SINGUR

Oare pot fi enumârate ,câte dureri  poate duce un părinte

în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec

așa se călesc și merg mai departe .De dureri  fizice  mergi

la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu

o vreme ,apoi poți uita ...Dar când  pierzi  un copil  e altceva!...

A fost secerat  de  o boală ,de un accident ,te resemnezi

Domnul ,a vrut să-l ia  ...Dar durerea  cea mai mare  este când ,

l-ai crescut mare și ca părinte  îți spui  mai e puțin ,și își va găsi

un drum  al lui.Un copil  e o fericire faci tot să-i fie bine .

Dar când  descoperi un adevâr cumplit : copilul  tău s-a rătăcit ,

o boală grea  l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,

vezi  cum raza  ta  de soare ,moare  încet ,încet ...Asta-i durerea

cea mai mare . Unde ,la cine să  apelăm ,noi părinții : Pe lume

nu-i durere mai mare . s.o.s.  ne doare!

     Prietena mea cea mai bună era Rodica.Eram colege de muncă la un depozit 

de încălțăminte din centrul orașului. Ne întâlneam în stația de autobuz când veneam 

dimineața,la serviciu și la sf. programului plecam tot împreună spre casă. Ea cobora 

în Țig. 1, eu în Țig.2

     Rodica din eșecul căsătorii ei a rămas cu doi băieți, care erau sufletul ei. Vorbea 

toată ziua despre succesele lor la învățătură, cât de bine se înțeleg și câte speranțe 

își face pentru viitor. Scăpase dintr-o căsătorie în care cunoscuse numai violența și

înjuriile.Unul din ei avea înclinații spre sport, celălant iubea matematica. Rodica venea 

de la ședințele cu părinții radiind de fericire. Note mari în catalog, vorbe frumoase de la 

diriginții de clase. Ce să vrea mai mult o mămică?

     Uneori cerințele erau mai mari, bugetele noastre mici,trebuia să găsim o soluție.

Am auzit de excursiile de turism, în țările socialiste. De fapt erau excursii cu caracter 

comercial: vindeam marfă românească și de acolo se aducea marfă ce se căuta la noi.

Ne-am sfătuit cum să facem să plecăm și noi. Rodica era o persoană foarte isteață și 

s-a orientat foarte repede.

     -Elena, eu am o prietenă la O. J. T. dar nu m-am gândit nici-o dată la așa ceva.

Mă duc la ea să văd ce pot face. A doua zi o văd pe Rodica zâmbitoare 

     -Am vești bune Elena. Se organizează peste 20 de zile o excursie în U. R.S. S. cu avionul

sunt 30 de locuri, pentru care e bătaie mare. Înscriirile încep la 1 august. Peste câteva zile 

trebuie să mergem cu buletinul să ne înscriem.

     -Rodica, ești izvor de informații!

     -Abia acum ai văzut? stai că mai am multe să-ți sopun. Știi cine ve fi ghidul nostru în această

excursie? Nu , tot eu să-ți spun, soțul prietenii mele, care lucrează la O. J. T. d-l Paul Nedelcu.

     -Nu știam că ai asemenea relații, poate am fi plecat mai demult. Mie mi se pare foarte greu să 

obții bilete.

     -Elena,dar excursia,cu cumpărături cu tot ne costă 7000 de lei, trei salarii și jumătate, și timpul 

e foarte scurt, ce vom face?

     -Rodica trebuie să vorbesc cu soțul meu, avem niște bani în casă, pentrcă vrem să schimbăm 

mașina. Ne-ar ajunge pentru amândouă.Văd că treburile merg ca pe roate, în teorie, să vedem

în practică cum ne vom descurca! 

      -Dar știi că mă bucur deja.Excursia va dura 10 zile, plecarea este pe 8 aug. și ne întoarcem 

pe 18 aug. Itineracul va fi Buc-Moscova,cu avionul, Moscova-Tbilisi cu avionul, Tbilisi-Bacu cu 

trenul, Bacu- Erevan cu avionul, Erevan-Kiev cu avionul și Kiev-Buc. cu trenul.

     Aînceput febra cumpărăturilor, articolele de îmbrăcăminte, se vindeau cel mai bine. Se apropie 

ziua plecării, bagajele pregătite. Rodica a lăsat copii în grija unei vecine de palier pe care copii o iubeau 

tare mult. 

      -Rămânem cu tanti Sorina, dar ea face niște prăjituri grozave.

      -Dar tu de unde știi?

