Poezie pentru poezia mea

Iubito,

Am să-ți vorbesc despre iubirea noastră,

Sau despre nemurirea ei,

Nu-ți face griji ,mie nu-mi pasă

De moartea cea cu coasă

Și nici de întuneric sau singurătatea deasă...

Există perpetuum viață

Dar și Hristos cu Sfinții Lui,

Există o altă lume

Nu există moarte,

Tu prinde-mă de mână

Și lasă-mă să te sărut din nou

Vei înțelege iar

Că dragostea-i prea mare

Și poate să omoare moartea ei!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu-mi amintesc nimic deasupra-ți să existe...

Nici frumusețe, nici amor sau eros plin de pasiune,

Tu ești doar dragoste nebună,

Fie de-o clipă sau poate-o veșnicie!

Ce-ai dăruit,ai rupt din tine,

Și nu se uită...

Tu ești sirena ce-a ieșit din valuri,

Ești frumusețea ce-o visează marinarii

Ești zâna care vine-n visele frumoase,

Ești înger ce șoptește vorbele duioase,

Ai fost iubirea mea nemuritoare,

Precum corăbii temerare sunt aruncate-n valurile mării,

Destin ce-i dus în lumea asta mare!

Neînfricată ai fost dar și frumoasă tare!

Poveștile ce-ai scris toate-s din aur,

Nu au egal în strălucire,

Și poartă pietre prețioase,

Smaralde și safire!

Și chiar minciună de-ar fi fost,

Furtună într-un pahar cu apă,

Ce contează!?

Căci dragostea odată ce-i aprinsă,

Nici moartea n-o poate omorâ!

Amorul naște ființe,

Iar ființele-s amor la rândul lor

Cu glasuri,mers sau formă,

Gingașe-s toate,

Nimic nu-i mai presus de-acestea,

Și totuși lipsit de rațiune este amorul!

Nebunul cu chip frumos

Ce minte fermecat pe toată lumea,

Actor desăvârșit a fost sortit,

Discernământ nu are!

Se vrea doar consumat,trăit,

Și viețuiește precum un pește,

Ce cade-n plasa de pescari,

Se zbate ca să moară totuși în final,

Apoi renaște din propria-i țărână,

Precum pasărea Phoenix face;

Neștiind ce soartă crudă are,

Dar astăzi încă viețuiește;

Parând să prindă chip sau ființă nouă!

Despre amor aduc vorbire;

Aș vrea să-l văd pe cel ce știe să-l ucidă!

Dar știu că nu există!

Iubirea mea încă trăiește pentru tine,

Chiar de se zbate în visele confuze,

Are un ego doar al ei ,n-are rușine,

Și orice-i spun nu mă aude,

Amor,dragoste sau iubire

Am mai spus-o,

Nu sunt decât nemuritoarea nebunie!

(28 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Iartă un prost Vasilica

Eu sunt acela despre care vorbesc!

Nu merit iertarea ce-o cer preafrumoaso,

Moartea sufletească-i blestem!

Tu ești femeie din Cer Vasilica

Ești plină de dor și mister,

Eu sunt un prost efemer frumoaso,

Iartă și da-mi un strop din ce-ți cer!

Iartă un prost Vasilica

Eu sunt acela despre care vorbesc

Nu-ți merit nici mâna,

Nici să-ți sărut piciorul,

Ce poate face un înger ca tine Cu mine un nimeni știi bine

Și obraznic cum sunt tot îți cer

Vreau să nu-mi uiți refrenul

Dragostea mea frumoasă din Cer,

Tu Vasilica mă iartă ori uită de vrei,

Eu sunt pe viață poetul,

Ce-ți cântă astăzi trist sonetul

Eu sunt doar o bucată de ceață,

Mă alungă de vrei!

(1 februarie 2024-Vasilica dragostea mea)

Iartă înger frumos!

Treci cu vederea cuvintele deșarte,

Iubirea nu o stinge ca pe o

lumânare,

Gonește tot ce-i rău,tristețea care doare,

Zâmbește iar înger frumos,

Transformă ziua asta în dulce sărbătoare!

