Bogăția sărăcirii cu tine

Safirul cu aur al inimii mele

Îmi ține dorința și nu pot vorbi,

Ce simt,ce gândesc e scris doar în stele,

Și n felul meu de a fi. 

Tăciunea din ochii holbați la perete,

A fost demult un foc de nestins,

Trecuți candva prin multe probleme,

Se pierd în vedere ca fata din vis. 

Zâmbetul fals ascuns de tristețe,

Adoră sa facă iluzii și chin,

Buza rănită refuza sa nvețe,

Se înecă mereu in durere și vin. 

Puterea din brațe mi cedează treptat,

Când văd a ei inocență,

Dar nu pot s o am,din nou am uitat,

Sunt prea insolent în esență. 

Prefer sa o uit decât sa pierd șansa

Să fiu a ei sărbătoare,

Prefă te înc o dată ca nici nu ma placi

Și pleacă în lumea mea mare. 

Sufletu mi plange și ți face cu mâna,

Un cald rămas bun,pe curând,

O lacrima atinge podeaua și frâna,

Târziu,dar totuși spunând: 

"Dar poate ne vom revedea,

Căci vântul nu s a liniștit,

Și vocea ta azi mă conduce

Pe drumul meu spre infinit."

în balansul zilei,

coborâm sau

urcăm?

vârfurile obeliscurilor-

sub greutatea orelor trăite aiurea,

se sfărâmă.

bucăți din tencuiala orologiilor

acoperă lâncezeala.

și-n acest răstimp al surghiunului am simțit vlăguirea ochilor....

Noaptea ce a trecut, mi te-a adus drept mărțișor 

În vis... într-un aglomerat decor

Și te priveam cu-atâta drag de la depărtare 

Butonai pe telefon, în mână țineai o sticlă de Bordeaux...

Și nu mă săturam parcă să te privesc

Când deodată ți-ai ridicat privirea

Am înlemnit...și-am dat să mă trezesc

Parcă de teamă să nu-i știu continuarea.

Am realizat că au trecut zile de când nu s-a-ntâmplat 

Să te mai văd... in trafic, pentru o clipă măcar 

Am înțeles ca zilele vin doar ca să te sterg din amintire...

Dar cum? Când noaptea te poartă în visul din mine!?...

Mi-ai fost lumină-n noapte grea,

Mi-ai fost și vânt, mi-ai fost și stea,

Ne-am prins în jurământul sfânt,

Că nu vom renunța nicicând.

Dar ai plecat… și-n urma ta,

Doar umbrele mai pot cânta,

Trădarea ta îmi arde-n piept,

Dar dragostea… o mai accept.

Te-am vrut a mea, pe totdeauna,

Cu tine-mi era cald și luna,

Cu tine soarele zâmbea,

Cu tine lumea-ntreagă-a mea.

Și totuși, chiar de-ai fost furtună,

Chiar de iubirea-i arșiță bună,

Eu n-am să uit ce ne-am promis,

În ochii tăi m-am rătăcit…

Te-aș urî, dar nu pot, știi bine,

Căci inima mi-e scrisă-n tine,

Și dacă viața ne desparte,

Iubirea mea va sta departe,

Dar niciodată n-o s-apună,

Căci ne-am jurat pe totdeauna.

Un înger feminin cânta cu vocea-i

de privighetoare,

Povesti de iubire și amintiri

de pe pământ.

Ascunse de timp prin viața

amăgitoare,

Pacate ce încalcă al dragostei jurământ.

Imbracata-n albul zăpezii

printre ghețari,

Cu flama iubirii între palme,

arzând!

Pe limba dragostei ii alina pe solitari,

Speranta se zarea in ochii ei sclipind!

In timp îndepărtat la un

monument acvatic,

Fericirea s-a imortalizat intr-o

poza de suflet.

Doi tineri îndrăgostiți se

priveau romantic,

Un tablou tomnatic,

al dragostei portret.

Cu rodul iubirii lor in pântec

se croia un nou destin,

Albastrul marii se unea cu

nisipurile fierbinți.

Sange dulce latin și un suflet

de cristal marin,

La prima vedere unul pentru

altul fauriti.

In dreapta se vedea pădurea iar

la stânga un lac verde,

Un loc sfintit de îngeri și inimi

care se unesc.

Amintirile din acest loc niciodată

nu se vor pierde,

Petreceri prin timp intr-un loc

și sufletului pitoresc.

Trandafirii sângerii erau simboldul 

iubirii lor eterne,

Sentimente ce trec peste

hotarul rațiunii,

Scrisorile de dragoste și intalnirile

nocturne,

Romantici din fire își pictau

viața in culori.

Vorbind de trandafiri ne amintim

ca au și spini,

Indiferent de cât de ascuțiți ea

primea cu zecile.

Ele se deosebeau de lalele

garoafe sau crini,

Conturul petalelor catifelate erau

pasiunii lor docile.

Lentilele fotografului au capturat

un moment magic,

O poza ce avea sa fie întipărita in

sufletul fetiței lor.

Pe viitor iubirea lor o sa aibe parte

de un final tragic,

Viata urma sa pună la încercare

a lor poveste de amor.

S-a născut cu ochii căprui și sub

soare strălucind,

A lor fetița blonda părea a fi un

dar divin.

Cu sprâncene desenate părea

a fi gândind,

Le făcea lumea mai frumoasa,

paradisul fiind vivid.

Cum lecțiile de viața nu se dau

pe cer senin,

Toamna a ales-o pentru o cale

puțin nedreapta.

Frunzele cădeau pentru a schimba

al ei destin,

La al trei-lea an din viața a plătit

pentru a sortii fapta.

Strălucirea rodului iubirii părea

a se fi stins,

Parintii nu mai erau al ei și se

regăseau in alte chipuri.

Sangele ii s-a schimbat și orice

speranța era desearta,

Prin jertfele de suflete pustii se credea

ca răul a învins.

 ..............................................................

Îngerul privighetoare se bucura ca

iubirea s-a întâmplat!

O poveste de dragoste întipărita in

timpuri de mult apuse,

A fost o data când cele doua suflete

împreuna au dansat.

Flama iubirii s-a aprins pentru

povesti ce merita a fi spuse.

Mi-ai sărutat călcâiul când piciorul meu a plâns .

Pasul meu a îmbrăţişat pasul tău , mergem pe acelaşi drum .

Mi-ai sărutat pleoapa când ochiul meu a ţipat de dor ,

Genele mele îţi mângâie obrazul .

Mi-ai sărutat buzele reci când gura mea a ales să tacă ,

Acum ea îţi şopteşte .

Mi-ai sărutat degetele subţiri când ele căutau atingeri de tine ,

Braţele mele liane strâng trupul tău .

M-ai sărutat pe frunte când gânduri haotice prindeau rădăcini ,

În mintea mea au încolţit gânduri curate de iubire .

Ai deschis uşa inimii tale şi m-ai chemat să locuiesc în ea ,

Acum eu locuiesc în tine , te traversez din creştet până-n tălpi .

M-ai ales pe mine , o mie de bucăţi ,

Acum sunt întreagă .

În palmele tale cu miros de tei îmi odihnesc obrazul .

Nu mai eşti tu , nu mai sunt eu , suntem noi .

Cântec peste timp , culoare în zi , lumină în întuneric ,

Răsărit de simţuri în amurg de gând .

Suntem zâmbete în trăiri , suntem verdele crud al primăverii ,

Căldură în suflete , suntem iubire ,

Suntem tot ce vrem să fim . Suntem noi .

De-ar avea oamenii tot ce își doresc

Tare bine le-ar fi

Daca-ș avea tot ce poftesc

În viața mea mare sărăcie ar fi.

Unii oameni nu sunt mulțumiți

Unii copii nu sunt primiți

Deci chiar de toți ar fi mulțumiți

Ei încă nu vor fi primiți.

