Visul
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Etern pribeag, bătrân și fără zile
Cu pașii grei ce răscoleau nisipul
Lovit de valuri albe de dor și iubire
Dar unde-mi fugi? Unde te duci?
Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?
Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci
Brăzdează adanc în buzele sărate?
Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte
De-o zi și-o viață tot îți caut chipul
În falduri albe de valuri înspumate
Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul
Chemarea mea plutește peste ape
Din ceas în ceas spre ceruri se avântă
Și cere ca din gând să se adape
O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă
Desculț pe plajă îmi aleargă visul
Eternul june plin de zile bune
Cu albe degete în pumn strânge nisipul
Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?
Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele
Category: Love poems
All author's poems: anton_robert_adrian
Visul
Date of posting: 15 апреля 2024
Added in favorites: 1
Views: 583
Poems in the same category
Eminescu
Din inima ţărânii româneşti,
Acea Moldovă foarte veche,
S-a zămislit în Ipoteşti,
Luceafărul fără pereche.
Străluce falnic peste ţară,
Din valurile vremii pitoreşti,
Făcând mereu ca el să pară,
Prin poezie, Crăiasa din poveşti.
Singurătatea ţi-o risipă într-o clipă,
Pe loc te va răpune o Melancolie,
Şi cauţi răvăşit şi-n pripă,
Să devorezi a sa divină poezie.
Un Înger de pază pentru suflet,
Când amintirile… te părăsesc,
O oază de lumină într-un zâmbet,
O Floare Albastră pe câmpul românesc.
Atunci când trecem negrăbiţi,
Pe lângă plopii fără soţ,
Şi ne simţim trişti, neiubiţi,
Pajul Cupidon ne aşteaptă-n colţ,
Şi ne şopteşte la ureche,
Ce e amorul sau a sa poveste,
Tot prin ale sale versuri nepereche,
Ce-s pline de vorbe măiestre:
Iubind în taină mi-am aflat Dorinţa,
Să mă recite prunc şi cel bătrân,
Iar Criticilor mei le rog fiinţa,
Să nu mă mustre c-am fost bun român.
Nu vreau o Despărţire pentru noi,
Când însuşi glasul ne e unul,
Ci doar iubire în nevoi,
Căci asta ştie tot românul.
Povestea codrului să mă lăsaţi,
Să mi-o ascult ca-n tinereţe,
Scrisorile să mi le daţi,
Să le citesc printre fâneţe.
Iar Lacul, Noaptea să-l privesc,
Înger şi demon să mă fi simţit,
Să-mi dea puteri să-mi amintesc,
De- O Mamă…dulce mamă, ce-am iubit.
Şi-n Freamăt de codru agitat,
De câte ori iubito mi-am dorit,
O Revedere cu al tău chip curat,
Şi-a ta iubire de granit.
Departe sunt de tine acum,
Adio nu-ţi voi spune niciodat,
Căci Doina mea de om nebun,
O lume întreagă a schimbat.
S-a dus amorul, s-au dus toate,
Atât de fragedă e amintirea,
Departe sînt de tine frate,
Dar tot la tine mi-e iubirea.
De-or trece anii peste mine,
M-ai am un singur dor români,
E Rugăciunea unui dac, ştiţi bine,
Iubiţi-vă şi fiţi pe voi stăpâni.
O clipă vom rămâne înmărmuriţi,
Nu ştim de-i vis sau o dorinţă,
Dar ştiu că toţi îi mulţumiţi,
Cu o dreaptă cuviinţă:
Mărite Eminescu îţi mulţumim,
Pentru iubirea ce ai arătat-o orişicui,
Ea ne inundă atunci când te citim,
Şi mult am vrea să-ţi spunem, O rămâi …
Cu gândul la tine
S-a-nchis o ușă-n lumea noastră veche,
Dar n-am putut lăsa să moară-n van,
Cuvinte vii, ascunse-ntr-o ureche,
Șoptesc și azi același dor uman.
