Cântec ispitei
De mi-ați pune un catarg,
Și un pic de vânt în vene,
M-aș aventura în larg,
Să vânez nebun sirene.
Să le jupuiesc de solzi,
Până dau de altă rasă,
Să îmi cânte cu rapsozi,
Să-mi danseze sus pe masă.
Solzi de pește între buze,
Sânii de sirenă-n palmă,
Poseidon să mă acuze,
Că de-o lună, marea-i calmă.
Haide, cântă-mi pe sub val,
Să te îneci în mine toată,
Să te scot apoi pe mal,
Cu privirea învolburată.
Să te duc în lumea mea,
Și să-ți fac din lut statuie,
Să mă rog umil de-o stea,
Sus în ceruri să ne suie,
Iar de nu, să-mi pui catarg,
Și un pic de solzi pe venă,
Ca să mă scufund în larg,
Să mă-ntruchipez sirenă.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 13 februarie 2024
Adăugat la favorite: 1
Comentarii: 1
Vizualizări: 616
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Suflare de viață
În focul mic ce tremură-n cărbune,
Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,
Iar vântul afară suflă amărăciune,
Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.
Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,
Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,
Iar mâna mea, străină mângâierii,
Întoarce file vechi din calendar.
Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,
Iar ploaia toarce fire de noroi,
În trup mi-e frig, și inima uitată,
Privește trist spre drumul dinapoi.
Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,
Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,
De-s pașii mei pierduți în pragul verii,
Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.
Și-n bezna grea ce curge peste casă,
Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,
Și simt în os, și-n carne cum apasă,
Suflarea duhului peste un trup de lut.
Şi ce?
Şi ce dacă
lumea ne atacă?
eu mă bucur că trăiesc
în al meu sat natal locuiesc.
Și ce?dacă norii suspină?
După norii negri soarele vine
din nou ne va zâmbi
lumina,bucuria ne-o va vesti.
Și ce?dacă clipele
de neuitat se uită?
și nu îmi voi aduce aminte
Sunt bucuroasă de tot ce am
Acum și pân la moment.
Zamurca Alina ❤️
Iată stau la prag
Aho, aho dragi gospodari,
Iată c-am ajuns ș-aici,
Cu urări din alea tari
Pentru mari și pentru mici!
Înc-un An a mai trecut,
Cu bine la-ți și sfârșit!
Altul Nou s-a început
Peste prag eu v-am pășit.
Belșug mare v-am adus
Când ma-ți întâlnit:
Fără să-mi mai fi propus
V-am urat un ,,Bun Venit"!
Și acum vă mai doresc;
Sănătate nesfârșită,
Fericire vă mai cresc
Peste tot fie găsită.
Să vă fie luminat,
Mereu gata de ajutor
Sufletul cel fermecat
În moment neștiutor.
La bani să nu visați
Să-i luați pe meritate,
Chiar de vă-mpiedicați
Mereu de nedreptate.
Stimă și respect s-aveți,
Reciproc să le-mpărțim
În Domnul să mai credeți
Și dorințele-mplinim.
S-ajungeți și prin alți ani
Cu frumoase amintiri,
Fiind și mai suverani
În dulcele povestiri!
Clopoței și clopoțele
Sună-n depărtări,
Iată c-au adus și ele
Diferite iar noi zări...
Zări de lacrimi fericite
Ce cu drag vor alunga,
Apele-ți nedumerite
Pe care le vor lega.
Zâmbetul să nu-ți dispară,
Ai grijă de el,
Viața-ntreagă ți-o prepară
Niciodată nu mă-nșel.
Datoria eu mi-o fac,
Destin bun eu ți-am descris,
Acum plec încet tic-tac,
Tu ai grijă ce-ai decis!