Fie de l-e bine, fie de l-e rău

Fie de gânduri bune sunt în capul lor

Fie de sunt conștienți, fie de supuși

Ei tot alungați vor fi, într-un loc exclus.

Chiar de lumea ar fi plină de har,

Și dreptatea ar curge ca un râu amar,

Tot ar spune cineva „nu-i destul”,

Căci sufletul omului e sec și fără azur.

Te caut în amurg,în umbra fiecărui om

Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate

Am să te simt și după ce-am să mor

Atunci o să-mi devii singura prioritate

Tu, fecioară cu imortalitate.

În fruntea îngerilor căzuți

Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri

În fruntea tuturor arbuștilor

Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.

În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor

De pretutindeni, din pământ și până-n cer

În sufletul meu ești un simplu înger

Pur ca izvorul vieții din al tău palat.

Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine

Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz

Oh, zeița mea din ceruri

Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.

Ea o fecioară pură.

El un bărbat ce nu simte dragostea sufletului.

Amândoi tâlcuiesc,

El crede ca e doar o aventură,

Ea îl iubește până la cer…

Totul e în zadar.

E în van să iubești.

E în van să dăruieși.

Oh! Ce dezgust, ce gust amar

Îmi lasă pe limba mea iar.

Deși-s obișnuită să scriu despre mine,

Vreau să judec

Doi îndrăgostiți care în final s-au iubit,

Dar iubirea lor s-a sfârșit,

Despărțindu-se destinele.

Ea era o bengaleză, cu pielea brună,

Cu buze roșii,mari și dulci,

Cu un trup pur și frumos,

Cu niște ochi căprui,negri fără cusur.

Avea o frumusețe de nedescris…

El era un scriitor nebun,

Indecis în propriile alegeri.

Gândindu-se cel mai puțin la consecințe,

Gândindu-se mai mult la fanteziile erotice,

În același timp fiind un om bun.

Cei doi se atrag,dar părinții îi resping…

Sufletul lor devenind un simplu pal,

Suferind cumplit,suferind arși de jăraticul

Din focul cel de nestins,

Din focul ce arde de aproape un an.

E vară , dar tu nu ești cu mine 

Mă topesc de dor în al meu bloc

Sufletul îmi aparține iubirii divine 

Dar tu n-ai simțit asta deloc...

Ascult ce-mi simte inima...

Capul mi-e aplecat în jos 

Și regretu-mi este aproape 

Mă uit la tine... Pari nervos 

Vor ochii mei să mă dezgroape? 

E tot ce pot exprima...

Aș vrea să ne întâlnim diseară 

Să-mi privesc amoru'-n ochii tăi 

Să văd cum timpul zboară 

Cum noi o luăm pe diferite căi. 

Și așa mă ia spaima...

Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine

Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea

Putea oricând totul să se termine

S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.

Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător

Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.

N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?

N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?

Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit

Poate tu ești într-un loc mai bun,

Dar mie viața mi s-a sfârșit

Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…

Amintiri cu tine îmi răsar în cap

În mintea mea răsună vocea ta

Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu

Moșneagule, întoarce-te la baba ta

Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.

Hei,ce faci acolo în întuneric,

De ce nu vii înapoi la lumină?

Pământul îți acoperă trupul

Cerul îți păstrează sufletul.

N-ai cum sa faci cumva

Să te întorci în brațele mele?

Încă te aștept să vii

Încă aștept temele să mi le scrii.

Teme pe care n-am să le rezolv

Sunt despre tine,omule,

Tu ești casa mea dinainte să fii mort.

În a te reînvia n-am depus niciun efort,

Știam că n-am să pot.

Încă-mi lipsesc bazaconiile tale

Care mă făceau să fiu eu însămi

Câte amintiri frumoase,

Am început tot mai multe să le uit.

De-aș putea, mi-aș da și sufletul

Doar să te întorci

Doar să-ți văd chipul noaptea

Oh, de prezența ți-aș simți-o!

Am s-ajung să nu mai pot continua așa…