Turturică,iar doinești
Turturică,iar doinești,
Când mută e suflarea,
Dorului,ce-l tăinuiești,
Jertfindu-ti iubirea.
Zăbovești din ciripeală
Ecoul să -l adulmeci
Din oaza -n clipoceală
Și din șoaptele reci.
Nici un reflex nu dibui
Și cu pliscul umezit
Trilul ți -l continui
Din patos slobozit.
Chiar nu ostenești defel,
Nici când te umflă vântul,
Legănându-te nițel,
Glăsui stoic , cântul.
Ai tăcut dis-de-dimineață
Și te -ai înălțat la cer,
Risipindu -te în ceață
Pe aripi noi,de înger...
Poems in the same category
Dorul
am un nod un gât
și simt cum mă apasă
pe dinăuntru sunt urât
cu un dor ce nu mă lasă
un dor, de vremurile noastre
care cândva au contat
acum sunt alea voastre
altceva n am căutat
voiam doar sa fiu iubit
dar acum ce s a ales
in inimă sunt zdorbit
păcat că nu ai înțeles
uneori îmi vine să fug
căci mă apasă dorul
pe mine însuși mă distrug
și simt cum îmi iau zborul
Prea târziu…
Ca o ploaie mănoasă în pământul uscat,
Îmi gâfâie-n minte amorul ce-l scriu,
Prăbușit la pământ cu mâna îți fac,
Și-mi spui: Prea târziu, prea târziu!
Mi-ai lăsat pe buze un cântec ciudat,
Cu versuri ce ard într-un foc ce nu-l știu,
M-ai visat într-o noapte și brusc te-ai sculat,
Strigând: Prea târziu, prea târziu!
Îmi culeg din abisuri durerea râzând,
Caut spicele coapte, căzute-n pustiu,
Iar tu taci, însă eu, umblu plângând,
Fiindcă știu, că-i târziu, prea târziu!
Mi-e iubirea o rană ce nu s-a închis,
Un ecou ce răzbate din lut sângeriu,
Și aș vrea ca pe-un leac aici să te știu,
Dar îmi spui, că-i târziu, prea târziu!
Din icoana tăcerii ți-am frânt un cuvânt,
Dar căzu ca un fulger pe ceru-mi pustiu,
Ai zâmbit ca o umbră ascunsă-n pământ,
Și-ai șoptit: E târziu, prea târziu!
Am plecat, pribegind cu un dor de-nceput,
Ca o frunză purtată de-un vânt timpuriu,
Pasul îmi este încâlcit și mereu abătut,
Și aș vrea să mă-ntorc...Dar e târziu, prea târziu!
Așteaptă-mă...
Şi nu îmi pasă dacă plouă,
nimic din ce-am vorbit nu se amână,
voi fi prezent la ora nouă,
abia aștept ca să te ţin de mână.
Şi nu îmi pasă dacă ninge,
voi fi prezent la întâlnire,
nici chiar potopul nu mă poate învinge,
așteaptă-mă, că vin, iubire...
E cam târziu, dar nu pleca, mai am un pic,
e noapte, știu, dar luna-mi dă lumină,
merg în genunchi, târâș şi iarăși mă ridic,
chiar dacă trupu-mi este o ruină.
Așteptă-mă iubito, că nefiresc ajung,
și descărnat, şi fără oase de va fi nevoie,
e drumul scurt atâta timp cât plâng,
şi nimeni să mă-oprească n-are voie.
Hei, unde ești frumoaso, am ajuns?
nu-mi spune c-ai plecat ori n-ai venit,
c-atât de mult eu am vâslit prin plâns,
încât eu însumi lacrimă am devenit.
Dragoste, răbdare, vise
Visez la dragoste la tine..
Răbdare-mi zice îngerul păzitor!
Nu-i timp de zor!
Iubita ta sosește mâine
Într-o caleșcă argintie
Cu roțile din aur bătute cu pietre prețioase
Ce-i trasă de doisprezece armăsari ce zboară nu aleargă,
Și va veni prin nori!
Aleasa inimii îți este,
Iar ea chiar te iubește
Un cor de îngeri va cânta
Oh Vasilica tu ești dragostea mea!
Știi bine,e imn făcut de tine...
Zise pajul...
-Da știu și știu chiar foarte bine!
Doar Vasilica-i pentru mine,
Să știe tot regatul
Iar mâine să știe-ntreg pământul!
Mii de meseni,nuntași,prinți și prințese
Vor veni cu daruri la voi doi
Horia și Vasilica!
Zi mare și sărbătoare cu bucurie fără margini,
Îmi vine chiar să plâng de bucurie....zise pajul
-Ei lasă, lasă,te rog să te abții
Mă emoționezi și pe mine!
