Împăcare!
Hai să ne-mpăcăm chiar azi
Că mâine poate fi târziu,
Să credem iarăși în iubire
Iar eu prieten drag să-ți fiu.
Ne știm parcă de-o veșnicie
Și peste multe am trecut,
Doar împreună am luptat
Și rău la nimeni n-am făcut.
A fost și vânt, au fost și ploi
Ba chiar și câteva furtuni,
Dar am știut cum să trăim
În adevăr și nu-n minciuni.
Nu cred că poți uita vreodată
Trecutul când ne-am cunoscut,
Și viața noastră atât de fericită
Pentru că alții răul ni l-au vrut.
Știm amândoi destul de bine
Că-n jur avem destui dușmani,
Iar satisfacții să le dăm nu vreau
Când ne iubim de-atâția ani.
Așa că hai să lăsăm amândoi
Din tot ce e orgoliu păcătos,
Iar lumea să rămână cu ale ei
Și să uităm prostia...de-a fi gelos!
Poems in the same category
Nehotărâtul
În adâncul serii cu umbre tulburi,
Se nasc dileme, ca vise suri.
În colțuri de timp, gânduri se ivește,
Dorința de pace, privirea se prinde.
Sub umbra gândurilor, pasul se oprește,
Pe cărarea vieții, întrebarea se naște.
Dilema apasă, în liniștea serii,
Retragerea cheamă, cu glas de mister.
În cărțile vremii, cu pagini palide,
Se scrie povestea, a vieții străbătând grădini.
Dar ochii obosiți, privind în urmă,
Descoperă amintiri și clipe ce curg ca râul.
O, dilemă adâncă, cu sentimente grele,
Când sufletul cântă un cântec cu ele.
Retragerea bate, ca un clopot de dor,
Dar viața strigă încă, cu glas de izvor.
Și-n fiecare pas, în fiecare clipă,
Se simte cugetul, în suflet ce țipă.
Să te retragi sau să lupți mai departe?
Această dilemă, în minte o poarte.
Călătoria e lungă, dar serile sunt scurte,
Retragerea, o alegere ce-aduce tăcere.
Dar în inimă ecoul trecutului răsună,
În dilema adâncă, viața își croiește calea.
Dramă pe Sena
Curgerea lină a Senei spune povești
Povești de dragoste cum rar întâlnești
Dar și povestea tristă a mantiei odioase
Care ascundea lacrimi și crime ticăloase.
Vocea de tunet ce face valurile să tremure
Izvorăște dintr-un om cu sufletul îndrăgostit
Doar visele îl mai poartă singure
Spre vremea când totul era liniștit.
Nevasta îl uită cu fiecare secundă
Își caută alinarea în brațe tinerești
Iar clocotul de sub mantia sângerândă
Erupe ca un vulcan și nu poți să îl oprești.
Umbrele se întind peste Sena
Nici o respirație nu taie aerul crud
Doar o figură șireată ca o hienă
Se plimbă pe pontonul ud.
Își flutură mantaua ca un vultur aripile
Și așteaptă tăcut să se stingă lămpile
La crăpatul zorilor să-ncheie povestea
Cu sângele tânăr să-și spele necinstea.
Trenul iubirii
Acum plecare mea-i definitivă,
Iar tu vei fi mai liberă în toate,
Iar eu voi fi acea locomotivă.
Ce cară grijile comune-n spate.
Vagoanele sunt lungi și grele,
Cu greu se mișcă roțile pe șină,
Iar pentru toate lucrurile rele,
Doar șeful gării e mereu de vină.
Și te-am iubit cu patimă și grijă,
Ai fost regina mea ascunsă-n turn,
Te port în inimă ca pe o schijă.
Dar trenul nu îl mai întorc din drum.
Mai sunt prin gări și triste accidente,
Iar eu, ca un marfar îmi văd de drum,
Din când în când vagoane confidente,
În flăcări izbucnesc, sfârșind în scrum.
Privesc în jur iar totul e arid și rece,
Într-unul din vagoane plânge mama,
Și nimeni nu salută trenul care trece,
Deși, încontinuu prin gară sun alarma.
Mi-e dor de tine, și te zăresc pe șine,
Ca un semnal de stop ori bariera pusă,
Iar trag semnalul, și șuieră din mine,
Un suflet neînțeles și-o inimă răpusă.
