GĂRGĂRIȚA
Printre flori de romaniță
Se preumblă o gărgăriță
Și tot dă din aripioare
Hotărâtă ca să zboare.
A îmbăcat peste rochiță
Haină roșie pestriță
Stă urcată pe-o tulpină
Mai aproape de lumină.
Se apropie încet
Un pici mic, dar siret
Prinde gărgărița în palme
Ușurel ca să n-o sfarme.
Și îngână încetișor :
Gărgăriță ,gărgărea
Încotro vei zbura ,
Acolo m-oi însura !.
Dar nu mă voi înstrăina :
Aici am frați și surori
Și grădinița mea cu flori!...
Categoria: Poezii pentru copii
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 25 ianuarie
Vizualizări: 133
Poezii din aceiaşi categorie
Copilăria a murit într-o joi
Țin minte ziua aia.
Era cald.
Dar nu soarele m-a ars,
ci o veste:
„N-o să mai fie niciodată ca înainte.”
Atunci a murit copilăria.
Fără slujbă.
Fără colivă.
Doar cu un „Hai, maturizează-te.”
Și m-am maturizat.
Cu frică.
Cu nedormit.
Cu liste.
Cu vină.
Copilăria a murit într-o joi,
și de atunci, toate zilele sunt joia aia.
O aștept să revină.
Dar n-o mai prind niciodată la autobuz.
Poate merge pe jos.
Sau poate s-a ascuns în beci,
unde nu mai caut nimeni nimic.
Un fel de legendă
Cândva, într-un cătun sărac,
Trăia o fată minunată
Care la toți le era pe plac,
Dar o vedeau mereu întristată.
Părinții ei se tot plângeau
La lume, și la bunul Soare,
Și tare mult ei că vroiau
Să n-o mai vadă gânditoare.
Băieți cu stare și de neam
Veneau ferice s-o pețească,
Dar ea mereu privea pe geam
Un mândru crai ca să zărească.
.................................................
Noaptea fugea după zi,
Și ziua era alungată de noapte.
Dar, se-ntâmplă într-o zi
Ca fata s-audă mici șoapte.
Curioasă să-nțeleagă mai bine
Se-aplecă peste zorele
Și-auzi venind spre sine
Foșnet surd și ciripit de păsărele.
Din grădină, păsările zgomotoase
Se așezară-n poala fetei,
Și în glasuri cristalin miraculoase
Amintiră de un tei și a margaretei.
Sub acel tei, Vlasă oftează.
În gându-i o margaretă boreasă,
Ca simbol, dar curajul nu-i cutează
Ca să o ceară de mireasă.
Fetei inima-i s-aprinse.
Cu condeiul pe hârtie
Rânduri către el trimise
Ca la ea de-ndat să vie.
Când cei doi se întâlniră,
Stele și luna plină,
Sus pe cer, că se stârniră
Trimițând o rază cristalină.
Ziua cu noaptea se uniră
Când acasă la fata aleasă
Nuntașii în alai o porniră
Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.
..................................................
Și mulți ani trecură
De când mândrii soți
Sub tei se-ntâlniră
Căci azi au nepoți.
Mos Nicolae
Bunule Mos Nicolae
Hai la mine in odaie
Tot anul am fost cuminte
Si astept cu nerabdare
Sa vezi ghetele,nu sunt murdare
Vreau sa pui in ele
Jucarii si caramele.
reverii/3
dimineață senină
de noiembrie,
vântul a urcat
în corăbii de smarald
temerile,
grijile,
durerile noastre....
le duce pe mare,
hăt departe.
Iarna – flutur alb de vânt
Crivăţu‘ îşi făcu avânt
într-un cuib de păsări mute
cât să-ncapă în trupul lor
iarna - flutur alb de vânt.
Strânse-n sânul ei de gheaţă
valvârtejuri şi ninsori.
Şi când şade să asculte
triste suflete de flori,
le aşterne pe pământ.
Trece palid soarele,
stelele de ger
îmbracă faţa lui diamantină.
Iată-l înghiţit de cer,
scuturându-şi pletele
într-o pată de lumină.
În răsuflu’ ei deodată
ridică cetate albă:
în risipă să te scuturi
de visarea care scaldă
o fereastră cu gutuie.
Molcomă fantasma şade
ca o pasăre trudită.
Se adună. Apoi suie
turnuri nalte de zăpadă.
Un schelet de pom sclipeşte
în troieni dezordonate,
vântul nu mai hoinăreşte
pe la case îndesate.
Urcă drumul de ninsoare
urători, copii de-o șchioapă,
cu un plug din două fiare,
tras pe uliță de-o iapă.
