Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,
te-ai învălui în lumina zilelor mele,
fiecare gând ar fi o adiere de dor,
fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.
Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –
neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.
Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,
ai înțelege că iubirea nu cere,
nu cere nimic altceva decât să fie –
simplă, pură, fără forme,
fără ziduri de apărat,
fără măști de purtat.
Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,
și tot ce am fost,
și tot ce voi fi.
Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,
în acele colțuri de lumina dimineții
în care eu mă regăsesc cu tine,
fără cuvinte,
fără planuri,
doar un puls comun între două inimi.
Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea
fără frică, fără teamă de-a pierde.
Dacă ai ține la tine,
ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,
ca un secret păstrat în pielea ta,
ca o fereastră deschisă către lume,
unde doar noi doi știm cum să iubim.
Poems in the same category
Tăticul ideal
Tu ești trandafirul, înflorind spre venirea soarelui,
Muncești din greu, pentru sosirea armoniei,
Mă îndemn să nu ascult vorbele rele oare cui,
Cu ajutorul tău am aflat valoarea lecției.
M ai ajutat în orice moment,
Și este deja evident,
Voi fi demnă mereu pentru tine,
Mă voi strădui să fac numai bine!
M ai iubit și mă iubești,
De tot răul mă păzești,
Pe pământ cât mai trăiești,
Visele îndeplinești.
Toată viața-ți sunt datoare,
Pentru mine ești un soare.
Pentru mine ești un rege,
Iar cu tine fapta merge.
Cu ajutorul tău, avem hăinuțe,
Mâncare, jucării și chiar niște mingiuțe,
Pentru tot îți mulțumesc,
Și-ți mai spun că te iubesc.
Autor: Nicoleta Postovan
Poezia asta e pentru toți tații și pentru tatăl meu
Doar pentru tine
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Zidită din săruturi dulci,
De taină tandre îmbrățișări,
Șoptite vorbe de amor nebun,
Și câte și mai câte magice cuvinte,
Ce le rostesc cu teamă uneori,
Dorind să fie bine șlefuite,
Doar pentru o regină ca in basme,
Doar pentru tine!
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,
Iubirea mea nu are stații sau oprire,
Iubirea noastră este chiar așa!
(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Cântecul tău...
Se pierde-un gând,
Ca frunza-n vânt,
Spre zări uitate,
Dar cui să-i spui,
Când pașii lui,
Sunt pași de moarte?
Și-n ceas târziu,
Pierdut, pustiu,
Mă-ntorc în mine,
Dar ce folos,
Când tot ce-a fost,
Nu-mi aparține...
Frânturi de dor,
Din visul lor,
Se sting, tăcute,
Pe drumul scris,
De-un glas ucis,
În lumi pierdute...
Tăcut, mă-nchin,
Străin, străin,
Privind spre stele,
Dar ce folos,
Căci chip frumos
Nu-i lângă ele...
Și-n noaptea grea,
Ca umbra mea,
Mă sting, departe,
Cu pas lejer,
Cu-n gând stingher,
Și-o veche carte...
E vânt uscat,
Și iarăși cad,
Din umbre șoapte.
Oare ce sunt,
Un dor mărunt,
Or iz de moarte?
Dar a rămas,
În vântul ars,
Urma iubirii,
Ca vechi ecou,
Cu sunet nou,
Pe-altarul firii.
Și-n noaptea grea,
Fără o stea,
Pierdut prin mine,
Eu mă destram,
Dar tot mai am,
Un dor de tine...
Mai frumoasă de Laura Stoica în olandeză
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Mooier
Je bent ver weg en je hebt mij
Een enorme kracht
Ik word elke dag lachend wakker
Wat een kans om jou te hebben ontmoet
Ik geloofde lange tijd niet in liefde.
Ik wil in jouw liefdevolle wereld blijven
Ik ben nog nooit zo verliefd geweest
Het geluk dat ik ontvang
Ik wil het alleen met jou leven
Met jou leer ik lief te hebben.
