Ultima scrisoare către tine

Te urăsc fiindcă m-ai otrăvit.

Ce motiv jegos

M-ai însănătoșit, dar inima mi s-a îmbolnăvit

Cu ce folos?

Merită să-mi revin în fire?

Sau să dispar pe-un alt plai?

Ce merită până la urmă,

Dacă nu voi ajunge în rai?

Am învățat să urăsc înainte de tine,

dar nu înaintea ta.

Simt… Un straniu în mine

Un sentiment care îmi frânge trupul și carnea.

M-am săturat să-mi vărs lacrimile,

dar tot îmi curg…

N-am niciun motiv de oprire

Plâng și voi plânge neîncetat.

Lacrimile niciodată n-am să le șterg

Le voi aduna pe toate

Până voi putea crea o mare sărată

Goală,fără societate

Ca să poată fi curată.

M-am săturat de nemernicul tău zâmbet

Care-mi însenina cândva chipul

El e singurul lucru care mi-a fost întipărit în suflet

Care mi-a cutremurat corpul

Care m-a făcut să-mi aduc aminte de tine.

Și în final…M-am săturat de acele dulci cuvinte

Cuvinte ce m-au făcut să devin oarbă

Nu vreau să-mi aduc aminte

Când mi-au făcut emoțiile să ardă

Să se facă scrum,să devină cenușă

Să dispară din zi, dar și din noapte…

Să vezi și să nu crezi, ne-am împăcat. N-am nici cea mai mică idee cum ne-am regăsit. Stau de câteva luni bune și nu găsesc niciun răspuns nici în mesajele noastre,nici în capul meu.

Tot ce știu e ca ne-am împăcat. Am o teorie că Dumnezeu ne-a făcut să ne întâlnim în ajunul Sărbătorilor de iarnă. Am consumat alcool împreună de Crăciun, de acolo se și vedea cat de mult mă placi dar nu știi cum să o spui. Nu mi se pare întâmplător. Noi doi în același timp, în același loc se întâmplă foarte rar. Oficial, pot spune ca mă simt împlinită. Nu m-aș fi gândit niciodată ca mă voi putea îndrăgosti de omul pe care l-am pierdut deja o data, la mine acesta e imposibilul. Posibil ca ne merge bine, cu toate ca te bat la cap zi de zi, dar amorul meu, zi-mi tu, l-ai compara tu cu un altul? Oh, ciudat ma mai simt, am ajuns într-un punct în care nici fluturii nu mai încap la cat de mulți sunt. Au început să-mi zboare pe la cap. Mi-am pierdut mințile, mi-ai dat lumea peste cap,oriunde m-aș gândi parcă tot tu îmi sari în gând. Nici nu știu ce să mai simt ca tac,vorbesc prea mult,rad,plâng, le fac pe toate laolaltă. Vai, dar ce să vezi? S-a îndrăgostit inima mea din nou de tine? Mi-e greu să cred, dar mai bine zis nu-mi convine, căci orgoliul îmi bate în spate. Observ cum Dumnezeu ne supune la obstacole mari, pentru ca știe ca putem trece peste ele.Privesc la brațu-mi stâng și te văd pe tine agățat.

A trecut așa repede timpul… parcă ieri  …parcă ieri mi-ai dat primul mesaj;parcă ieri a fost primul sărut,primul te iubesc frumoasa mea.Parcă ieri am primit prima scrisoare; prima mea îmbrățișare.

Și țin minte ca ți-am zis ca dacă aș vrea să te las te-aș lăsa doar cu condiția ca mor eu. Nu m-am așteptat niciodată să rămân fara tine. Au trecut așa mulți ani încât ai devenit doar o amintire. Mormântul tău e plin de flori plantate de mâinile mele. Îmi este dor de tine. Știu ca timpul meu se scurge odată cu toamna asta timpurie care mă tot împinge spre pieire.

Ți-am scris. Așteptam un răspuns de la tine.

Mi-ai scris înapoi. Ce zâmbet frumos mi-a apărut pe buze,

M-a făcut să mă gândesc la noi,nu doar la mine,

M-a făcut să uit de scuze.