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Evolutie
Egiptenii
XXXI dinastii
Dar XIX
Istorii grele, timpurii
In mii de ani surprinse
Pe pagini galbene, aurii
Prin trestii, papura
Ori pene magice
Din pasari vii
Stilouri mii si mii
In diferite feluri,
In diferite forme de a fi
Marius Ene, Elblag, Poland, 21¹⁴
Ca pasărea din aripi
Bat ca pasărea din aripi în negura nopții,
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capul în stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante-n încăpere,
să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și calde vise
ale vălurilor albastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de reputați intelectuali, domni versați, nătângi târgoveți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi,
ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut,
duzini de dragi trupuri ne-au apărut înainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare,
merse să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...
Suflare de viață
În focul mic ce tremură-n cărbune,
Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,
Iar vântul afară suflă amărăciune,
Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.
Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,
Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,
Iar mâna mea, străină mângâierii,
Întoarce file vechi din calendar.
Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,
Iar ploaia toarce fire de noroi,
În trup mi-e frig, și inima uitată,
Privește trist spre drumul dinapoi.
Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,
Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,
De-s pașii mei pierduți în pragul verii,
Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.
Și-n bezna grea ce curge peste casă,
Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,
Și simt în os, și-n carne cum apasă,
Suflarea duhului peste un trup de lut.
Şi ce?
Şi ce dacă
lumea ne atacă?
eu mă bucur că trăiesc
în al meu sat natal locuiesc.
Și ce?dacă norii suspină?
După norii negri soarele vine
din nou ne va zâmbi
lumina,bucuria ne-o va vesti.
Și ce?dacă clipele
de neuitat se uită?
și nu îmi voi aduce aminte
Sunt bucuroasă de tot ce am
Acum și pân la moment.
Zamurca Alina ❤️
Iată stau la prag
Aho, aho dragi gospodari,
Iată c-am ajuns ș-aici,
Cu urări din alea tari
Pentru mari și pentru mici!
Înc-un An a mai trecut,
Cu bine la-ți și sfârșit!
Altul Nou s-a început
Peste prag eu v-am pășit.
Belșug mare v-am adus
Când ma-ți întâlnit:
Fără să-mi mai fi propus
V-am urat un ,,Bun Venit"!
Și acum vă mai doresc;
Sănătate nesfârșită,
Fericire vă mai cresc
Peste tot fie găsită.
Să vă fie luminat,
Mereu gata de ajutor
Sufletul cel fermecat
În moment neștiutor.
La bani să nu visați
Să-i luați pe meritate,
Chiar de vă-mpiedicați
Mereu de nedreptate.
Stimă și respect s-aveți,
Reciproc să le-mpărțim
În Domnul să mai credeți
Și dorințele-mplinim.
S-ajungeți și prin alți ani
Cu frumoase amintiri,
Fiind și mai suverani
În dulcele povestiri!
Clopoței și clopoțele
Sună-n depărtări,
Iată c-au adus și ele
Diferite iar noi zări...
Zări de lacrimi fericite
Ce cu drag vor alunga,
Apele-ți nedumerite
Pe care le vor lega.
Zâmbetul să nu-ți dispară,
Ai grijă de el,
Viața-ntreagă ți-o prepară
Niciodată nu mă-nșel.
Datoria eu mi-o fac,
Destin bun eu ți-am descris,
Acum plec încet tic-tac,
Tu ai grijă ce-ai decis!
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Evolutie
Egiptenii
XXXI dinastii
Dar XIX
Istorii grele, timpurii
In mii de ani surprinse
Pe pagini galbene, aurii
Prin trestii, papura
Ori pene magice
Din pasari vii
Stilouri mii si mii
In diferite feluri,
In diferite forme de a fi
Marius Ene, Elblag, Poland, 21¹⁴
Ca pasărea din aripi
Bat ca pasărea din aripi în negura nopții,
rup anii cu vioiciune lipsită de sațiu
printre crengile trosnind de vânturi târzii,
pierdut mi-e capul în stele închipuite,
fără nume,
fără soț.
Îmi pătrund bacante-n încăpere,
să mă cheme la marile desfrâuri,
la curgerile neostoite de alese deziluzii;
semne le fac, dornic tare, în semn de aprobare.