Un copil numai paiete
ce în șale îi ajung,
larg învârte biciul care
sună într-un tunet lung -
geru-i fuge de la ghete.
Tremură în raza lunii
sălcii de argint cochete.
Mai la margine de sat
unde basmele se spun,
mulţi copii la vatra sobei
timpul pare c-a lăsat.
Au venit de prin cătun
cu trăistuţe la spinare
să le-ndese cu poveşti.
Zmei naivi îşi cântă versul
ca o nobilă întristare.
Două fete ştrengăriţe
împletesc înduioşate
înger palid în cosiţe.
La fereastra cu muşcate,
o măicuţă îndurerată
câteodată lung priveşte
prin zăpezi imaculate,
gânditoare îşi vorbeşte:
« poate-n drumuri se arată,
peste gardu’ acoperit,
fiul drag venind din lume » …
Plânge încet şi chinuit,
îi rosteşte al său nume.
Se mai uită spre icoană,
la Isus văzând într-însul
o lumină cum deşiră
flăcările de aramă;
îşi mai domoleşte plânsul.
Peste satu’ înzăpezit
a rămas un colţ de lună.
Stelele s-au întregit,
vântul scade la jumătate,
de-nnoptare adormit.
A ieşit după furtună
o nălucă la fântână.
Cum în murmur se înclină,
o porni către zăvoi.
Simţitoare şi senină
în răsunet năvăleşte
cu vârtej de vise albe
şi îmbracă perne moi.
În cădere geru’ înşiră
caru’ stelelor în pom.
Rareori, dar o scânteie
vine galeş printre nouri,
furişându-se în somn.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -
ștefan radu mușat
Camelia
A ieşit în zori o fată, având rochia brodată
şi încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roşu.
Mai văzu aşa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu’ -
ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin…
Vai, ce chin ! -
îşi zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.
Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică
silueta de cărbune,
o furnică
se opri ca să-şi şteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.
Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;
ce e drept e prea măruntă,
dar din fire e cochetă.
Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,
rochii roşii de zorele
rotesc salbă peste iarbă.
Ca o floare printre ele,
fata-şi potriveşte gheata. Visătoare, ea întreabă:
- Ce floare e asta, mamă ?
Am trecut şi ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.
- E camelia mea albă…
- Dar Camelia sunt eu… Cum să fiu eu, mamă, floare ?!
N-am nici frunze,
n-am petale.
Şi trecu prin alte rânduri,
coborâtă printre gânduri…
Ceasul bate miezu-nopţii şi Camelia tresare,
respirând adânc - visează
cum furtuna s-a iscat
şi din soare
smulse o rază;
ciorile înfruntă cerul.
Câte flori avea cu dânsa,
vântul îi goli panerul.
Dar cum mama era trează,
îi cuprinse fruntea albă şi în gânduri se ruga,
visul nopţii i-l veghea să nu-i frângă ramura
vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.
Telegarul cât o stâncă,
fruntea naltă îi asudă;
numai sta cât să audă,
că în noaptea cea adâncă
zmeul este la hotar.
Şi porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.
- Nalţă-te de zor spre stele,
urcând podul de aramă !...
Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;
praf şi pulbere s-alege de necazuri şi de rele.
Mama-n şoaptă o îndemnă:
- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,
unde e copilărie, unde îngerii adie
lirele în cântecele...
Dar deodată-n sânul nopţii se ivi palat de soare.
Şi vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană
cu năframă de cicoare
şi condurii de sulfină:
- Hai, copilă, şi te prinde de o rază de lumină !
Oi ruga un şir de fluturi
visul negru să ţi-l spele.
Nemurirea să te cânte,
floare mândră a nopţii mele…
din cartea ilustrată pentru copii, Copilul și norul -
Ștefan Radu Mușat
Copilăria a murit într-o joi
Țin minte ziua aia.
Era cald.
Dar nu soarele m-a ars,
ci o veste:
„N-o să mai fie niciodată ca înainte.”
Atunci a murit copilăria.
Fără slujbă.
Fără colivă.
Doar cu un „Hai, maturizează-te.”
Și m-am maturizat.
Cu frică.
Cu nedormit.
Cu liste.
Cu vină.
Copilăria a murit într-o joi,
și de atunci, toate zilele sunt joia aia.
O aștept să revină.
Dar n-o mai prind niciodată la autobuz.
Poate merge pe jos.
Sau poate s-a ascuns în beci,
unde nu mai caut nimeni nimic.
Un fel de legendă
Cândva, într-un cătun sărac,
Trăia o fată minunată
Care la toți le era pe plac,
Dar o vedeau mereu întristată.
