Tatăl

Într-o zi de iarnă grea 

Eu mergând cu sania 

Am găsit din întâmplare 

Un urs mic ce teamă are

Eu văzând ul speriat

Lângă mine l-am luat 

Și frumos eu l-am rugat 

Ursuleț, ursuleț 

Hai in casa mea.

Că tu vei scăpa 

Unde-i casa ta?

Uite-o, uite-o colo-n deal

Mor ,Mor,Mor

Nu este adevărat 

Uite c-ai scăpat.

Ursuleț are un an

Pe el îl cheamă Frican

Primăvara a venit 

Pomii toți au înflorit.

Floricele sute,mii

S-au așezat pe câmpii 

Toți copiii sunt pe stradă 

Bucuroși iarba să vadă 

Fetele frumos gătite 

Cu rochițe înflorite 

Ce așteaptă cu drag mare

Sărbătorile Pascale 

Iepurașul sa sosească 

Oua roșii sa ciocnească 

O fetiță frumușică 

Ce mergea la grădiniță 

In timp ce a ei mămică 

O ținea strâns de manița 

Salutând toți trecatorii 

Cum spun și educatorii 

Mama fiind bucuroasă 

Că fetița i respectuoasă 

Deseori ma întreb,

Cum ar fi sa evadez?

Sa plec, sa uit de toate,

Fără a ma uita în spate.

Apoi îmi vine iarăși gândul,

Gândul care ma apasă,

Sa rămân aici de parca, 

nici nu ma interesează.

Am încercat sa fug de mine,

De umbra mea care m-apasa,

Dar degeaba as uita de toate, 

Prefacandu ma ca nu i nimic în spate. 

Ce sa fac? E întrebarea,

Care ma apasă noaptea,

Vreau sa scap de-a mea ființă,

Vreau sa mi găsesc evadarea. 

Categoric,nu apare, 

Viata merge înainte,

Iar sufletu mi fără putință,

Sta-n tăcere, pana iarăși la durere. 

la uma urmei poți înjura de toți sfinții
înjurătura face parte din peisaj
ai putea spune că are o funcție artistică
terapeutică
nimic nu-i mai plăcut decât să dai vina pe sfinții apostoli
să-ți bagi picioarele în ea viață
apoi să te duci la biserică
Prefericitul e și el om
afurisirea păcătosului e un fel de înjurătură avangardistă
cea a polițistului o întoarcere la clasici
„circulați, morții mamelor voastre! ”
iar trecătorii circulă scrâșnind
”fir-ai tu al dracului cu toată circulația mă-tii!” -
Cărtărescu își bagă p… în regina Angliei
în Juriul Nobel
Manolescu în Ramona
alții în altele
niciodată subconștientul mulțimii n-a fost mai prolific ca acum
nu poți să deschizi gura
să ieși din casă
într-o zi o să ne crească urechile cât frunzele de brustur
mai nou și femeile au dat în patima imprecației
băga-mi-aș p… (spus diafan!)
alegoric
copii din clasa întâia-fumători și preoții
medicii
Crucea roșie
mână birjar
dii, fucking bastards!!!
nici caii nu mai au reacții la asemenea „îndemnuri”
gloabă poate însemna orice
dacă mai adaugi și un pahar de whisky
descoperi peste tot conjurații monstruoase ale femeilor
împotriva bărbaților
încleștări fratricide-ntre sexe
înfrângere
numele tău poate fi exprimat într-un cuvânt:
seducție...

Mă compătimesc pentru durerea ce-o port în piept,

Oare când armura grea o dau pe-ntreg

Când voi simți că sunt în viață, ca sunt un întreg?

Poate într-o zi… dacă scap, dacă trec.

Nu știu dacă-am fost cândva fericită,

Doar am jucat rolul fericiri , mințind amăgită.

De nu m-aș mai simți singură-n locurile pline,

Să pot să adorm în liniște, nu doar în zgomotul ce-l port în mine.

Simt cum mă sufoc în aerul tăcut,

De parcă nimeni n-a fost aici, nimeni n-a trecut.

Mă-nec în adevăruri pe care le-ascund,

De cuvinte ce îmi e frică să le spun.

E al naibii de greu să tot încerc să mă ascund,

Mi-e teamă de slăbiciunea care-i ca un gând

Îmi șterg lacrimile înghețate cu mâna mea,

Zâmbesc fals, de parcă nimic nu mă durea

Aș vrea să urlu cât de mult mă frâng,

Dar vina îmi rupe fiecare plămân.

Aș vrea să strig cât de adânc mă taie,

Și cum rănile mi se vindecă doar când ploaie

Port aceeași mască prostească mereu,

Să simt că trăiesc… e un drum mult prea greu.

Egoistă aș zice, să-mi doresc ceva al meu,

N-am stiut niciodată ce m-ar face fericită, ce clișeu…

șarpele

inteligent viclean

înșelând iluzionând

a fost aruncat pe pământ-

simbolizând unirea teluricului cu cerul

prima viețuitoare a universului

uroborus

SUfletul mi se înalță,
Durerea mă apasă…
Liniștea nu o găsesc
În durere mă înec
Aș vrea un tată
Căruia să-i povestesc
Durerea pe care o trăiesc
Sub cerul senin
Cu tine să fiu
Să mă strângi în brațe
Cu ochii dulci să îmi spui:
Iartă-mă copile!
Nu am fost lângă tine
În ochii tai sunt un străin
De mine nu ai vrut să știi
Poate când nu voi mai fi vei înțelege
Cât te-am iubit
Pentru tine nu a însemnat
Nimic iubirea sinceră de copil
Dar nu e problema, am învățat să sufăr
Tată! O singura întrebare:
Cu ce ți-am greșit de numa poți iubi?

Maris Maria Cristina

mă trezisem în prima dimineață a vieții mele

luat  prin surprindere

mă umplusem de albastru cerului până în vârful degetelor

undeva

spre răsărit

îmi apăruse un disc auriu orbitor în calea ochilor

apoi mă copleșise verdele uriașilor cu mii de brațe

de pe marginea drumului

nu știam ce erau acele lucruri pe care nu le mai văzusem  

în găoacea timpului

la cumpăna infinitului cu lumea aceasta

când încă eram un atom fără sarcină

nici acum nu știu

savanții spun că cerul este o iluzie optică

că Soarele va deveni în următorii o mie de ani

negru

clorofila din frunze

albă

și atunci

mă întreb

de ce nu mă oprisem cu viață

în pântecele Universului

să asist de acolo la sfârșitul inevitabil al lumii…