară
Copacii sunt verzi
Și am terminat școala,
Tu ești departe ca de obicei
Atunci când vine vara.
Acum doi ani eram la tine-n brațe
Și admiram tăcut luna cu ale ei speranțe,
Ne uitam la stele și cream povești,
Nu mă gândeam că nu o să mă mai iubesti.
Nopțile de vară adoram natura
De la tine-n brațe
Puteam vedea toată lumea
Iar în privirea ta îmi găseam liniștea.
Ești departe de mine
Iar eu îngheț la 30 de grade.
Cerul e senin, dar nu mai văd stelele,
Ci doar umbrele tale rătăcind printre ele.
Acesta totuși...cred că ne este finalul,
Doi adolescenți care nu știu ce-i iubirea,
Doua suflete pierdute
Care nu vor simți decât rănirea.
Licoarea iubirii
"Începe să dispară din lichoarea iubirii
După un an de zile
Lucru la care nu m-aș fi așteptat.
Mi-aș fi vândut și sufletul pentru el
Fară nici o ezitare
Însă acum aș sta să mă gândesc puțin.
Nu înțelege greșit,
Încă țin la el!
Este greu sa nu ma am sentimente pentru el
Deoarece în ochii lui vedeam întreaga lume.
În ochii lui căprui și dulci întunecați
Puteam vedea munții reci și singuratici
Iar deasupra lor, o lumina atât de pătrunzătoare
Cauzată de luna strălucitoare
Pierdută printre stelele argintii.
Am să descriu și buzele lui rozali
Câteodată puteau fi și rosi
Exact ca nuanta perfectă a trandafirilor.
I-aș fi putut admira toată ziua genele
Care completau tabloul din ochii săi.
Sprâncenele sale sunt atât de dese
Sunt de culoarea aurului și ai soarelui.
Zâmbetul său îmi încălzea sufletul
Iar imima îmi tremura la auzul voci sale
Însă era un sentiment plăcut."
Asta este conversația pe care o port aproape zilnic
Cu străinul din oglinda mea.
Începe să dispară efectele licorii iubirii
Însă am momente în care
Mă îndrăgostesc din nou de el.
strainul
*Viața mea a început de când l-am intalnit pe el.
Da,ce i drept, am trecut prin prea multe lucruri dureroase
Care îmi sfâșiau inima cu fiecare bataie, însa el este motivul pentru care m-am schimbat și am început să trăiesc.*
Am început să ies mai des, doar să-l văd prin oraș.
Am început să mă distrez, să vadă că sunt plină de viață.
Am început să îmi schimb hainele și poate sa fiu pe gustul lui.
Am început să îmi întind părul mereu cu placa, deși părul meu natural este creț.
Am început să folosesc concealer pentru că aveam niște cearcăne prea mari, însă am mers prea departe ajungând si la full face.
Pe parcurs, mă tot uitam în oglindă la un străin ce se holba la mine, furându-mi viața.
Acel strain nu mi-a furat doar identitatea, mi-a furat si sufletul.
Străinul mi-a intrat în minte și a început să mă critice, să mă facă să mă urăsc.
Iar zilele și nopțile transformându-le într-un inexplicabil dor.
Am început să beau, pentru a-mi îneca amarul
Căci străinul e tot aici, iar corpul meu este acoperit de cicatrici.
După o perioada am realizat că străinul nu îmi face bine și am încercat să-l alung
Însă era prea târziu, răul fiind deja făcut.
Nu m-am mai chinuit să alung străinul, la care eu împreună cu copilul din mine ne holbam.
Ne-am obișnuit cu el chiar dacă ne face rău.
Sângele tot curgea de pe o rană pe alta,
Iar lacrimile apăreau din când în când, gândindu-mă ca e ultima dată.
Încerc să îmi revin dintr-o stare ce se simte precum un coșmar.
Eu merg drept, dar nu aud și nu văd ce se află în jurul meu.
Vreau acasă, însă nu știu unde e "acasă"
Nicăieri nu ma simt bine, poate doar pe o bordura seara pe o alee întunecată.
Vreau copilul cuminte și inocent înapoi!
Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă!
El a luat-o!
A omorât-o cu sange rece fară să se gandească cum mă voi simți.
