O cale dreaptā

O rățușca mac mac mac,

Se duse într-o zi pe lac.

O gascuta ga ga ga..

Grăbită și ea venea.

Ajunse ele pe lac.,

Ga ga ga și mac mac mac

Se jucară se jucară...

Până când se înotară.

Fiind noapte nu știau

Pe unde să o mai ia ..

 Mama gasca-ngrijorata

Se duse la rată-ndata..

Rată surioara mea ?

N-ai văzut pe ga ga ga !?

Vai... mă îndreptam spre tine,

Să văd de ce mac, nu vine.

După lungă căutare. ..

Le găsi în lacul mare.

Și porni o ceartă mare..

De atunci copii să știți !

Chiar și voi.sa vă feriți

Pe gasca când o-ntalniti.

Fiind supărată tare

Nu răbda pe nimenea...

Ca să mai stea lângă ea.

dimineață senină

de noiembrie,

vântul a urcat

în corăbii de smarald

temerile,

grijile,

durerile noastre....

 le duce pe mare,

hăt departe.

Un cățel rău și îngâmfat,

Se plimba pe străzi haihui.

Și grăbit a înhățat

O pisică a nu știu cui.

Însă vezi că pisicuța

Cea roșcată și speriată,

A strigat-o pe măicuța

Cea dungată și umflată.

Ea de cum și auzi

Glasul micului său pui,

Se-ncruntă și s-azvârli

Drept în fața dumnealui.

Dar cățelul vezi matale

Nu se lăsa dus de nas,

Și îi dădu îndată o labă

Lăsând-o fără de glas.

Dară vezi, că mândru Soare

Ce stătea și îi privea,

Se gândea c-ar fi în stare

S-o ajute, c-ar putea.

Și o rază a sa fierbinte

Îl ajunse pe cățel,

Stricându-i de-ndată jocul

Ce-l desfătase nițel.

Și privind cu ochi voioși,

Măicuța acum bucuroasă,

Mulțumi Soarelui tandru,

Luându-și pisicul acasă.

Bunule Mos Nicolae

Hai la mine in odaie

Tot anul am fost cuminte

Si astept cu nerabdare

Sa vezi ghetele,nu sunt murdare

Vreau sa pui in ele

Jucarii si caramele. 

În copilărie vezi jucării ce ți-ar plăcea să facă parte din cele pe care le-ai avea deja, fie din rate,

Fie din alte plăți mai târziu achitate,

E normal, e vremea jucăriilor

Și a comediilor,

Unele poate ne distrează,

La altele lumea poate chiar oftează,

În pauzele publicitare vezi ce mai e nou,

Ceva ce se poate da drept cadou,

O pisică de pluș cât se poate de reală,

Are 4 kg, toarce, mănâncă, deci nici pomeneală,

Să fie că restul jucăriilor pe care le vedem,

Și cu care raftul ni-l umplem,

Ceri acea jucărie și ce răspuns crezi că primești,

Din moment ce chiar ți-o dorești?

Nu se poate!

Mai așteaptă 10 luni poate.

Poate, poate, poate, poate ...

Nu vrem poate, nu acum cel puțin,

După ce ne-am interesat, pe deplin,

Cât costă? 350 de lei, oare cât ar putea costa...

Și coletul îl luăm de la poștă,

Dar nu, nu e chip să o poți avea,

Chiar dacă nicio notă luată nu a fost rea.

(Pauză de 20 de ani.................)

Peste 20 de ani, printre blocuri vedem o pisică adevărată,

Asemeni celei de ani și ani mult visate, totuși parcă e mai dungată,

Nu contează,

Parchează.

Mergi cu pași repezi,

Treci de tufișurile umezi,

O găsești, e o pisică Nebelung adevărată, nu jucărie,

Ce ar veni la set cu vreo colivie,

O iei acasă, o speli, o periezi, o parfumezi,

Când se culcă, cu burta în sus, te distrezi.

Întorcându-ne iarăși în timp, ne întrebăm:

Dacă atunci am fi avut pisică de jucărie,

Ce importanță ar mai fi avut acum acest ghemotoc de blană cenușie și cafenie?

Am mai fi știut să apreciem la fel de mult această clipă,

Ca atunci când aleargă și, ca să te joci cu ea, te atenționează, țipă?

Nu se pot face comparații

Între aceste două situații.