      - Când suntem singuri, mereu ne aduce ceva dulce, da ce nu știai?

      -Ba știu, vă iubește foarte mult, îi este dor de nepoții ei, care sunt tare departe, tocmai la Oradia.

Voi să fiți cuminți ea o să vă aducă măncare zilnic, dar ordinea în casă, spălatul vaselor răsoundeți voi.

Eu, am mare încredere în voi.

      Pe 7 aug. suntem toți cei 30 de excursioniști prezenți în încinta sediului O.J.T. ni se aduc la cunoștință 

ce comportament civilizat trebuie să avem, să nu luăm lucruri nepermise,să nu provocăm incidente, să nu 

intrăm în conflict cu autoritățile. Urmează ca pe 8- aug. să ne întânlim în gara C. F. R. Galați , unde se face 

apelul și putem schimba cățiva lei în ruble pentru mici cheltuieli.

A doua zi eram prezenți pe peron cu bagajul alături. O văd pe Rodica puțin agitată

      -Știi Elena,e prima oară când mă despart de copii, am o strângere de inimă, dar o să-mi treacă 

      -Ce le-ai promis că le aduci?

      -Nu le-am făcut promisiuni, nu știu ce găsesc. Mă orientez la fața locului.Doru își dorește o căciulă de 

iepure, iar Gabi un joc de șah.

     D-l Nedelcu face apelul, urcăm voioși în tren, ne ocupăm locurile, facem cunoștință cu participanții

                                                          Va continua

-                                                                           

      continuare

Tocmai se copsese strugurii în vii ...tata a găsit un motiv să iasă din sat.

A luat un coș în mână ... hai să mergem să aducem strugurii de la via din 

Dealul Mic ...ce am văzut ? un război pierdut...în retragere ...în agonie .

Am ajuns la șoseaua ce mergea la Galați și de acolo, ajungeam la vie dar 

am rămas spectator crucit la ce se întâmplă.O parte din prizonierii fugari 

se ascundeau prin pădure, rămăsese fără mașinni, alții își aruncau și ranițile

în speranța că va scăpa cu viață Erau prinși de biruitorii ce-i fugăreau,executați 

nu de oameni de niște roboți cu ochi triști, doar că nu aveau lacrimi...Drumul 

pe care se retrăgeau în scurt timp s-a umplut de obiecte aruncate, lucruri de mare 

valoare, furate de pe unde au trecut, le-au cules sătenii după aceia. 

       La întoarcere am întânlit doi soldați , duceau un prizonier, tata imi spune -nu te uita-

apoi am auzit două focuri de armă...Pe drum am întânlit un om aproape dezbrăcat 

necunoscut, obosit și vizibil flămând, îi cere să-l ajute, o luăm spre casă pe drumuri 

ocolite și ajungem la noi acasă. Îl ospătează, se odihnește, caută haine uzate și îl sfătuiește 

cum poate ajunge la gara ferată Fulgerești. Până acolo are de mers cam două zeci de km. 

drum ferit prin pădure, apoi gara Galați. Cât au stat de vorbă am înțeles: sunt din banat, 

vreau să fug acasă, din iadul acesta nu mai scap.Tata îmi zice:Ai văzut ce face războiul 

din oameni? Da pentru mine a fost o lecție foarte dură. O lecție de istorie!!!!

. 

Pământu-i  obosit, așa mi se pare,

Lumina toamnei îmi bate în fereastră ...

Pustiul vine pe ale noastre meleaguri...

Multe gânduri îmi trec orin minte,

Le adun și le fac loc lângă mine

Gândurile mele sunt triste ,

Cum trist este și cerul când plânge 

În toamna târzie ,golită de cântec !

Într-un prezent tot mai amar,

Românii au plecat în lume,

Pentru-un trai mai bun și-o  pâine.

Cât  e de greu să, să fii departe,

Dar lipsurile, nu știu carte.

S-a dus vestea, ca un vânt

Că străinii dau mulți bani,

Și odată adunați,

Nu mai plângi, nu mai oftezi 

Poți să stai mai mult

Încât te înstrăinezi,

Uiți de mama,uiți de tata,

Îți uiți glia, îți tara

Te-ai globalizat.

Cine ești tu?

Ai uitat....

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .                                                                                                                                                                                    

Vorbe dulci de-amor zboară

De la mine la tine...

Într-o clipă ajung mângâiere s-aducă;

Gânduri sfinte îți trimit să te-aline,

Ochii calzi și limpezi să-ţi sărute!

Vorbele poartă aripi albe de iubire..

