Pete

Din antiteza logicii genezei

izolez posibilitățile psihogenezei;

sătul de mersul orb către zei,

înfășor mărgelele peste claviculă.

Vârât și vânat în aceeași bulă,

lasă-mi vocea să urle în noapte,

prin setea ce aduce răutate,

tratând tăcerea cu finețea securii.

Curbura coloanei, capsată prin funii,

aduce închiderea dramatică a gurii;

zvârcolit de starea ambiguă, nesătulă,

sunt lăsat de bunăvoie în căderea nopții.

Ținut țintă lângă țărușul sorții,

înțepat, prins în țipăt, să-mi omor volții,

nu vreau să mă vezi clipind —

închizând ochii, pot să te surprind.

Am depășit orice limită,
Dar am trecut de barieră?
Dacă viața-i un paradox,
Atunci etica e mănușa de box.

Prinși în cercuri vicioase,
Își fac timp să tragă linii vâscoase,
În funcție de părerile expuse
Ale mulțimii cu mințile străpunse.

Se susține dorința de dreptate,
Dar se confundă cu răzbunarea.
Gurile devin canibale și înfometate,
Cei ca mine fiind materia ce susține hrănirea.

Pe patul de foc al propriilor păcate
Dorm înghețat în probabilitate,
Trezindu-mă într-un cer de singurătate,
Colorat de aburii cenușii.

Iertarea e pentru cei vii.
Sunt un doctor nebun ce oferă sănătate,
Criticat pentru brutalitate.
Devin constructor cu materiale limitate,
Și se așteaptă cele mai bune rezultate.

Eu sunt cel ce face tăieturile,
Dar și cusăturile.
Nu-mi plac scurtăturile,
Sunt mândru de toate eșecurile.

N-am ucis din răutate —
Ne-am îngropat împreună pentru rezultate.
Sufletul, la început, n-avea idee ce risca.
Oglinda-mi arăta doar masca.
Nu mai știu unde apar,
Prins între vulcan și ghețar.

Un simplu lichid colorat
Trage cortina oricărui spectacol creat.
Pe cât e de magic,
Pe atât e de... tragic.

Înecăm incertitudinea-n chimie,
Pentru a deschide cufărul ce conține opinia vie,
Ce ne bântuie ca o stafie,
Navigând marea iluziei.

Prindem creaturi ce schimbă imaginea reflexiei,
Vânând priveliști cu gloanțe oarbe,
Cedând controlul, lăsăm să ne perturbe
Și punem lacăte pe vocile superbe...

Sunt sătul de râsete torturate,
M-au obosit toate zâmbetele mutilate
Și de scârboasa amabilitate forțată.
Toți avem puritatea mânjită,
Dar uităm asta în momentul de judecată.

Vorbesc cu mine... prin tine.
Nu mă interesează câți îngrop,
Dacă rezultatul ideal mi se cuvine.
Nu aș schimba nimic, chit că regret fiecare strop.

Face parte din creație.
Iubesc să împing limitele fine,
Dar uneori... nu e evoluție,
Sunt doar crime!
Portretul stresului și frustrării devin sublime.

Vreau să termin, dar nu vreau să se termine.
În momentele de cedare
Vreau acceptare — nu uitare.
Devin propriul borcan de fierbere.

Îți cer ascultare —
Nu vreau o părere.
Vreau să ne fie bine.
Doar lasă-mă să profit... de răul ce vine.
De-abia aștept să încerc serul și pe tine.

Râde și roade…

cu mâna pe carne prinde,

printre oase ferme surprinde

dâra de gol — și mă crede.

Vina e a vinovatului,

vânând vina nevinovatului,

a cărui vorbe vagi

varul le pictează cu negre dungi.

Crezut, pe deplin neauzit,

zidind zarea zguduit

de întrebarea fără liniște,

pășește pe pajiștea de muște.

Mușcă din răspunsuri,

din răsputeri caută sensuri;

cu destinații senine văzând,

sătulul mâncând totul — flămând.

Când totul cade…

roade și râde.

Fără gust, fără savoare,

mă satur doar din pornire,

umbra-mi umilește chipul șters

prin ștrasuri trase pe dos, invers.

Vinde-mi jena și reținerea,

pe perna de ace-mi pierd simțirea,

spune-mi tic, să-ți spun că tac,

înverșunat spre-același atac.

Dus spre ciobul calm și roșu,

lașul prin lăcaș, prin duș,

dușmănos zâmbind la găuri,

între seri urmând aceleași săruri,

Orientat, relative, de busola șanselor,

ale văilor prin valuri, sub voal,

spre mal, la mâna parolelor,

lovind singular destinul dual.

Cântă-mi...

Cântă-mi să dansez,

versurile purtându-mi trupul,

o incantație să creez

până se va ivi potopul...

Atingerea de flăcări prin ger,

ager plutind, neputincios, să-ți cer

ceva-ul înglobat — al meu reper,

doar la două acorduri mai sper.

Golește-mi mintea de idei

prin furtuni lăuntrice,

cu vocea ta, de vei

veni alungând vremi excentrice…

Cerne cerneala pictată pe piele,

încat să îngrop cicatricile,

cu citrice stropind alcoolul aruncat

în focul dintre iele.

Pe piatra drumului pe care-am alunecat,

spre o milă am visat liber,

locuri si lacuri sub umilul cer;

în plin delir, legat lângă tine prefer

perfectul prezent în suflet privindu-mi...

Cântă-mi...