Părinții ei se tot plângeau
La lume, și la bunul Soare,
Și tare mult ei că vroiau
Să n-o mai vadă gânditoare.
Băieți cu stare și de neam
Veneau ferice s-o pețească,
Dar ea mereu privea pe geam
Un mândru crai ca să zărească.
.................................................
Noaptea fugea după zi,
Și ziua era alungată de noapte.
Dar, se-ntâmplă într-o zi
Ca fata s-audă mici șoapte.
Curioasă să-nțeleagă mai bine
Se-aplecă peste zorele
Și-auzi venind spre sine
Foșnet surd și ciripit de păsărele.
Din grădină, păsările zgomotoase
Se așezară-n poala fetei,
Și în glasuri cristalin miraculoase
Amintiră de un tei și a margaretei.
Sub acel tei, Vlasă oftează.
În gându-i o margaretă boreasă,
Ca simbol, dar curajul nu-i cutează
Ca să o ceară de mireasă.
Fetei inima-i s-aprinse.
Cu condeiul pe hârtie
Rânduri către el trimise
Ca la ea de-ndat să vie.
Când cei doi se întâlniră,
Stele și luna plină,
Sus pe cer, că se stârniră
Trimițând o rază cristalină.
Ziua cu noaptea se uniră
Când acasă la fata aleasă
Nuntașii în alai o porniră
Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.
..................................................
Și mulți ani trecură
De când mândrii soți
Sub tei se-ntâlniră
Căci azi au nepoți.
Mos Nicolae
Bunule Mos Nicolae
Hai la mine in odaie
Tot anul am fost cuminte
Si astept cu nerabdare
Sa vezi ghetele,nu sunt murdare
Vreau sa pui in ele
Jucarii si caramele.
reverii/3
dimineață senină
de noiembrie,
vântul a urcat
în corăbii de smarald
temerile,
grijile,
durerile noastre....
le duce pe mare,
hăt departe.
Iarna – flutur alb de vânt
Crivăţu‘ îşi făcu avânt
într-un cuib de păsări mute
cât să-ncapă în trupul lor
iarna - flutur alb de vânt.
Strânse-n sânul ei de gheaţă
valvârtejuri şi ninsori.
Şi când şade să asculte
triste suflete de flori,
le aşterne pe pământ.
Trece palid soarele,
stelele de ger
îmbracă faţa lui diamantină.
Iată-l înghiţit de cer,
scuturându-şi pletele
într-o pată de lumină.
În răsuflu’ ei deodată
ridică cetate albă:
în risipă să te scuturi
de visarea care scaldă
o fereastră cu gutuie.
Molcomă fantasma şade
ca o pasăre trudită.
Se adună. Apoi suie
turnuri nalte de zăpadă.
Un schelet de pom sclipeşte
în troieni dezordonate,
vântul nu mai hoinăreşte
pe la case îndesate.
Urcă drumul de ninsoare
urători, copii de-o șchioapă,
cu un plug din două fiare,
tras pe uliță de-o iapă.
Un copil numai paiete
ce în șale îi ajung,
larg învârte biciul care
sună într-un tunet lung -
geru-i fuge de la ghete.
Tremură în raza lunii
sălcii de argint cochete.
Mai la margine de sat
unde basmele se spun,
mulţi copii la vatra sobei
timpul pare c-a lăsat.
Au venit de prin cătun
cu trăistuţe la spinare
să le-ndese cu poveşti.
Zmei naivi îşi cântă versul
ca o nobilă întristare.
Două fete ştrengăriţe
împletesc înduioşate
înger palid în cosiţe.
La fereastra cu muşcate,
o măicuţă îndurerată
câteodată lung priveşte
prin zăpezi imaculate,
gânditoare îşi vorbeşte:
« poate-n drumuri se arată,
peste gardu’ acoperit,
fiul drag venind din lume » …
Plânge încet şi chinuit,
îi rosteşte al său nume.
Se mai uită spre icoană,
la Isus văzând într-însul
o lumină cum deşiră
flăcările de aramă;
îşi mai domoleşte plânsul.
Peste satu’ înzăpezit
a rămas un colţ de lună.
Stelele s-au întregit,
vântul scade la jumătate,
de-nnoptare adormit.
A ieşit după furtună
o nălucă la fântână.
Cum în murmur se înclină,
o porni către zăvoi.
Simţitoare şi senină
în răsunet năvăleşte
cu vârtej de vise albe
şi îmbracă perne moi.
În cădere geru’ înşiră
caru’ stelelor în pom.
