5 minute , o eternitate
Ți-am scris. Așteptam un răspuns de la tine.
Mi-ai scris înapoi. Ce zâmbet frumos mi-a apărut pe buze,
M-a făcut să mă gândesc la noi,nu doar la mine,
M-a făcut să uit de scuze.
Ne știm de-abia de 5 minute,
Dar simt ca te cunosc de atât amar de timp…
Deja simt ca te iubesc.
Poate o fi doar de un moment,
Dar mă atragi încet, încet și pic cu pic
Doamne, ai părul ăla care mă face să înnebunesc
Mai lung decât al meu,șaten, oare să ți-l pocesc?
Figură slabă și un chip inocent ca de înger,
Îmi vine să îți spun că n-am deloc plângeri.
Sper să-mi fii vis în noaptea asta rece de iarnă
Fiindcă distanța îmi șoptește
Că dorința ta de lumină către mine aleargă
Îmi șoptește, îmi șoptește…
“Du-te la el,du-te înconjoară-l cu ale tale mâine!”
Poems in the same category
Nu ma zori
De ce ma tulburi iar
Si ma cauți in zadar?..
Nu mi esti sortit ci interzis
Esti gândul meu proscris.
Vrei sa fiu a ta din nou
Si te repeți ca un ecou
Imi smulgi inima din piept
Chiar de I tabu, nedrept.
Cum sa ți mai dau crezare
Când ce ai făcut mai doare
Si mi ai lăsat un gust amar
Înecat într-un pahar.
Promiți stelele si luna
Si ma strigi într-una
Zici ca ti e dor nebun
De ce tac și nu te sun.
Nu ma zori,da mi un răgaz..
Nu m avânt in extaz
Sa ma frig mi e teamă
Resimțind aceiași dramă...
Dor de dor
Am dor de dor, de-un gând pierdut,
Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,
Ca un ecou în zori, fugar,
Îmbrățișat de-un vis amar.
Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,
De pașii mei rătăcitori,
Ce-au alergat pe drumuri line
Și s-au pierdut printre ninsori.
Am dor de dorul ce mă doare,
De clipe ce nu s-au născut,
De-o amintire trecătoare
Dintr-un trecut ce m-a durut.
Dorul de dor mă cheamă iar,
Ca o chemare din abis,
Să-l port cu mine în zadar,
În orice zi, în orice vis.
Vorbe, fapte, dragoste
Prea multe vorbe ,n-au ce s-arate,
Oricât de aurite sau colorate s-ar prezenta,
Căci nu-i tot una vorba cu fapta
Iar cea mai mare e dragostea!
Iubito, lasă-mi tăcerea iubirii mele
Din când în când să-ți mai vorbească ,
Privește-mi faptele dar și răbdarea,
Prin așteptare, ți-am dovedit
Că timpul arată ce-i de valoare,
De te-am iubit sau te-am mințit!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Eva
O lumină violetă pătrunde tot și, în special,
tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente
uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.
Această lumină este o culoare, ce împodobește
urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;
un cântec violet ascuns în taina sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după
dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot
ceea ce strălucește nu este doar aur în universul
ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață
cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge
din nou până când acesta se crapă ; a mușca,
remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se
hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie
de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de
lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate
lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație
de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un
cavou în care zace o puritate primară, puerilism.
Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură
din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;
sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie
sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;
crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă
pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,
verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~
fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei
este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.
Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care
îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.
Poezie de Marieta Maglas
Ultimul vin
Doream un ultim vin cu tine
Si-o ultimă îmbratișare
Să-l bem în 2, în taină
Fără să ne vorbim...
Liniștea divină
În 2 sa o simțim...
Voiam un ultim vin cu tine
În viitor , cândva...
Să simți și tu ca mine
Că suntem altceva.
Un ultim vin, o-mbrățisare,
Tot ce de la tine am sperat
Dar m-ai lăsat in uitare
Și visul... l-am abandonat.
Apusul
Iată acest frumos apus
Ce de albastru e străpuns,
Iar mărețul soare apare
Ca o pată de culoare
Și undeva în îndepărtare
Siluete a două bărci străbat
Un lac neîncetat
Și-n acesta s-a oglindit
Peisajul adormit...
Însă, odată ce focul dispare,
Cerul se umple de întristare
Și își pierde din vigoare,
Iar natura toată merge la culcare
Nu ma zori
De ce ma tulburi iar
Si ma cauți in zadar?..