Jij ziet mij
Mooier dan ik weet
je doet me voelen
Dat ik het centrum van de wereld ben
En jij kalmeert mij, jij kalmeert mij, jij kalmeert mij
Met lieve woorden
Mijn hart wil niet tegen haar liegen
Hij wil niet dat je het vergeet.
Ik wil in jouw liefdevolle wereld blijven
Om elke dag glimlachend wakker te worden
Het geluk dat ik ontvang
Ik wil het alleen met jou leven
Met jou leer ik lief te hebben.
Jij ziet mij
Mooier dan ik weet
je doet me voelen
Dat ik het centrum van de wereld ben
En jij kalmeert mij, jij kalmeert mij, jij kalmeert mij
Met lieve woorden
Mijn hart wil niet tegen haar liegen
Hij wil niet dat je het vergeet.
Soms zonder jou
De weg is moeilijk
Ik zou graag willen dat je bij mij bent,
Altijd met me.
Het geluk dat ik ontvang
Ik wil het alleen met jou leven.
Jij ziet mij
Mooier dan ik weet
je doet me voelen
Dat ik het centrum van de wereld ben
En jij kalmeert mij, jij kalmeert mij, jij kalmeert mij
Met lieve woorden
Mijn hart wil niet tegen haar liegen
Hij wil niet dat je het vergeet.
🎤 Pardonne-moi ce caprice d'enfant în română
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte
Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte
Eu TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!
A trecut timpul "iubirii" noastre
Amândoi am trăit fericiți în visele noastre
A trecut timpul "iubirii" noastre
Iar apoi mi-am dorit să zbor cu aripile mele.
Am vrut să trăiesc alte iubiri
Pentru alții care mi-a spus:
"Te iubesc" și "pentru totdeauna".
Dar,TU ești acela pe care-l visez noaptea, dragostea mea.
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte
Eu, TE IUBESC prea mult și nu pot trăi fără tine!
A fost dorința de a învăța
Totul despre viata, poate prea repede
Acesta a fost descoperirea mea, descoperirea vieții,
Cu bucuriile și suferințele ei, cu nebuniile sale.
Am vrut să trăiesc ca și întâia oară
Urmărind orele, pentru a trăi numai în prezent,
Dar, cu cât trăiesc mai mult ofer mai mult.
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte
Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!
Tăticul ideal
Tu ești trandafirul, înflorind spre venirea soarelui,
Muncești din greu, pentru sosirea armoniei,
Mă îndemn să nu ascult vorbele rele oare cui,
Cu ajutorul tău am aflat valoarea lecției.
M ai ajutat în orice moment,
Și este deja evident,
Voi fi demnă mereu pentru tine,
Mă voi strădui să fac numai bine!
M ai iubit și mă iubești,
De tot răul mă păzești,
Pe pământ cât mai trăiești,
Visele îndeplinești.
Toată viața-ți sunt datoare,
Pentru mine ești un soare.
Pentru mine ești un rege,
Iar cu tine fapta merge.
Cu ajutorul tău, avem hăinuțe,
Mâncare, jucării și chiar niște mingiuțe,
Pentru tot îți mulțumesc,
Și-ți mai spun că te iubesc.
Autor: Nicoleta Postovan
Poezia asta e pentru toți tații și pentru tatăl meu
Doar pentru tine
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Zidită din săruturi dulci,
De taină tandre îmbrățișări,
Șoptite vorbe de amor nebun,
Și câte și mai câte magice cuvinte,
Ce le rostesc cu teamă uneori,
Dorind să fie bine șlefuite,
Doar pentru o regină ca in basme,
Doar pentru tine!
Această clipă îți aparține,
Iubita mea frumoasă fără egal,
E construită din infinitul de iubire,
Ce ți-l trimit fără oprire,
Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,
Iubirea mea nu are stații sau oprire,
Iubirea noastră este chiar așa!
(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Cântecul tău...
Se pierde-un gând,
Ca frunza-n vânt,
Spre zări uitate,
Dar cui să-i spui,
Când pașii lui,
Sunt pași de moarte?
