Doar pentru tine

La podul crucilor se vinde

Un amor de semi-zei,

Iar mâna-mi tremurată prinde

Praf de stele-n locul ei!

Pe un arc de poleială verde

Privește jos tu ochi al ei,

Căci prin stele te tot vinde

Un amor de semi-zei!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Sa fiu in nestiinta, sa scriu despre durere,
Sa simt aceleasi gauri, sa sufar din placere ?
Nu pot, fiind in zare, nu poti sa te apropii !
Stiind ca draga-mi esti, nu vrei sa mi te alaturi.

Visam la infinit, o stea din departare
Stiind ca nu-i posibil, pacat e oare ?
Sa tind catre iubire, sa pling in fericire
Sa fiu acelasi nimeni, traind in nemurire!

As da un veac pe-o clipa, de tine sa m-apropii
Sa simt al tau sarut, s-apoi sa inchid ochii.
O floare, o minune, s-o rupi, s-o daruiesti,
Pacat e-aceasta oare, sa mori ca sa iubesti.

Astăzi am decis și m-am despărțit de iarnă…
Eram deja precum doi străini unul față de altul,
Fiecare luând-o pe alt drum, un pic încrâncenați.
Ea s-a pierdut tăcut, pe cărări cețoase înspre munte,
retrasă în tăcerea vânturilor reci și norii plumburii
Iar eu, cu mâinile pline de lăstarii sângerii
am pornit pe lângă firul argintat al apei
În care Soarele, precum Narcis, își dezmiardă chipul.
Ce simplă despărțire, parcă am fi fost departe tot timpul
Doi foști îndrăgostiți, care au înghețat toate cuvintele
Și nu au mai simțit decât nevoia de a evada fără regrete
In alte anotimpuri mai puțin imperfecte.  
Știam chiar locul unde noile ape își sting tumultul
Știam de fluviul care sărută impudic marea si vântul
In fiecare dimineață, la aceeași oră, tablouri dedicate
O pată albastră printre insule de culoare, acuarele delicate
Și un soare răsturnat peste silueta mea între nori
Așteptând încă o Primăvară frivolă adusă de cocori!
Ce indecentă despărțire, ce exuberantă regăsire…

AUTOR : IOAN CRISTINEL ZAHARIA

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Se oli "rakastan sinua" aika

Me kaksi elimme onnellisina unelmissamme

Se oli "rakastan sinua" aika

Ja sitten halusin lentää siivilläni

Halusin kokea muita rakkauksia

Toiset "rakastan sinua", toiset "aina"

Mutta sinä, rakkaani, näin unta yöllä

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua

Se oli halua ja tietää

Kaikki elämässä, ehkä liian nopeasti

Se oli elämän löytämistä

Surunsa, ilonsa ja hulluutensa kanssa

Halusin elää kuin aikaa

Seuraa tuntejani, elä nykyhetkessä

Mitä enemmän elin, sitä enemmän rakastin sinua hellästi

Anteeksi tämä lapsellinen mielijohte

Anteeksi, tule takaisin luokseni kuten ennen

Rakastan sinua liikaa enkä voi elää ilman sinua.

Ce aud câteodată în noapte?

Pare a fi plânset,parcă-s șoapte

Iar când noaptea e senină ,

Parcă-s vorbe de lumină

Iar când cerul e înnorat

Aud plânset și oftat.

Acea sonată izvorăște din dorința ta

de a explora o anumită idee muzicală.

Mă uit la "The Sky", o capodoperă

pictată cu foarfeca de Henri Matisse,

în timp ce te ascult. Acele păsări albe,

care se înalță, se aseamănă cu niște

hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită

această duminică, în zorii zilei și

în secreția de lumină a soarelui,

ce pare că vrea să se ascundă!

Câteva raze aurii țes o pânză pentru

a crea noi spirale de viață

complexe și atrăgătoare. ‘Visele care

se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.

Acest timp neobișnuit se balansează

făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.

Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate

pe un scaun similar cu cele care se găsesc

în saloanele de coafură. Dar salonul nostru

este destinat să fie un loc de întâlnire

pentru numeroși artiști.

Casa are scări în spirală care

duc până la Strada Singurătății. Duminicile

nu sunt importante pentru noi,

dar cred că ar trebui să fie,

din moment ce ele servesc

ca un memento pentru oameni.

Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru

rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.

Acea ușă, care închide camera ta secretă,

se mișcă, spulberând tăcerea.

Din când în când, eu totuși aud

notele pianului tău dispărând în aer.

Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.

Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi

curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,

prietenii nu vor să rateze momentul în care

pot să te audă cântând la pian.

Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă

cu niște hieroglife antice.

Sunetele pianului strălucesc.

Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,

atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.

În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou

din cenușa zilei de ieri.

Poezie de Marieta Maglas

Poezia este publicata in OPA.

Tristețe să fii tu toamnă?

