Cer senin
Mă uit la cer, e de-un albastru senin
Mi te închipui atât de frumos și de lin,
Prin gânduri mi te plimbi mai mereu
Dar ești atât de departe... de sufletul meu...
Aș mai vrea încă o dată să ne vedem întâmplător
Așa aș mai potoli un pic al meu dor,
Să pot să te îmbrățişez măcar o ultimă dată
Si-un vin să savurăm în doi cum n-am făcut-o vreodată...
Nu pot să te scot din gând nici un minut
Deși uneori aș vrea să pot să mă ascund
De vise, speranțe... de al meu gând
Să nu mai doară atât de tare...cum ne-am pierdut...
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 29 января
Views: 268
Poems in the same category
Amîndoi
Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare
Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una
Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin
O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare
ce aș face?
și aș face palate
doar să ți văd fericirea cum sclipește,
puterea convingerii
se străduia adesea,
acum totul e altfel,
tu faci parte din aer,
tu mi ești aer.
Te vreau
Printr-o mie de fețe cunoscute,
Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,
Prin prezenta ta, plina de iubire,
Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.
Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,
Să mi citești a viitorului carte,
Să ți cant din ale mele poezii,
Fiind scrise din ale noastre amintiri.
Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,
Să impărtășim sărutul rațiunii,
Să mi dai părul intr o parte,
Să ne iubim,în miez de noapte.
Te vreau în orice mod posibil,
Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,
Iți vreau inima,din nebunie,
Să mi potolesc dorul te tine.
Dar a venit timpul sa pleci,
-ne despart chipurile cerești,
Și inainte sa ne despărțim,
Ai mai vrea să ne mai iubim?
Să ne iubim cum se cuvine,
Într o lume fără de lumină,
Doar noi doi ,la malul unui lac
Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.
Te vreau in a nopții tăcere,
Te vreau in a soarelui mângâiere,
Să ți ofer iubirea ce mi o țin,
Și să mor, în al iubirii destin.
de Motelica Luiza
Din odaia mea sumbră
Mă trezesc dimineața
Cu fața la cearșaf,
Reflectăndu-mi viața,
Mă scutur de praf..
Mă -mbăiez în grabă,
Limpezindu-mi cerul
Și fața mea strâmbă,
Netezindu -mi părul.
Adulmec cafeaua,
Ce din ceașcă zâmbește;
Îndepărtez perdeaua,
Ce de beznă mă ferește.
Zarea mă inundă
Cu miresme și culori;
Privirea mea udă
Năframa de nori.
Căci mă simt o umbră,
Ce -n urma ta plânge
În odaia mea sumbră,
Unde plouă și ninge..
Ești ca o toamnă...
Ți-s coapte buzele și roșii,
Ca merele ce-au dat în pârg,
La geam îți cântă ticăloșii,
Balade triste de prin târg.
Cu grație scoți limba printre ele,
Și-o treci suav peste roșeață,
Cu ochii mari ca două stele,
Împrăștii peste tot dulceață.
Cad trubadurii ca loviți de coasă,
Misterul tău nu-l înțeleg,
Ești ca o toamnă de frumoasă,
Și-abia aștept să te culeg.
Amîndoi
Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare
Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una
Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin
O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare
ce aș face?
și aș face palate
doar să ți văd fericirea cum sclipește,
puterea convingerii
se străduia adesea,
acum totul e altfel,
tu faci parte din aer,
tu mi ești aer.
Te vreau
Printr-o mie de fețe cunoscute,
Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,
Prin prezenta ta, plina de iubire,
Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.
Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,
Să mi citești a viitorului carte,
Să ți cant din ale mele poezii,
Fiind scrise din ale noastre amintiri.
Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,
Să impărtășim sărutul rațiunii,
Să mi dai părul intr o parte,
Să ne iubim,în miez de noapte.
Te vreau în orice mod posibil,
Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,
Iți vreau inima,din nebunie,
Să mi potolesc dorul te tine.
Dar a venit timpul sa pleci,
-ne despart chipurile cerești,
Și inainte sa ne despărțim,
Ai mai vrea să ne mai iubim?
Să ne iubim cum se cuvine,
Într o lume fără de lumină,
Doar noi doi ,la malul unui lac
Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.