Am văzut-o murind, am auzit ultimele ei fraze
Și i-am simțit suflarea cum îi părăsește corpul copilului meu.
Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă, deși sunt singură în fața ei.
Îmi vreau copilul înapoi, copilul meu, copilul din mine
Care a murit cândva de mult în brațele străinului făra suflet și morbid.
Timpul
Vreau să dau timpul înapoi
Înapoi atunci cand mai exista o șansa,
O speranta ca se mai poate întampla ceva.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci cand bătăile inimi mele
Pulsau sângele plin de speranță
Prin venele sănătoase și pure.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci când trupul era sănătos
Fără nici o zgârietură.
Vreau să dau timpul înapoi atunci cand
Sufletul era curat și nu știa
Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.
Să dau timpul înapoi atunci când
Nu știam ce-i suferința,
Nu știam ce-i durerea,
Când totul era o joacă
Și neliniștea nu exista.
Înapoi atunci când nu știam
Ce înseamnă să iubești pe cineva,
Când nu știam cum se simte
când ai inima însângerată
Peste tot rănită de cuțite, lame, drame
Și iubire falsă, doar pe interes.
Aș fi vrut să dau timpul înapoi
Și să petrec timp din nou cu tine
Deși ce imi doresc de fapt
Este liniștea dinaintea ta
Și înainte a orice are legarură cu tine.
Cu tine-n sânge
M-a durut.
M-a durut atât de tare
încât nimeni nu mă mai recunoaște,
Nici la înfățișare,
Nici la mentalitate.
M-a durut atât de tare,
Încât acum nu mai simt nimic.
Nici emoție,
Nici vise,
Nici trăiri fără sfârșit.
Ne-am întâlnit
Ne-am conectat,
Cu iubirea-n suflet am rămas.
Te-am căutat, căci te-am pierdut
Într-o seară la apus.
M-a durut
Și n-am să uit.
Cu tine-n sânge, fiecare clipă tăcută
Se face strigăt în gând
Fără ecou, fără ieșire, doar un strigăt blând...
Cu tine-n sânge dorm puțin,
Trăiesc pe jumătate și totuși,
În fiecare vis te mai aleg încă o dată,
Sfârșind singură, în povestea noastră întunecată.
Durere sau Neliniște?
Ceva mă apasă tare,
Să fie oare un sentiment vechi
Pierdut prin chin și durere
Sau este o altă parte din inimă care moare?
Fiecare propoziție sfârșește
Ca o simplă întrebare,
E vina mea
Sau dorul a început să doară mai tare?
Neliniștea o confund cu durerea.
M-am pierdut,
M-am regăsit,
M-am înecat
Și am murit,
Spune-mi tu, m-ai regăsit?
Nopțile de vară
Copacii sunt verzi
Și am terminat școala,
Tu ești departe ca de obicei
Atunci când vine vara.
Acum doi ani eram la tine-n brațe
Și admiram tăcut luna cu ale ei speranțe,
Ne uitam la stele și cream povești,
Nu mă gândeam că nu o să mă mai iubesti.
Nopțile de vară adoram natura
De la tine-n brațe
Puteam vedea toată lumea
Iar în privirea ta îmi găseam liniștea.
Ești departe de mine
Iar eu îngheț la 30 de grade.
Cerul e senin, dar nu mai văd stelele,
Ci doar umbrele tale rătăcind printre ele.
Acesta totuși...cred că ne este finalul,
Doi adolescenți care nu știu ce-i iubirea,
Doua suflete pierdute
Care nu vor simți decât rănirea.
Licoarea iubirii
"Începe să dispară din lichoarea iubirii
După un an de zile
Lucru la care nu m-aș fi așteptat.
Mi-aș fi vândut și sufletul pentru el
Fară nici o ezitare
Însă acum aș sta să mă gândesc puțin.
Nu înțelege greșit,
Încă țin la el!
Este greu sa nu ma am sentimente pentru el
Deoarece în ochii lui vedeam întreaga lume.
În ochii lui căprui și dulci întunecați
Puteam vedea munții reci și singuratici
Iar deasupra lor, o lumina atât de pătrunzătoare
Cauzată de luna strălucitoare
Pierdută printre stelele argintii.