Și mă prinde una de mână,
și caută să mă potrivescă în șiruri de peltici pețitori
de drăgăstoase atingeri și calde vise
ale vălurilor albastrei mări.
Mărșăluim cu voie, cu zor
peste cadavre de naivi juveți,
de reputați intelectuali, domni versați, nătângi târgoveți,
intrând în aburindele văi necunoscute norodului.
Și degeaba ne-au conjurat copilandri, fete,
femei văduvite și babe lăcrimând
să nu trecem granița spre nicăieri,
că noi nu auzeam decât șoapte dulci de nimfete,
nu vedeam decât unduiri de coapse virgine,
decât sâni netezi și dalbi,
ochi suavi și buze fine.
Dar cum trecurăm poarta spre neștiut,
duzini de dragi trupuri ne-au apărut înainte,
și fiecare dintre noi, flăcăi de însurătoare,
merse să adoarmă în poale de fantezie.
Dar când, de drag, mă apropiam mai cu dornicie,
o izbitură îmi răsună tare,
ca de un metal scrâșnind în agonie.
Ce să fie oare?
Dintr-o spărtură în trupul navei,
șuvoaie reversări de ape nu conteneau să vie...
Pasărea din aripi ce bătea...
era, de fapt, prinsă în colivie...
Alte poezii ale autorului
A noastră iubire
Te-am întâlnit pe-un ţărm de rătăcire,
Sfioasă îţi trădai nedumerirea,
Dar ascundeai sub zâmbet o iubire,
Şi-ţi împărţeai cu soarele lucirea.
Cu ale tale urme în nisipul încă ud,
Şi umbra-ţi sub un soare pofticios,
Îmi conturau renascentist pe trupu-ţi nud,
Esenţa femeiască a corpului prea crud.
M-am aruncat în ale vremii valuri,
Ca să împart cu tine acelaşi timp,
Să fim prezenţi la aceleaşi baluri,
Să dănţuim ca mirii pe acelaşi ritm.
Să pot la miez de noapte să te fur,
Şi să te port pe ape neumblate,
Să te iubesc ca un nebun şi să îndur,
A ta iubire şi vorbe deocheate.
Apoi de pruncii noştri să îngrijim,
Şi vremea peste noi să ningă,
Iar noi ca la-nceput să ne iubim,
A noastră dragoste planeta să încingă.
Iubim în regim de viteză
Cu toţii iubim în regim de viteză,
Şi mame, şi taţi, şi amanţi,
Ne e mângâierea-n proteză,
Şi suntem mereu deranjanţi.
Biletul trimis în anii de şcoală
E acum un desen ori un cod,
Atingerea e şi ea virtuală,
Sentimentul iubirii ne este schilod.
Cu toţii iubim în regim de viteză,
C-o inimă întârziată şi ea,
Iar dragostea ne este obeză,
Prin SMS ne vom trimite-o bezea.
Scrisoarea trimisă în tinereţe,
Timidă în plic s-a ascuns,
Emoţia citirii pare să îngheţe,
Nicicând, ea nu-şi mai află răspuns.
Şi brusc ne-am oprit din viteză,
Ceva s-a stricat la motor...
S-a rupt a mângâierii proteză,
Iar inima tânjeşte de dor şi amor.
Hai să iubim cu toată viteza înapoi,
Primul sărut în dar să mi-l aduci,
Aruncă I-phonul acum la gunoi,
Şi spune-mi timid vorbe dulci.
Sfârşit …
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete…
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Soarele aruncă lumini negre,
Natura supraveţuieşte prin perfuzii,
Apa a devenit sânge iar sângele venin,
Animalele au devenit oameni,
Iar oamenii animale…
Urlă oamenii, urlă sinistru,
Animalele tac.
Pământul fuge după Marte,
Marte se ascunde după Venus …
Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.
Oare ce se întâmplă pe Pământ?