Ți-aud și vocea dulce cum suspină,
Vicleană-mi sună-n cap ca un refren,
Adio, îți spun, și te absolv de vină,
Căci voi sfârși sub roțile de tren...
Prima și ultima mea iubire
Ai fost și vei rămâne prima mea iubire
Care eu am iubito foarte mult
De care îmi voi aminti tot restul vieții mele cât voi trăi pe acest pământ
Seara mă gândesc la tine nu știu dacă faci și tu la fel ca și mine
Iar când mă culc te visez noapte și zi că poate într-o bună zi vei reveni din nou lângă mine prima și ultima mea iubire
Visul
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Etern pribeag, bătrân și fără zile
Cu pașii grei ce răscoleau nisipul
Lovit de valuri albe de dor și iubire
Dar unde-mi fugi? Unde te duci?
Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?
Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci
Brăzdează adanc în buzele sărate?
Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte
De-o zi și-o viață tot îți caut chipul
În falduri albe de valuri înspumate
Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul
Chemarea mea plutește peste ape
Din ceas în ceas spre ceruri se avântă
Și cere ca din gând să se adape
O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Eternul june plin de zile bune
Cu albe degete în pumn strânge nisipul
Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?
Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele
Mii de dispoziții
Multe dispoziții am avut,
Și la fel în toate am crezut,
Pe toate le-am ascultat,
Pe toate le-am auzit.
Doar o dispoziție de bază a fost!
Pe nume FERICIREA.
De voiam să plâng,să mă bucur,
să sar în sus de bucurie și noroc,
Din nou repet,
De bază îmi stătea fericirea.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 16.10.2024
Nehotărâtul
În adâncul serii cu umbre tulburi,
Se nasc dileme, ca vise suri.
În colțuri de timp, gânduri se ivește,
Dorința de pace, privirea se prinde.
Sub umbra gândurilor, pasul se oprește,
Pe cărarea vieții, întrebarea se naște.
Dilema apasă, în liniștea serii,
Retragerea cheamă, cu glas de mister.
În cărțile vremii, cu pagini palide,
Se scrie povestea, a vieții străbătând grădini.
Dar ochii obosiți, privind în urmă,
Descoperă amintiri și clipe ce curg ca râul.
O, dilemă adâncă, cu sentimente grele,
Când sufletul cântă un cântec cu ele.
Retragerea bate, ca un clopot de dor,
Dar viața strigă încă, cu glas de izvor.
Și-n fiecare pas, în fiecare clipă,
Se simte cugetul, în suflet ce țipă.
Să te retragi sau să lupți mai departe?
Această dilemă, în minte o poarte.
Călătoria e lungă, dar serile sunt scurte,
Retragerea, o alegere ce-aduce tăcere.
Dar în inimă ecoul trecutului răsună,
În dilema adâncă, viața își croiește calea.
Dramă pe Sena
Curgerea lină a Senei spune povești
Povești de dragoste cum rar întâlnești
Dar și povestea tristă a mantiei odioase
Care ascundea lacrimi și crime ticăloase.
Vocea de tunet ce face valurile să tremure
Izvorăște dintr-un om cu sufletul îndrăgostit
Doar visele îl mai poartă singure
Spre vremea când totul era liniștit.
Nevasta îl uită cu fiecare secundă
Își caută alinarea în brațe tinerești
Iar clocotul de sub mantia sângerândă
Erupe ca un vulcan și nu poți să îl oprești.
Umbrele se întind peste Sena
Nici o respirație nu taie aerul crud
Doar o figură șireată ca o hienă
Se plimbă pe pontonul ud.
Își flutură mantaua ca un vultur aripile
Și așteaptă tăcut să se stingă lămpile
La crăpatul zorilor să-ncheie povestea
Cu sângele tânăr să-și spele necinstea.
Trenul iubirii
Acum plecare mea-i definitivă,
Iar tu vei fi mai liberă în toate,
Iar eu voi fi acea locomotivă.
Ce cară grijile comune-n spate.
Vagoanele sunt lungi și grele,
Cu greu se mișcă roțile pe șină,
Iar pentru toate lucrurile rele,
Doar șeful gării e mereu de vină.
