Visul

Întoarce-ți privirea la mine o vreme,

Tăcerile noastre prind glas în poeme.

Nu suntem umbre ce trec rătăcind,

Ci doi rătăciți ce se caută-n timp.

De-ai vrea să-mi vorbești, eu ți-aș fi glas,

De-ai vrea să mă simți, m-aș face popas.

Nu-i drumul departe, nu-i visul pierdut,

E scris să fim doi sub același apus.

De-ai face un pas, de-aș face și eu,

Am prinde iubirea în zborul său greu.

Căci stelele ard nu ca să apună,

Ci doar ca să nască lumină mai bună.

               - continuare-

       Poate că tata nu a fost  dragostea adevărată  a mamei,poate că

nu el trebuia să fie alesul ei.Frumusețea  mamei era umbrită  de o  trIs-

tețe  ușor vualată,iar după moartea lor aș fi putut să întreb, dar pe cine

Bunicilor  li s-a rupt  firul vieții în mod  neașteptat și brutal. După moartea

mamei, ei  umblau cerniți prin casă,cu gândurile cufundate în durere și

grija pentru viitorul meu.Câte vise și câte speranțe s-au stins odată cu moa-

tea părinților mei în acel accident tragic!Tragedia a fost resimțită profund de

bunicii mei, care știau că rămân singură pe lume,fără alte rude apropiate din

partea tatălui meu.

           Dimineața ce a răsărit pentru mine părea frumoasă ,dar s-a sfârșit într-un

mare necaz.Atunci eu nu cunoșteam frământările lor și nici nu știam că contractul

cu viața se apropie de sfârșit.Bunicul ,după moartea mamei,avea sufletul sfâșiat.

Blajin și credincios ,se îndoia de existența lui Dumnezeu,întrebându-se cum a pu-

tut El să hotărască ca eu să rămân singură pe lume.aîal auzeam în fiecare seară

imlorând cerul să-l  mai țină în viață încă o vreme ,ca să mă vadă crescând.

              Tristețea învăluia acum casa noastră.....unde era râsul,privirile voioase și

lumina din ochii încrezători în destin și în viitor/? Totul era cernit în casă,în suflet, în

inimă.Chiar și venirea primăverii ,nu mai avea nici un farmecToate aceste momente

se contopesc în amintirile mele.M-am trezit într-o de după masă ,când soarele își

căuta drumul spre apus,în mijlocul unui grup de necunoscuți care se purtau ciudat

de tăcuți, comunicând doar cu ochii și prin semne.Nu știu de unde a avut bunicul

puterea să organizeze totul conform obiceiurilor tradiționale.

              Pe peluza din fața casei erau aliniate două sicrie ,descoperite cu capacile

alături.Bunica se apropie ca o umbră ,plângând cu durere ,așezând cu grijă voalul

alb pe chipul mamei,care părea că doarme.O vânătaie îi urâțea fața altădată lumi-

noasă.Părul mamei ,frumos încadra fața ca o coroană pe prrna albă cu volănașe.

Bunica ,împietrită ,își plimbă ochii de la cap la picioare,simțind că nu era așezat totul

cum trebuie R ămâne lângă sicriu ,atingându-l din când în când ,parcă voind să se asigure

că mama era încă acolo.

                 Mai târziu ,am  realizat că alături în alt sicriu  era și tata,care părea străin de tot

ce era în jur.Apoi au venit ajutoare și sicriele au fost duse în camera mare ,unde nu de mult

petrecusem  zilele de Paște ,unde mama cântase la pian și unde ciocneam ouă roșii,făcând

mare haz atunci când reușeam să-mi păstrez oul întreg,spărgândule pe celelante.

Niște vecini acopereau oglinzile, tablourile cu pănză albă ,iar la capătul celor două sicrie

se aprindeau lumânări. Pe poarta larg deschisă cineva punea o pânză beagră cu două

nume scrise  pe ea.Știam să citesc și,cu tristețe am văzut numele mamei  și al tatălui meu

pe care apoi le-am văzut scrise pe piatra de pe mormânt sub fotografiile lor..Au trecut zile

de rătăciri ,întrebări,plâns și chemări iar în a treia zi ,într-o zi de vară frumoasă  preoții

făceau slujba de înmormântare.

