Trei degete
Trecătoare umbre ale nopții, unde dorul se destramă,
Ești departe, un vis ce nu se mai întoarce.
A trei degete lipsă să-ți cuprind întreaga viață.
M-aș rătăcii prin labirinturi de amintiri fără voce,
Incât vocea ta un ecou ce mă sfâșie-n tăcere.
Unde trei degete, un abis între noi, ca picături spre neant.
Buna ploaiea, unde cuvintele noastre acolo se pierd,
Iți simt absența, un gol ce nu se umple in vânt.
Trei degete au lipsit să te păstrez în absurd
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Category: Parting poems
All author's poems: Andrei Lehanceanu
Date of posting: 21 октября 2024
Views: 308
Poems in the same category
Mă vrei doar pentru carne?
Mă vrei doar pentru carne,
Mușchi întinși peste oase fragile,
Un dans al sângelui în venele lumii,
O coajă pe care o privești,
Dar nu o cauți mai adânc.
Mă vrei doar pentru forma care trădează sufletul,
Un fel de vas pictat,
Gol înăuntru, dar strălucitor la lumină.
Mă întrebi ce mai fac,
Dar nu mă întrebi cine sunt.
Ești grăbit să devii explorator
Al unui continent care nu-ți aparține,
Dar n-ai curajul să sapi sub pământ.
Te oprești la margine,
În jurul unui foc fals,
Aprins doar de dorințe trecătoare.
Dar trupul meu nu e doar carne,
E o arhivă de povești,
Țesuturi scrise cu litere mici,
Cicatrici ca fraze uitate,
O inimă care bate ritmuri neînțelese,
Căutând un dansator care să asculte.
Așa că întreabă-mă mai mult,
Deschide o poartă, nu doar o ușă.
Ce vezi când ochii mei te privesc?
Ce tăceri ți-am spus și n-ai auzit?
Dacă mă vrei doar pentru carne,
Atunci rămâi flămând,
Căci carnea e doar o mască,
Dar eu sunt întregul spectacol.
Așa a fost să fie.
Parcă și timpul stă în loc de când te-am pierdut
Sau poate că eu unul niciodată nu te-am avut
Poate că așa ne-a fost scris de la bun început
S-o luăm amândoi separați un drum necunoscut
Să ne separăm chiar dacă n-am fost niciodată împreună
Să nu putem să ne ținem niciodată unul pe altul de mână
Privirile noastre inocente să nu se întâlnească niciodată
Din iubirea noastră a ajuns ca ură și regrete să se nască
În veacul asfințitului
Cugetez cum, că mintea mea te-a dat în delir etern, însă fragedă inima mea, murmură-n veșnicie pentru o ultimă clipă, odinioară ca inima mea să o învăluiască arzător pe a ta, contopindu-se în mireasma amorului nostru nemărginit
Oh,pâlpâie inima mea cu stupoare, râzvrătindu-se în amintirea perpetuă a chipului tău blajin ce-mi compleși privirea fermecată, stârnind în mine azi, însemnând doar chinuitorul dor ce-l jelește inima în eternitatea infernului , nici veacurile temeinice n-au putut da glas uitării, pribeagă-n pustiul inimii mele
Pribeagă-n pustiul inimii mele, mi-am azvârlit mâinile în furtunile ce plâng, ce se varsă în veacuri cerești ale întunericului ce pătrunde în cămara inimii mele, în care mă pierd cu firea, realizând de fapt că trăiesc pentru ultima oară, primul meu sfârșit
Pe cine ?
Pe cine să mai așteptăm
Să scriem iar o poveste?
Pe cine să mai împăcăm
Când nu ne mai dă de veste?
Timpul parcă se oprește
Când în gânduri iar pășește,
Inima încet mai bate –
Vrei s-o vezi, dar e departe.
Vrei să știi de ce nu-i bine,
C-ai dat tot… dar prea puține.
Vrei să știi ce-a fost lumină,
Și ce-a ars, rămânând vină.
Aș mai vrea
Mai vreau să stau încă o zi și-o noapte
Poate vei răsări și tu și poate vei și rămâne.
Sus sa stai deasupra mea cum stau stelele
Căci doar stele îmi spun povești și-mi drumul către tine.
De când nu te-am mai văzut…furtuni au cam trecut
Și războaie am câștigat…și lupte de împăcare am dat.
Și lunile și anii au cam trecut…
Iar tu, tot n-ai apărut.
Nici nu-ți dai seama…tu.......
Cum ți-am purtat dorul , în al meu suflet inocent.
Că tu doar defecte mi-ai lăsat
Iar eu am fost mereu …ale noastre imperfecte.
Sfârșit
Tot ce e frumos se termina urat
O clipa de fericire trece numaidecat.
Vorbim putin
Imi pare rau daca te retin.
Nu mai iubim ca altadata,
Oare e vina mea sau exista o alta fata?
Oare e vina ta ca nu ai stiut sa imi explici?
A cui e vina ca au ramas cicatrici?
Nu ne mai regasim amandoi
Pentru ca o parte din tine s-a pierdut in ploi
A fost frumos candva,
Dar stiu ca mult nu va mai dura.
Ți -am fost alaturi la fiecare rasarit,
Insa tu ai lipsit la fiecare asfintit.
Te am asteptat,dar nu ai venit.
Acum privesc cum soarele incepe sa apuna
Tu nu esti aici tinandu-ma de mana,
Iar noi nu mai suntem impreuna.
Tu ai devenit imun,
Iar eu cu regret iti spun
Ce am avut noi,
Nu voi mai scrie pe alte foi.
Chiar daca mainile mi ard de nerabdare sa te scriu,
Nu mai exista inspiratie,totul e pustiu,
Iar cerul devine tot mai cenusiu.