Am strâns ce-a fost, din flori și din tăcere,
Din nopți cu gândul dus la tine-aproape,
Și le-am lăsat, cu teamă și plăcere,
Pe-o filă nouă, tainic, fără șoapte.
Un alt liman le poartă-acum sub stele,
Mai bine, mai curat, dar tot al tău.
Acolo scriu ce simt, fără perdele,
Că n-am plecat, am fost aici...mereu .
Dacă ți-e dor, și vântul te mai cheamă,
Citește-n rânduri ce n-am spus nicicând.
E acolo toată inima mea-n teamă,
Și-un colț de cer ce încă-ți ține rând.
Somn agitat
Trezită dintr-un somn agitat,
De vântul sălbatic ce bate în geam,
Și de un aspru gând înfiripat
În spinul din inimă ce îl smulgeam.
Deschid fereastra razei de lună,
Și-ncerc să-mi liniștesc simțurile,
Îndrăznind să-nlătur norii de furtună
Ca stele din noapte s-aline gândurile.
Mă retrag în mirajul unei cărți,
Spre a îndepărta sentimentul
De a nu răscoli amintirile unei vieți
Ce frumos mi-au însoțit argumentul.
Citind, timpul s-a scurs jumătate.
Pe pleoape o liniște s-a așternut.
Ușor punând semnul în carte,
Un nou vis în somn am străbătut.
Ca un regizor, subconștientul crează.
Sperând ca acel gând mult dorit
Ce-n inimă calea o luminează
Să se scalde în al stelelor licărit.
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în italiană
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Perdonami per questo capriccio infantile
Perdonami, torna da me come prima
Ti amo troppo e non posso vivere senza di te
Perdonami per questo capriccio infantile
Perdonami, torna da me come prima
Ti amo troppo e non posso vivere senza di te
Era il momento del “ti amo”
Noi due vivevamo felici nei nostri sogni
Era il momento del “ti amo”
E poi volevo volare con le mie ali
Volevo vivere altri amori
Altri “ti amo”, altri “sempre”
Ma sei tu che ho sognato la notte, amore mio
Perdonami per questo capriccio infantile
Perdonami, torna da me come prima
Ti amo troppo e non posso vivere senza di te
Era volere e sapere
Tutto nella vita, forse troppo in fretta
Era scoprire la vita
Con i suoi dolori, le sue gioie, la sua follia
Volevo vivere come il tempo
Tieni traccia delle mie ore, vivi nel presente
Più vivevo, più ti amavo teneramente
Perdonami per questo capriccio infantile
Perdonami, torna da me come prima
Ti amo troppo e non posso vivere senza di te.
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,
te-ai învălui în lumina zilelor mele,
fiecare gând ar fi o adiere de dor,
fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.
Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –
neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.
Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,
ai înțelege că iubirea nu cere,
nu cere nimic altceva decât să fie –
simplă, pură, fără forme,
fără ziduri de apărat,
fără măști de purtat.
Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,
și tot ce am fost,
și tot ce voi fi.
Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,
în acele colțuri de lumina dimineții
în care eu mă regăsesc cu tine,
fără cuvinte,
fără planuri,
doar un puls comun între două inimi.
Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea
fără frică, fără teamă de-a pierde.
Dacă ai ține la tine,
ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,
ca un secret păstrat în pielea ta,
ca o fereastră deschisă către lume,
unde doar noi doi știm cum să iubim.
Glastra
De-aş fi pământ în glastră
Şi tu a mea floare,
Te-aş ţine ca în palmă,
Cu săruri şi cu soare.
Aş fi atent cu tine,
Să ai tot ce-ţi doreşti,
Ţi-aş da apa din mine,
Să nu te ofileşti.
Am sta sus la fereastră,
Să poţi fii admirată,
În rochia din petale
Şi frunze-nveşmântată.
Te-aş îndemna întruna,
La cât de dulce eşti,
În vizită la tine,
Albine să primeşti.
Te-aş apăra desigur
De gâzele mai mari,
De mitocana muscă
Şi trântorii hoinari.
Am fi ca o regină
Şi un cavaler de lut,
Ţi-aş da pe rădăcină,
Teluricul sărut.
