Tatăl
In această poezie ,
Mică, pusă pe-o hârtie
Am sa scriu câteva rânduri
Despre tata ce mie-n gânduri .
Am să pun o întrebare
La mine te gândești oare?
Nici un copil , pe acest pământ
Nu este vinovat
Că al lui tată l-a creat și a plecat.
Fiți mai atenți, fiți responsabili!
Aveți copii,dați-le aripi.
Nu le mai rupeți,căci niciodată
Un copil,nu cere să se nască!
Poezii din aceiaşi categorie
Trilogia durerii
O lacrimă fierbinte curge pe obraz,
Un foc mistuitor arde în piept,
Durerea se naște, un strigăt neîncetat,
Un ecou al sufletului rănit.
Suferința se adâncește, o rană sângerândă,
Gânduri negre ca noaptea, o furtună în minte,
Inima se zbate, prinsă în capcană,
O lume cenușie, fără speranță.
Dar din adâncuri, o licărire apare,
O forță neașteptată, o dorință de a lupta,
Lumina speranței străpunge întunericul,
Durerea se transformă în înțelepciune.
Timpul vindecă rănile, cicatricile rămân,
O amintire a suferinței depășite,
Trilogia durerii, o poveste a vieții,
O călătorie spre lumină și libertate.
Hai să trecem peste asta
Suntem complet imperfecți,
Imprevizibili și defecți,
Călcăm strâmb, Impulsiv
Fără un real Motiv.
Suntem atât de fragili
Și de multe ori labili.
Ne pierdem în amănunte,
Complicăm lucruri mărunte..
Ne-agătăm de -un rost în lume,
S -avem parte de -un renume
Și chiar tindem tot mai sus
Spre idealul presupus.
Competitivi suntem din fire,
Ne jertfim cu dăruire.
Mănați de -un resentiment,
Iscăm cate-un incident..
Apoi regretăm amarnic,
Lamentăndu-ne slugarnic.
Hai să trecem peste asta,
Să ne iertăm și basta;
Supărarea bat-o vină
Ne umbrește doar rutina.
Culorile Sufletului
M-am săturat de priviri ce doar mă măsoară,
De oameni ce mă vor doar ca pe-o imagine,
Cu ochii lor setoși, doar de formă și splendoare,
Fără a știi ce se-ascunde în sufletul ce plânge.
Mă forțează să dau numere de telefon,
Mă caută în multimea ce nu mă vede,
Dar nu mă întreabă ce iubiri am în gând,
Nici ce muzică îmi atinge inimile de tăcere.
Mă vor, dar nu mă cunosc cu adevărat,
Nu mă întreabă ce culori îmi dansează pe cer,
Nu mă întreabă ce am iubit când am plâns,
Sau ce fel de raze mă încălzesc într-un aer prea rece.
Sufletul meu e un tablou fără semnătura lor,
O pânză de umbre, un peisaj de dor,
Unde fiecare trăsătură e tăcută, dar vie,
Și am nevoie de cei ce mă vor pentru ce am în mine, nu doar ca un decor.
Cum de ai o voce atât de lină, îmi spun,
Și nu mă întrebi ce melodii îmi fac inima să vibreze,
Nu mă întrebi dacă în versuri mă pierd,
Sau ce simt când în tăcere un cântec în mine răsună, căci doar el mă îmbrățișează, mă încălzește.
Cum te simți, mă întrebi cu ochi rătăciți,
Dar doar la suprafață, la ce e vizibil dintr-o viață de culoare,
Nu știi că iubesc să pictez, că în fiecare nuanță
E o lume întreagă, un univers de simțuri, de fiori în tăcere.
Pictez cu alb de neputință, cu albastru de dor,
Cu verde de iarbă ce se plimbă în vânt,
Roșu de foc ce arde în pieptul meu,
Și gri-ul umbrelor ce mă caută și mă pierd în pământ.