Tu ascultă-le și primește-mă odată cu ele și pe mine,

Îți trimit și-un sărut printre ele,

Și îți spun te iubesc să-ți vrăjeșc clipele,

Timpul tău să-l cuprindă pe al meu și pe mine,

Vorbe dulci de-amor zboară

De la mine la tine...

Într-o clipă ajung mângâiere s-aducă...

(31 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Rasa-i tu stea! precum e luna,
Si du-ma pe-aripi de argint,
Si stinge-l focul cu furtuna,
Revino-n viata mea zimbind,

Tu-apari ca alte dati,alene,
Opreste-te, treci peste prag,
A ta privire ,a noptii miere,
Ramii tu spic atit de drag.

Hai să ne-mpăcăm chiar azi

Că mâine poate fi târziu,

Să credem iarăși în iubire

Iar eu prieten drag să-ți fiu.

Ne știm parcă de-o veșnicie

Și peste multe am trecut,

Doar împreună am luptat

Și rău la nimeni n-am făcut.

A fost și vânt, au fost și ploi

Ba chiar și câteva furtuni,

Dar am știut cum să trăim

În adevăr și nu-n minciuni.

Nu cred că poți uita vreodată

Trecutul când ne-am cunoscut,

Și viața noastră atât de fericită

Pentru că alții răul ni l-au vrut.

Știm amândoi destul de bine

Că-n jur avem destui dușmani,

Iar satisfacții să le dăm nu vreau

Când ne iubim de-atâția ani.

Așa că hai să lăsăm amândoi

Din tot ce e orgoliu păcătos,

Iar lumea să rămână cu ale ei

Și să uităm prostia...de-a fi gelos!

De ce privești în alta parte?

Acoperit de nori,eu nu te văd.

Vântul nu bate,poate e departe,

Jucându-se în zbor în alte zări.

Din inima ies fluturi, ce poartă curcubee,

Umbrite doar de soarele ce nu a apărut.

Mă inspaimant de o umbră de femeie,

Ascunsă de un zid ce încă n-a cazut.

Și printre stele,păsări călătoare,

De care te izbești din când în când,

Îți fierbe strălucirea ce nu moare,

Mai cade un gând, rând,pe rând.

Frumusețea diabolică a macilor ce nu țin mult

Și praful de stele au dansat cu un cult,

În ritmuri netraduse de nici un dicționar,

Te-ai prefăcut, avar,amar,hoinar.

Drumurile ți-s deschise, să privesti nu e păcat,

Doar cuvântul își poartă vina de a fi neâmpăcat.

Ziua vine,noaptea trece,cântă vara pe la colțuri,

Ploaia curăță ce limba nu a construit în sensuri.

Vino iarași în vară,

Lângă o cireașa amară,

Să privim o stea căzătoare,

Când apusul moare.

De vreți să știți povestea unei mari iubiri,

Ce încă nenăscută este,

Să nu mă întrebați acum la început de povestire,

Vreun nume sau alte amănunte,

Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,

Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....

Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,

Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,

De nu-s crezut!

Căci vă vorbesc de o minune vie,

Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!

Căci despre ea se spune că-i doar un înger

Cu chip de om,femeie plină de lumină,

Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,

Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,

Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!

Ei bine,bine o să-mi spuneți...

De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?

Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,

Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,

Ea înger, plină de iubire,

Iar eu un simplu muritor de rând,

Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,

În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...

Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,

Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,

Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor

Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?

Cum auziți!

Iubirea este clipa fără rațiune,

Poate e-o simplă nebunie!

Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!

Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,

Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,

În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,

Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,

Pe toți îi voi culca ca secerați,

Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!

Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,

Pe care-am scris în greacă și latină,

Cu litere de aur sclipitoare,

Ce ies din gura unui lup pictat

Doar ea îmi este veșnicia fericită,

Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!

(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)

Îți cuprind obrajii în palmele amândouă,

Și te privesc de parcă lumea ar fi doar pentru noi,

Atât de aproape și totusi încă aș vrea să-ți șoptesc,

Că de tine imi este… atat de dor.

Apoi te-aș strânge într-o îmbrățișare profundă,

Să te aduc aproape de tot dorul pe care-l simt,

Acolo, în clipa aceea în care nimic nu mai contează,

Tot dorul aș vrea să-ți cuprind.

Dar privirea ta albastră e acum o scânteie,

Captivă-ntr-un felinar singuratic în noapte,

Mi-e așa de dor de tine, nici nu știi,

Cât aș vrea să îmi fii aproape!