(8 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu-mi amintesc să fie zi din săptămână,

Să nu-mi aducă la fereastră,

Când cerul cu-ai săi nori vrea să îmi zâmbească

Același colorat ecou ce-mi spune răspicat mereu

Și vrea să îmi vorbească de-o iubire mare,

Ce mi se plimbă pe cărare

Și care știe doar o vorbă de iubire

Ce pare să închidă toate tainele în ea,

Și pe oricine-ai întreba din umeri dă neștiind ce este,

Ori de la cine vine sau pornește..

O să te-ntrebi de cine pomenesc acum

Sau despre ce-ți vorbesc...

Ei bine,te iubesc!

(26 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Cum Luna e gonită și nu-i lăsată să mai strălucească când soarele răsare,

Așa-i tristețea azvârlită cât colo cu a ta suavă dulce îmbrățișare!

Amorul e chemat să ne cuprindă iar cu a le sale cântece neauzite,

Iubito,săruturile noastre sunt nemărginite!

Îți spun acum când noi nu mai suntem așa de tineri,

Nu e cumva apusul soarelui mult mai frumos decât promite răsăritul?

N-avem noi astăzi infinitul cu tainicul său înțeles,

Ce l-am primit iubindu-ne cu ale Cerului arome?

Nu e Hristos cu al Său chip deasupra vieții ce tristă fără El părea doar fără rost?

Pot spune că îmbrățișarea ta este salvarea mea...

Iubito te-am așteptat de când mă știu,

Neștind deloc nici cine sunt și nici care-i menirea mea!

(10 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Te-am visat, să-ți povestesc…

Se făcea că era vară și lumina se topea

Ca mierea pe umerii tăi goi,

Stăteam sub un copac care respira pe ascuns

Și ținea umbră doar pentru noi.

Pe lângă locul în care eram curgea o apă liniștită,

Un lac cu sclipiri ca ochii tăi adânci, albaștri,

În fundal, două rațe își spuneau lucruri mărunte,

Spărgând tăcerea într-un mac-mac ce ținea loc de fraze.

Erai întinsă pe o pătură cu roze palide,

Cu capul sprijinit pe-un morman de frunze,

Citeai absorbită dintr-un ziar cu poze,

Și ceva, deodată, a început să te amuze.

Și ca atunci când te mai surprind că fredonezi,

Mă întrebam la ce te gândești.

Eu stăteam cu capul în poala ta,

Iar palma ta îmi mângâia din când în când bărbia,

Te priveam și toată lumea mea

Învăța, fără explicații, ce înseamnă nemurirea.

Tu râdeai mai departe și nu știam de ce,

Zâmbetul tău mă dezarma pe loc,

Cu chipul tău de ploaie și de nea

Mi-ai spus, foarte serioasă, că ai furnici prin păr.

Te-aș fi ajutat să scapi de ele,

Dar mi-era teamă… atât de mult,

Să nu stric nimic din felul în care erai atunci,

Din felul în care zâmbeai și nu mai păreai de pe pământ.

Așa că am rămas cu capul în poala ta,

Privindu-te de parcă eu și furnicile

Am fi fost de aceeași parte, complici,

Și am lăsat clipa să se întâmple până la capăt,

Fără să ating nimic:

Te-am lăsat să lupți cu micii tăi „inamici”,

Nici nu știai cât de dragă îmi ești cu tot cu furnici,

Promițându-mi în gând cu resemnare,

Că la cat de frumoasă ești când zâmbești,

Nu o să te ajut nici data viitoare.

Mă auzi, dar niciodată nu mă asculți;mă vezi, dar niciodată nu mă privești;mă atingi, dar niciodată nu mă mângâi;mă miroși,dar niciodată nu-mi simți mireasma îmbietoare.