Și-n ceas târziu,
Pierdut, pustiu,
Mă-ntorc în mine,
Dar ce folos,
Când tot ce-a fost,
Nu-mi aparține...
Frânturi de dor,
Din visul lor,
Se sting, tăcute,
Pe drumul scris,
De-un glas ucis,
În lumi pierdute...
Tăcut, mă-nchin,
Străin, străin,
Privind spre stele,
Dar ce folos,
Căci chip frumos
Nu-i lângă ele...
Și-n noaptea grea,
Ca umbra mea,
Mă sting, departe,
Cu pas lejer,
Cu-n gând stingher,
Și-o veche carte...
E vânt uscat,
Și iarăși cad,
Din umbre șoapte.
Oare ce sunt,
Un dor mărunt,
Or iz de moarte?
Dar a rămas,
În vântul ars,
Urma iubirii,
Ca vechi ecou,
Cu sunet nou,
Pe-altarul firii.
Și-n noaptea grea,
Fără o stea,
Pierdut prin mine,
Eu mă destram,
Dar tot mai am,
Un dor de tine...
Mai frumoasă de Laura Stoica în olandeză
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Mooier
Je bent ver weg en je hebt mij
Een enorme kracht
Ik word elke dag lachend wakker
Wat een kans om jou te hebben ontmoet
Ik geloofde lange tijd niet in liefde.
Ik wil in jouw liefdevolle wereld blijven
Ik ben nog nooit zo verliefd geweest
Het geluk dat ik ontvang
Ik wil het alleen met jou leven
Met jou leer ik lief te hebben.
Jij ziet mij
Mooier dan ik weet
je doet me voelen
Dat ik het centrum van de wereld ben
En jij kalmeert mij, jij kalmeert mij, jij kalmeert mij
Met lieve woorden
Mijn hart wil niet tegen haar liegen
Hij wil niet dat je het vergeet.
Ik wil in jouw liefdevolle wereld blijven
Om elke dag glimlachend wakker te worden
Het geluk dat ik ontvang
Ik wil het alleen met jou leven
Met jou leer ik lief te hebben.
Jij ziet mij
Mooier dan ik weet
je doet me voelen
Dat ik het centrum van de wereld ben
En jij kalmeert mij, jij kalmeert mij, jij kalmeert mij
Met lieve woorden
Mijn hart wil niet tegen haar liegen
Hij wil niet dat je het vergeet.
Soms zonder jou
De weg is moeilijk
Ik zou graag willen dat je bij mij bent,
Altijd met me.
Het geluk dat ik ontvang
Ik wil het alleen met jou leven.
Jij ziet mij
Mooier dan ik weet
je doet me voelen
Dat ik het centrum van de wereld ben
En jij kalmeert mij, jij kalmeert mij, jij kalmeert mij
Met lieve woorden
Mijn hart wil niet tegen haar liegen
Hij wil niet dat je het vergeet.
🎤 Pardonne-moi ce caprice d'enfant în română
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était le temps des « je t'aime »
Nous deux on vivait heureux dans nos rêves
C'était le temps des « je t'aime »
Et puis j'ai voulu voler de mes ailes
Je voulais vivre d'autres amours
D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »
Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi
C'était vouloir et connaître
Tout de la vie, trop vite peut-être
C'était découvrir la vie
Avec ses peines, ses joies, ses folies
Je voulais vivre comme le temps
Suivre mes heures, vivre au présent
Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement
Pardonne-moi ce caprice d'enfant
Pardonne-moi, reviens moi comme avant
Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte
Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte
Eu TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!
A trecut timpul "iubirii" noastre
Amândoi am trăit fericiți în visele noastre
A trecut timpul "iubirii" noastre
Iar apoi mi-am dorit să zbor cu aripile mele.
Am vrut să trăiesc alte iubiri
Pentru alții care mi-a spus:
"Te iubesc" și "pentru totdeauna".
Dar,TU ești acela pe care-l visez noaptea, dragostea mea.
