Refrenul iubirii

 

Același "te iubesc" pare refrenul iubirii iubito,

Dar nu-i,te asigur...

Refrenul ești doar tu!

Fară tine iubirea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii,

Când ceasul amorului își pierde rostul lui?

Pustiul se-ntrevede pretutindeni fără sărutul ce pleacă din tine,

Eu sunt doar un mort viu fără iubirea trimisă-n spre mine,

Fară tine dragostea-și pierde refrenul,

Te iubesc este refrenul ce-i scris pentru tine,

Cum să existe fără tine refrenul iubirii iubito,

Mai caldă e moartea cea rece,urâtă și hâdă

Dacă te iubescul dispare odată cu tine!

(26 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Horia Stănicel poezii.online Refrenul iubirii

Data postării: 26 februarie

Vizualizări: 93

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Inima sau mintea?

Gându-mi fuge tot la tine

Nu știu cum să mi-l opresc,

L-aș trimite-n altă parte

Dar nu pot, că te iubesc

 

Mintea-mi spune nu e bine

Să-ți pierzi timpul prețios,

Inima mereu mă-ndeamnă

Luptă și-ai să fii victorios

 

Noaptea îmi pun capu-n pernă

După ruga sfântă ce-o rostesc,

Somnu-n-târzie să mă cufunde

Iar eu perna udă...o mototolesc

 

Dar nici somnul nu mi-i lin

Că-mi apari în vis tot timpul,

Unde ne iubim fără-ncetare

Și galant îți mângâi chipul

 

Dar cum visu-i doar visare

Mă trezesc și îmi lipsești,

Și mă-treb oare e bine?

Când tu inimă...mințești?

 

Cred că lupta e pierdută

Dacă mintea-mi folosesc,

Geaba-i viața pe pământ

Să trăiesc, când nu iubesc

 

Inima e cea ce-mi spune

Mintea nu crede-n iubire,

Dar eu simt că pot cu ea

Legământ să fac ca mire

 

Minții îi voi cere să m-ajute

Inima să-i frâng, s-o cuceresc,

Că nu pot trăi în astă lume

Fără dragoste și fata ce-o iubesc!

Mai mult...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

Mai mult...

despre el...

despre el, aș putea vorbii o viață, 

și totuși, nu mi ar fi deajuns, 

în ochii mei mereu va fi dorință, 

în ochii lui, un sentiment ascuns. 

 

căci ochii lui frumosi, pătrunzători,

ca frunzele uscate ale toamnei,

genele lungi ce-ascund ochii săi mari,

ce strălucesc când se-ntâlnesc cu ochii mei.

 

iar parul lui, stufos și castaniu,

și zâmbetul său cel fermecător,

așa frumos e, nu știu sa îl descriu,

și are un suflet tare iubitor.

 

așa frumos, așa un zâmbet are,

ca să-l privesc nici anii nu-s destui,

mă cucerește cu a lui privire,

mă pierd mereu când dau de ochii lui.

Mai mult...

Pe potecă!

Azi voi merge la plimbare,

Pe poteca cea norocoasă,

Aici am căpătat eu un sărut,

Și-a-nceput iubirea noastră

 

Era pe vremea studenției,

Când inima mi-a fost furată,

De chipul și ochii unei fete,

Care apoi mi-a devenit nevastă

 

Și bine îmi aduc aminte,

Că era  zi și era toamnă,

Vântul ne adia în plete

Ce fericiți eram noi doamnă

 

Pe poteca mică amintită,

Ne-am mărturisit iubirea,

Eu spunând ceva în șoaptă

Ea ducând în jos privirea

 

Stiu c-am roșit întâia oară,

La vorbele ce le-am rostit,

Și a durat multe minute,

Până ce eu mi-am revenit

 

Țin minte se uita în jur,

Nimeni cu mine să o vadă,

Când noi cu foc ne sărutam,

La căpătul potecii în livadă

......................................

La plimbare am fost noi doi,

Să-ne-amintim de întâlnire,

De ale noastre cuvinte dulci,

Ce le rostim și azi fără oprire

 

Acum după atâția ani,

Când pe potecă am pășit,

Ne-am sărutat a mia oară,

Simțind că-s tare fericit

 

Ce povestesc e purul adevăr,

Trăit de mine și-a mea soție,

Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,

Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie

 

 

Mai mult...