Te vreau in a nopții tăcere,
Te vreau in a soarelui mângâiere,
Să ți ofer iubirea ce mi o țin,
Și să mor, în al iubirii destin.
de Motelica Luiza
Din odaia mea sumbră
Mă trezesc dimineața
Cu fața la cearșaf,
Reflectăndu-mi viața,
Mă scutur de praf..
Mă -mbăiez în grabă,
Limpezindu-mi cerul
Și fața mea strâmbă,
Netezindu -mi părul.
Adulmec cafeaua,
Ce din ceașcă zâmbește;
Îndepărtez perdeaua,
Ce de beznă mă ferește.
Zarea mă inundă
Cu miresme și culori;
Privirea mea udă
Năframa de nori.
Căci mă simt o umbră,
Ce -n urma ta plânge
În odaia mea sumbră,
Unde plouă și ninge..
Ești ca o toamnă...
Ți-s coapte buzele și roșii,
Ca merele ce-au dat în pârg,
La geam îți cântă ticăloșii,
Balade triste de prin târg.
Cu grație scoți limba printre ele,
Și-o treci suav peste roșeață,
Cu ochii mari ca două stele,
Împrăștii peste tot dulceață.
Cad trubadurii ca loviți de coasă,
Misterul tău nu-l înțeleg,
Ești ca o toamnă de frumoasă,
Și-abia aștept să te culeg.
Other poems by the author
Zile in șir
Dimineața mi-e senin, am lumea la picioare ,
Seara mă sufoc în tăcerea prea mare
Azi îmi văd de drum, de vise, de zori
Mâine număr în noapte doar răni și fiori.
Mă frâng in bucăți și cad în pustiu,
N-am fost decât un pas făcut prea târziu
Ochii lui nu sclipesc nicicum a regret
Eu îl păstrez ca cel mai tainic secret.
Si-n nopțile toate ma sufoc în amintiri
Mi-apare-n vis, îl simt, îl respir...
Pentru el sunt doar un caz închis
O poveste trecută... pierduta-n asfințit.
Tot sper durerea să mă uite, să-mi treacă
De ce așa ne-am sfârșit, tot n-am aflat...
Si mă pierd prin iarna cu iz de primăvară
Să uit promisiunile-ți făcute la... figurat.
Din nou... de dor..
Mi-e dor de tine chiar de îmi taci
Privirea ta o port ca pe un vechi apus
În suflet si azi mai trăiesc urme
De zâmbet stins și gând ascuns.
Chiar de te-ai dus pe un drum nou
Te port in amintire viu
Ești visul ce nu se vrea pierdut
Un dor ce renaște în noapte tarziu...
Mi-e dor și visul nu are hotar
Doar aici ești, să mă privești
Căci am rămas o umbră trecătoare
De când mi-e dor și nu mai ești....
Și...
Și...într-o zi nu ți-am mai scris
Mai exact...dintr-o zi de luni
Îmi port în taină durerea despărțirii
Nu vreau să ți-o mai strig nicicând...
Îmi râde sufletul să te știu fericit
Niciodată altceva, stii bine, nu ți-am dorit!
Chiar dacă m-ai lipsit de tot ce-mi doream mai mult...
Un vin...O îmbrățișare caldă de sfârșit...
Poate să te-ntâlnesc, s-a întâmplat c-un rost
N-aș ști acum să-l definesc!
Îmi simt sufletul nătâng... atât de prost
De nici nu știu ce sentimente mai trăiesc.
Vreau doar să treacă timpul
Uitarea să te șteargă din a sufletului hartă
Pe rafturi s-ajung să îți găsesc vinul
Să-mi adie parfumul fin de..."a fost odată"
Și... într-o zi m-am hotărât să nu-ți mai scriu
Următoarele zile soarta mi te-a scos în cale
Privirile tale mi-au cusut sufletul pe viu!
Cum poate viața să te pună la-ncercare...
Aveam viață frumoasă înainte de a te întâlni
Tu mi-ai făcut-o și mai și...
Cine-ar fi zis că n-o sa simți si tu o urmă de regret
Că pleci ca și când nu-mi pasă că te pierd...
După 2 ani...