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte
Eu, TE IUBESC prea mult și nu pot trăi fără tine!
A fost dorința de a învăța
Totul despre viata, poate prea repede
Acesta a fost descoperirea mea, descoperirea vieții,
Cu bucuriile și suferințele ei, cu nebuniile sale.
Am vrut să trăiesc ca și întâia oară
Urmărind orele, pentru a trăi numai în prezent,
Dar, cu cât trăiesc mai mult ofer mai mult.
Iartă-mi acest capriciu copilăresc
Iartă-mă, vino înapoi la fel ca înainte
Eu, TE IUBESC prea mult, nu pot trăi fără tine!
Other poems by the author
Găurile de-a lungul visului
Am strâns pietre, am strâns cuvinte,
Le-am înghesuit în colțuri de gânduri mari,
În sertare, în pungi de piele, în umbre de oțel.
Am croit, cu burduf și cusătura de-a lungul nopții,
Vestminte de metale, de haine de moarte,
Fără să simt că pielea s-a strâns prea tare.
Le-am aranjat în formă, în mulaje de „de-asta-am-nevoie"
Așezate și frumos ordonate,
Ca niște stele căzute în capcana mea,
Dar toate-mi căzuseră, mă-ntristau, mă umpleau.
Și am râs de mine în oglindă, o dată,
De câte ori? Nu mai știu.
M-am bătut cu tot ce am găsit în cutii,
Cu frica de a nu fi îndeajuns.
Dar, din colțul unui sărut, dintr-o privire tăcută,
Mi-am dat seama că golul meu e o casă cu feronerie,
Ce o deschidă doar mâinile tale.
Iubirea ta a fost singurul colț de liniște
Într-o lume făcută doar din temeri și clădiri de sticlă.
Tot ce am avut a fost dorința de a umple și umple,
Când de fapt tot ce îmi lipsea era acel aer al tău.
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Fără un amor de iubire
Cu ochii grei de dor, în tăcerea nopții,
Privesc în cerul plin de stele moarte,
Mă simt ca o frunză ce se scutură-n vânt,
Ca un dor ce se risipește în păduri uitate.
Iubirea mea nu e nici un cântec dulce,
Ci doar o tăcere-n care mă pierd,
Un dor ce se naște în miezul negrului,
Și se frânge în tăcerea ce mă apasă, mă măcină.
O, dacă-ai ști ce-i inima mea,
Cum bate fără de-nceput și fără sfârșit,
Cum scriu pe hârtie doruri nespuse,
Căci tu mă privești doar cu ochii tăi de piatră.
Ce înseamnă iubirea când nu te simt al meu?
Când tu îți urmezi pașii în lumina altora,
Iar eu rămân în umbra mea, o fărâmă de speranță,
Un vis ce se frânge într-o noapte fără lună.
Am scris în poezii, am scris cu sângele meu,
Cu fiecare vers, o speranță pierdută,
Dar tu nu mă vezi, nici măcar nu simți
Că inima mea se stinge, ca o floare uscată.
Aș vrea să fiu în fața ta, cu glasul cald și lin,
Să-ți cânt în ureche versuri de iubire,
Dar tu nu mă auzi, nu mă simți,
Și mă pierd în cuvinte ce nu te ating, nu te rănesc.
O, de ce nu mă vezi, tu care mă ții în umbra ta,
De ce nu îmi răspunzi când îți strig numele?
Și eu, rătăcind prin doruri, voi rămâne singur,
O umbră ce se stinge în nopțile fără stele.
În zadar voi scrie, în zadar mă voi frânge,
Căci tu mă vei uita, așa cum uiți tot ce-i fragil,
Și inima mea va rămâne o poveste nerostită,
Un cântec ce nu va ajunge niciodată să fie auzit.
Căutarea în miezul tăcerii
M-am pierdut în cuvintele nevăzute,
În umbrele lor, ce se frâng în fiecare silabă.
Ele nu spun nimic, dar mă strâng,
Ca un vânt care vrea să se facă ploaie.