Visez la tine!

Visez mereu la tine

Cu ochii larg deschiși,

Îți vorbesc de iubire

Dar tu, nimic nu ziși

 

Să merg tot înaite

Nu știu de-i bine,

Nici care este calea

Ce duce către tine

 

Mesaje ți-am trimis

Nu cred că le-ai citit,

Te faci că nu mă știi

Cu toate c-am vorbit

 

Ceva îmi spune mie

Că ieri tu m-ai mințit,

Că mâine vii la întâlnire

Și astăzi văd că n-ai venit

 

Pe bancă stau și te aștept

Poate te-arăți de undeva,

La ceas mă uit, este târziu

Și simt că floarea nu o vrea

 

Mă mint și-mi spun în gând

Că poate s-a-ntâmplat ceva,

Refuz să cred că n-am noroc

Iar fata ar avea pe-altcineva

 

Abia când am văzut-o pe stradă

Mergând la braț c-un alt bărbat,

Am înțeles că inima-i este furată

Și-am renunțat la tot ce am visat

.................

Dar cine n-a visat odată-n viață

O zână, făt frumos să întâlnească,

Și cât regret s-a adunat în suflet

Când ce-am iubit, n-a vrut să ne iubească!

 

 

Mai mult...

Primăvara inimii mele în germană

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

 

Der Frühling meines Herzens

 

Ein netter Junge, George...

Ein introvertierter Junge, George...

Ein lustiger Junge, George...

Ein Junge, wie ich ihn noch nie zuvor getroffen habe, George,

Ein Junge, für den jede Aufmerksamkeit zählt, George,

Ein Junge, der Gedichte mag, George,

Ein ausdrucksstarker und künstlerischer Junge, George,

Ein Junge, der uns unbedingt auf eine Fahrt mit dem Hydrobike mitnehmen möchte, George...

Ein Junge, der wirklich möchte, dass wir beim Picknick sitzen und Geschichten erzählen, George,

Ein Junge, mit dem man ins Kino gehen kann, spielt, George,

Ein Junge mit einfachem, aber wohlgewähltem Geschmack, George,

Ein mutiger und entschlossener Junge, George,

Ein Junge, der alte Modezeitschriften mag, George,

Ein Junge, der bei jeder Gelegenheit mehr Blumen und Süßigkeiten mitbringt, George,

Ein Junge, dessen Gedichte mich immer mehr anziehen, George,

Ein Junge, der tausendmal schreibt, schneidet und umschreibt, bis er genau das ausdrückt, was er will, George,

Ein Junge, mit dem ich zum Nachbarn gehe, der Spanischunterricht gibt, George,

Ein Junge, der, wenn ich beim Lernen zurückfalle, auch über mich meditiert, George,

Ein Junge, der ungefähr die gleiche Art von Musik hört, George.

George, meine Erinnerungen an dich, wie ich dich kennengelernt habe und wie sehr ich es geliebt habe, wie du geschrieben hast, wie du Pizza gegessen hast, wie du über meine Witze gelacht hast (denn normalerweise lache nur ich), wie du mich manchmal ausgelacht hast, wie wir es früher getan haben durch die Gassen laufen, wie wir beide Motorrad fuhren, auf dem Highway der Sonne, die Geschwindigkeitsbegrenzung überschritten, mit den Haaren im Wind, sorglos, wie wir es verstanden, uns gegenseitig ein gutes Gefühl zu geben, unsere Stimmung zu heben, für uns Habe Spaß in Kneipen, gehe zu Fußballspielen, schreie und spucke Samen, spiele mit meiner Nebelung-Katze, gib mir einen Stift, der dir langweilig war, ich würde ihn reparieren und du würdest dich sehr freuen. Schöne Erinnerungen, schade, dass du mit einem ich weiß nicht welchem Projekt in Brasilien abgereist bist. Es ist nichts, du warst jung, wie Otilia aus „Otilias Rätsel“ sagen würde, du hattest deine Träume und musstest sie erfüllen. Es gibt so viele andere Mädchen, aber du brauchtest dieses Projekt wirklich. Ich verstehe dich, du hast es nicht getan Hinterlassen Sie mir viele Gedichte, aber ich werde sie behalten, ihre Erinnerung wird immer mehr aufblühen, wenn ich sie lese, durchblättere, wenn mir Ihr Schreiben gefällt und was Sie mit diesen Zeilen ausdrücken wollten.