Și te-am iubit cu patimă și grijă,
Ai fost regina mea ascunsă-n turn,
Te port în inimă ca pe o schijă.
Dar trenul nu îl mai întorc din drum.
Mai sunt prin gări și triste accidente,
Iar eu, ca un marfar îmi văd de drum,
Din când în când vagoane confidente,
În flăcări izbucnesc, sfârșind în scrum.
Privesc în jur iar totul e arid și rece,
Într-unul din vagoane plânge mama,
Și nimeni nu salută trenul care trece,
Deși, încontinuu prin gară sun alarma.
Mi-e dor de tine, și te zăresc pe șine,
Ca un semnal de stop ori bariera pusă,
Iar trag semnalul, și șuieră din mine,
Un suflet neînțeles și-o inimă răpusă.
Ți-aud și vocea dulce cum suspină,
Vicleană-mi sună-n cap ca un refren,
Adio, îți spun, și te absolv de vină,
Căci voi sfârși sub roțile de tren...
Prima și ultima mea iubire
Ai fost și vei rămâne prima mea iubire
Care eu am iubito foarte mult
De care îmi voi aminti tot restul vieții mele cât voi trăi pe acest pământ
Seara mă gândesc la tine nu știu dacă faci și tu la fel ca și mine
Iar când mă culc te visez noapte și zi că poate într-o bună zi vei reveni din nou lângă mine prima și ultima mea iubire
Visul
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Etern pribeag, bătrân și fără zile
Cu pașii grei ce răscoleau nisipul
Lovit de valuri albe de dor și iubire
Dar unde-mi fugi? Unde te duci?
Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?
Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci
Brăzdează adanc în buzele sărate?
Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte
De-o zi și-o viață tot îți caut chipul
În falduri albe de valuri înspumate
Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul
Chemarea mea plutește peste ape
Din ceas în ceas spre ceruri se avântă
Și cere ca din gând să se adape
O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Eternul june plin de zile bune
Cu albe degete în pumn strânge nisipul
Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?
Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele
Mii de dispoziții
Multe dispoziții am avut,
Și la fel în toate am crezut,
Pe toate le-am ascultat,
Pe toate le-am auzit.
Doar o dispoziție de bază a fost!
Pe nume FERICIREA.
De voiam să plâng,să mă bucur,
să sar în sus de bucurie și noroc,
Din nou repet,
De bază îmi stătea fericirea.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 16.10.2024
Other poems by the author
Ghiveciul cu mușcată!
Am fost pe-atunci atât de tineri,
Când pasul l-am făcut spre tine,
M-ai acceptat, nu m-ai respins,
Și ai pornit la drum cu mine,
Greu m-am decis să cumpăr flori,
Că nu știiam culoarea preferată,
Nici care dintre ele ți-ar plăcea,
Așa că am optat pentr-o mușcată
Mintea atunci, ghiveci mi-a spus,
Că florile tăiate, în timp se ofilesc,
Doar cele în pământ sădite și udate,
Nu se usucă, de mine-ți amintesc
La întâlnire am venit c-o pungă,
Să nu se vadă cadoul cumpărat,
Când l-a zărit, nu i-a venit să creadă,
Și am simțit-o cum s-a-ntristat
Curaj am încercat pe loc să-mi fac,
Să trec peste acel moment penibil,
Am invitat-o la o plimbare pe alei,
Și să-i arăt că sunt un tip sensibil
N-am îndrăznit s-o țin de mână,
Și doar cuvinte seci eu am rostit,
Ne-am despărțit, dar ne-am promis,
Să mergem pe la mănăstiri în circuit
Și chiar așa s-a întâmplat cu noi,
Să vizităm frumoase locuri sfinte,
Și uite-așa am început pasul în doi,
Simțind iubirea, cuprinsă-n jurăminte
.................................
Peste ani am făcut legământ,
Cu fata ce soție mi-a devenit,
Pe lume un fecior ea mi-a adus,
Sunt fericit, iubit și împlinit!
Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
Îmi mărturisesc păcatul!
Te rog Doamne întoarce sensul
Roții ce se-nvârte spre apus,
Scrie-un doi și-apoi un șase
Pentru-al Tău pe veci supus.