(Această întâmplare arată clar faptul că, atunci când ne întrebăm de ce ceva, un anumit lucru sau oportunitate nu a avut cum să apară în viețile noastre, înseamnă că fie nu a fost pentru noi, fie noi nu eram potriviți pentru situația respectivă, pentru particularitățile ei, la fel că și cu pisica de jucărie, am fi putut ști cu exactitate ce baterie îi trebuie, de la ce firmă, câte să fie, ce perie să folosim? Nu, însă acum e mai simplu, pentru că este pisică adevărată și știm să ne ocupăm de ea)

de după munte,

 intr-o caleașcă strălucitoare

apare

luna-fecioară.

roiuri de stele-i

dansează-n  juru-i.

un iepure uimit de-atâta frumusețe

nu-și amintește numele prințesei...

în sunetele goarnelor,

atât poate să spună:

noapte bună!

Din când in când imi curge-n gând o poezie.

E doar un vers la început, sau poate doar o amintire

Şi poate zace aşa-n eter mai bine de o lunā

Până dospeşte efemer sau se consumă-n glumă

Sau pe notițe o aştern cu pasiuni picante

Astfel,

Usturător, mă înfăşoară 

Emoția-i primordială...

Impresia de-odinioarā, o simt atinsă-n palma goală

Ai vrea să afli cine eşti?

Deschide uşa şi afară ieşi...

Păşeşte afară din poveşti,

Şi-ncepe a căuta să ne uneşti.

Curge o ploaie blândă şi māruntă ca prin sită

Printre castanii abia dezmuguriți

Primăvăratic manifest de triluri

Mă întovărăşeşte adagio prin vāzduh

Mă înfăşor c-un calm firesc de simbioză,

Într-o mireasmă de pădure şi de parfum floral

În licărit profund de simțuri

Ca-ntr-un tablou de Luchian

Îmi zburdă ochii liber în flutur clarobscur

Hrănindu-mă fotonic din seva timpului perpetuu.

O lacrimă se prelinge pe obrazul ei

Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.

În bărbie-i tremură gropițe băltite

De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.

Un ocean de atâta adânc şi mister

Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd

Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,

Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,

Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.

Dincolo de lume, din lume retras

Sunt doar o epavă,

Iar tu asfințit,

Un doi în impas,

De neregăsit.

Cum trece timpul, când eşti neghiob

Şi laşi totu-n urmă fără de rost

Cum trece timpul când eşti grăbit

Cu atâtea speranțe de împlinit

Cum trece timpul când eşti educat

Dar încă atâtea de învățat

Cum trece timpul când eşti sărac

Şi din rația ta doar copii-au mâncat

Cum trece timpul când eşti bogat,

Dar nimic nu-i de-ajuns, anturajul drogat

Cum trece timpul când eşti copac

Şi tot stai locului nestrămutat

Cum trece timpul când eşti cocor

Şi zborul te poartă prin zări si prin nori

Cum trece timpul când eşti prădător

Şi vânatul e în goana unui ultim fior

Cum trece timpul Lui Dumnezeu

În lume, în Univers şi în sufletul meu

Şi cum stă timpul în loc, nemişcat,

Ca ceasu-n perete de cui agățat.

O bătrânică mi-a păşit în cale

Şi cu regret, în glasu-i moale,

Îşi cere neîncetat iertare.

Mă iartă, tinere, mă mişc greoaie;

Povara vieții mă apasă tare.

Mă iartă, tinere, te țin în loc...

Încerc numaidecât să îți fac loc.

Şi timpul s-a blocat într-un suspin.

Pentru un pumn de avere inutil

Semeni uitați în urmă, părăsiți

Şi poate niciodată regăsiți...

Ninge aprilie cu petale albe de mălin,

Cu soarele-n dans vesel peste corole în delir,

Se depletesc vântului din ciorchine, cum le suflă lin

Şi se aştern într-un covor ce, pas după pas, ignorant îl deşir.

Mă opresc ca din vis să constat fulminant

În ce spectacol măreţ am păşit, ca un delict flagrant,

Rătăcind pe cărări, mai mult în gând, nepăsător.

Complet învăluit de un deliciu fragrant izbitor.

Şi rămân în moment, ancorat senzorial,

În trecerea fluidă a unui timp relativ perenal,

Să mă observ, prin năval de paşi călători,

Printr-un progres nebulos de zgârie-nori.

Şi iarăşi, inept, refuz să traversez în moment

Din cursul impus spre cotidianul apel.

Mă desprind iute, ca dintr-un vis infidel,

Să păşesc realist şi remunerat în purgatoriul tangent.