               În cimitirul de pe coasta pădurii se dechidea o groapă mare și neagră ,primitoare

pentru cele două sicrie.îl văd pe bunicul cu mișcări de robot ,strângând pământul reavăn și

arucândul peste cele duoă sicrie bătute în cuie.apoi cu un -adio-îndurerat aruncă un buchet

mare de flori  care se resfiră în umbra gropii. Bunica se prăbușește pe marginea gropii,iar

bumicul se repede spre ea,căzând în genunchi și tânguindu-se cu glas sugrumat.Abia acum

își manifestă durarea, pare că uitase totul.Mă durea ceva profund în inimă care a rămas mult timp

Timpul a trecut cu lacrimi ascunse și candele aprinse pe acel mormânt dublu .cu flori proaspete,

lumânări și tămâie.

                   Viața a continuat,iar bunicul ,cu toată durerea a găsit puterea să își ordoneze tre-

burile lumești.A mers la notar și a căutat soluția cea mai bună pentru viitorul meu A găsit pe

cineva  care să se ocupe de mine și după ce a predat ștafeta s-a liniștit, și s-a înseninat.

A prdat gospodări și tot ce a agonisit într - o viață să-mi asigure viitorul.

Te caut in taina nopții mereu

Ești umbra vie din sufletul meu

Un vis pierdut ce mă doare

Ești focul ce nu îmi mai moare...

Te port in minte ca un veșnic ecou

În fiecare zi același clișeu...

Stiu bine nu intorci, dar mi-e dor... 

Uitarea nu te vrea în al ei decor.

Te port mereu ca un dulce fior

Tu nici nu simți cât mi-e de dor

Am rămas o umbră nici măcar amintire

Și-ntre noi o infinită tăcere străină.

Te port in suflet ca pe-un vis 

În realitate mi te-ai interzis 

Mi-e dor de tine mai mereu

Tu nu mă vrei... te vreau doar eu.

Te caut cu gândul dar ești prea departe 

Si dorul mă rupe în mii de bucăți 

Ca ești doar ecoul unui vis pierdut

Dragul meu... un drum pierdut....

Mi-e dor de tine chiar de îmi taci

Privirea ta o port ca pe un vechi apus

În suflet si azi mai trăiesc urme 

De zâmbet stins și gând ascuns.

Chiar de te-ai dus pe un drum nou

Te port in amintire viu

Ești visul ce nu se vrea pierdut 

Un dor ce renaște în noapte tarziu...

Mi-e dor și visul nu are hotar

Doar aici ești, să mă privești 

Căci am rămas o umbră trecătoare 

De când mi-e dor și nu mai ești....

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Ég trúi ekki á drauma, sama hversu mikið ég reyni

En ég vona að ég sjái þig einn daginn

við fjólubláa sólarupprásina, þegar við hittumst aftur,

sömu leið verður farin.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Ég hef aldrei verið eins heppin og aldrei áður á ævinni,

því í fyrsta skipti sem þú brosir til baka.

Já, einu sinni dreymdi mig um sólargeisla,

þar sem við hittumst, einhvers staðar í geimnum.

Draumurinn tekur enda, sólin sökk í sjóinn

og þegar ég vaknaði fann ég þig ekki lengur.

Rugăciune

Mă plec, Părinte, cu-al meu dor,
Spre cerul Tău nemuritor,
În mâini întind a mea chemare,
Să-mi dăruiești în suflet soare.

Alungă grijile ce dor,
Și dă-mi în suflet sfințitor
Puterea blândă de-a iubi,
Pe calea Ta mereu a fi.

Când pașii-mi pierd al lor avânt,
Tu fii lumină pe pământ,
Ridică-mi inima spre zare,
Spre harul Tău, spre alinare.

În orice clipă, zi sau noapte,
Rămâi cu mine-n gând și fapte,
Și-ascultă ruga mea fierbinte:
Păzește-mi sufletul, Părinte!

✍️- A.A. ✨