Ia-mi din trup a mele suferinți
Și-mi fă sufletul sfințit, curat,
Pentru că port multe-n cârcă
Și-n păcate tare-s scufundat.
Dacă inversezi Tu anii vieții
Lasă-mi vie mintea de acum,
Să nu mă abat de la porunci
Și drept să țin, al meu drum.
Ție-ți cer ce am pierdut în timp
Sănătatea, dar nu și speranța,
Și cred că ruga, Tu mi-o asculți
Când mă rog la Tine, dimineața.
Cer cam mult și nu prea merit
Azi când stiu că am păcătuit,
Totuși îmi mărturisesc păcatul
Către Tine, să fiu...fiul...mântuit!
Mintea și cântarul!
Nu mai pot juca azi fotbal
Nu că sunt un biet bătrân,
Și că mi-am lovit piciorul
Când pe câmp, adunam fân.
Mi-am reluat din nou jocul
Spus că este doar al minții,
Stau în casă practic șahul
Și mănânc de mă dor dinții.
Urc a des pe un cântar
Greutatea să-mi măsor,
Acul fuge tare-n dreapta
Lung mă uit, iute cobor.
Șah că joc, e mult a spune
Că mutări greșite fac,
Mintea nu mă mai ascultă
Și devin pe loc posac.
Lacăt am să pun pe frigider
Și-am să mânc doar vegetale,
Fiind convins că proteina duce
La o minte scurtă și...chintale.
.....................................
N-am să uit să mă prezint
Când mai ard din kilograme,
Și cât de deștept mai sunt
Cu legume, fructe și ioc...carne!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vecina!
Azi nu te-am zărit prin curtea casei,
să-ți spun bună dimineața,
Și griji îndată mi-am făcut, cu cine
oare merg să îmi fac piața.
Vorbesc despre a mea bună vecină,
pe care o cunosc de-o veșnicie,
De când făceam naveta amândoi,
având și eu și ea aceeași meserie.
Țin minte cum alergam să prindem
rata și cât era de-aglomerat,
S-ajungem la serviciu în timp util,
ca șeful să nu ne facă referat.
Erau până în "89 alte vremuri și toată
lumea mergea la muncă,
De dimineață până seara să facem
planul și rar gustam o țuică.
Și peste tot era organul de partid,
care știa câte-n lună și-n stele,
Primind note de la informatori, iar
noua ne făceau zilele grele.
Dar iată că în curte a apărut vecina
și mă grăbesc să-i dau binețe,
Așa că mă opresc să povestesc,
spunându-vă ca nu e rău..la bătrânețe!
Ție!
Ție ți-am dat iubirea mea de fată,
pe care încerca s-o fure altcineva,
Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără
să-mi spui că mai există cineva.
Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul
te iubesc și-s fericită,
Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,
iar eu voi fi cea dorită.
Ție ți-am iertat minciuna și am crezut
că te vei îndrepta,
Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,
isprava o va repeta.
Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei
să faci în astă viață,
Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba
și m-ai ținut în ceață.
Ție îți cer să pleci de lângă mine,
chiar dacă inima mă doare,
Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las
cumpărată cu o floare.
Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat
că ești îndrăgostit,
Acum încerc să uit că inima ți-am dat,
iar tu m-ai păcălit.
Ție îți scriu să știi că-mi este bine,
de când ai plecat,
Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,
să fii omul..binecuvântat!
Ghiveciul cu mușcată!
Am fost pe-atunci atât de tineri,
Când pasul l-am făcut spre tine,
M-ai acceptat, nu m-ai respins,
Și ai pornit la drum cu mine,
Greu m-am decis să cumpăr flori,
Că nu știiam culoarea preferată,
Nici care dintre ele ți-ar plăcea,
Așa că am optat pentr-o mușcată
Mintea atunci, ghiveci mi-a spus,
Că florile tăiate, în timp se ofilesc,
Doar cele în pământ sădite și udate,
Nu se usucă, de mine-ți amintesc
La întâlnire am venit c-o pungă,
Să nu se vadă cadoul cumpărat,
Când l-a zărit, nu i-a venit să creadă,
Și am simțit-o cum s-a-ntristat
Curaj am încercat pe loc să-mi fac,
Să trec peste acel moment penibil,
Am invitat-o la o plimbare pe alei,
Și să-i arăt că sunt un tip sensibil
N-am îndrăznit s-o țin de mână,
Și doar cuvinte seci eu am rostit,
Ne-am despărțit, dar ne-am promis,
Să mergem pe la mănăstiri în circuit
Și chiar așa s-a întâmplat cu noi,
Să vizităm frumoase locuri sfinte,
Și uite-așa am început pasul în doi,
Simțind iubirea, cuprinsă-n jurăminte
.................................