Nu mi esti sortit ci interzis
Esti gândul meu proscris.
Vrei sa fiu a ta din nou
Si te repeți ca un ecou
Imi smulgi inima din piept
Chiar de I tabu, nedrept.
Cum sa ți mai dau crezare
Când ce ai făcut mai doare
Si mi ai lăsat un gust amar
Înecat într-un pahar.
Promiți stelele si luna
Si ma strigi într-una
Zici ca ti e dor nebun
De ce tac și nu te sun.
Nu ma zori,da mi un răgaz..
Nu m avânt in extaz
Sa ma frig mi e teamă
Resimțind aceiași dramă...
Dor de dor
Am dor de dor, de-un gând pierdut,
Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,
Ca un ecou în zori, fugar,
Îmbrățișat de-un vis amar.
Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,
De pașii mei rătăcitori,
Ce-au alergat pe drumuri line
Și s-au pierdut printre ninsori.
Am dor de dorul ce mă doare,
De clipe ce nu s-au născut,
De-o amintire trecătoare
Dintr-un trecut ce m-a durut.
Dorul de dor mă cheamă iar,
Ca o chemare din abis,
Să-l port cu mine în zadar,
În orice zi, în orice vis.
Vorbe, fapte, dragoste
Prea multe vorbe ,n-au ce s-arate,
Oricât de aurite sau colorate s-ar prezenta,
Căci nu-i tot una vorba cu fapta
Iar cea mai mare e dragostea!
Iubito, lasă-mi tăcerea iubirii mele
Din când în când să-ți mai vorbească ,
Privește-mi faptele dar și răbdarea,
Prin așteptare, ți-am dovedit
Că timpul arată ce-i de valoare,
De te-am iubit sau te-am mințit!
(17 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Eva
O lumină violetă pătrunde tot și, în special,
tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente
uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.
Această lumină este o culoare, ce împodobește
urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;
un cântec violet ascuns în taina sânului~
frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după
dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot
ceea ce strălucește nu este doar aur în universul
ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață
cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge
din nou până când acesta se crapă ; a mușca,
remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se
hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie
de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de
lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate
lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație
de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un
cavou în care zace o puritate primară, puerilism.
Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură
din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;
sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie
sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;
crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă
pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,
verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~
fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei
este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.
Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.
Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care
îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.
Poezie de Marieta Maglas
Ultimul vin
Doream un ultim vin cu tine
Si-o ultimă îmbratișare
Să-l bem în 2, în taină
Fără să ne vorbim...
Liniștea divină
În 2 sa o simțim...
Voiam un ultim vin cu tine
În viitor , cândva...
Să simți și tu ca mine
Că suntem altceva.
Un ultim vin, o-mbrățisare,
Tot ce de la tine am sperat
Dar m-ai lăsat in uitare
Și visul... l-am abandonat.
Apusul
Iată acest frumos apus
Ce de albastru e străpuns,
Iar mărețul soare apare
Ca o pată de culoare
Și undeva în îndepărtare
Siluete a două bărci străbat
Un lac neîncetat
Și-n acesta s-a oglindit
Peisajul adormit...
Însă, odată ce focul dispare,
Cerul se umple de întristare
Și își pierde din vigoare,
Iar natura toată merge la culcare
Other poems by the author
Nu te-am uitat
Au trecut aproape doi ani
Doi ani de când zaci acolo sub pământ
Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani
mereu când îți pun lumânări pe mormânt.
Mi-e așa dor de tine
Nici nu știu când trece timpul
Trece,trece și te alungă departe de mine
Așa cu el trece și anotimpul…
Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici
Totul e la fel,doar vieți normale
Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări
și de saluturile noastre speciale.
N-am să te mint… chiar îmi lipsești
Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală
Te văd doar prin poze vechi
Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.
Sper că ești bine acolo oriunde te aflii
Sper că nu ți-e frig la mâine
Că n-am să pot a le încălzi
N-am să pot a le atinge
Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…
Ceruri care Miroase-a Tine
Te caut în amurg,în umbra fiecărui om
Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate
Am să te simt și după ce-am să mor
Atunci o să-mi devii singura prioritate
Tu, fecioară cu imortalitate.
În fruntea îngerilor căzuți
Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri
În fruntea tuturor arbuștilor
Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.
În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor
De pretutindeni, din pământ și până-n cer
În sufletul meu ești un simplu înger
Pur ca izvorul vieții din al tău palat.
Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine
Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz
Oh, zeița mea din ceruri
Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.
Bogăția sărăcirii cu tine
Imaginez că ești perna mea
Doar eu știu cât de aproape te simt
Îmi înfing capul în pieptul tau
Și respir încet, inspir...Expir...
Las gândurile să mi se împrăștie
Însă gândul despre tine tot acolo stă
Gândul despre tine mă face să cred în iubire
Acest ideal îi dă orgoliului meu un sentiment de mânie.
[...]
Grav obicei de a nu mă stăpâni
Laș mi-e sufletul, slabă mi-e inima
De ce continui să mă primești în casa ta,
Dacă eu doar suferință îți voi împărtăși?
Nu-s vreun făt frumos
Sau înzestrat cu sute de arginți,
Nu-s călare pe un cal alb
Sau un mare cunoscut prinț.
Chiar de aș avea o femeie mai frumoasă ca tine,
Aceasta n-ar exista cu adevărat
Chiar de aș avea toți banii lumii,
Fără tine sunt sărac.
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Sentimente
Oh,sentimentele mele...
Sentimente care îmi distrug interiorul;
sentimente care n-au nici o treabă cu dorul.
Care se pierd în galaxii pline de stele...
Ți s-au dilatat pupilele!?
Se vede c-ai consumat narcotice...
Deja știu;fiindcă te-am citit
încă de la începuturile noastre;
încă dinainte de-asfințit.
Te urăsc dar n-am să pot
să te evit...Eu nu pot!
Fiindcă te iubesc,te iubesc...
Oh,vai...dar te iubesc cu-n suflet înduioșat
Plin de mister,plin și îngroșat.
Chiar de-ai fi rău în fața mea
Și știu că ești
Nu sunt deloc cinstită!
Eu încă tot nu te-aș putea lăsa.
Sunt oarbă de îndrăgostită...
Consideră că îmi exprim sentimentele...
Consideră acest poem a fi jurnal.
Un jurnal despre un anumit băitan
și o nebună mândră;
o nebună care-i mândră și nebună simultan...
Oricum nici nu te strofoci
să-mi citești poemele;
să-mi citești jurnalul,care-i despre tine;
care te descrie în diversități de rânduri;
care te descrie prin nenumărate voci străine...
(Prin viziunea vocilor interioare...)
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.
Nu te-am uitat
Au trecut aproape doi ani
Doi ani de când zaci acolo sub pământ
Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani
mereu când îți pun lumânări pe mormânt.
Mi-e așa dor de tine
Nici nu știu când trece timpul
Trece,trece și te alungă departe de mine
Așa cu el trece și anotimpul…
Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici
Totul e la fel,doar vieți normale
Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări
și de saluturile noastre speciale.
N-am să te mint… chiar îmi lipsești
Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală
Te văd doar prin poze vechi
Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.
Sper că ești bine acolo oriunde te aflii
Sper că nu ți-e frig la mâine
Că n-am să pot a le încălzi
N-am să pot a le atinge
Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…
Ceruri care Miroase-a Tine
Te caut în amurg,în umbra fiecărui om
Te simt în talismane, în cărți de-a pururea uitate
Am să te simt și după ce-am să mor
Atunci o să-mi devii singura prioritate
Tu, fecioară cu imortalitate.
În fruntea îngerilor căzuți
Tu stai neclintită, înmiresmată cu parfum de miruri
În fruntea tuturor arbuștilor
Tu stai cu-n suflet plin de dor și pururea adorat.
În cer, tu ești zeița tuturor stăpânelor
De pretutindeni, din pământ și până-n cer
În sufletul meu ești un simplu înger
Pur ca izvorul vieții din al tău palat.
Îți simt mirosul dulce ca mierea de albine
Dar mai mult îți simt buzele pe al meu obraz
Oh, zeița mea din ceruri
Dă-mi să simt inocența din ochii tăi.
Bogăția sărăcirii cu tine
Imaginez că ești perna mea
Doar eu știu cât de aproape te simt
Îmi înfing capul în pieptul tau
Și respir încet, inspir...Expir...
Las gândurile să mi se împrăștie
Însă gândul despre tine tot acolo stă
Gândul despre tine mă face să cred în iubire
Acest ideal îi dă orgoliului meu un sentiment de mânie.
[...]
Grav obicei de a nu mă stăpâni
Laș mi-e sufletul, slabă mi-e inima
De ce continui să mă primești în casa ta,
Dacă eu doar suferință îți voi împărtăși?
Nu-s vreun făt frumos
Sau înzestrat cu sute de arginți,
Nu-s călare pe un cal alb
Sau un mare cunoscut prinț.
Chiar de aș avea o femeie mai frumoasă ca tine,
Aceasta n-ar exista cu adevărat
Chiar de aș avea toți banii lumii,
Fără tine sunt sărac.
Carnal și efemer
Carne fragedă,
Descântec lin,
Aș vrea să plec
Aș vrea să vin.
Du-mă,ia-mă
Lasă-mi demnitatea
Ghem țepos,
Te iubesc,te urăsc.
Atinge-mă,
Dă-mi drumul,
Du-mă,ia-mă
Te rog iartă-mă.
Lovește-mă
Oprește-te,
Spin ucigaș
Împunge-mă.
Îmi plâng ochii
Grav bocet,
Dezgustător,
Te urăsc,te iubesc.
Șterge-mă,
Ca pe o pată de cafea,
Iubirea mea
Se va șterge cu buretele.
[…]
Trup idealizat
Caracter deficitar,
Ochi plini de har
Suflet carnal.
Du-mă,ia-mă
Doar lasă-mă,
Sufăr
Pentru al nostru eșuat plan.
Sentimente
Oh,sentimentele mele...
Sentimente care îmi distrug interiorul;
sentimente care n-au nici o treabă cu dorul.
Care se pierd în galaxii pline de stele...
Ți s-au dilatat pupilele!?
Se vede c-ai consumat narcotice...
Deja știu;fiindcă te-am citit
încă de la începuturile noastre;
încă dinainte de-asfințit.
Te urăsc dar n-am să pot
să te evit...Eu nu pot!
Fiindcă te iubesc,te iubesc...
Oh,vai...dar te iubesc cu-n suflet înduioșat
Plin de mister,plin și îngroșat.
Chiar de-ai fi rău în fața mea
Și știu că ești
Nu sunt deloc cinstită!
Eu încă tot nu te-aș putea lăsa.
Sunt oarbă de îndrăgostită...
Consideră că îmi exprim sentimentele...
Consideră acest poem a fi jurnal.
Un jurnal despre un anumit băitan
și o nebună mândră;
o nebună care-i mândră și nebună simultan...
Oricum nici nu te strofoci
să-mi citești poemele;
să-mi citești jurnalul,care-i despre tine;
care te descrie în diversități de rânduri;
care te descrie prin nenumărate voci străine...
(Prin viziunea vocilor interioare...)
Protectorul meu orb
Mulțumesc că ești al meu cămin când afară plouă
Mulțumesc că eu fiind ghiocel, tu mă păzești de rouă,
Iar când razele soarelui doresc să mă doboare,
Tu vii și te apleci drept la ale mele picioare.
Chiar și când stau ascunsă sub zăpada densă
Ajungi să mă hrănești, intri subtil și traseul ți se condensează
Când se lasă noaptea îți ascult glasul care sună ca un violoncel
Tu fiind animal terestru, iar eu fiind un simplu boboc de ghiocel.
Lumile noastre nu se pot intersecta, totuși tu ai grijă de mine
Grija asta a ta pentru mine,oare vine din iubire?
Oare mă iubești,oare ai vrea să
te-ndrăgostești,oare mă auzi?
Parcă strig degeaba,ești mai rău decât ăia surzi.
-Mă iubești domnule cârtiță, mă iubești tu pe mine? Aici jos mă aflu, parcă ești orb!
-Chiar sunt orb, spre uimirea ta, n-ai văzut că lângă noi așteapt'-un corb?
Îl simt atât de bine cum stă și te pândește. Vorbește mai încet, altfel vai de noi!
-Păi dă-mi răspuns la ale mele întrebări, nu mă interesează de păsările dimprejur.
-Oh, ghiocelul meu, spune-mi tu dacă nu te-aș iubi, aș mai fi mereu în jur?
Dacă nu m-aș îndrăgosti,aș mai simți eu fiori când tulpina ta mă atinge?
Dacă nu te-aș auzi, ți-aș mai răspunde la întrebarea care mă frige?
Am rămas tăcută, surprins uimită, l-am luat în brațe
În brațele mele simțeam că nu mai poate fi luat de hoațe
Și am stat așa în ale lui mâine mult timp
Până am simțit că hoațele lui, și-anume surorile mele s-au potolit.