Voi cânta pentru tine!
...
Voi cânta oricând pentru tine,
Pentru ce ești în mine,
Tu ai făcut să fiu altfel
Voi cânta oricând pentru tine,
Același cântec. Și-n el
Vor străluci cuvintele mele
Cuvintele mele-adunate
Într-o viață de dor,
Într-o viață în care
Fără tine zilele toate
Purtau pe clipele lor
Din inima ce bate
Acel foc arzător
Oglindit în stele
Și-n sclipirea lor!
...
Voi cânta pentru tine oricând,
Știu bine, știu bine, tăcând!
Ca-n vremea aceea-n care
Privirile tale incredibil de verzi
Simțeam că mă pătrund
Și doream atât de mult
Să mă îmbrățișezi
Să-mi simți inima bătând
Și sufletul arzând!
Voi cânta pentru tine oricând,
Oricând, oricând, oricând!
Sufletul meu blând!

Sub lumina blândei luni,

Mi-ai spus că mă iubești, odată.

Parcă ne cunoșteam de ani buni

Și nu doream să pleci, vreodată.

În nopțile reci și pustii

Priveai atent la a mea privire,

Nu te opreai din a povesti,

Iar eu, mă bucuram de a ta venire.

Însă tu ai ales altă cale, alt drum,

Pe care eu nu le mai știu acum.

Nu îmi place întunericul sau când e haos in jurul meu

Dar totuși trag draperiile și mă învârt în jurul problemelor mele de parcă ar fi un nucleu.

Mintea mea îți cântă numele și îl dă de toți pereții creând un silențios ecou.

Știu ca mă vrei doar în cercei și în furou!

Sunt suficient de bună să mă iubești o noapte,

Dar imposibil de greu de iubit prin fapte…

Sunt un tumult de emoții, trăiri și gânduri

Sunt ceea ce nu vei putea niciodată să citești printre rânduri!

Sunt umbra de care ai nevoie pentru a te apăra de soarele arzător

Însă atât…trebuia să știu ca ești doar amator!

Nu am fost niciodată alegerea ta,

Însă în totdeauna o opțiune, eram doar… eu

Nimic special pentru tine;

Am ținut mereu locul unei blondei clandestine.

Nu sunt greu de înțeles!

Dar nu sunt și nici nu am fost persoana ce-ți stârnește interes.

Ochii tăi mă privesc sfidător dar mintea ta zboară la ea

Când te ating, fiorii de pe spate îți aduc aminte de felul în care te iubea…

Doar ea…Și nimic mai mult.

Ești ca o melodie veche pe care încă sunt nerăbdătoare să o ascult 

Dar știu ca glasul tău se stinge și devii din ce în ce mai mut.

Mă poartă pașii către tine

Să mă desfăt cu briza ta

Nu știi dar ești un pic de bine

Peste toată trăirea mea.

Când susurul din valuri îți ascult

Mă pierd de tot ce eu eram

Mă faci pe mine doar să simt

Îmi dai ceva ce parcă așteptam.

Ești calmă dar și agitată

Îmi dai o liniște nebună

Mă fascinezi ,te simt vibrantă

Tăcerea mea poate să spună.

Primești pe soare să picteze

Un răsărit și un apus

Portrete vii să înrămeze

Pe clipa timpului ursuz.

Să te privesc o veșnicie

Aș putea fi doar fericit

Știu că e greu așa să fie

Mă bucur însă că te simt.

Ajuți uitarea mea să fie

Un mic crâmpei ,dară real

Și conștiința mea să știe

Că te iubesc nu în zadar.

Mă cheamă pescăruși spre tine

Mereu prin ei te voi găsi

Dar să păstrezi doar pentru mine

Un răsărit pentru o zi.

Îmi vine să plâng când mă uit la poze*  

Știu că în curând nu vei mai exista.  

Mă uit la tine cum respiri... oare cât timp va mai dura?  

Încerc să strâng amintiri... vreau să rămână așa.  

Cutia se închide, si cu ea...tot ce e viu!

Știu... mă amăgesc... totul va fi pustiu,  

Casa, deși e plină... deja e mult prea târziu.  

Refren: ooooh...oooh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... 

Ce pot să fac ca golul să nu-l simt?  

Tu ești aici cu mine, dar mă topesc privind.  

Păstrez în piept, în suflet, căldura ce mi-ai dat,  

Povața ta, mamă, aripi mie mi-a dat.  

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum...  

Refren: ooooh...ooohh

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam să te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin....tot nu-i plin... aaaah...aaaaah

Aripile tale, pe rand s-au frant de tot...de dor...

Ai lasat loc pentru ale noastre...neregretand deloc

Când noi te-am părăsit... tu ai rămas la poartă,  

Privind la pașii nostri ce ne purtau în soartă

La orice oră am fi sosit... poarta era deschisă,  

Și brațe calde ne cuprindeau la piept,  

Și știam atunci... că încă sunt copil,  

Cât mama mă așteaptă... nu sunt un simplu fir.

Refren: ooooh..ooohh..

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

Tot ce-ai avut mai bun, pe noi ai consumat,  

Și ai uitat în timp să zbori și pentru tine.  

Focul tău care ardea... s-a transformat în scrum... unde ești? 

Refren: ooooh..ooohh..

Parcă ieri eram copilul ce "mama" tot strigam,  

Nu doream să plec, lângă mine voiam sa te am.  

Cât timp petrec cu tine încerc multe să cuprind,  

Dar nu e suficient... paharul tot nu-i plin...tot nu-i plin...aaaah aaaah

Te prefaci că o iubești 

Ce urmărești?

De ce nu o părăsești?

Nu vezi că mă rănești?

Amanta ta nu voi fi

Nu sunt o pereche de pantofi

Vreau să fiu iubita 

Nu accept resturi de la alta.

Te șantajează cumva?

Ce știe despre tine?

Spune-mi ceva

Dacă nu, vei rămâne fără mine.

Te-am așteptat destul

Nu ai trecut testul

Rămâi cu aia, iubire

Nu am nevoie de despăgubire