Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ddir
Data postării: 25 ianuarie 2021
Vizualizări: 1766
Poezii din aceiaşi categorie
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
MĂ REVOLT !
M-am trezit cu un gând în minte...
Ce ar fi dacă ...a-și încerca
Să le spun de la obraz :
D-lor , ajunge cât a-ți furat ,
Ajunge ,cât ne-ați mințit
Lăsați locul altora
Iubitori de țară și de neam .
Fiilor noștri și ai voștri
Să nu le crape obrazul
Că nu-au țară ,că nu-au neam!...
A-ți văndut țara pe un preț de nimic .
Mă revolt ,da-s prea mic ,n-am putere
Planurile voastre să le stric!...
Iubirea nu moare niciodată
De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?
Mai exista măcar o iubire
autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești?
Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.
Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul.
Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.
Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri.
Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.
El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut.
Орфей
Орфей всегда любил мелодией,
Что с каждым днём все лучше пел,
Я оказался лишь пародией,
Лишь тенью быть, вот мой удел.
Я тень, и тенью быть моё проклятие,
Я не могу выйти на всет,
Я крепче жму в руке распятие,
и проклянаю, молчаливый свой обет.
Лишь пара слов бумажная окова,
Лишь пара слов оставлю о себе,
Лишь пара слов, и вот, поэзия готова.
Лишь пара слов, и я готов к мольбе.
Dragi elevi de clasa a VIII-a
În bănci stă strălucirea anilor voștri,
Priviri curajoase, suflete maiastre,
Culegeți vise, țeseți dorințe,
Sunteți comori, pline de științe.
În voi văd speranță, văd putere, văd dor,
Esența copilăriei, al ei viitor,
Și chiar dacă anii vă vor purta departe,
În inima mea, veți rămâne aproape.
E timpul să zburați, să-nfruntați lumea mare,
Să duceți cu voi ce-i frumos, ce-i valoare,
Dar să știți că mereu, oriunde-ați pleca,
Un gând al meu bun vă va însoți undeva.
Sunteți mai mult decât elevi pe un drum,
Sunteți lumină, suflet și parfum,
Vă iubesc, dragi copii, și vă port mereu,
În colțul cel cald al sufletului meu.
A.A.✨
Pribeag
Sunt fir de ață rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viață obosită
pe valuri scrise de destin.
Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute reci de prea mult plâns,
pe drumul casei or să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.
E gândul stins de licărire
și timpul țel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e ochi de apă necuprins.
Aleargă-n noapte sângerânde
șirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.
Un singur trup păzește viața,
mlădiță plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineața
de-un vis rămas din ierni pribeag.
Sunt fir de ață rătăcită
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu.
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
MĂ REVOLT !
M-am trezit cu un gând în minte...
Ce ar fi dacă ...a-și încerca
Să le spun de la obraz :
D-lor , ajunge cât a-ți furat ,
Ajunge ,cât ne-ați mințit
Lăsați locul altora
Iubitori de țară și de neam .
Fiilor noștri și ai voștri
Să nu le crape obrazul
Că nu-au țară ,că nu-au neam!...
A-ți văndut țara pe un preț de nimic .
Mă revolt ,da-s prea mic ,n-am putere
Planurile voastre să le stric!...
Iubirea nu moare niciodată
De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?
Mai exista măcar o iubire
autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești?
Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.
Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul.
Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.
Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri.
Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.
El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut.
Орфей
Орфей всегда любил мелодией,
Что с каждым днём все лучше пел,
Я оказался лишь пародией,
Лишь тенью быть, вот мой удел.
Я тень, и тенью быть моё проклятие,
Я не могу выйти на всет,
Я крепче жму в руке распятие,
и проклянаю, молчаливый свой обет.
Лишь пара слов бумажная окова,
Лишь пара слов оставлю о себе,
Лишь пара слов, и вот, поэзия готова.
Лишь пара слов, и я готов к мольбе.
Dragi elevi de clasa a VIII-a
În bănci stă strălucirea anilor voștri,
Priviri curajoase, suflete maiastre,
Culegeți vise, țeseți dorințe,
Sunteți comori, pline de științe.
În voi văd speranță, văd putere, văd dor,
Esența copilăriei, al ei viitor,
Și chiar dacă anii vă vor purta departe,
În inima mea, veți rămâne aproape.
E timpul să zburați, să-nfruntați lumea mare,
Să duceți cu voi ce-i frumos, ce-i valoare,
Dar să știți că mereu, oriunde-ați pleca,
Un gând al meu bun vă va însoți undeva.
Sunteți mai mult decât elevi pe un drum,
Sunteți lumină, suflet și parfum,
Vă iubesc, dragi copii, și vă port mereu,
În colțul cel cald al sufletului meu.
A.A.✨
Pribeag
Sunt fir de ață rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viață obosită
pe valuri scrise de destin.
Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute reci de prea mult plâns,
pe drumul casei or să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.
E gândul stins de licărire
și timpul țel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e ochi de apă necuprins.
Aleargă-n noapte sângerânde
șirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.
Un singur trup păzește viața,
mlădiță plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineața
de-un vis rămas din ierni pribeag.
Sunt fir de ață rătăcită
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu.
Alte poezii ale autorului
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Timpul, o, da! Timpul!
Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?
Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?
Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!
Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Timpul, o, da! Timpul!
Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?
Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?
Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!
Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
Ah, ce Doamnă ești tu, Viață...!
Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!
Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!
Și ce frumos te machiezi pe față
Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.
Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine
Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,
Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine
Îmi vine, de pământ, să te trântesc...
Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;
Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă
Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă
De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"
Ah! Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare,
Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,
Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...
Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...
Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!
Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări
Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,
Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.
Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim
Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.
Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim
Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.
Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață
Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!
Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!
Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.
....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!
In cautarea lui ....Dory
Mă uit la dansul fulgilor de nea,
Ce pică galeș ca-ntr-un hău,
Și mă gândesc, ...ce vreme rea!
Cum oare-i vremea la Bacău?
Și-mi amintesc, ai adormit
Pe muzică de dance, latino,
Eu, recunosc, n-am prea dormit,
Gândindu-mă la Dory și la Nemo...
Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?