Şi ai deveni o mamă
Şi eu aş fi un tată,
Pe lângă noi în glastră
Cu un boboc de fată.
Şi ne-am petrece viaţa,
Pământ şi două fire,
Tot în parfum de floare,
În tihnă şi iubire.
De s-ar mira oricine,
Trecând pe la fereastră,
Atâta fericire
Să vadă într-o...glastră!
Eminescu
Din inima ţărânii româneşti,
Acea Moldovă foarte veche,
S-a zămislit în Ipoteşti,
Luceafărul fără pereche.
Străluce falnic peste ţară,
Din valurile vremii pitoreşti,
Făcând mereu ca el să pară,
Prin poezie, Crăiasa din poveşti.
Singurătatea ţi-o risipă într-o clipă,
Pe loc te va răpune o Melancolie,
Şi cauţi răvăşit şi-n pripă,
Să devorezi a sa divină poezie.
Un Înger de pază pentru suflet,
Când amintirile… te părăsesc,
O oază de lumină într-un zâmbet,
O Floare Albastră pe câmpul românesc.
Atunci când trecem negrăbiţi,
Pe lângă plopii fără soţ,
Şi ne simţim trişti, neiubiţi,
Pajul Cupidon ne aşteaptă-n colţ,
Şi ne şopteşte la ureche,
Ce e amorul sau a sa poveste,
Tot prin ale sale versuri nepereche,
Ce-s pline de vorbe măiestre:
Iubind în taină mi-am aflat Dorinţa,
Să mă recite prunc şi cel bătrân,
Iar Criticilor mei le rog fiinţa,
Să nu mă mustre c-am fost bun român.
Nu vreau o Despărţire pentru noi,
Când însuşi glasul ne e unul,
Ci doar iubire în nevoi,
Căci asta ştie tot românul.
Povestea codrului să mă lăsaţi,
Să mi-o ascult ca-n tinereţe,
Scrisorile să mi le daţi,
Să le citesc printre fâneţe.
Iar Lacul, Noaptea să-l privesc,
Înger şi demon să mă fi simţit,
Să-mi dea puteri să-mi amintesc,
De- O Mamă…dulce mamă, ce-am iubit.
Şi-n Freamăt de codru agitat,
De câte ori iubito mi-am dorit,
O Revedere cu al tău chip curat,
Şi-a ta iubire de granit.
Departe sunt de tine acum,
Adio nu-ţi voi spune niciodat,
Căci Doina mea de om nebun,
O lume întreagă a schimbat.
S-a dus amorul, s-au dus toate,
Atât de fragedă e amintirea,
Departe sînt de tine frate,
Dar tot la tine mi-e iubirea.
De-or trece anii peste mine,
M-ai am un singur dor români,
E Rugăciunea unui dac, ştiţi bine,
Iubiţi-vă şi fiţi pe voi stăpâni.
O clipă vom rămâne înmărmuriţi,
Nu ştim de-i vis sau o dorinţă,
Dar ştiu că toţi îi mulţumiţi,
Cu o dreaptă cuviinţă:
Mărite Eminescu îţi mulţumim,
Pentru iubirea ce ai arătat-o orişicui,
Ea ne inundă atunci când te citim,
Şi mult am vrea să-ţi spunem, O rămâi …
Cu gândul la tine
S-a-nchis o ușă-n lumea noastră veche,
Dar n-am putut lăsa să moară-n van,
Cuvinte vii, ascunse-ntr-o ureche,
Șoptesc și azi același dor uman.
Am strâns ce-a fost, din flori și din tăcere,
Din nopți cu gândul dus la tine-aproape,
Și le-am lăsat, cu teamă și plăcere,
Pe-o filă nouă, tainic, fără șoapte.
Un alt liman le poartă-acum sub stele,
Mai bine, mai curat, dar tot al tău.
Acolo scriu ce simt, fără perdele,
Că n-am plecat, am fost aici...mereu .
Dacă ți-e dor, și vântul te mai cheamă,
Citește-n rânduri ce n-am spus nicicând.