Să mă întrebi ce îmi place, ce ador în viața mea,
Să-mi simt iubirea în ochii tăi ce mă vor vedea,
Să fiu o floare ce în zori răsare, nu doar un corp ce trece,
Să mă întrebi, să mă cunoști, să mă știi, nu doar să mă privești ca pe-un obiect ce dispare.
Dar în fața mea rămân doar chipuri goale,
Ce nu văd decât haina mea, nu ceea ce sunt eu,
Și în tăcerea mea, eu mă pierd în detalii,
Căci dacă mă vei întreba, voi fi o poveste întreaga, între stele și cerul meu.
Aș vrea să fii mai mult decât o privire rece,
Aș vrea să simți ce simt și eu, să îmi cunoști lumea,
Să mă întrebi, „Cum te simți, ce culoare iubești?”
Căci doar atunci când mă întrebi, simt că sunt mai mult decât o adiere în vântul ce mă poartă.
Ideal și realitate
Mereu am vrut să plec departe
Să tot caut,pășind în nestiință,
De regrete să nu mai am parte,
Să plec rapid,lipsită de umilință.
Credeam că astfel va fi mai bine,
Să tind spre ceva numit un ideal,
Deși n-ar ramâne nimic din mine
Acum să cred doar că tot e ireal.
Și zambete,și ceea ce alții spun,
Cu nici pic de sinceritate în chip
Nici dorință nu am să mă supun,
Să treacă chiar și mai mult timp.
Epilog
Tu te-ai născut din praf de stele,
Doar ca să zbori la infinit.
Tu ești și lună, ești și soare,
Precum o rară artă de nedefinit.
Arca lui Noe
prea multe întrebări fără răspunsuri
însoțesc viața
nimeni nu are explicații perfect plauzibile
degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul
hoitul în putrefacție al logicii
răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii
întârzie
Biblia se pronunță în sensul întâietății găinii
în cruciada maieuticii împotriva oului
lăsând la o parte preeminența civilizației sumero-babiloniene
asupra celei creștine
nu-ți face semnul crucii
Maria mea dragă
care porți cu smerenie numele Fecioarei
născătoare de Dumnezei
in vitro
la două milenii de la nașterea hollywoodiană
a lui Cristos
suntem încă în faza de experiment pe șoareci
cu dubiul că nu vom știi niciodată în timpul vieților noastre
dedesubturile acestei afaceri…
Trilogia durerii
O lacrimă fierbinte curge pe obraz,
Un foc mistuitor arde în piept,
Durerea se naște, un strigăt neîncetat,
Un ecou al sufletului rănit.
Suferința se adâncește, o rană sângerândă,
Gânduri negre ca noaptea, o furtună în minte,
Inima se zbate, prinsă în capcană,
O lume cenușie, fără speranță.
Dar din adâncuri, o licărire apare,
O forță neașteptată, o dorință de a lupta,
Lumina speranței străpunge întunericul,
Durerea se transformă în înțelepciune.
Timpul vindecă rănile, cicatricile rămân,
O amintire a suferinței depășite,
Trilogia durerii, o poveste a vieții,
O călătorie spre lumină și libertate.
Hai să trecem peste asta
Suntem complet imperfecți,
Imprevizibili și defecți,
Călcăm strâmb, Impulsiv
Fără un real Motiv.
Suntem atât de fragili
Și de multe ori labili.
Ne pierdem în amănunte,
Complicăm lucruri mărunte..
Ne-agătăm de -un rost în lume,
S -avem parte de -un renume
Și chiar tindem tot mai sus
Spre idealul presupus.
Competitivi suntem din fire,
Ne jertfim cu dăruire.
Mănați de -un resentiment,
Iscăm cate-un incident..
Apoi regretăm amarnic,
Lamentăndu-ne slugarnic.
Hai să trecem peste asta,
Să ne iertăm și basta;
Supărarea bat-o vină
Ne umbrește doar rutina.