*
Dragi cititori,ei bine vă spun adevărat,
Horia și Vasilica după nuntă
La marele palat acum ei stau
Și s-au iubit cum nimeni se iubește pe pământ,
Așa iubire mare își are Cerescul legamânt,
Ca îngerii au fost în bunatatea lor,
Averea toată dată a fost săracilor,
Căci au trăit în duhul lui Hristos!
*
Ca paj nici eu nu știu prea bine
Cum s-a sfârșit povestea
Știu însă că Horia și Vasilica
Trăiesc în Veșnicie doar prin iubirea începută
Aici pe-acest pământ
Și se vorbește bine
Că dragostea lor e încă vie,
Și a plecat din vise
Rodind din așteptare și răbdare
Iar astăzi e nemuritoare!
(3 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)
Dorul
am un nod un gât
și simt cum mă apasă
pe dinăuntru sunt urât
cu un dor ce nu mă lasă
un dor, de vremurile noastre
care cândva au contat
acum sunt alea voastre
altceva n am căutat
voiam doar sa fiu iubit
dar acum ce s a ales
in inimă sunt zdorbit
păcat că nu ai înțeles
uneori îmi vine să fug
căci mă apasă dorul
pe mine însuși mă distrug
și simt cum îmi iau zborul
Prea târziu…
Ca o ploaie mănoasă în pământul uscat,
Îmi gâfâie-n minte amorul ce-l scriu,
Prăbușit la pământ cu mâna îți fac,
Și-mi spui: Prea târziu, prea târziu!
Mi-ai lăsat pe buze un cântec ciudat,
Cu versuri ce ard într-un foc ce nu-l știu,
M-ai visat într-o noapte și brusc te-ai sculat,
Strigând: Prea târziu, prea târziu!
Îmi culeg din abisuri durerea râzând,
Caut spicele coapte, căzute-n pustiu,
Iar tu taci, însă eu, umblu plângând,
Fiindcă știu, că-i târziu, prea târziu!
Mi-e iubirea o rană ce nu s-a închis,
Un ecou ce răzbate din lut sângeriu,
Și aș vrea ca pe-un leac aici să te știu,
Dar îmi spui, că-i târziu, prea târziu!
Din icoana tăcerii ți-am frânt un cuvânt,
Dar căzu ca un fulger pe ceru-mi pustiu,
Ai zâmbit ca o umbră ascunsă-n pământ,
Și-ai șoptit: E târziu, prea târziu!
Am plecat, pribegind cu un dor de-nceput,
Ca o frunză purtată de-un vânt timpuriu,
Pasul îmi este încâlcit și mereu abătut,
Și aș vrea să mă-ntorc...Dar e târziu, prea târziu!
Așteaptă-mă...
Şi nu îmi pasă dacă plouă,
nimic din ce-am vorbit nu se amână,
voi fi prezent la ora nouă,
abia aștept ca să te ţin de mână.
Şi nu îmi pasă dacă ninge,
voi fi prezent la întâlnire,
nici chiar potopul nu mă poate învinge,
așteaptă-mă, că vin, iubire...
E cam târziu, dar nu pleca, mai am un pic,
e noapte, știu, dar luna-mi dă lumină,
merg în genunchi, târâș şi iarăși mă ridic,
chiar dacă trupu-mi este o ruină.
Așteptă-mă iubito, că nefiresc ajung,
și descărnat, şi fără oase de va fi nevoie,
e drumul scurt atâta timp cât plâng,
şi nimeni să mă-oprească n-are voie.
Hei, unde ești frumoaso, am ajuns?
nu-mi spune c-ai plecat ori n-ai venit,
c-atât de mult eu am vâslit prin plâns,
încât eu însumi lacrimă am devenit.
Dragoste, răbdare, vise
Visez la dragoste la tine..
Răbdare-mi zice îngerul păzitor!
Nu-i timp de zor!
Iubita ta sosește mâine
Într-o caleșcă argintie
Cu roțile din aur bătute cu pietre prețioase
Ce-i trasă de doisprezece armăsari ce zboară nu aleargă,
Și va veni prin nori!
Aleasa inimii îți este,
Iar ea chiar te iubește
Un cor de îngeri va cânta
Oh Vasilica tu ești dragostea mea!
Știi bine,e imn făcut de tine...
Zise pajul...
-Da știu și știu chiar foarte bine!
Doar Vasilica-i pentru mine,
Să știe tot regatul
Iar mâine să știe-ntreg pământul!
Mii de meseni,nuntași,prinți și prințese
Vor veni cu daruri la voi doi
Horia și Vasilica!