E acolo toată inima mea-n teamă,
Și-un colț de cer ce încă-ți ține rând.
Somn agitat
Trezită dintr-un somn agitat,
De vântul sălbatic ce bate în geam,
Și de un aspru gând înfiripat
În spinul din inimă ce îl smulgeam.
Deschid fereastra razei de lună,
Și-ncerc să-mi liniștesc simțurile,
Îndrăznind să-nlătur norii de furtună
Ca stele din noapte s-aline gândurile.
Mă retrag în mirajul unei cărți,
Spre a îndepărta sentimentul
De a nu răscoli amintirile unei vieți
Ce frumos mi-au însoțit argumentul.
Citind, timpul s-a scurs jumătate.
Pe pleoape o liniște s-a așternut.
Ușor punând semnul în carte,
Un nou vis în somn am străbătut.
Ca un regizor, subconștientul crează.
Sperând ca acel gând mult dorit
Ce-n inimă calea o luminează
Să se scalde în al stelelor licărit.
Pardonne-moi ce caprice d'enfant în italiană
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Perdonami per questo capriccio infantile
Perdonami, torna da me come prima
Ti amo troppo e non posso vivere senza di te
Perdonami per questo capriccio infantile
Perdonami, torna da me come prima
Ti amo troppo e non posso vivere senza di te
Era il momento del “ti amo”
Noi due vivevamo felici nei nostri sogni
Era il momento del “ti amo”
E poi volevo volare con le mie ali
Volevo vivere altri amori
Altri “ti amo”, altri “sempre”
Ma sei tu che ho sognato la notte, amore mio
Perdonami per questo capriccio infantile
Perdonami, torna da me come prima
Ti amo troppo e non posso vivere senza di te
Era volere e sapere
Tutto nella vita, forse troppo in fretta
Era scoprire la vita
Con i suoi dolori, le sue gioie, la sua follia
Volevo vivere come il tempo
Tieni traccia delle mie ore, vivi nel presente
Più vivevo, più ti amavo teneramente
Perdonami per questo capriccio infantile
Perdonami, torna da me come prima
Ti amo troppo e non posso vivere senza di te.
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,
te-ai învălui în lumina zilelor mele,
fiecare gând ar fi o adiere de dor,
fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.
Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –
neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.
Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,
ai înțelege că iubirea nu cere,
nu cere nimic altceva decât să fie –
simplă, pură, fără forme,
fără ziduri de apărat,
fără măști de purtat.
Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,
și tot ce am fost,
și tot ce voi fi.
Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,
în acele colțuri de lumina dimineții
în care eu mă regăsesc cu tine,
fără cuvinte,
fără planuri,
doar un puls comun între două inimi.
Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea
fără frică, fără teamă de-a pierde.
Dacă ai ține la tine,
ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,
ca un secret păstrat în pielea ta,
ca o fereastră deschisă către lume,
unde doar noi doi știm cum să iubim.
Glastra
De-aş fi pământ în glastră
Şi tu a mea floare,
Te-aş ţine ca în palmă,
Cu săruri şi cu soare.
Aş fi atent cu tine,
Să ai tot ce-ţi doreşti,
Ţi-aş da apa din mine,
Să nu te ofileşti.
Am sta sus la fereastră,
Să poţi fii admirată,
În rochia din petale
Şi frunze-nveşmântată.
Te-aş îndemna întruna,
La cât de dulce eşti,
În vizită la tine,
Albine să primeşti.
Te-aş apăra desigur
De gâzele mai mari,
De mitocana muscă
Şi trântorii hoinari.
Am fi ca o regină
Şi un cavaler de lut,
Ţi-aş da pe rădăcină,
Teluricul sărut.
Şi ai deveni o mamă
Şi eu aş fi un tată,
Pe lângă noi în glastră
Cu un boboc de fată.
Şi ne-am petrece viaţa,
Pământ şi două fire,
Tot în parfum de floare,
În tihnă şi iubire.
De s-ar mira oricine,
Trecând pe la fereastră,
Atâta fericire
Să vadă într-o...glastră!