Culorile Sufletului
M-am săturat de priviri ce doar mă măsoară,
De oameni ce mă vor doar ca pe-o imagine,
Cu ochii lor setoși, doar de formă și splendoare,
Fără a știi ce se-ascunde în sufletul ce plânge.
Mă forțează să dau numere de telefon,
Mă caută în multimea ce nu mă vede,
Dar nu mă întreabă ce iubiri am în gând,
Nici ce muzică îmi atinge inimile de tăcere.
Mă vor, dar nu mă cunosc cu adevărat,
Nu mă întreabă ce culori îmi dansează pe cer,
Nu mă întreabă ce am iubit când am plâns,
Sau ce fel de raze mă încălzesc într-un aer prea rece.
Sufletul meu e un tablou fără semnătura lor,
O pânză de umbre, un peisaj de dor,
Unde fiecare trăsătură e tăcută, dar vie,
Și am nevoie de cei ce mă vor pentru ce am în mine, nu doar ca un decor.
Cum de ai o voce atât de lină, îmi spun,
Și nu mă întrebi ce melodii îmi fac inima să vibreze,
Nu mă întrebi dacă în versuri mă pierd,
Sau ce simt când în tăcere un cântec în mine răsună, căci doar el mă îmbrățișează, mă încălzește.
Cum te simți, mă întrebi cu ochi rătăciți,
Dar doar la suprafață, la ce e vizibil dintr-o viață de culoare,
Nu știi că iubesc să pictez, că în fiecare nuanță
E o lume întreagă, un univers de simțuri, de fiori în tăcere.
Pictez cu alb de neputință, cu albastru de dor,
Cu verde de iarbă ce se plimbă în vânt,
Roșu de foc ce arde în pieptul meu,
Și gri-ul umbrelor ce mă caută și mă pierd în pământ.
Să mă întrebi ce îmi place, ce ador în viața mea,
Să-mi simt iubirea în ochii tăi ce mă vor vedea,
Să fiu o floare ce în zori răsare, nu doar un corp ce trece,
Să mă întrebi, să mă cunoști, să mă știi, nu doar să mă privești ca pe-un obiect ce dispare.
Dar în fața mea rămân doar chipuri goale,
Ce nu văd decât haina mea, nu ceea ce sunt eu,
Și în tăcerea mea, eu mă pierd în detalii,
Căci dacă mă vei întreba, voi fi o poveste întreaga, între stele și cerul meu.
Aș vrea să fii mai mult decât o privire rece,
Aș vrea să simți ce simt și eu, să îmi cunoști lumea,
Să mă întrebi, „Cum te simți, ce culoare iubești?”
Căci doar atunci când mă întrebi, simt că sunt mai mult decât o adiere în vântul ce mă poartă.
Ideal și realitate
Mereu am vrut să plec departe
Să tot caut,pășind în nestiință,
De regrete să nu mai am parte,
Să plec rapid,lipsită de umilință.
Credeam că astfel va fi mai bine,
Să tind spre ceva numit un ideal,
Deși n-ar ramâne nimic din mine
Acum să cred doar că tot e ireal.
Și zambete,și ceea ce alții spun,
Cu nici pic de sinceritate în chip
Nici dorință nu am să mă supun,
Să treacă chiar și mai mult timp.
Epilog
Tu te-ai născut din praf de stele,
Doar ca să zbori la infinit.
Tu ești și lună, ești și soare,
Precum o rară artă de nedefinit.