Tu nu erai un om, nici un vis,
Erai absența pe care nu o pot descrie,
Un întreg fără margini,
Un cerc fără centru,
Un răspuns fără întrebare.
Căci te-am căutat în fragmente de lumină,
În buze de amintiri,
Dar nu erai acolo – doar o întindere de timp,
Și fiecare secundă era un minut fără țintă.
Și-am ajuns să mă învârt în cercuri strâmte,
Mângâind umbrele tale,
Dar nu mai știu ce caut –
Poate un țărm care nu există,
Poate un vis în care nu am fost niciodată.
E o tăcere mare, ca o mare neliniștită,
În care mă scufund fără să vreau,
Dar te chem, îți strig numele,
Deși știu că nu răspunde nimeni,
Deși știu că niciodată nu a fost un răspuns.
Și totuși, în fiecare suflu, în fiecare clipă,
Te caut. În noapte, în lumină, în praf, în cer,
În tot ce nu am spus și tot ce am tăcut.
Tu ești această întrebare nespusă,
Și eu sunt singurul care o poartă.
Ciclicitatea Dorului
Toamna sosi, și-o simt în fiecare respirație profundă și amăgitoare
Iar respirația-n peisajul ei vejtejit îmi ruginește-n frunză, dorul se scutură printre crengi iute ca adierea de durere ce i-o poarăt văntul
E atât de putredă durerea ei, cum toți o părăsesc...
Frunză cu frunză pe rând se scrug spre pierzania pământului răpitor
E ca și durerea noastră umană
Lacrimă cu lacrimă și la final soarta se sa se îndure de unde sa ne îndrume
Sau poate ca noi suntem soarta, iar răsplata gresiilor noastre este însuși pământul pe care îl vom stăpâni departe de ceruri
Într-un loc unde frunzele învie, în vara tânără de fericire
Ca mai apoi după paradisul din care am fost răpiți sa ne ispitească gândul iarăși și iarăși numai la dor
Aducând fiecare suflet spre draga toamnă ce-i pustie si fără locuitorii
Sa ne eliberam-n sufletele copacilor ce au existat odată și sa ne întruchipam durea sub lemnul lor putred
Sa simți ca toată durerea omenească începe nu doar din inima umană ci din omenirea ce se stinge odată cu glasul nostru de fericire
Simfonie stelară
Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune
Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier
Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie
Găurile de-a lungul visului
Am strâns pietre, am strâns cuvinte,
Le-am înghesuit în colțuri de gânduri mari,
În sertare, în pungi de piele, în umbre de oțel.
Am croit, cu burduf și cusătura de-a lungul nopții,
Vestminte de metale, de haine de moarte,
Fără să simt că pielea s-a strâns prea tare.
Le-am aranjat în formă, în mulaje de „de-asta-am-nevoie"
Așezate și frumos ordonate,
Ca niște stele căzute în capcana mea,
Dar toate-mi căzuseră, mă-ntristau, mă umpleau.
Și am râs de mine în oglindă, o dată,
De câte ori? Nu mai știu.
M-am bătut cu tot ce am găsit în cutii,
Cu frica de a nu fi îndeajuns.
Dar, din colțul unui sărut, dintr-o privire tăcută,
Mi-am dat seama că golul meu e o casă cu feronerie,
Ce o deschidă doar mâinile tale.
Iubirea ta a fost singurul colț de liniște
Într-o lume făcută doar din temeri și clădiri de sticlă.
Tot ce am avut a fost dorința de a umple și umple,
Când de fapt tot ce îmi lipsea era acel aer al tău.
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Fără un amor de iubire
Cu ochii grei de dor, în tăcerea nopții,
Privesc în cerul plin de stele moarte,
Mă simt ca o frunză ce se scutură-n vânt,
Ca un dor ce se risipește în păduri uitate.
Iubirea mea nu e nici un cântec dulce,
Ci doar o tăcere-n care mă pierd,
Un dor ce se naște în miezul negrului,
Și se frânge în tăcerea ce mă apasă, mă măcină.