Rareori, dar o scânteie
vine galeş printre nouri,
furişându-se în somn.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -
ștefan radu mușat
Camelia
A ieşit în zori o fată, având rochia brodată
şi încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roşu.
Mai văzu aşa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu’ -
ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin…
Vai, ce chin ! -
îşi zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.
Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică
silueta de cărbune,
o furnică
se opri ca să-şi şteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.
Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;
ce e drept e prea măruntă,
dar din fire e cochetă.
Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,
rochii roşii de zorele
rotesc salbă peste iarbă.
Ca o floare printre ele,
fata-şi potriveşte gheata. Visătoare, ea întreabă:
- Ce floare e asta, mamă ?
Am trecut şi ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.
- E camelia mea albă…
- Dar Camelia sunt eu… Cum să fiu eu, mamă, floare ?!
N-am nici frunze,
n-am petale.
Şi trecu prin alte rânduri,
coborâtă printre gânduri…
Ceasul bate miezu-nopţii şi Camelia tresare,
respirând adânc - visează
cum furtuna s-a iscat
şi din soare
smulse o rază;
ciorile înfruntă cerul.
Câte flori avea cu dânsa,
vântul îi goli panerul.
Dar cum mama era trează,
îi cuprinse fruntea albă şi în gânduri se ruga,
visul nopţii i-l veghea să nu-i frângă ramura
vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.
Telegarul cât o stâncă,
fruntea naltă îi asudă;
numai sta cât să audă,
că în noaptea cea adâncă
zmeul este la hotar.
Şi porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.
- Nalţă-te de zor spre stele,
urcând podul de aramă !...
Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;
praf şi pulbere s-alege de necazuri şi de rele.
Mama-n şoaptă o îndemnă:
- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,
unde e copilărie, unde îngerii adie
lirele în cântecele...
Dar deodată-n sânul nopţii se ivi palat de soare.
Şi vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană
cu năframă de cicoare
şi condurii de sulfină:
- Hai, copilă, şi te prinde de o rază de lumină !
Oi ruga un şir de fluturi
visul negru să ţi-l spele.
Nemurirea să te cânte,
floare mândră a nopţii mele…
din cartea ilustrată pentru copii, Copilul și norul -
Ștefan Radu Mușat
Alte poezii ale autorului
O NOAPTE ROMANTICĂ
continuare
Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit că sunt greu de spart.
Spre surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi
zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.
Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite
scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.
Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.
Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia
sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe
Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care
n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.
va continua
capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă
cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l
la mașină.
MĂ GÂNDESC !
LÂNGĂ GEAM ÎMI BEAU CAFEAUA ,
S -A RĂCIT DE CÂND PRIVESC !
ADORMITĂ -MI GRĂDINA ;
NUMAI IARNA ,POARTĂ VINA ...
DAR MĂ BUCUR CA COPILUL
CE-Ș GĂSEȘTE ...JUCĂRIA ...
MĂ GÂNDESC ,LA ZIUA -N CARE :
CÂTE FLORI VOR FI ÎN EA ?
CÂND GRĂDINA VA ÎNVIA !...
E TÂRZIU
Erârziu ,somnul nu vine
Cât a-și vrea să fiu cu tine
Să-ți stâng mâna încetișor
Și de drag să mă înfior.
Să te mângâi pe obraz
Sub un ochi de lună treaz
Să-ți resfir pe umeri plete
Și aroma-ți să mă îmbete.
Lângă o tufă de sulfină
Să dormim noaptea-n grădină
Să-ți sărut ochii și fața
Până vine dimineața.
Fermecați de vraja nopii
Numărăm stelele sorții.
Steaua mea e luminoasă,
Ne zămbește bucuroasă,
Că-s voinic și tu frumoasă
Și amândoi vom face casă.
PLOAIA
Astăzi mi-a bătut în geam
Odată cu zorii,
Raza ochilor tăi
Ca talazul mării...
Chiar și zorii cenușii
Presărau lumină ,
Și în sufltu-mi bonlav
Parfum de sulfină.
Val de aer parfumat
Trece prin perdele...
Dor , regrete ,neîmpliniri
Ploaia să le spele.
AM DREPTATE ?
Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?
Fii modestă ,nu râvni
Bunurile altcuiva ...
De ai mult ,de ai puțin ,
Preț au doar ,sufletul bun ...
Vorba bună și sfătoasă ,
Înțelegere în casă ,
Sănătate ,voie bună.
Astea ,de sunt lângă tine
Esti bogat și ai de toate !...
Am dreptate?...
TU , CU MINE
AM TRĂIT AEVEA
SAU POATE AM VISAT
CĂ MERGEAM ALĂTURI
SPRE UN VÂRF ÎNALT .