Ne știm de-abia de 5 minute,

Dar simt ca te cunosc de atât amar de timp…

Deja simt ca te iubesc.

Poate o fi doar de un moment,

Dar mă atragi încet, încet și pic cu pic

Doamne, ai părul ăla care mă face să înnebunesc

Mai lung decât al meu,șaten, oare să ți-l pocesc?

Figură slabă și un chip inocent ca de înger,

Îmi vine să îți spun că n-am deloc plângeri.

Sper să-mi fii vis în noaptea asta rece de iarnă

Fiindcă distanța îmi șoptește

Că dorința ta de lumină către mine aleargă

Îmi șoptește, îmi șoptește…

“Du-te la el,du-te înconjoară-l cu ale tale mâine!”

Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine

Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea

Putea oricând totul să se termine

S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.

Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător

Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.

N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?

N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?

Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit

Poate tu ești într-un loc mai bun,

Dar mie viața mi s-a sfârșit

Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…

Amintiri cu tine îmi răsar în cap

În mintea mea răsună vocea ta

Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu

Moșneagule, întoarce-te la baba ta

Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.

Simt că nu mai pot.

Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.

Emoții care vor să iasă afară .

Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…

Ți-aș cădea la picioare,

Ți-aș săruta mâinile și buzele.

Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,

Arăți mai mult a viitoarea mea soție.

Te văd cu cunună pe frunte ,

Într-o rochie albă de mătase

Făurită cu cea mai mare grijă

De cele mai frumoase mâine.

Ți-aș închina toate florile,

Aș face orice să te văd fericită,

Cu chipul senin, deloc tăcută,

Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .

Nu știu să mă exprim de la emoții.

O-i fi eu considerat un nebun

Că se-aude că dorm prin cârciumi.

Da’-ți promit că-s fecior bun ,

Trăiesc ca-n sânul lui Avram.

Inimii nu i se poate porunci

Să te iubească mai târziu ,

Să se gândească mai puțin la tine.

Ea știe să refuze ,

Ea nu dorește să nu te mai știe,

Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.

Pentru-o veșnicie dacă ar fi.

Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac

În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau

Dar tot o fac.

Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.

Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos

Căci mi-e frică de întunericul dens

Mi-e frică de junghiul cel spătos

Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.

Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat

Tot ce știu e numai păcate să fac

Cer iertare pentru tot ce-am stricat

Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.

Mă doare că nu am spus când trebuia,

Cuvintele au rămas, rătăcite, în gât,

Și tăcerea mea a fost un zid înalt,

Care ne-a despărțit fără să vrem, fără să știm.

Mi-a fost frică să-ți spun că te iubesc,

Că fiecare bătaie a inimii mele era pentru tine,

Și că, în fiecare clipă în care nu erai,

Mă simțeam ca un vers neînceput,

Ca o poveste care nu avea final.

Te-am privit în tăcere, mândră și înfrigurată,

Iar tu, fără să știi, erai totul pentru mine.

Te-am lăsat să treci prin viața mea

Fără să îți dau ce aveam mai bun –

Fără să îți spun că aș fi murit pentru tine,

Că aș fi dat totul ca să te am aproape.

Știu acum că nu se poate întoarce timpul,

Că nu pot retrage cuvintele nespuse,

Dar îmi pare rău. Îmi pare rău că nu am avut curaj,

Că am lăsat iubirea să tremure în colțurile gândurilor,

Fără să o aduc la lumină, fără să o trăiesc.

Și acum, în acest gol imens,

Mă gândesc la toate momentele în care te-am pierdut,

Fiecare secunda fără tine e un ecou,

Un strigăt mut, care nu ajunge niciodată la tine.

Îmi pare rău că nu am spus,

Că am lăsat tăcerea să vorbească pentru mine,

Și că, acum, rămân doar cu amintirea unui „noi”

Care nu a fost niciodată complet.

Te-am zărit o clipă în trafic...

Drumurile m-au adus în urma ta

Mi-am imaginat un zâmbet superficial

În realitate, nici umbră de așa ceva...