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Refrenul prostului cotidian

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Mai mult...

Neputincioasele cuvinte

 

Ce pot să facă neputincioasele cuvinte,

Fie rostite,scrise, viu colorate,

În încercarea lor de a transmite,

Ce inima suspină de iubire,

Neștiind a oamenilor tristă glăsuire,

Dar vrând ceva să spună...?

Cum pot iubito să-ți dăruiesc iubirea,

Când știu prea bine că așa ceva

E pură nebunie ce pleacă din închipuirea mea?

Ce-s vorbele rostite dar pline de neputințe

Nu-i însăși neputința mea....?

Și totuși nu voi renunța iubito,

Să-ți scriu sau să-ți vorbesc despre amor,

Chiar dacă știu că rând pe rând neputincioasele cuvinte mor,

Eu fiind cel ce le naște zilnic pentru tine,

Iar tu iubind-mă mi le întorci mai vii,

Tu viață fiind,iubire dragoste, amor,

Și-mi dai și visele să pot să zbor...

(16 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

Mai mult...

Darul

 

Iubirea mea să-ți fie darul,

Ce trebuia mult mai demult să îl primești,

Știu că așa arată fericirea

Și știu c-ai început să mă iubești.

Cu tine ziua își are rostul,

Iar fără tine toate-s scrum,

Așa pățești când dragostea se naște,

Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,

Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,

Ca tainice minuni din cer sosite,

Eu doar iubindu-te,

Pot zice c-am inceput să sper...

Căci viața asta este trecatoare,

Iluzie precum un fum,

Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,

Decât iubirea care nu mai moare,

Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,

Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,

Iubirea mea să-ți fie darul,

Ce trebuia mult mai demult să îl primești !

(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

Mai mult...

Ce-mi pasă

 

Ce-mi pasă de cădere

Știind că aceasta mă înalță tare,

Nerenunțând la dragostea cea mare,

La tine,la visare,

La vraja ta ce nu are cărare,

Știind ce tu acum uitat-ai poate,

Că dragostea mai doare când vrea să fugă lașă,

Ori când dorește ca să moară...

Ce-mi pasă mie de-atâtea gânduri rele,

De duhurile negre,de vrajbă, deznădejde?

Nu dragostea este învingătoarea cea veșnic triumfătoare?

(15 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

Mai mult...

Sonet de amor

 

Ce-i un sonet de-amor se-ntreabă unii,

Cum să nu știi așa ceva?

E dragostea o partitură muzicală,

Ce a cântat-o Bach,

Ori Mozart sau mai degrabă Beethoven sau chiar Chopin?

Nu-i dragostea o mare taină

Ce o deține azi iubita mea?

Ba da!

Taina iubirii stă la tine,

Și te-aș ruga să-mi spui și mie

Ce-i dragostea frumoasa mea?

Ori e mai bine să nu se știe,

Și-atunci secretul ăsta antic,

Ce-l vor și împărați și cerșetori,

Eu zic că este mult mai bine,

Să stea închis în frumusețea ta!

(8 debruarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

Mai mult...

Lacătul de la inima mea

 

Se tot vorbește că moartea-i dureroasă,

Că este neagră și are coasă,

Că n-are chip și-i tare fioroasă,

Dar nouă celor căzuți în ale amorului visări nici că ne pasă!

Îndrăgostiții știu că dragostea și viața-i tot ce contează!

Iubito astăzi am aflat o taină a iubirii

Căci Duhul Sfânt vorbește și prin tine...

Mi-ai spus cum o iubire mare

Se sechestrează.....

Chiar dacă termenul ăsta nu sună bine...

Căci eu adusul-am în pomenire

Ei bine cum?

Să afle fiecare!

Noi doi iubito știm...

Cum să poți face o iubire pe veci nemuritoare,

Sau să n-o lași să zboare...

Voi însă cititorii,

Citiți titlul la poezie,fiecare!

(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

Mai mult...