E-o noapte întunecată, flămândă de o lună plină
Nu știu de-mi plouă-n suflet sau e vremea de afară
Vreau să te scriu în versuri, c-o rază de lumină
Poate așa dorul de tine, azi, nu o să doară...
Cât mi-e de dor, oricât aș vrea, nu pot descrie
Îmi ești și vis, dorință arzătoare dar și chin
Ești gândul ce noaptea mă cuprinde
Într-un pahar de poezie plin...
Și pare că visele nu îmi mai sunt de-ajuns
Prin amintiri cu noi, gândul îmi stă ascuns
Amintiri una și una, care de care mai frumoase,
Ce dăinuiesc în suflet...de-aici nicicând nu au fost scoase!
Și năvălesc peste mine și nu pot să le opresc
Toate par să îmi amintească cât de mult încă îmi lipsești
Și mă conving a nu știu câta oară, încă o dată,
Că tot ce-a fost frumos cândva, timpul nicicând nu o să șteargă!
Doi ani de când ne-am cunoscut, un an de când ne-am frânt,
Eu te-am păstrat în amintiri și gânduri cu dorul in brațe
Tăcerea ta deși mă doare o port drept legământ
C-o să ne terminăm povestea într-o altă viață...
Până atunci o să te scriu în tot și-n toate
Chiar de pe-acest pământ nicicând n-o să mai fim
....din tot, a mai rămas doar poza într-un sertar cu amintiri uitate,
Și dor... de vin, îmbrățișări... iluzii...un infinit...
Femeia din oglindă
Privesc femeia din oglindă
Are în ochi povești nespuse
De dor inima-i e cuprinsă
De-atâtea taine nerostite...
Ii sting lumina să nu vadă
Cum ochii i se scalda-n lacrimi
Cum inima ii stă pe loc
De când te poartă ca un foc..
O strâng de mână dar ea stie
Ca încă ești amintire vie
Si-oricât vrea să te lase în trecut
Ești omul ce prea mult a durut...
Privesc femeia din oglindă
Ce plânge și uneori te strigă
Dar tu nu vrei sa o auzi
Decât in vise vii... în viață fugi.
În tăcerea nopții
Când pun seara capul pe pernă
Nu am toate răspunsurile dar e in regulă.
Nu stiu cum sa merg mai departe
C-o inimă rănită ce încă mai bate.
Când pun seara capul pe pernă
Iluzii în bezna din jur se aprind
Dorul de tine îmi picură în carte
Făcând risipă de poezii și cuvânt.
Când pun seara capul pe pernă
Scriu versul clipei ce mi-ai dat
Să mai simt printre rânduri adierea
Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.
Când pun seara capul pe pernă
Tăcerea din jur o prefac în cuvinte
Le aștern pe-o margine de dor
Și le trimit cu vântul... să te alinte...
Zile in șir
Dimineața mi-e senin, am lumea la picioare ,
Seara mă sufoc în tăcerea prea mare
Azi îmi văd de drum, de vise, de zori
Mâine număr în noapte doar răni și fiori.
Mă frâng in bucăți și cad în pustiu,
N-am fost decât un pas făcut prea târziu
Ochii lui nu sclipesc nicicum a regret
Eu îl păstrez ca cel mai tainic secret.
Si-n nopțile toate ma sufoc în amintiri
Mi-apare-n vis, îl simt, îl respir...
Pentru el sunt doar un caz închis
O poveste trecută... pierduta-n asfințit.
Tot sper durerea să mă uite, să-mi treacă
De ce așa ne-am sfârșit, tot n-am aflat...
Si mă pierd prin iarna cu iz de primăvară
Să uit promisiunile-ți făcute la... figurat.
Din nou... de dor..
Mi-e dor de tine chiar de îmi taci
Privirea ta o port ca pe un vechi apus
În suflet si azi mai trăiesc urme
De zâmbet stins și gând ascuns.
Chiar de te-ai dus pe un drum nou
Te port in amintire viu
Ești visul ce nu se vrea pierdut
Un dor ce renaște în noapte tarziu...
Mi-e dor și visul nu are hotar
Doar aici ești, să mă privești
Căci am rămas o umbră trecătoare
De când mi-e dor și nu mai ești....
Și...
Și...într-o zi nu ți-am mai scris
Mai exact...dintr-o zi de luni
Îmi port în taină durerea despărțirii
Nu vreau să ți-o mai strig nicicând...
Îmi râde sufletul să te știu fericit
Niciodată altceva, stii bine, nu ți-am dorit!
Chiar dacă m-ai lipsit de tot ce-mi doream mai mult...
Un vin...O îmbrățișare caldă de sfârșit...
Poate să te-ntâlnesc, s-a întâmplat c-un rost
N-aș ști acum să-l definesc!
Îmi simt sufletul nătâng... atât de prost
De nici nu știu ce sentimente mai trăiesc.
Vreau doar să treacă timpul
Uitarea să te șteargă din a sufletului hartă
Pe rafturi s-ajung să îți găsesc vinul
Să-mi adie parfumul fin de..."a fost odată"
Și... într-o zi m-am hotărât să nu-ți mai scriu
Următoarele zile soarta mi te-a scos în cale
Privirile tale mi-au cusut sufletul pe viu!
Cum poate viața să te pună la-ncercare...
Aveam viață frumoasă înainte de a te întâlni
Tu mi-ai făcut-o și mai și...
Cine-ar fi zis că n-o sa simți si tu o urmă de regret
Că pleci ca și când nu-mi pasă că te pierd...
După 2 ani...
E-o noapte întunecată, flămândă de o lună plină
Nu știu de-mi plouă-n suflet sau e vremea de afară
Vreau să te scriu în versuri, c-o rază de lumină
Poate așa dorul de tine, azi, nu o să doară...
Cât mi-e de dor, oricât aș vrea, nu pot descrie
Îmi ești și vis, dorință arzătoare dar și chin
Ești gândul ce noaptea mă cuprinde
Într-un pahar de poezie plin...
Și pare că visele nu îmi mai sunt de-ajuns
Prin amintiri cu noi, gândul îmi stă ascuns
Amintiri una și una, care de care mai frumoase,
Ce dăinuiesc în suflet...de-aici nicicând nu au fost scoase!
Și năvălesc peste mine și nu pot să le opresc
Toate par să îmi amintească cât de mult încă îmi lipsești
Și mă conving a nu știu câta oară, încă o dată,
Că tot ce-a fost frumos cândva, timpul nicicând nu o să șteargă!
Doi ani de când ne-am cunoscut, un an de când ne-am frânt,
Eu te-am păstrat în amintiri și gânduri cu dorul in brațe
Tăcerea ta deși mă doare o port drept legământ
C-o să ne terminăm povestea într-o altă viață...
Până atunci o să te scriu în tot și-n toate
Chiar de pe-acest pământ nicicând n-o să mai fim
....din tot, a mai rămas doar poza într-un sertar cu amintiri uitate,
Și dor... de vin, îmbrățișări... iluzii...un infinit...
Femeia din oglindă
Privesc femeia din oglindă
Are în ochi povești nespuse
De dor inima-i e cuprinsă
De-atâtea taine nerostite...
Ii sting lumina să nu vadă
Cum ochii i se scalda-n lacrimi
Cum inima ii stă pe loc
De când te poartă ca un foc..
O strâng de mână dar ea stie
Ca încă ești amintire vie
Si-oricât vrea să te lase în trecut
Ești omul ce prea mult a durut...
Privesc femeia din oglindă
Ce plânge și uneori te strigă
Dar tu nu vrei sa o auzi
Decât in vise vii... în viață fugi.
În tăcerea nopții
Când pun seara capul pe pernă
Nu am toate răspunsurile dar e in regulă.
Nu stiu cum sa merg mai departe
C-o inimă rănită ce încă mai bate.
Când pun seara capul pe pernă
Iluzii în bezna din jur se aprind
Dorul de tine îmi picură în carte
Făcând risipă de poezii și cuvânt.
Când pun seara capul pe pernă
Scriu versul clipei ce mi-ai dat
Să mai simt printre rânduri adierea
Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.
Când pun seara capul pe pernă
Tăcerea din jur o prefac în cuvinte
Le aștern pe-o margine de dor
Și le trimit cu vântul... să te alinte...