A trecut ceva timp fără să te văd 

Aș fi vrut un semn să pot face

Dar nu mai e loc de-așa ceva

Și mi-am văzut de drum...în pace.

Pe drum mi-am amintit

De cuvinte care dor, vindecă, iubesc

Și-am încercat să le strecor,

Într-o poezie să le potrivesc...

Căci ele pot naște vers de bucurie

Dar câteodată aduc și suferință 

Un "nu te vreau" distruge armonia

La fel și "pleacă!"...inimi cu credință...

Un "nu contezi"...e ca o rădăcină 

Ce moare în pământul neiubirii

Dar "ai contat"... un strop de lumină 

Ce-nalță-n noi, puterea amintirii.

Un "te iubesc", o rază de iertare

Un drum deschis cu gând curat

"Imi pare rău"... aduce alinare 

Când tăcerea doare neîncetat.

"Iartă-mă"... un pas spre vindecare

Un leac rostit cu voce tremurând 

"Nu mai existi!", alt pas, spre nebunie,

Otravă pentr-un suflet iubind...

De-ale tale... de-ale mele și-n final

Am rămas să le-aștern atât de natural 

Le scriu astazi cu viață și răbdare 

Sunt urme care dor și cer o-mbrățisare.

Am trecut azi pe lângă un străin, drag...

li stiam fiecare gest ce urma să I facă,

li știam si vinul preferat

... Privirea lui sufletul încă îmi săgeată 

Am trecut azi pe lângă un străin, ciudat..

Am schimbat câteva priviri,

Și am realizat că nu I-am uitat,

Pe acel străin ramas in  amintiri.

Asta este altă zi în care nu mă simt de loc bine 

Asta este o altă zi în care mi-am amintit de tine 

Mi-am amintit de cât de mult m-ai iubit 

Mi-am amintit c-am fost prost și te-am rănit 

Chiar dacă aș putea cumva să dau timpul înapoi 

Nu cred c-aș putea schimba ce-a fost între noi 

Tu ești o fire perfecționistă eu sunt total defect 

Decât să încerc iar mai bine înbrățișez un regret 

Nu mă înțelege greșit, eu chiar te iubesc dar..

Orice aș alege toate îmi lasă un gust amar 

Nu este vina ta, eu sunt singurul vinovat 

În lumea ta echilibrată eu eram dezechilibrat

Iubim pe cei ce nu ne iubesc,

Ne întâlnim cu cei pe care-i ocolim,

Ei ne iubesc, dar noi le stricăm vis,

Și inimile lor în tăcere le-nșelăm.

Rămânem singuri, cu dorul în piept,

Suferim mult, în nopți fără sfârșit,

Unii cad pe drumuri ce duc la regret,

Alcoolul umbrește ce era cândva sfânt și iubit.

Speranța dispare, iubirea pare pierdută,

Omul își închide inima, în tăcere mută,

Nu mai lasă pe nimeni să pătrundă-n ea,

Și astfel singurătatea devine a lui stea.

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 03.11.2024

Mi-ai șoptit să las în amintire ce împreună am trăit,

Mă-mbrățișai atât de cald, de lung...

M-ai sărutat pe frunte încă o dată,

Știind că n-o să o mai faci vreodată.

Mi-ai spus că e ultima noapte 

Când voi mai fi de tine îmbrățișată...

Și m-ai rugat să nu mai privesc înapoi 

Nici măcar când aș simți dor de noi.

M-ai rugat să nu vărs lacrimi pentru tine

Că ochii mi s-ar întrista... și ar fi păcat de mine.

Că-mi vei lăsa cea mai frumoasă amintire

Când îmi e dor...să mă alin cu vinul de la tine.

Mi-ai spus în șoaptă să nu te mai aștept 

Să rămânem o poveste... nu o rană în piept,

Că viața ta nu poate continua așa lângă a mea

Și nu ai vrea să știi, că m-ar rupe lipsa ta. 

Mi-ai spus de toate, numai astea...NU

Mi le-am închipuit doar eu în nopțile târzii 

Când paharul cu durere mi s-a umplut

Așteptând să-ți amintești.... să revii...