Îmi împrăștii inima în mii de cioburi,

Îmi tai carnea cu un fierăstrău,

Iar când vii și le pui cap la cap

Imi faci inima de sticlă să bată din nou […]

Doar o mică atingere de-a ta,

Doar un chicot mic,

Fac ca lumea mea să-nflorească

Ca florile din mijlocul lui Avril…

Un simplu vis cu tine

O simplă atingere trupească

Fac ca eu să înfloresc din ruine.

Să mă iubești în rate preafrumoaso,

Decât deloc e bine și așa..

De nu ai astazi iubirea toată sau întreagă,

Ori n-o găsești la tine în ogradă

Ori e plecată undeva...

Poți face rata mică cât furnica

Și tot este un bun câștig

Ce-mi pasă mie ce zice lumea

Tu visul meu fiind,

Iar eu pe tine te iubesc..!

Iubește-mă în rate zilnic,

Și-ți voi întoarce datoria cu dobândă, te asigur,

Iubește-mă chiar și mințindu-mă de vrei,

Doar înțelepții știu că dragostea-i minciună,

Chiar dacă noi doi nu știm și nici nu vrem așa ceva.

(17 dec 2023 H.S Vasilica dragostea mea)

Îmi pleacă septembrie cu ploi

Ploi ce mă duc cu gândul la "noi"

Se schimbă vremea în rece din cald

Eu tot cu gândul la tine-am rămas.

Sub cântecul ploii îmi scriu oful

Foșnetul frunzelor îmi alină dorul

Septembrie a trecut pe nesimțite 

Și-a luat cu el și zilele-nsorite...

Îmi pleacă septembrie cu ploi

Să nu-mi doresc să-l aduc înapoi 

La fel cum și tu ai plecat

Doar că... să te-ntorci, mereu am sperat.

Sub cântecul ploii învăț să nu te simt

În orice zi ce o mai am din viață 

Și-n orice clipă-nvăț să nu mă mint

C-ai vrea să vii, să mă cuprinzi în brațe. 

Îmi pleacă septembrie cu ploi,

Memoria cerului se lasă peste noi

Cu stropi de amintire, vis și dorință,

Un cântec ce-"ascunde" o poveste neîmplinită.

Trec să-ți spun steaua mea,

în bătaia de pe ceas a orelor,

vezi șase îl bate pe cinci,

șapte îl bate pe șase și tot așa,

de neglijarea stelelor 🥺

rămase singure în noapte,

cu străluciri amare

și chipul cel mai dulce

aș fi venit într-o secundă,

dacă nu exista durerea asta de picioare

oribilă crescând…

of mititica mea, acum am ajuns,

șchiopătând, șchiopătând.

Ți-aș putea spune toate scuzele

din lume care există,

dar ce folos să le spun dacă

mi se rupe sufletul când îmi imaginez

fățuca aia adorabilă, tristă…

Să te împac cu îmbrățișări

și pupici peste tot, ești prea departe 🥺

Dar vreau să te apuc stea de pe cer,

că tu nu faci parte din categoria

stelelor neglijate.

Tu ești a mea,

și niciodată să nu crezi,

nici măcar o clipă, o secundă,

că ești ca ele, singură.

Te iubesc și știu că o dau des în bară,

(aseară am adormit pentru că nu puteam să mai suport durerea de picioare 🥺)

Îți trimit cea mai călduroasă (cu greacă pe ea), imensă, strânsă… îmbrățișare,

nu în semn de iertare… e prea puțin,

doar așa să-i cuprind toată tristețea prințesei mele,

și să simtă că o iubesc tare, tare 🥺

Să ai o zi minunată,

și sper să zâmbești astăzi mereu…

Tu nu ești o stea neglijată,

Tu ești singura și cea mai importantă stea,

de pe cerul din sufletul meu.

(Nu știu cum să te împac,

dar o să mă străduiesc astăzi,

văd eu cum fac,

să-ți apar de multe, multe ori în cap

și nu o sa te las sa lucrezi

până când nu zâmbești)

     Sunt  lacrma ce doare

     Când plâng de neputință

     Răpus de nepăsare,

     Ucis de umilință...