ERA GREU URCUȘUL ,
GREU ,OBOSITOR
DAT TU CE FĂCEAI ?
TE-AI LEGAT DE MINE
C-UN FIR NEVĂZUT ,
ȘI TRĂGEAI , TRĂGEAI
PÂNĂ CE SUS ,SUS
MĂ-AI RIDICAT
ȘI SATISFĂCUT RÂDEAI ,RĂDEAI !...
O NOAPTE ROMANTICĂ
continuare
Între noi am descoperit sacoșa cu nuci. Erau mari și colțuroase.Mi -am închipuit că sunt greu de spart.
Spre surprinderea mea,am scos miezul întreg pe care l-am oferit lui Robert.Cu o privire jucăușă îmi
zâmbește și îmi mai cere câteva.Am continuat să sparg până ce grămăjoara de coji a crescut binișor.
Drumul continuă,mașina străbate pamblica șoselii.De o parte și de alta a drumului,imagini diferite
scăldate de lumina lunii.Natura era darnică, multă verdeață,tufe de arbuști, lăștăriș de un verde crud.
Noaptea pusese stăpânire peste tot.Din cer ,luna ne binecuvânta cu o lumină cald și strălucitoare.
Era prima oară când aveam prilejul să văd farmecul nopții în plină natură. La un moment dat ,simt nevoia
sâ beau ceva.Îmi amintesc de sticla de vin.Nu era frumos să beau din sticlă.Îmi vine o idee și îl rog pe
Robert să oprească .Lumina lunii ascundea mistere.Semi -lumina îmi sugerează nopțile polare pe care
n-o să le pot vedea niciodată,dar mi le pot imagina.
va continua
capota mașinii,eu mă abat spre un crâng , ceva mai departe să caut ce îmi trebuie.Descopăr o plantă
cu frunze mari și lucioase,tocmai ce-mi trebuia. asemânătoare celor de nufăr.Mă declar mulțumită și mă întorc l
la mașină.
MĂ GÂNDESC !
LÂNGĂ GEAM ÎMI BEAU CAFEAUA ,
S -A RĂCIT DE CÂND PRIVESC !
ADORMITĂ -MI GRĂDINA ;
NUMAI IARNA ,POARTĂ VINA ...
DAR MĂ BUCUR CA COPILUL
CE-Ș GĂSEȘTE ...JUCĂRIA ...
MĂ GÂNDESC ,LA ZIUA -N CARE :
CÂTE FLORI VOR FI ÎN EA ?
CÂND GRĂDINA VA ÎNVIA !...
E TÂRZIU
Erârziu ,somnul nu vine
Cât a-și vrea să fiu cu tine
Să-ți stâng mâna încetișor
Și de drag să mă înfior.
Să te mângâi pe obraz
Sub un ochi de lună treaz
Să-ți resfir pe umeri plete
Și aroma-ți să mă îmbete.
Lângă o tufă de sulfină
Să dormim noaptea-n grădină
Să-ți sărut ochii și fața
Până vine dimineața.
Fermecați de vraja nopii
Numărăm stelele sorții.
Steaua mea e luminoasă,
Ne zămbește bucuroasă,
Că-s voinic și tu frumoasă
Și amândoi vom face casă.
PLOAIA
Astăzi mi-a bătut în geam
Odată cu zorii,
Raza ochilor tăi
Ca talazul mării...
Chiar și zorii cenușii
Presărau lumină ,
Și în sufltu-mi bonlav
Parfum de sulfină.
Val de aer parfumat
Trece prin perdele...
Dor , regrete ,neîmpliniri
Ploaia să le spele.
AM DREPTATE ?
Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?
Fii modestă ,nu râvni
Bunurile altcuiva ...
De ai mult ,de ai puțin ,
Preț au doar ,sufletul bun ...
Vorba bună și sfătoasă ,
Înțelegere în casă ,
Sănătate ,voie bună.
Astea ,de sunt lângă tine
Esti bogat și ai de toate !...
Am dreptate?...
TU , CU MINE
AM TRĂIT AEVEA
SAU POATE AM VISAT
CĂ MERGEAM ALĂTURI
SPRE UN VÂRF ÎNALT .
ERA GREU URCUȘUL ,
GREU ,OBOSITOR
DAT TU CE FĂCEAI ?
TE-AI LEGAT DE MINE
C-UN FIR NEVĂZUT ,
ȘI TRĂGEAI , TRĂGEAI
PÂNĂ CE SUS ,SUS
MĂ-AI RIDICAT
ȘI SATISFĂCUT RÂDEAI ,RĂDEAI !...