Mamă, unde ești
Mamă, unde ești acum
La răscrucea mea de drum,
Ce nu mai duce nicăieri
Și ma întorc spre ieri.
Rascoleam printre sertare,
Amintirea ce mă doare;
Cu tine,maică, în genunchi
Și amar de stropi in ochi..
Poza ta -mpăienjenită
Îmbătrâni,bine dosită;
Ți e bine oare n depărtare,
Al tău cer are culoare?..
Mi ai lipsit pentru o viață,
Risipindu te in ceață;
Ai săpat un gol în mine
Și zac printre ruine.
Timpul vindecă și trece,
Chiar de mi lasă cicatrice,
Iar norii triști mă scaldă
Dorul de tine să nu ardă..
Category: Poems dedicated to Mothers
All author's poems: Keller Gabriela
Date of posting: 3 августа 2024
Views: 402
Poems in the same category
Mamă te iubesc
Mamă te iubesc,
Ești visul meu de pe bolta cerească,
Mamă mă uimesc,
Ai reușit totul în această viață,
În fiecare seară,
Mă sărutai lin pe frunte,
E un sărut de basm,
Zvon auzit pe orice munte,
Tu ai creat un nou început pentru noi,
Mereu plecând mă îmbrățișai ,
Cu mii de emoții cu îmbrățișări moi,
Spuneai la revedere și plecai,
Dar mereu te gândeai,
La noi , copiii tăi,
Dar când veneai,
Veneai bucuroasă,
Mereu vreau să te văd așa,
Mama mea,sufletul meu,
Mereu ți-a fost greu,
Dar n-ai renunțat,
Dar n-ai încetat, să ne iubești.
Autor: Nicoleta Postovan
Mama te iubim
Mama am greșit de o grămadă de ori,
Îmi cer scuze ,mă închin in fata ta,
Ești o mama extraordinara
Ai stat nopții și zile lângă noi ,
Doar tu ai fost acolo ,
Tata a plecat ,
Naveam ce manca ,
Mama a murit,
A făcut lumină în familia noastră,
Îti mulțumesc ,mama !
RĂSARE LUNA...
RĂSARE LUNA...
Din cetină albastră tremurândă,
din doină, lacrimi şi dureri,
răsare luna cea plăpândă...
La poartă, tu... aştepţi de ieri!...
Din zbor de fluturi alb-albaştri,
din iarbă, noapte şi viori,
răsare luna printre aştrii...
La poartă, tu... aştepţi în zori!...
Din gânduri adormite pe-o cămaşă,
din vise rătăcite printre vremuri,
răsare luna nărăvaşă...
La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...
Din dimineţi ascunse în rouă,
din flori şi doruri ce înfrângi,
răsare luna, luna nouă...
La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...
Din zumzet dulce de albină,
din floarea de salcâm şi crini,
răsare luna, luna plină...
La poartă, tu... aştepţi, suspini!...
Din doruri scrise în calendar,
din amintiri pierdute în noapte,
răsare luna de cleştar...
La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...
Din flori de nufăr alb pe lac,
din lebede, conduri şi ciocârlani
răsare luna în hamac...
La poartă, tu... de mii de ani!...
Dintr-o poveste milenară,
din barba albă de pitic,
răsare luna iar şi iară...
La poartă, tu... nu zici nimic!...
Din neputinţe, patimi şi război,
din umbre, flăcrări şi tăciuni,
răsare luna peste noi...
La poartă, tu... în rugăciuni!...
Noi vrem să răsărim din soare
şi să ne iei de mână (ca atunci!),
dar suntem duşi în lumea care doare...
La poartă, tu... şi nu te culci!...
Noi vrem să răsărim din lună
şi să îţi trimitem sărutări,
dar suntem duşi în lumea cea nebună...
La poartă, tu... în depărtări!....
Noi vrem să răsărim din stele
şi să ne strângi cu braţul drept,
dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...
La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...
Mama
Mama, scump și dulce cuvânt
Și cea mai bună ființă de pe pământ.
Cea mai bună și frumoasă,
Iubitoare și miloasă,
Scumpă și înțelegătoare,
Ea e singura ce-mi oferă alinare.
Mama, draga și iubita de ea,
O mai supăr că greșesc,
Chiar dacă nu îmi doresc,
Dar ea mă înțelege și mă iartă,
Căci este a mea mamă.
O ador și prețuiesc,
Cel mai mul o iubesc,
Căci m-a ajutat să cresc,
Să merg și să vorbesc.
m-a înțeles și nu m-a judecat,
Nici atunci când prea strâmb am călcat.
Nimeni n-ar fi suportat
Atâtea câte mama a îndurat,
Și aș vrea să nu mai fie supărată din caza mea,
De aceea încerc a mă schimba.
