E ORA

Ne aruncăm spre viitor plini de speranță

Dar adunăm vise pierdute în restanță

Suntem dogmatic acuzați de cutezanță

Ni-i contestată inocența în instanță

Primind noroc și o particulă de șansă

Petrecem viața fericiți în consonanță

Trăind senini copilărim până-n postfață

Soare și nori amestecând cu eleganță

Lipsiți de stropul de noroc plătim chitanță

Primind tristețea să ne tulbure balanță

Topește zâmbetul lăsândul fără nuanță

Ajungem palidă ființă-n discordanță

Doar o iubire ne mai scapă de creanță

Lipind o aripă de suflet ai portanță

Dar când e dragostea lipsită de speranță

Toate durerile se-adună la restanță

Vom fi copii până când viața ne dezvață

Preschimbă joaca într-un joc de circumstanță

De ți-e ursită fericirea ai o șansă

Copilăria-i doar o stare de speranță

Întoarce-te jos a mea stea păzitoare

Și ține-mă în palme,că să cad mai ușor

Din a ta grijă mulți sunt gata să ceară

Pentru a ta nemurire eu sunt gata să mor

Irosește-ți putere dar pe mine mă scapă

De veșnica spaimă de viitor

În schimb îți ofer păgâna mea viață

Și zilele mele de muritor

O zi să îmi lași,de mai mult n-am nevoie

Să reușesc să vorbesc despre ce n-am vorbit

Prea tăcut-a mea fire să spună ce simte

preafrumosului chip ce mă făcea fericit

“Ar trebui ca să știe,de ce să mai tac

Tot ce a fost a avut loc să fie

Și chiar de regret,nimic n-o să fac”

De unde venim?

Exact  nu știu

Avem în schimb

Istorii vechi sub soare

Ne tragem seva 

Din adânc de mare...

Din cremene  și stâncă.

De vrei să mă iubești

Fugind din clipa ce-i doar umilă prizonieră

Ce ferecată stă în colivie

Captivă fiind

Și-și scaldă chipul doar în lacrimi și tristele închipuiri,

De vrei să mergi pe calea fericirii

Uitând ale trecutului încorsetări,

E timpul să pășești cu mine,

Să te înalți din visele ce au murit

Și te opresc să zbori la mare înălțime...

Iubind-mă vei înțelege că Dumnezeu iar îți zâmbește,

Și-ți dăruiește ce-i pierdut

Trăgându-te de mână

Prin vorbele ce îți sosec acum În clipa asta, chiar de mine!

(1 februarie 2024- Vasilica dragostea mea)

^{Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.}

^{Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.}

^{Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.}

^{Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.}

^{Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.}

-steinkampf

Îți spuneam mereu - sunt bine,
Nu pot spune că mințeam
Doza mea de fericire
Îndrăzneață te numeam, 

Ai trezit ceva în mine,
Ceva frumos, dar nu era iubire,
Bunătatea mea ți-am dăruit-o ție
Ca un semn de mulțumire!

Dacă s-ar putea vreodată

Din cenușă să renasc

Și creatorul m-ar întreba

Când și unde în ce secol

Doresc a învia?

Nici n-aș prea mult pe gânduri;

Vreau în epoca de piatră

Să port arc , să port săgeată

Să fiu liber să colind

Șă  fac tot ce-mi pun în gând.

Să am frați să am surori

Să ne încălzim la soare

În zile desărbătoare

Să ne spele apa ploii

Grija să ne-o poarte zeii. 

Ascunsă privirii stăinilor,căsuța strălucea în razele soarelui de dimineață Aleea , pavată

cu prundiș  și nisip mărunt se oprea în fața porții Nu era vilă și nici castel ,dar era foarte

plăcută la vedere.La întrarea principală ,doar 5-6 trepte late ce conduceau spre casă, măr-

ginite de duoă statuiete mici.Alături ,două jardiniere încărcate cu dalii pitice de toate culorile

înfloreau din primăvara timpurie și până toamna târziu.Pe toată lungimea casei se întindea

un strat neted ,acoperit cu flori de ghiață viu colorate.De îndată ce primele raze de soare

le atingeau petalele lor se desfăceau și încânta privirea prin frumusețea culorilor,parcă aduse

din  curcubeul cerului după ploaie.

        La capătul trotuarului, pe partea stângă,un boschet  de zmeură și unul de afine ascundea un

chioșc aproape în întregime, unde îmi petreceam zilele de vară ascunsă de razele soarelui

În toamnă urma să plec cu părinții mei la București ,îmlinisem  7 ani și începeam școala.Pe terasa

pardosită cu mozaic ornamentată cu figuri geometrice-cercuri, romburi, triunghiuri alb-negre-grena

am făcut primii pași,ajutată de mânile grijulii ale bunicilor.Aici am adus o mare bucurie în sufletul

celor doi bunici.Mama mea  venise pe lume atunci când bunicii își pierduse orice speranță iar plecase

devreme de acasă pentru liceu ,apoi la facultate după care urmează căsătoria ,iar întânlirile au fost

tot mai rare Când m-am născut eu ,bunicii m-au primit ca pe un dar și au avut bucuria să mă crească

        De aceia le-am înțeles grija aproape bonlăvicioasă pentru mine dar  râsul ,bolboroselele, în încer-

carea de a vorbi, bătăile din palme,chemările, și alte isprăvi  ale mele au adus multe bucurii în căsuța  lor 

Căsuța albă ,frumoasă ca o imagine din cărțile poștale,a fost leagănul cel mai dulce  al copilăriei mele.

De îndată ce înzerzea pădurea ,pomii din livadă  înfloreau iar eu zburdam,fermecată de tot ce vedeam

și descopeream zi de zi.Astfel am învățat să iubesc nature,,animalele și florile Ascutam cu aviditate  poeș-

tile din pragul serii,așezată în brațile bunicii  care mă legăna cu dragoste.               .                                                                                                                                                                                    

Mi-a rămas să-mi duc povara

Zilelor ce vin ,fără tine

Sunt vie -moartă

Te găsesc doar în album.

Și te mângăi cu privirea 

Lăcrimând păreri de rău 

Dragule te simt aproape 

Așa cum mi-ai fost mereu.

Te -am răsădit în vreme de toamnă

În grădină sub fereastra mea

Ești firav și tremur la gândul

Că gerul iernii te va îngheța!

Crești floarea mea dragă,mare,

Și ai să-mi mulțumești c-o  floare,

Flori albe de liliac cu parfumul  tău dulceag

Și de-s tristă să-mi zâmbești

Cine ești tu?

Nu te cunosc

Deși te știu de mult.

Dar ce porti în suflet

Ce ascunzi în tine?

Nu pot citi în ochii tăi.

Pari a fi om bun.

Atunci de ce mă tem

Cine ești tu?

Nu te cunosc 

Deși te știu demult.

Dar ce porți în gând ,

Și ce ascunzi în suflet

Nu pot citi în ochii tăi

Pari a fi om bun 

Atunci de ce mă tem?

/

Torn în amforă savoare

Să se adape ori și care

Din argilă , apă , lut

Eu mi-am costruit un scut

Nici nu stiu ce e pe afară

Viața mi-e interioară

Scormonesc mereu prin ea

De-o comoară poate-oi da.

O comoară , nu de arginții

Nici pietre prețioase .

Un filon ascuns în scris

Ca și viața mea-un vis .