O, dacă-ai ști ce-i inima mea,
Cum bate fără de-nceput și fără sfârșit,
Cum scriu pe hârtie doruri nespuse,
Căci tu mă privești doar cu ochii tăi de piatră.
Ce înseamnă iubirea când nu te simt al meu?
Când tu îți urmezi pașii în lumina altora,
Iar eu rămân în umbra mea, o fărâmă de speranță,
Un vis ce se frânge într-o noapte fără lună.
Am scris în poezii, am scris cu sângele meu,
Cu fiecare vers, o speranță pierdută,
Dar tu nu mă vezi, nici măcar nu simți
Că inima mea se stinge, ca o floare uscată.
Aș vrea să fiu în fața ta, cu glasul cald și lin,
Să-ți cânt în ureche versuri de iubire,
Dar tu nu mă auzi, nu mă simți,
Și mă pierd în cuvinte ce nu te ating, nu te rănesc.
O, de ce nu mă vezi, tu care mă ții în umbra ta,
De ce nu îmi răspunzi când îți strig numele?
Și eu, rătăcind prin doruri, voi rămâne singur,
O umbră ce se stinge în nopțile fără stele.
În zadar voi scrie, în zadar mă voi frânge,
Căci tu mă vei uita, așa cum uiți tot ce-i fragil,
Și inima mea va rămâne o poveste nerostită,
Un cântec ce nu va ajunge niciodată să fie auzit.
Căutarea în miezul tăcerii
M-am pierdut în cuvintele nevăzute,
În umbrele lor, ce se frâng în fiecare silabă.
Ele nu spun nimic, dar mă strâng,
Ca un vânt care vrea să se facă ploaie.
Tu nu erai un om, nici un vis,
Erai absența pe care nu o pot descrie,
Un întreg fără margini,
Un cerc fără centru,
Un răspuns fără întrebare.
Căci te-am căutat în fragmente de lumină,
În buze de amintiri,
Dar nu erai acolo – doar o întindere de timp,
Și fiecare secundă era un minut fără țintă.
Și-am ajuns să mă învârt în cercuri strâmte,
Mângâind umbrele tale,
Dar nu mai știu ce caut –
Poate un țărm care nu există,
Poate un vis în care nu am fost niciodată.
E o tăcere mare, ca o mare neliniștită,
În care mă scufund fără să vreau,
Dar te chem, îți strig numele,
Deși știu că nu răspunde nimeni,
Deși știu că niciodată nu a fost un răspuns.
Și totuși, în fiecare suflu, în fiecare clipă,
Te caut. În noapte, în lumină, în praf, în cer,
În tot ce nu am spus și tot ce am tăcut.
Tu ești această întrebare nespusă,
Și eu sunt singurul care o poartă.
Ciclicitatea Dorului
Toamna sosi, și-o simt în fiecare respirație profundă și amăgitoare
Iar respirația-n peisajul ei vejtejit îmi ruginește-n frunză, dorul se scutură printre crengi iute ca adierea de durere ce i-o poarăt văntul
E atât de putredă durerea ei, cum toți o părăsesc...
Frunză cu frunză pe rând se scrug spre pierzania pământului răpitor
E ca și durerea noastră umană
Lacrimă cu lacrimă și la final soarta se sa se îndure de unde sa ne îndrume
Sau poate ca noi suntem soarta, iar răsplata gresiilor noastre este însuși pământul pe care îl vom stăpâni departe de ceruri
Într-un loc unde frunzele învie, în vara tânără de fericire
Ca mai apoi după paradisul din care am fost răpiți sa ne ispitească gândul iarăși și iarăși numai la dor
Aducând fiecare suflet spre draga toamnă ce-i pustie si fără locuitorii
Sa ne eliberam-n sufletele copacilor ce au existat odată și sa ne întruchipam durea sub lemnul lor putred
Sa simți ca toată durerea omenească începe nu doar din inima umană ci din omenirea ce se stinge odată cu glasul nostru de fericire
Simfonie stelară
Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune
Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier
Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie