Decid,

În trecere sunt in propria viață, 

Nu pot promite mințind că rămân,

Pentru unii sunt lecția aspră, 

Iar pentru alții blândețe și cânt.

In trecere sunt doar adiere, 

A vântului cald de pe pământ,

Și mâine pot fi viscolul rece,

Spunând tot ce simt sau cred eu că sunt.

In trecere sunt doar o oglindire,

A unor părți bune din tine,

La alții eu sunt oglinda murdară,

 Iubire sau ură- oglinda se sparge sau este clară?

In trecere sunt un test pe pământ,

Și voi sunteți testul ce l-am de trecut,

Rămânem iubire in oglinda clară,

Sau ne privim prin sticla murdară?

Vieți paralele trăite-n Univers,

în viața de-acum

doar dezechilibru.

 

Într-una eu mor,

în alta renasc.

 

Greșit am ales,

dar mi-am asumat.

 

În alta repar

și calea separ.

 

Într-una eu plâng,

în alta-i extaz.

 

Ce fac acum,

când totul mi-e clar?

 

Decid să respir:

să mor sau să cad,

rămân sau plec

din ambele vieți,

crezând că renasc

în cea din prezent.

 

Mai bine rămân

și schimb tot ce știu,

dar fără a răni,

și schimb prin a iubi..

 

Furtuna dispare,

și calmul e ferm,

și liniștea apare

când vieți dau sens.

Nu mă judeca iubire,

Că nu îți ofer mai mult,

Am atâta trăire in mine, 

Te protejez de ce simt acum.

Nu mă judeca iubire,

Ce simt e profund și adânc,

Pot să îți ofer ca stare,

Protecție de tot ce-am ales în al meu drum.

Nu mă judeca nici mâine,

Când fug retrasa-n apus,

Eu mă refugiez in mine,

De tine durerea-mi ascund.

Nu mă judeca iubire,

Când tac și plâng pe ascuns,

Aleg să rămân doar cu mine,

Să-mi fiu eu leacul la tot ce-a durut.

Nu mă judeca iubire,

Când la distanță de mine te țin,

O clipă să stau doar cu mine,

Spre tine să vin când râd,nu când plâng.

Nu știu să iubesc perfect,

Nu știu să iubesc matur,

Nu știu să caut motiv,

Pentru tot ceea ce simt.

Nu știu să îți dau răspuns la tot,

Nu știu de ce simt prea mult,

Eu iubesc copilăresc,

Și îmi place să exprim...

Nu știu nici cum o să fie,

Nu știu nici cum a inceput,

Tot ce simt, te fac sa simți,

Natural și expresiv..

Nu știu unde e finalul,

Nu știu de ziua de mâine,

Sunt prezentă acum cu tine,

Și asta este iubire.

Pictează-mă, iubire,

În seara asta vreau

Să mă pictezi în noapte,

În taină și cu șoapte...

Pictează-mi trupul tot

Cu simțuri și trăiri,

Degetele tale

Să-mi fie doar destin,

Cu buzele deschise

Să accentuezi culoarea...

Pictează-mă, iubire,

Te rog, nu te grăbi,

Cu pete de culoare

Eu vreau să mă aprinzi...

Pictează-mă, iubire,

Dar lasă-mă să simt

Cum noaptea dintre noi

Devine un cuvânt...

Pictează-mă în taină,

Cu liniști și fiori,

În umbre care tremur

Sub pașii tăi ușori...

Pictează-mă aproape,

Acolo unde sunt,

Nu trupul doar să-l vezi,

Ci tot ce nu îți spun...

Și vreau să ai răbdare,

Și poftă, și dorință,

Iar la final să iasă

O pasiune aprinsă...

Nu înțeleg nimic. Ce e cu viața aici

și care-i scopul ei, de nu poți să faci ce simți?

De ce atâta ură, atâtea limitări?

Trăim, se spune, liberi, dar veșnic prizonieri.

Și unde poți să fugi? În față-i neștiutul,

în spate e trecutul, ce nu-și mai are rostul.

Rămâi pe loc, nu poți, și te-nvârtești în roată,

încerci grăbit să ieși din tot ce-nseamnă soartă.

Și unde e puterea sau liberul arbitru

în care îți creezi soarta sau destinul?

De poți să faci ceva, de ce nu ai acces

și ți se ține-ascuns tot ceea ce ești?

Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?

Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?

Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu  poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!

Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.

inimă pură, ageamie

uiți cui i te dăruiești

cu mâini năpraznice m-atacă

si toată robustețea-mi seacă

de-a-mi plânge amarul mă rezerv

stagnând pe pământ arid, lui i se pare insipid

și n-ascultă ce istorisesc

eu cu mine conversez

inimă cu nevoia mare

doritoare și neroadă

nu ai loc de escapadă

cătinel seci, stima începe să-ți ardă

În ochiul tău albastru se întâmplă

Că se revarsă un râu înapoi

O apă care se urcă,

Se ridică…

Și dă înapoi.

Se întâmplă că în ochiul tău albastru

Lumea e-o haină luată pe dos

Purtată de-un nor ce bea ploaia

Și învață să locuiască pe jos.

În ochiul tău albastru se vede o viață

Cu sufletul bătând dinspre moarte

Și dintre toate mormintele toate

Am învățat să citesc invers o carte.

De-a dreptul dacă te-aș citi

Din ochiul tău albastru aș vedea numai frumos,

Tu ești mai mult decât se vede cu ochiul liber…

Eu vreau să fiu orb,

De asta te iubesc pe dos.

Pe dos ca atunci cand îmi este dor

De-o îmbrățișare adevărată mai mult decât orice cuvânt,

În care nu am fost încă

Dar pe care am trăit-o de atâtea ori

În gând.

Pe dos ca atunci când te văd cum încerci să fii ca o piatră

Și încerci să aduni în tine toți norii posibili,

Atunci se vede cel mai tare în ochii tăi

Că porți albastrul cel mai sensibil.

De asta eu te iubesc pe dos,

Pentru că, deși ești cea mai frumoasă dintre toate zilele senine,

Frumusețea ta... e cel mai puțin interesant lucru la tine.

Dragul meu ce îți dorești

Câte cuvinte o sa îmi șoptești 

6 presupun, ca atâtea cadouri primești 

Toate pe rand căci atât îmi permit

Și poate numai asa o sa devii fericit

Toate pentru zâmbetul ce m-a nimicit.

Dacă as putea te as lua

Și te as duce undeva

Ca sa scapi de toată lumea

De toți oamenii neintelagatori

Și toți acei ce sunt trădători 

Căci doar pe mine ma trec fiori

Atunci când te uiți în direcția mea

Și vreau sa te protejez de toată lumea

și doar eu sa iti potolesc foamea.

Foamea pentru conexiune 

Căci despre noi am avut o viziune

Una plina de iubire și pasiune

Și vreau sa iti spun dragul meu

Ca daca-i pentru tine nimic nu e prea greu

Chiar dacă poate sună a clișeu

Asa că hai sa uitam de horoscoape

Si o sa ti presar nisip pe pleoape

Ca somnul dulce sa iti fie mai aproape.

Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?

De ce în ochi nu mă privești?

Mă lași sa stau și singura-n poveste

Oare tu nu vezi ce frig și rece este?

Este atât de frig la tine-n piept

Încât aș sta ca un atlet.

E frig și tare rău îmi este 

Că nu faci parte din a mea vieții poveste.

Ea,oare,îți sărută pieptul gol

Sau își joacă al vieții rol?

Ea te iubește așa cum eu fac

Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?

Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi

Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.

Sa intru în a ta privire

Și să-mi eman a mea iubire.

La masa mea nu mai sta nimeni și nimic

Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic

M-afund în sângele veninului acela acru

Mă uit la al inimii masacru.

Și rochia aceea roșie ca focul,

Zace jos pentru ca  s-a terminat jocul

Jocul aspru al iubirii

Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.

Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri

Și-mi mai creez puține universuri.

Mai stau puțin cu bluza ta la piept,

Până în abis simt ca mă pierd.

Tu nu știi că versul scris

E un far aprins în zare,

O lumină-n cer deschis

Ce în noapte dă răbdare?

Poezia-i stea ce-nvie

Dorul blând ce ne alină,

Scut fragil de armonie

Pentru inimi ce suspină.

Ea răsare să ne-mbrace

Cu iubire și visare,

Să ne țină-n brațe, pace,

Până-n vara viitoare.