Am să descriu și buzele lui rozali
Câteodată puteau fi și rosi
Exact ca nuanta perfectă a trandafirilor.
I-aș fi putut admira toată ziua genele
Care completau tabloul din ochii săi.
Sprâncenele sale sunt atât de dese
Sunt de culoarea aurului și ai soarelui.
Zâmbetul său îmi încălzea sufletul
Iar imima îmi tremura la auzul voci sale
Însă era un sentiment plăcut."
Asta este conversația pe care o port aproape zilnic
Cu străinul din oglinda mea.
Începe să dispară efectele licorii iubirii
Însă am momente în care
Mă îndrăgostesc din nou de el.
strainul
*Viața mea a început de când l-am intalnit pe el.
Da,ce i drept, am trecut prin prea multe lucruri dureroase
Care îmi sfâșiau inima cu fiecare bataie, însa el este motivul pentru care m-am schimbat și am început să trăiesc.*
Am început să ies mai des, doar să-l văd prin oraș.
Am început să mă distrez, să vadă că sunt plină de viață.
Am început să îmi schimb hainele și poate sa fiu pe gustul lui.
Am început să îmi întind părul mereu cu placa, deși părul meu natural este creț.
Am început să folosesc concealer pentru că aveam niște cearcăne prea mari, însă am mers prea departe ajungând si la full face.
Pe parcurs, mă tot uitam în oglindă la un străin ce se holba la mine, furându-mi viața.
Acel strain nu mi-a furat doar identitatea, mi-a furat si sufletul.
Străinul mi-a intrat în minte și a început să mă critice, să mă facă să mă urăsc.
Iar zilele și nopțile transformându-le într-un inexplicabil dor.
Am început să beau, pentru a-mi îneca amarul
Căci străinul e tot aici, iar corpul meu este acoperit de cicatrici.
După o perioada am realizat că străinul nu îmi face bine și am încercat să-l alung
Însă era prea târziu, răul fiind deja făcut.
Nu m-am mai chinuit să alung străinul, la care eu împreună cu copilul din mine ne holbam.
Ne-am obișnuit cu el chiar dacă ne face rău.
Sângele tot curgea de pe o rană pe alta,
Iar lacrimile apăreau din când în când, gândindu-mă ca e ultima dată.
Încerc să îmi revin dintr-o stare ce se simte precum un coșmar.
Eu merg drept, dar nu aud și nu văd ce se află în jurul meu.
Vreau acasă, însă nu știu unde e "acasă"
Nicăieri nu ma simt bine, poate doar pe o bordura seara pe o alee întunecată.
Vreau copilul cuminte și inocent înapoi!
Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă!
El a luat-o!
A omorât-o cu sange rece fară să se gandească cum mă voi simți.
Am văzut-o murind, am auzit ultimele ei fraze
Și i-am simțit suflarea cum îi părăsește corpul copilului meu.
Îl urăsc atât de tare pe străinul din oglindă, deși sunt singură în fața ei.
Îmi vreau copilul înapoi, copilul meu, copilul din mine
Care a murit cândva de mult în brațele străinului făra suflet și morbid.
Timpul
Vreau să dau timpul înapoi
Înapoi atunci cand mai exista o șansa,
O speranta ca se mai poate întampla ceva.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci cand bătăile inimi mele
Pulsau sângele plin de speranță
Prin venele sănătoase și pure.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci când trupul era sănătos
Fără nici o zgârietură.
Vreau să dau timpul înapoi atunci cand
Sufletul era curat și nu știa
Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.
Să dau timpul înapoi atunci când
Nu știam ce-i suferința,
Nu știam ce-i durerea,
Când totul era o joacă
Și neliniștea nu exista.
Înapoi atunci când nu știam
Ce înseamnă să iubești pe cineva,
Când nu știam cum se simte
când ai inima însângerată
Peste tot rănită de cuțite, lame, drame
Și iubire falsă, doar pe interes.
Aș fi vrut să dau timpul înapoi
Și să petrec timp din nou cu tine
Deși ce imi doresc de fapt
Este liniștea dinaintea ta
Și înainte a orice are legarură cu tine.