Zi mare și sărbătoare cu bucurie fără margini,
Îmi vine chiar să plâng de bucurie....zise pajul
-Ei lasă, lasă,te rog să te abții
Mă emoționezi și pe mine!
*
Dragi cititori,ei bine vă spun adevărat,
Horia și Vasilica după nuntă
La marele palat acum ei stau
Și s-au iubit cum nimeni se iubește pe pământ,
Așa iubire mare își are Cerescul legamânt,
Ca îngerii au fost în bunatatea lor,
Averea toată dată a fost săracilor,
Căci au trăit în duhul lui Hristos!
*
Ca paj nici eu nu știu prea bine
Cum s-a sfârșit povestea
Știu însă că Horia și Vasilica
Trăiesc în Veșnicie doar prin iubirea începută
Aici pe-acest pământ
Și se vorbește bine
Că dragostea lor e încă vie,
Și a plecat din vise
Rodind din așteptare și răbdare
Iar astăzi e nemuritoare!
(3 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Pe veci de tine mă voi smulge
Strigă Cerul, să nu plâng,
Să prind aripi și sa zbor
Spre tărâm ce nu mă frâng
Și nu sufocă al meu dor..
Dar eu stau,mai zăbovesc;
Să mai cred o dată -tine,
Căci ești gândul ce l iubesc
Și ești soarele din mine..
Iar mă prăbușesc în gol,
În treacăt,mă izbesc de stânci;
Vântul mă scuipă cu nămol,
Mă -nghit gropile adânci.
Tânjeam al nostru răsărit
Din zarea viselor tăcute,
In umbra ta m am cuibărit
Și rod clipele pierdute..
Și ploaia mă cuprinde iar,
Când întunericul se lasă;
Te așteptasem în zadar,
Să te întorci din nou,,acasă...
Știi,va veni o zi, cândva,
Când la răscruce voi ajunge
Și mi va zâmbi altcineva;
Pe veci de tine mă voi smulge...!!
Fatalitate
Totu-n jur se prăbușește,
Pe loc, cât ai zice pește,
Când năpasta îți surâde
Și ironic te surprinde.
Și nu vezi nici o scăpare
Lipsit de vlagă și culoare ,
Te scufunzi în neputință
Și te macini în căință.
Te întrebi,cu ce ai greșit?..
Cât mai ai de pătimit?..
Te revolți și strigi la Cer,
Destinul tău ți -e un Mister..
Te-ncearcă pe nepregătite,
Chiar te scoate din sărite!..
Tragi un Zeu la socoteală
Fără echivoc ori fereală:
-Cu ce mă -ntămpini mâine,
Spune -mi Doamne,tu stăpâne..
E nemilos și nu ți răspunde,
Undeva-n etern se -ascunde.
Între două lumi te zbați
Cu ochii obosiți, umflați,
Privești zarea nebuloasă
Și -nduri viața ta spinoasă...
Oferă -mi În dar o floare..
Pășesc printre frânturi
Pe marginea unei prăpăstii,
Mă frământă niște gânduri
Sumbre,inutile,pustii.
Flutură în jurul meu
Iluzii ce mă răscolesc .
Le fac față cu greu;
Calea spre tine n-o găsesc..
Mă strecor printre ruine,
Să zbor ,as vrea spre tine,
Căci sufletu-mi îți aparține,
Chiar de-l învăluii în suspine .
Eu te iubesc fără prihană,
Dă-mi un sărut,o -mbrătisare;
Nu mă privi iar cu dojană.
Oferă -mi În dar o floare.
Nu mă uita -n trecutul tumultos,
Căci intr -o zi vei regreta,
Spulberând ceva frumos,
Că n ai puterea de -a ierta..
Peisajul
Plutea chipu-ncremenit
Peste valuri de molid,
În simfonii de ciripit,
Ce-l copleșeau fluid.
Curgea apa unduios,
Murmură ceva-n reflexii,
Clipea lin și tânguios,
Șerpuind pe -alocuri munții..
De mirajul ei uimit
Își scălda obrazul;
Trupul astrelor cioplit,
Adulmecând talazul..
Pe creastă umbre picurau,
Ce frământau în preajmă
Și ramurile dănțuiau,
Furnicând în palmă...
Năframa nopții cerne
Obeliscul în rumoare,
Tăcerea se așterne
Peste iarnă în suflare..
Poate mâine ..
Poate mâine ți-e sorocu
Ori cum ți-e prezis norocu;
Printre noi nu vei mai fi,
Ispășit ,te vei jertfi
Pe altarul viselor deșarte
Din tărâmul de departe,
Mai dai semnale, nevăzut,
Bântuind pe holuri,mut.
Căznit oful să ți-l spui
Molecular te descompui.