E urât, e urât…
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Cad rânduri de viaţă,
Mor fulgere, se mistuie ape,
Plâng demoni, chiuie îngeri …
Florile muşcă din buruieni,
Oamenii muşcă din oameni,
Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.
Nu se mai respectă nimic,
Îşi bat joc de noi …
Ne batem joc de noi.
Să iasă cineva să facă ordine …
Hei, Stalin nu încerci?
Tu, Hitler, unde fugi?
Nu mai avem conducători adevăraţi,
La toţi le este frică …
Ne simţim mai bine în această frică.
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Pământul geme, haosul urlă,
Păcat că nu mai sunt cei care tac.
Naufragiu
Mă strânge viața ca un brâu,
O piatră sunt în albie de râu,
Și apa curge ca un dans tribal,
Iar eu tresalt la fiecare val.
Își strigă-un pescăruș consoarta,
Iar glasul său e numai plâns,
Împărtășim deopotrivă soarta,
Nici eu, nu am primit răspuns.
Amurgul mușcă plaja cea pustie,
Și singur în nisip mă cern spășit,
Apoi îmi scriu povestea pe hârtie,
Și o îngrop adânc în țărmul înroșit.
Am pus și semn, o scoică spartă,
Și în secret o lacrimă-am vărsat,
Pentru pustiu și viața mea deșartă,
Și pentru orice suflet naufragiat.
În văzduh se aude-un cânt
În văzduh se aude-un cânt,
Dar nu-i pasăre, nici vânt,
Parc-o harpă uriașă,
Plânge-o viață pătimașă.
Curge lin o doină veche,
Sunet straniu, nepereche,
Tot ce mișună se-ntreabă,
De ce zbor îngeri în grabă?
Imnuri plâng deodată-n cor,
O priceasnă despre dor,
Numai eu nu mă frământ,
Fiindcă știu de acest cânt,
Urcă-n sus la Dumnezeu,
Dezrobit sufletul meu.
De mine, de vrei să mai ştii...
De mine, de vrei să mai ştii,
Caută-n abisuri ori stele,
Nu mai căuta printre cei vii,
Căci vei găsi doar poemele mele.
Pe mine, de vrei să mă vezi,
Un zâmbet de orfan priveşte,
Ori ochii întrebători şi umezi,
Ai căprioare-i când moartea-şi primeşte.
De vrei să-mi mai auzi glasul,
Fluier de doină ascultă,
Şi-ai să auzi sunet din pasul…
Ce-a părăsit o lume absurdă.
Acum să cauţi ... e târziu,
Am fost aici şi mult am aşteptat,
Am stat plângând cu sufletul pustiu,
Cu dor flămând şi înstrăinat.
A noastră iubire
Te-am întâlnit pe-un ţărm de rătăcire,
Sfioasă îţi trădai nedumerirea,
Dar ascundeai sub zâmbet o iubire,
Şi-ţi împărţeai cu soarele lucirea.
Cu ale tale urme în nisipul încă ud,
Şi umbra-ţi sub un soare pofticios,
Îmi conturau renascentist pe trupu-ţi nud,
Esenţa femeiască a corpului prea crud.
M-am aruncat în ale vremii valuri,
Ca să împart cu tine acelaşi timp,
Să fim prezenţi la aceleaşi baluri,
Să dănţuim ca mirii pe acelaşi ritm.
Să pot la miez de noapte să te fur,
Şi să te port pe ape neumblate,
Să te iubesc ca un nebun şi să îndur,
A ta iubire şi vorbe deocheate.
Apoi de pruncii noştri să îngrijim,
Şi vremea peste noi să ningă,
Iar noi ca la-nceput să ne iubim,
A noastră dragoste planeta să încingă.
Iubim în regim de viteză
Cu toţii iubim în regim de viteză,
Şi mame, şi taţi, şi amanţi,
Ne e mângâierea-n proteză,
Şi suntem mereu deranjanţi.