Arca lui Noe
prea multe întrebări fără răspunsuri
însoțesc viața
nimeni nu are explicații perfect plauzibile
degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul
hoitul în putrefacție al logicii
răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii
întârzie
Biblia se pronunță în sensul întâietății găinii
în cruciada maieuticii împotriva oului
lăsând la o parte preeminența civilizației sumero-babiloniene
asupra celei creștine
nu-ți face semnul crucii
Maria mea dragă
care porți cu smerenie numele Fecioarei
născătoare de Dumnezei
in vitro
la două milenii de la nașterea hollywoodiană
a lui Cristos
suntem încă în faza de experiment pe șoareci
cu dubiul că nu vom știi niciodată în timpul vieților noastre
dedesubturile acestei afaceri…
Alte poezii ale autorului
Ursulețul
Într-o zi de iarnă grea
Eu mergând cu sania
Am găsit din întâmplare
Un urs mic ce teamă are
Eu văzând ul speriat
Lângă mine l-am luat
Și frumos eu l-am rugat
Ursuleț, ursuleț
Hai in casa mea.
Că tu vei scăpa
Unde-i casa ta?
Uite-o, uite-o colo-n deal
Mor ,Mor,Mor
Nu este adevărat
Uite c-ai scăpat.
Ursuleț are un an
Pe el îl cheamă Frican
O fetiță
O fetiță frumușică
Ce mergea la grădiniță
In timp ce a ei mămică
O ținea strâns de manița
Salutând toți trecatorii
Cum spun și educatorii
Mama fiind bucuroasă
Că fetița i respectuoasă
Primăvara
Primăvara a venit
Pomii toți au înflorit.
Floricele sute,mii
S-au așezat pe câmpii
Toți copiii sunt pe stradă
Bucuroși iarba să vadă
Fetele frumos gătite
Cu rochițe înflorite
Ce așteaptă cu drag mare
Sărbătorile Pascale
Iepurașul sa sosească
Oua roșii sa ciocnească
Ursulețul
Într-o zi de iarnă grea
Eu mergând cu sania
Am găsit din întâmplare
Un urs mic ce teamă are
Eu văzând ul speriat
Lângă mine l-am luat
Și frumos eu l-am rugat
Ursuleț, ursuleț
Hai in casa mea.
Că tu vei scăpa
Unde-i casa ta?
Uite-o, uite-o colo-n deal
Mor ,Mor,Mor
Nu este adevărat
Uite c-ai scăpat.
Ursuleț are un an
Pe el îl cheamă Frican
O fetiță
O fetiță frumușică
Ce mergea la grădiniță
In timp ce a ei mămică
O ținea strâns de manița
Salutând toți trecatorii
Cum spun și educatorii
Mama fiind bucuroasă
Că fetița i respectuoasă
Primăvara
Primăvara a venit
Pomii toți au înflorit.
Floricele sute,mii
S-au așezat pe câmpii
Toți copiii sunt pe stradă
Bucuroși iarba să vadă
Fetele frumos gătite
Cu rochițe înflorite
Ce așteaptă cu drag mare
Sărbătorile Pascale
Iepurașul sa sosească
Oua roșii sa ciocnească
Ursulețul
Într-o zi de iarnă grea
Eu mergând cu sania
Am găsit din întâmplare
Un urs mic ce teamă are
Eu văzând ul speriat
Lângă mine l-am luat
Și frumos eu l-am rugat
Ursuleț, ursuleț
Hai in casa mea.
Că tu vei scăpa
Unde-i casa ta?
Uite-o, uite-o colo-n deal
Mor ,Mor,Mor
Nu este adevărat
Uite c-ai scăpat.
Ursuleț are un an
Pe el îl cheamă Frican
O fetiță
O fetiță frumușică
Ce mergea la grădiniță
In timp ce a ei mămică
O ținea strâns de manița
Salutând toți trecatorii
Cum spun și educatorii
Mama fiind bucuroasă
Că fetița i respectuoasă
Primăvara
Primăvara a venit
Pomii toți au înflorit.
Floricele sute,mii
S-au așezat pe câmpii
Toți copiii sunt pe stradă
Bucuroși iarba să vadă
Fetele frumos gătite
Cu rochițe înflorite
Ce așteaptă cu drag mare
Sărbătorile Pascale
Iepurașul sa sosească
Oua roșii sa ciocnească