Unde ești tu dragă mămică?
Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat
Liniștea-i singură pășind nedumerită
Nu se aude glasul dulce fermecat
Prin casă umblă amintirea despărțită
La geamuri soarele cedează ferecat
Lumina tace ascunzându-se rănită
E întuneric fremătând îndurerat
Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică
În beznă scaunul așteaptă lângă pat
Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă
Aștept și eu cu întrebări dezorientat
Unde ești tu să-mi dai povață iscusită
Caut albumul prin sertare derutat
Acolo încă mai zâmbești dragă mămică
Pozele scutură din mine un oftat
Aveai podoaba tinereții înflorită
Prin curte iarba vălurește delicat
Grădina zace ofilindu-se umbrită
Copacii murmură-ntrebându-se mirat
Unde e doamna ce uda florile-n tindă
Ploile caută spre cer înfiorat
Lacrima curge-n rădăcina adormită
Se-aude umbra tremurând îngrijorat
Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită
În casa cerului degrabă te-ai mutat
Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită
Sub lespezi timpul se oprește înghețat
Poate din rai ne poți vedea dragă mămică
Mamă, termină
Mamă, termină
Nimeni nu-i de vină.
Iar mi-am rupt ceva,
Și ți se rupe inima.
Nu vreau să te văd plângând,
Îmi fărâm sufletul ăsta văzând.
De mică ești eroul nostru,
Ne aperi precum un apostol.
Uite, am primit un zece,
Dar privirea ta, ca un glonț rece,
Îmi dă de știre
Că iarăși ceva nu-i bine.
Mamă, termină!
Totul o să fie bine.
Ne-ai arătat cum e să fii blând
Și cu adevărat iubit.
Zâmbetul tău senin
Mă luminează din plin,
Așa că zâmbește mai des,
Și pe-afară noaptea n-o să mai ies.
Osânda ce-o duci în spate,
Cu noi o poți împărți.
Sunt mare deja
Și te pot ajuta.
Mamă, termină
Să-ți mai faci griji de mine.
Spun asta mereu,
Comportându-mă ca un derbedeu.
Iartă-mi prostiile făcute
Și gândurile rele aduse.
Nu o să te mai fac să plângi,
Am fost rău de mic până aici.
Mamă, termină
Să-ți fie milă.
Știu că mă iubești,
Dar viața trebuie s-o trăiești.
Ai trecut prin greutăți multe,
Și nu avea cine să te ajute.
Acum, permite-mi să fiu mare,
Să stau singur pe picioare.
Mamă, termină
Mai lasă-mă o clipă
Să-ți spun cât de tare țin la tine
Și ce dor mă alină.
Mamă te iubesc
Mamă te iubesc,
Ești visul meu de pe bolta cerească,
Mamă mă uimesc,
Ai reușit totul în această viață,
În fiecare seară,
Mă sărutai lin pe frunte,
E un sărut de basm,
Zvon auzit pe orice munte,
Tu ai creat un nou început pentru noi,
Mereu plecând mă îmbrățișai ,
Cu mii de emoții cu îmbrățișări moi,
Spuneai la revedere și plecai,
Dar mereu te gândeai,
La noi , copiii tăi,
Dar când veneai,
Veneai bucuroasă,
Mereu vreau să te văd așa,
Mama mea,sufletul meu,
Mereu ți-a fost greu,
Dar n-ai renunțat,
Dar n-ai încetat, să ne iubești.
Autor: Nicoleta Postovan
Mama te iubim
Mama am greșit de o grămadă de ori,
Îmi cer scuze ,mă închin in fata ta,
Ești o mama extraordinara
Ai stat nopții și zile lângă noi ,
Doar tu ai fost acolo ,
Tata a plecat ,
Naveam ce manca ,
Mama a murit,
A făcut lumină în familia noastră,
Îti mulțumesc ,mama !
RĂSARE LUNA...
RĂSARE LUNA...
Din cetină albastră tremurândă,
din doină, lacrimi şi dureri,
răsare luna cea plăpândă...
La poartă, tu... aştepţi de ieri!...
Din zbor de fluturi alb-albaştri,
din iarbă, noapte şi viori,
răsare luna printre aştrii...
La poartă, tu... aştepţi în zori!...
Din gânduri adormite pe-o cămaşă,
din vise rătăcite printre vremuri,
răsare luna nărăvaşă...
La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...
Din dimineţi ascunse în rouă,
din flori şi doruri ce înfrângi,
răsare luna, luna nouă...
La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...
Din zumzet dulce de albină,
din floarea de salcâm şi crini,
răsare luna, luna plină...
La poartă, tu... aştepţi, suspini!...
