Author Keller Gabriela

Am vrut să uit, dar rămâi în colțul minții,

un ecou tăcut ce nu se stinge niciodată.

Te-am iertat, dar nu te-am eliberat,

rădăcinile tale sunt adânci,

în pământul sufletului meu.

Te simt în fiecare bătaie a inimii,

în fiecare respirație ce se oprește înainte de a ajunge la un nou vis.

Nu te-am uitat, dar nu te mai caut.

Ai devenit un dor adânc,

o rană ce refuză să se vindece.

Cu fiecare pas spre libertate,

mă întorc din nou la tine.

Cum se poate rupe un fir invizibil

ce leagă două suflete,

când ele încă au nevoie una de cealaltă?

Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,

Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,

Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,

Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.

Am adunat speranțe și visuri de copil,

Le-am strâns într-o trăistuță

Să nu le pierd nicicând.

Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,

Și-am sigilat-o în suflet,

Să n-o uit niciodată.

Dar, în vâltoarea vieții,

Apar nori și furtuni …

Ne pierdem în minciună și devenim imuni.

Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,

Iar în final ajungem,

Să fim niște nebuni.

Apoi, sleiți de vlagă

Trăim în resemnare,

Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.

Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,

Iar drumul pocăinței

      E doar o FUNDĂTURĂ!

Viorica E.

Aud strigăte în șoapte,

Văd suflete nevinovate

Care luptă pentru dreptate

Mereu la un pas de moarte....

Multe nu mai au răbdare,

Puține-și mai cer iertare,

Toate mor de la "trădare"

Toate se scufundă-n mare....

Marea-i agitată cu valuri la suprafață 

Dar o să vezi că și sub ele există viață

Ține-ți minte "sub apă nu există ceață"

Fă-ți curaj să te scufunzi în mare,

Deschide ochii și vezi de ce te doare 

Uită-te bine și caută o rezolvare

Nu lăsa să te pierzi în disperare.....

"Mare" îmi este gândul 

Pământ mi-a fi mormântul 

"Disperare" este cuvântul 

Ce-mi sapă mormântul

Am căzut în capcana gândului

Și nu cred că mai am scăpare 

Am căzut în capcana gândului

Și mă pierd în disperare......

Ţi-am adus şi viorele,

Ţi-am adus şi toporaşi;

Deci, atâta frumuseţe

Vezi pe mâna cui o laşi!

Toţi copacii din pãdure

Se-aplecarã-n felul lor

Şi-mi şoptirã cã, de tine,

Chiar le e nespus de dor.

Ia ascultã cum ne-ncântã

- Cã îţi place, bãnuiesc -

Dulce, o ciocãnitoare,

În limbajul pãsãresc!

Tot zãvoiul vrea s-audã

Cum îi cântã cucul, iar,

Pescãriţei cãlãtoare,

La sfârşit de cireşar.

Dor îţi va fi de cântarea-i

Şi pãdurii-i va fi dor,

Dar va trebui s-aştepte

Pânã anul viitor...

Mi-am făcut un capuccino

Sa-l beau în loc de-al tău "vino"

Are-o tentă de amar 

Cum ai fost tu la final...

Si-mi stârnește amintirea

Și simt cum mă pierd cu firea

Și te simt cum bați în piept

De parcă încă te aștept....

Bătaia lui îmi zdruncină gândirea 

Și îmi întunecă privirea

Și simt dezamagire-n suflet

Ca azi mi-e vinul... tăcut urlet...

Si-n loc de al tău dulce " vino"

Beau astă seară un capuccino

În trei culori, cu gust amar

Ca al nostru "story" pe final...

    Mă plimbai pe străzile Brăilei de multe ori, le-am străbătut la pas, și cu fiece plimbare am descoperit câ te ceva. Brăila, un oraș alinat de briza răcoroasă a Dunării, fluviul superb, care este precum sufletul orașului. Aici, oamenii simt diverse situații precum valurile Dunării, și fiecare val reușește să răzbească, și să încânte privirea, impresionând cu armonia sa.

    Aici, fiecare om are o poveste bătrânească de spus. Tradițiile diferitelor comunități nu s-au pierdut, ci au fost conservate cu multă grijă de pasionalii brăileni. Portul, acum căzut în dizgrație, cândva a fost inima orașului, care a putut să devină ce este astăzi cu ajutorul său. Brăila, un oraș cu multe etnii, provenite din diverse colțuri ale Europei, este un oraș al armoniei între popoare și cultură.

    Clădirile sale, monumente arhitectonice, îmbină modernul cu vechiul. Poți vedea case din ani '20, stând alături de clădiri noi. Și totul se îmbină într-un grațios dans dintre epoci, un dans care nu are cum să nu îți stârnească interesul și admirația.

    Bisericile numeroase ale Brăilei conservă, alături de muzeu și clădiri celebre, istoria unei așezări vechi, cu o poveste îndelungată în spate. Nimeni nu ar putea bănui câte comori culturale se pot ascunde în spatele unor fațade, acoperișuri, uneori chiar ruine. Totul este o combinație între oeiental și occidental, cu amprenta locală. 

    Locuitorii, primitori, îți oferă totul. Nimeni nu este o mai bună călăuză decât un brăilean care a crescut și a iubit în acest oraș, ce se leagănă în ritmul Dunării.

    De aceea, dragi cititori, Brăila este unică. Căci înseamnă o combinație între natură și omenire, un mixt ce a reușit. Și, tocmai de aceea, vă invit să vizitați orașul, cu drumurile sale vechi, natură minunată, dar și locuitori buni, diferiți doar prin cultură, dar nu și prin umanitate.

                                                            AUTOR:   S.E.M.

                                                               (inițialele mele)