Peste ani am făcut legământ,
Cu fata ce soție mi-a devenit,
Pe lume un fecior ea mi-a adus,
Sunt fericit, iubit și împlinit!
Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
Îmi mărturisesc păcatul!
Te rog Doamne întoarce sensul
Roții ce se-nvârte spre apus,
Scrie-un doi și-apoi un șase
Pentru-al Tău pe veci supus.
Ia-mi din trup a mele suferinți
Și-mi fă sufletul sfințit, curat,
Pentru că port multe-n cârcă
Și-n păcate tare-s scufundat.
Dacă inversezi Tu anii vieții
Lasă-mi vie mintea de acum,
Să nu mă abat de la porunci
Și drept să țin, al meu drum.
Ție-ți cer ce am pierdut în timp
Sănătatea, dar nu și speranța,
Și cred că ruga, Tu mi-o asculți
Când mă rog la Tine, dimineața.
Cer cam mult și nu prea merit
Azi când stiu că am păcătuit,
Totuși îmi mărturisesc păcatul
Către Tine, să fiu...fiul...mântuit!
Mintea și cântarul!
Nu mai pot juca azi fotbal
Nu că sunt un biet bătrân,
Și că mi-am lovit piciorul
Când pe câmp, adunam fân.
Mi-am reluat din nou jocul
Spus că este doar al minții,
Stau în casă practic șahul
Și mănânc de mă dor dinții.
Urc a des pe un cântar
Greutatea să-mi măsor,
Acul fuge tare-n dreapta
Lung mă uit, iute cobor.
Șah că joc, e mult a spune
Că mutări greșite fac,
Mintea nu mă mai ascultă
Și devin pe loc posac.
Lacăt am să pun pe frigider
Și-am să mânc doar vegetale,
Fiind convins că proteina duce
La o minte scurtă și...chintale.
.....................................
N-am să uit să mă prezint
Când mai ard din kilograme,
Și cât de deștept mai sunt
Cu legume, fructe și ioc...carne!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vecina!
Azi nu te-am zărit prin curtea casei,
să-ți spun bună dimineața,
Și griji îndată mi-am făcut, cu cine
oare merg să îmi fac piața.
Vorbesc despre a mea bună vecină,
pe care o cunosc de-o veșnicie,
De când făceam naveta amândoi,
având și eu și ea aceeași meserie.
Țin minte cum alergam să prindem
rata și cât era de-aglomerat,
S-ajungem la serviciu în timp util,
ca șeful să nu ne facă referat.
Erau până în "89 alte vremuri și toată
lumea mergea la muncă,
De dimineață până seara să facem
planul și rar gustam o țuică.
Și peste tot era organul de partid,
care știa câte-n lună și-n stele,
Primind note de la informatori, iar
noua ne făceau zilele grele.
Dar iată că în curte a apărut vecina
și mă grăbesc să-i dau binețe,
Așa că mă opresc să povestesc,
spunându-vă ca nu e rău..la bătrânețe!
Ție!
Ție ți-am dat iubirea mea de fată,
pe care încerca s-o fure altcineva,
Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără
să-mi spui că mai există cineva.
Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul
te iubesc și-s fericită,
Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,
iar eu voi fi cea dorită.
Ție ți-am iertat minciuna și am crezut
că te vei îndrepta,
Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,
isprava o va repeta.
Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei
să faci în astă viață,
Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba
și m-ai ținut în ceață.
Ție îți cer să pleci de lângă mine,
chiar dacă inima mă doare,
Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las
cumpărată cu o floare.
Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat
că ești îndrăgostit,
Acum încerc să uit că inima ți-am dat,
iar tu m-ai păcălit.
Ție îți scriu să știi că-mi este bine,
de când ai plecat,
Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,
să fii omul..binecuvântat!