Din doruri scrise în calendar,
din amintiri pierdute în noapte,
răsare luna de cleştar...
La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...
Din flori de nufăr alb pe lac,
din lebede, conduri şi ciocârlani
răsare luna în hamac...
La poartă, tu... de mii de ani!...
Dintr-o poveste milenară,
din barba albă de pitic,
răsare luna iar şi iară...
La poartă, tu... nu zici nimic!...
Din neputinţe, patimi şi război,
din umbre, flăcrări şi tăciuni,
răsare luna peste noi...
La poartă, tu... în rugăciuni!...
Noi vrem să răsărim din soare
şi să ne iei de mână (ca atunci!),
dar suntem duşi în lumea care doare...
La poartă, tu... şi nu te culci!...
Noi vrem să răsărim din lună
şi să îţi trimitem sărutări,
dar suntem duşi în lumea cea nebună...
La poartă, tu... în depărtări!....
Noi vrem să răsărim din stele
şi să ne strângi cu braţul drept,
dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...
La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...
Mama
Mama, scump și dulce cuvânt
Și cea mai bună ființă de pe pământ.
Cea mai bună și frumoasă,
Iubitoare și miloasă,
Scumpă și înțelegătoare,
Ea e singura ce-mi oferă alinare.
Mama, draga și iubita de ea,
O mai supăr că greșesc,
Chiar dacă nu îmi doresc,
Dar ea mă înțelege și mă iartă,
Căci este a mea mamă.
O ador și prețuiesc,
Cel mai mul o iubesc,
Căci m-a ajutat să cresc,
Să merg și să vorbesc.
m-a înțeles și nu m-a judecat,
Nici atunci când prea strâmb am călcat.
Nimeni n-ar fi suportat
Atâtea câte mama a îndurat,
Și aș vrea să nu mai fie supărată din caza mea,
De aceea încerc a mă schimba.
Unde ești tu dragă mămică?
Lăsata-i șoapta nerostită și-ai plecat
Liniștea-i singură pășind nedumerită
Nu se aude glasul dulce fermecat
Prin casă umblă amintirea despărțită
La geamuri soarele cedează ferecat
Lumina tace ascunzându-se rănită
E întuneric fremătând îndurerat
Lipsesc scânteile din ochii tăi mămică
În beznă scaunul așteaptă lângă pat
Ușa așteaptă mâna caldă s-o deschidă
Aștept și eu cu întrebări dezorientat
Unde ești tu să-mi dai povață iscusită
Caut albumul prin sertare derutat
Acolo încă mai zâmbești dragă mămică
Pozele scutură din mine un oftat
Aveai podoaba tinereții înflorită
Prin curte iarba vălurește delicat
Grădina zace ofilindu-se umbrită
Copacii murmură-ntrebându-se mirat
Unde e doamna ce uda florile-n tindă
Ploile caută spre cer înfiorat
Lacrima curge-n rădăcina adormită
Se-aude umbra tremurând îngrijorat
Ar vrea să știe că ni-i calea pietruită
În casa cerului degrabă te-ai mutat
Lăsând durerea să brăzdeze ascuțită
Sub lespezi timpul se oprește înghețat
Poate din rai ne poți vedea dragă mămică
Mamă, termină
Mamă, termină
Nimeni nu-i de vină.
Iar mi-am rupt ceva,
Și ți se rupe inima.
Nu vreau să te văd plângând,
Îmi fărâm sufletul ăsta văzând.
De mică ești eroul nostru,
Ne aperi precum un apostol.
Uite, am primit un zece,
Dar privirea ta, ca un glonț rece,
Îmi dă de știre
Că iarăși ceva nu-i bine.
Mamă, termină!
Totul o să fie bine.
Ne-ai arătat cum e să fii blând
Și cu adevărat iubit.
Zâmbetul tău senin
Mă luminează din plin,
Așa că zâmbește mai des,
Și pe-afară noaptea n-o să mai ies.
Osânda ce-o duci în spate,
Cu noi o poți împărți.
Sunt mare deja
Și te pot ajuta.
Mamă, termină
Să-ți mai faci griji de mine.
Spun asta mereu,
Comportându-mă ca un derbedeu.
Iartă-mi prostiile făcute
Și gândurile rele aduse.
Nu o să te mai fac să plângi,
Am fost rău de mic până aici.
Mamă, termină
Să-ți fie milă.
Știu că mă iubești,
Dar viața trebuie s-o trăiești.
Ai trecut prin greutăți multe,
Și nu avea cine să te ajute.
Acum, permite-mi să fiu mare,
Să stau singur pe picioare.
Mamă, termină
Mai lasă-mă o clipă
Să-ți spun cât de tare țin la tine
Și ce dor mă alină.
Other poems by the author
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...