Biletul trimis în anii de şcoală
E acum un desen ori un cod,
Atingerea e şi ea virtuală,
Sentimentul iubirii ne este schilod.
Cu toţii iubim în regim de viteză,
C-o inimă întârziată şi ea,
Iar dragostea ne este obeză,
Prin SMS ne vom trimite-o bezea.
Scrisoarea trimisă în tinereţe,
Timidă în plic s-a ascuns,
Emoţia citirii pare să îngheţe,
Nicicând, ea nu-şi mai află răspuns.
Şi brusc ne-am oprit din viteză,
Ceva s-a stricat la motor...
S-a rupt a mângâierii proteză,
Iar inima tânjeşte de dor şi amor.
Hai să iubim cu toată viteza înapoi,
Primul sărut în dar să mi-l aduci,
Aruncă I-phonul acum la gunoi,
Şi spune-mi timid vorbe dulci.
Sfârşit …
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete…
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Soarele aruncă lumini negre,
Natura supraveţuieşte prin perfuzii,
Apa a devenit sânge iar sângele venin,
Animalele au devenit oameni,
Iar oamenii animale…
Urlă oamenii, urlă sinistru,
Animalele tac.
Pământul fuge după Marte,
Marte se ascunde după Venus …
Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.
Oare ce se întâmplă pe Pământ?
E urât, e urât…
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Cad rânduri de viaţă,
Mor fulgere, se mistuie ape,
Plâng demoni, chiuie îngeri …
Florile muşcă din buruieni,
Oamenii muşcă din oameni,
Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.
Nu se mai respectă nimic,
Îşi bat joc de noi …
Ne batem joc de noi.
Să iasă cineva să facă ordine …
Hei, Stalin nu încerci?
Tu, Hitler, unde fugi?
Nu mai avem conducători adevăraţi,
La toţi le este frică …
Ne simţim mai bine în această frică.
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Pământul geme, haosul urlă,
Păcat că nu mai sunt cei care tac.
Naufragiu
Mă strânge viața ca un brâu,
O piatră sunt în albie de râu,
Și apa curge ca un dans tribal,
Iar eu tresalt la fiecare val.
Își strigă-un pescăruș consoarta,
Iar glasul său e numai plâns,
Împărtășim deopotrivă soarta,
Nici eu, nu am primit răspuns.
Amurgul mușcă plaja cea pustie,
Și singur în nisip mă cern spășit,
Apoi îmi scriu povestea pe hârtie,
Și o îngrop adânc în țărmul înroșit.
Am pus și semn, o scoică spartă,
Și în secret o lacrimă-am vărsat,
Pentru pustiu și viața mea deșartă,
Și pentru orice suflet naufragiat.
În văzduh se aude-un cânt
În văzduh se aude-un cânt,
Dar nu-i pasăre, nici vânt,
Parc-o harpă uriașă,
Plânge-o viață pătimașă.
Curge lin o doină veche,
Sunet straniu, nepereche,
Tot ce mișună se-ntreabă,
De ce zbor îngeri în grabă?
Imnuri plâng deodată-n cor,
O priceasnă despre dor,
Numai eu nu mă frământ,
Fiindcă știu de acest cânt,
Urcă-n sus la Dumnezeu,
Dezrobit sufletul meu.
De mine, de vrei să mai ştii...
De mine, de vrei să mai ştii,
Caută-n abisuri ori stele,
Nu mai căuta printre cei vii,
Căci vei găsi doar poemele mele.
Pe mine, de vrei să mă vezi,
Un zâmbet de orfan priveşte,
Ori ochii întrebători şi umezi,
Ai căprioare-i când moartea-şi primeşte.
De vrei să-mi mai auzi glasul,
Fluier de doină ascultă,
Şi-ai să auzi sunet din pasul…
Ce-a părăsit o lume absurdă.
Acum să cauţi ... e târziu,
Am fost aici şi mult am aşteptat,
Am stat plângând cu sufletul pustiu,
Cu dor flămând şi înstrăinat.
Mick Lorem