De lași un gând în urma ta,
Ce memoria nu -ți va păta;
Poate-slăvi te vei -nălța
De frământări te va cruța.
Dar dacă vina te apasă
Și te trage dorul de casă,
Ca să te speli de a ta otravă
Din sufletul tău frivol,
Vei privi etern in gol...
Nu ești decât un muritor de rând
În trecerea frugală pe pământ.
Un atom ce trece prin viață
Cu epilog, capitol și prefață...
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Pe veci de tine mă voi smulge
Strigă Cerul, să nu plâng,
Să prind aripi și sa zbor
Spre tărâm ce nu mă frâng
Și nu sufocă al meu dor..
Dar eu stau,mai zăbovesc;
Să mai cred o dată -tine,
Căci ești gândul ce l iubesc
Și ești soarele din mine..
Iar mă prăbușesc în gol,
În treacăt,mă izbesc de stânci;
Vântul mă scuipă cu nămol,
Mă -nghit gropile adânci.
Tânjeam al nostru răsărit
Din zarea viselor tăcute,
In umbra ta m am cuibărit
Și rod clipele pierdute..
Și ploaia mă cuprinde iar,
Când întunericul se lasă;
Te așteptasem în zadar,
Să te întorci din nou,,acasă...
Știi,va veni o zi, cândva,
Când la răscruce voi ajunge
Și mi va zâmbi altcineva;
Pe veci de tine mă voi smulge...!!
Fatalitate
Totu-n jur se prăbușește,
Pe loc, cât ai zice pește,
Când năpasta îți surâde
Și ironic te surprinde.
Și nu vezi nici o scăpare
Lipsit de vlagă și culoare ,
Te scufunzi în neputință
Și te macini în căință.
Te întrebi,cu ce ai greșit?..
Cât mai ai de pătimit?..
Te revolți și strigi la Cer,
Destinul tău ți -e un Mister..
Te-ncearcă pe nepregătite,
Chiar te scoate din sărite!..
Tragi un Zeu la socoteală
Fără echivoc ori fereală:
-Cu ce mă -ntămpini mâine,
Spune -mi Doamne,tu stăpâne..
E nemilos și nu ți răspunde,
Undeva-n etern se -ascunde.
Între două lumi te zbați
Cu ochii obosiți, umflați,
Privești zarea nebuloasă
Și -nduri viața ta spinoasă...
Oferă -mi În dar o floare..
Pășesc printre frânturi
Pe marginea unei prăpăstii,
Mă frământă niște gânduri
Sumbre,inutile,pustii.
Flutură în jurul meu
Iluzii ce mă răscolesc .
Le fac față cu greu;
Calea spre tine n-o găsesc..
Mă strecor printre ruine,
Să zbor ,as vrea spre tine,
Căci sufletu-mi îți aparține,
Chiar de-l învăluii în suspine .
Eu te iubesc fără prihană,
Dă-mi un sărut,o -mbrătisare;
Nu mă privi iar cu dojană.
Oferă -mi În dar o floare.
Nu mă uita -n trecutul tumultos,
Căci intr -o zi vei regreta,
Spulberând ceva frumos,
Că n ai puterea de -a ierta..
Peisajul
Plutea chipu-ncremenit
Peste valuri de molid,
În simfonii de ciripit,
Ce-l copleșeau fluid.
Curgea apa unduios,
Murmură ceva-n reflexii,
Clipea lin și tânguios,
Șerpuind pe -alocuri munții..
De mirajul ei uimit
Își scălda obrazul;
Trupul astrelor cioplit,
Adulmecând talazul..
Pe creastă umbre picurau,
Ce frământau în preajmă
Și ramurile dănțuiau,
Furnicând în palmă...
Năframa nopții cerne
Obeliscul în rumoare,
Tăcerea se așterne
Peste iarnă în suflare..
Poate mâine ..
Poate mâine ți-e sorocu
Ori cum ți-e prezis norocu;
Printre noi nu vei mai fi,
Ispășit ,te vei jertfi
Pe altarul viselor deșarte
Din tărâmul de departe,
Mai dai semnale, nevăzut,
Bântuind pe holuri,mut.
Căznit oful să ți-l spui
Molecular te descompui.
De lași un gând în urma ta,
Ce memoria nu -ți va păta;
Poate-slăvi te vei -nălța
De frământări te va cruța.
Dar dacă vina te apasă
Și te trage dorul de casă,
Ca să te speli de a ta otravă
Din sufletul tău frivol,
Vei privi etern in gol...
Nu ești decât un muritor de rând
În trecerea frugală pe pământ.
Un atom ce trece prin viață
Cu epilog, capitol și prefață...
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...