Din culisele nocturne
Vântul scârțâie din scoarță,
In toiul nopții pus pe harță.
Smulge ramura, o frânge,
Pomul întristat, o plânge.
Stropi tăcuți de ploaie
Cerneau din bolta cenușie
Curgeau pe zid șiroaie,
Țopăind prin bălărie.
O stafie da târcoale
Pe la fereastra fumurie,
Rasucindu se n spirale,
Stârni duhul de furie.
Um om al străzii o zări
De sub jgheabul din carton;
Dar poate i se năzari
Din hiba unui neuron?..
Zăcu din nou in toropeala
Pe o scândură mucegăita;
Gându I se puse pe tanjeala
Pentru inima i rănită..
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
Într-o zi ne vine rândul..
Suntem oripilați de morți,
Ne pitulam ca niște hoți;
Privim doar din depărtare
Pierderea cuiva ce doare.
Deși avem aceiași soartă;
Toti ajungem materie moartă.
Totuși ne ferim de subiect
Ca de un mediu infect.
Suntem nepăsători și reci,
Afisam lacrimi seci,
Trecând pe lângă funeralii,
Atenți doar la detalii.
Cine s a stins,de ce și cum
Dispărut pe ultimul drum,
Însoțit de fețe identificate
De morbida curiozitate.
Rostim cu jumătate de gură
Recital din Scriptura,
Un Dumnezeu sa l ierte
Pentru ființele inerte.
Ne izolam etanș de gândul,
Ca într o zi ne vine rândul,
Căci ne ar expune fatal
Unui blocaj mintal...
Naivă mai ești fată
E toxic pt tine,fată,
Nu mai ești cea de altădată;
Aud adesea -n comentarii
Și păreri contrarii;
Dacă -l iubește, iartă,
E firesc să se despartă,
Destinul,magic i a unit
Și fericirea are un sfârșit...
E drogul meu,nu am ce face,
Vă rog, lăsați -mă în pace,
Dar vocile se întețesc,
Mă critică, mă amețesc;
Unde ți -e zâmbetul de -odinioară,
N ai iubi fără să doară?..
Toți in viață pătimim
Pt acel ceva sublim.
Dependentă sunt de tine
Și o spun fără rușine.
De gura lumii chiar nu mi pasă
Dorul de tine mă apasă.
Iar voi cei plini de mustrări
Spre cele patru zări
Vedeți -vă de drum;
Eu vină mi o asum.
Eu cred , invidia vă roade
Că simțu-n mine arde.
Eu nu vreau compătimire,
Ci fărâma de iubire,
Chiar de inima suspină,
De abia aștept să vină
Al meu iubit pribeag
Și voi pune rămășag,
Că -l voi îmblânzi vreodată;
Naivă mai ești fată...
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...
Din culisele nocturne
Vântul scârțâie din scoarță,
In toiul nopții pus pe harță.
Smulge ramura, o frânge,
Pomul întristat, o plânge.
Stropi tăcuți de ploaie
Cerneau din bolta cenușie
Curgeau pe zid șiroaie,
Țopăind prin bălărie.
O stafie da târcoale
Pe la fereastra fumurie,
Rasucindu se n spirale,
Stârni duhul de furie.
Um om al străzii o zări
De sub jgheabul din carton;
Dar poate i se năzari
Din hiba unui neuron?..
Zăcu din nou in toropeala
Pe o scândură mucegăita;
Gându I se puse pe tanjeala
Pentru inima i rănită..
Cartea,un dar neprețuit
O carte prăfuită,
În colț de etajeră
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă..
O rază de lumină
Alunecă pe -o filă
Și o privire senină
Citi creația umilă.
Pulberea fu risipită
Șlefuită cu migală,
Renăștea răsfoită,
Degajând sfială..
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea fără nume
De glorie străină..
Respiră -n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte ,
Fiorii culegea...
Într-o zi ne vine rândul..
Suntem oripilați de morți,
Ne pitulam ca niște hoți;
Privim doar din depărtare
Pierderea cuiva ce doare.
Deși avem aceiași soartă;
Toti ajungem materie moartă.
Totuși ne ferim de subiect
Ca de un mediu infect.
Suntem nepăsători și reci,
Afisam lacrimi seci,
Trecând pe lângă funeralii,
Atenți doar la detalii.
Cine s a stins,de ce și cum
Dispărut pe ultimul drum,
Însoțit de fețe identificate
De morbida curiozitate.
Rostim cu jumătate de gură
Recital din Scriptura,
Un Dumnezeu sa l ierte
Pentru ființele inerte.
Ne izolam etanș de gândul,
Ca într o zi ne vine rândul,
Căci ne ar expune fatal
Unui blocaj mintal...