Pribeag

eu fara tine nu am nici patrie si nici macar nume,
nu am casa, un pat propriu si nici pamint sub picioare.
am incercat si n-am putut sa indragesc o-ntreaga lume,
dar, sa ma-ndragostesc in tine, am fost in stare.

În toată noaptea te visez,
Te văd și te iubesc,
Te simt, și-ncep să-inebunesc.
În ochii tăi, mă pierd în ei.
Inima ta mereu e pururea.
Și-mi pare rău, iubita mea
Că doar în vis te pot vedea
Și dorul meu în vis venea.
O lună mică îmi șoptea
Și raza ei te reflecta.
Ar trebui să vii..
Să-mi spui cum să continui.
Aproape, departe, oriunde-ai fi,
Inima va continua să bată,
Dragostea ne poate,
Atinge o singură dată,
Și ne poate păresi o viață.

Adevărat, o singură dată
Te-am ținut în viața mea,
Și  știu că nu-i târziu,
Și vreau să-ți spun ceva:
Te-am salvat în inima mea.
Și inima, nu va înceta să bată
Te iubesc, iubita mea!
Și da, încurând ne vom vedea!

O sete mă usucă,
Cînd rândul ți-l citesc
Si parc-un dor de ducă,
În inimă, îmi cresc.

Veghez, la steaua rece,
A cerului senin.
Viața, care trece,
Mi-e plină de venin.

Afara, bate vântul
Si norii se- întâlnesc,
Iar eu, îmi spulber gândul
În dorul ce-l tot cresc.

De mi-ar fi dat în viață
S-ating privirea ta -
O tânără speranță
Aș fi putut avea

Si moartea, ca o rază,
N-ar fost să mă înghețe,
De cînd mă tot veghează
În cele mai dragi fețe.

De mi-ar fost dat destinul
Să văd a ta privire,
Poate întreg pelinul
Ce la-m băut, ca vinul,
M-ar dus spre nemurire.

Ești o floare atât de drăguță,

Încât nici petalele nu-ți cad

Ai o inimă ce cântă muzicuță,

Înveselind suflete, plantând răsad.

Atât de măreață și puternică,

Treci cu ușurință orice obstacol.

Fruntea îți e udă fiindcă ești harnică

Și viața ta pentru noi e un miracol.

Tu faci din furtună sa fie soare

Și chiar și vremea ți se supune,

Eu sunt slab, dar tu ești tare

Învingând răul ce ție se opune.

Ești o floare atât de drăguță

Încât miroși a trandafir,

Strălucești ca o mica steluță

Lumindu-mi mintea să mă inspir.

     - Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!

     Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.

     -  Ce să-ţi dau, omule?

     -  Ce vă lasă inima, bunule domn!

     -  Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!

     -  Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !

     Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.

     -  Poate vrei altceva?

     -  Orice, domnule! Cât de cât!

     - Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!

     - Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!

     Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.

     - Sper că nu-l vrei tot?

     - Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!

     Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.

     - Vrei şi câteva mere?

     -  Da, domnule! Cât de cât!

     - Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!

     Omul îşi lasă privirea în jos.

     - Aş pofti, domnule! Cât de cât!

     Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.

     - Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?

     Ridic din umeri destul de încurcat.

     - Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!