Căci chipul ce-l ai astăzi e altul!

Porți stranie mască de bal,

Precum fata bătrână se-ascunde de lume!

Sărutu-i otravă, galbenă,roșie, brună...

Și totuși zâmbește de-i vremea bună,

Iar vântul și ploaia nu-și au încă calea sau drumul!

Pari anotimpul morții dar tu ne-aduci doar belșugul!

Și roade destule și vinul,

Si cântul sau dansul sau versul,

Veșminte de aur porți cu mândrie,

Apoi ni le dai tuturor azvârlind

tot ce ai!

Cerul însuși îl vopsesti cu culorile tale,

Faci risipă de frumos, ne șoptești visele dulci,

Mori ușor ca apoi să renaști...!

Nevrând nume să porți,

Ți se spune nostalgica toamnă,

Tu însă doar te amuzi și zâmbești!

(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Să respirăm iubirea împreună

Îmbrățișați stând cât pentru veșnicie,

Tu mă respiri pe mine când expir,

Eu respirându-te pe tine când expiri,

Așa lăsăm iubirea să ne patrundă

În sânge sau în oase și în gând,

Căci dragostea este chiar viața ce respiră,

Atunci când îți declar că te iubesc fără oprire,

Iar tu îmi spui că mă iubești etern...

Nu-i dragostea opusul morții care tace rece,

Nu noi suntem prezentul care face viața să respire?

Tu mă respiri pe mine când expir,

Eu respirându-te pe tine când expiri,

Așa lăsăm iubirea să ne patrundă

În sânge sau în oase și în gând!

(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...

Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?

Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,

Nu suntem nemuritori și noi,

Pășind cu pași timizi dar hotărâți,

Pe ale Sale fericite urme,

Ce duc în Rai încă de-aici?

Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,

Ce zi de zi singur se scrie...

Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,

Tu trează fiind iar eu dormind?

Cum pot să te sărut imaginar acum,

Dacă nu îți aud din departare

Și respirația dar și timizii pași

Ce îți clădesc al tău decis destin,

Ce-i hotărât dar și trimis de sus?

Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,

De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?

Iubito,lângă tine sunt acum,

Voi fi întreaga zi al tău,

Nu sunt eu adierea dimineții,

Nu sunt acum cu tine eu?

(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Când vorbele mor devin șoapte

Cuvintele-s prea grele..

Totuși au viață rătăcită și seacă

Tăcerea le stă deasupra stingheră,râde de ele!

Lacrimile mele ți le-am dat toate,

Amorul acum este dorul İubirea ce doare și-a luat zborul,

Visele tale sau dorințele mele sunt valurile mării ce se dizolvă,

Clipă de clipă pe țărmul unde-ți stă piciorul,

Iar scoicile albe toate sunt corul ce-ți cântă în șoapte!

Iubirea sosește iar în portul,

De unde vaporul pleacă pe norul ce nicicând pirații pot să ajungă,

Iubirea-mi să fure,

E vorba de tine sau de gingașele-ți vorbe moarte sau nerostitele șoapte!

(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Amor nebun ce vrei tu singuratic trubadur

De la un biet rătăcitor îndrăgostit,

Ce-și cântă trist însă ferice totuși a sa iubire nescrisă încă,

Ce zilnic promite colorate nebunești plăceri,

Cu gingașele săruturi dar și mângâieri,

Și strânse îmbrățișări?

Amor,amor,amor mai bine mor

Făra iubita mea cerească cu aripi ca de înger,

Ce-n zborul ei mă poartă și pe mine la pieptu-i cald precum o mamă-și poartă pruncul...

Amorul este dorul dar și Raiul...

Cum să trăiesc iubito fară tine?

Doar moartea poate șterge suferința despărțirii seci și reci,

Ce n-o concep vreodată!

Amor,amor amor,ești tu blestem ori binecuvântare?

Te cer,te cânt și iar te chem

Fie râzând sau suspinând,

Te rog rămâi la mine!

(5 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Doar lângă tine iubita mea,

Îți spun acum și tu știi bine adevărul,

Căci vorbele rostite în cuvinte scrise,

Nu-s goale chiar dacă locuiesc în neputința lor,

Oricât e vara asta de fierbinte,

Eu doar când stau în brațe prins la tine,

Tu fiind cuprinsă în îmbrățișarea mea,

Simt fericirea ce lumea-ntreagă căutând o vrea,

Dar negăsind-o plânge și suspină,

Și moare tristă în singurătatea sa!

Tu ești chiar însăși fericirea pentru mine,

Acum, în clipa verii ăsteia fierbinte,

Crezând naiv într-un amor nemuritor, 

Doar lângă tine frumoasa mea,

Îți spun acum și tu știi bine adevărul,

Căci vorbele rostite în cuvinte scrise,

Nu-s goale chiar dacă viețuiesc în neputința lor!

(24 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)