Pe obraz,cad picaturi de ploaie
Iar asta,e ultima mea foaie...
Tot ce e frumos trebuie sa aiba un sfarsit,
Si cu regret iti spun ca pentru noi a fost unul nefericit.
Mă vrei doar pentru carne?
Mă vrei doar pentru carne,
Mușchi întinși peste oase fragile,
Un dans al sângelui în venele lumii,
O coajă pe care o privești,
Dar nu o cauți mai adânc.
Mă vrei doar pentru forma care trădează sufletul,
Un fel de vas pictat,
Gol înăuntru, dar strălucitor la lumină.
Mă întrebi ce mai fac,
Dar nu mă întrebi cine sunt.
Ești grăbit să devii explorator
Al unui continent care nu-ți aparține,
Dar n-ai curajul să sapi sub pământ.
Te oprești la margine,
În jurul unui foc fals,
Aprins doar de dorințe trecătoare.
Dar trupul meu nu e doar carne,
E o arhivă de povești,
Țesuturi scrise cu litere mici,
Cicatrici ca fraze uitate,
O inimă care bate ritmuri neînțelese,
Căutând un dansator care să asculte.
Așa că întreabă-mă mai mult,
Deschide o poartă, nu doar o ușă.
Ce vezi când ochii mei te privesc?
Ce tăceri ți-am spus și n-ai auzit?
Dacă mă vrei doar pentru carne,
Atunci rămâi flămând,
Căci carnea e doar o mască,
Dar eu sunt întregul spectacol.
Așa a fost să fie.
Parcă și timpul stă în loc de când te-am pierdut
Sau poate că eu unul niciodată nu te-am avut
Poate că așa ne-a fost scris de la bun început
S-o luăm amândoi separați un drum necunoscut
Să ne separăm chiar dacă n-am fost niciodată împreună
Să nu putem să ne ținem niciodată unul pe altul de mână
Privirile noastre inocente să nu se întâlnească niciodată
Din iubirea noastră a ajuns ca ură și regrete să se nască
În veacul asfințitului
Cugetez cum, că mintea mea te-a dat în delir etern, însă fragedă inima mea, murmură-n veșnicie pentru o ultimă clipă, odinioară ca inima mea să o învăluiască arzător pe a ta, contopindu-se în mireasma amorului nostru nemărginit
Oh,pâlpâie inima mea cu stupoare, râzvrătindu-se în amintirea perpetuă a chipului tău blajin ce-mi compleși privirea fermecată, stârnind în mine azi, însemnând doar chinuitorul dor ce-l jelește inima în eternitatea infernului , nici veacurile temeinice n-au putut da glas uitării, pribeagă-n pustiul inimii mele
Pribeagă-n pustiul inimii mele, mi-am azvârlit mâinile în furtunile ce plâng, ce se varsă în veacuri cerești ale întunericului ce pătrunde în cămara inimii mele, în care mă pierd cu firea, realizând de fapt că trăiesc pentru ultima oară, primul meu sfârșit
Pe cine ?
Pe cine să mai așteptăm
Să scriem iar o poveste?
Pe cine să mai împăcăm
Când nu ne mai dă de veste?
Timpul parcă se oprește
Când în gânduri iar pășește,
Inima încet mai bate –
Vrei s-o vezi, dar e departe.
Vrei să știi de ce nu-i bine,
C-ai dat tot… dar prea puține.
Vrei să știi ce-a fost lumină,
Și ce-a ars, rămânând vină.
Aș mai vrea
Mai vreau să stau încă o zi și-o noapte
Poate vei răsări și tu și poate vei și rămâne.
Sus sa stai deasupra mea cum stau stelele
Căci doar stele îmi spun povești și-mi drumul către tine.
De când nu te-am mai văzut…furtuni au cam trecut
Și războaie am câștigat…și lupte de împăcare am dat.
Și lunile și anii au cam trecut…
Iar tu, tot n-ai apărut.
Nici nu-ți dai seama…tu.......
Cum ți-am purtat dorul , în al meu suflet inocent.
Că tu doar defecte mi-ai lăsat
Iar eu am fost mereu …ale noastre imperfecte.
Sfârșit
Tot ce e frumos se termina urat
O clipa de fericire trece numaidecat.
Vorbim putin
Imi pare rau daca te retin.
Nu mai iubim ca altadata,
Oare e vina mea sau exista o alta fata?
Oare e vina ta ca nu ai stiut sa imi explici?
A cui e vina ca au ramas cicatrici?
Nu ne mai regasim amandoi
Pentru ca o parte din tine s-a pierdut in ploi
A fost frumos candva,
Dar stiu ca mult nu va mai dura.
Ți -am fost alaturi la fiecare rasarit,
Insa tu ai lipsit la fiecare asfintit.
Te am asteptat,dar nu ai venit.
Acum privesc cum soarele incepe sa apuna
Tu nu esti aici tinandu-ma de mana,
Iar noi nu mai suntem impreuna.
Tu ai devenit imun,
Iar eu cu regret iti spun
Ce am avut noi,
Nu voi mai scrie pe alte foi.
Chiar daca mainile mi ard de nerabdare sa te scriu,
Nu mai exista inspiratie,totul e pustiu,
Iar cerul devine tot mai cenusiu.
Pe obraz,cad picaturi de ploaie
Iar asta,e ultima mea foaie...
Tot ce e frumos trebuie sa aiba un sfarsit,
Si cu regret iti spun ca pentru noi a fost unul nefericit.
Other poems by the author
Bittersweet Kisses
I was searching the late realm,
Laddering the core bookcase,
Opening every script and psalm.
Vehement emotions for collapse,
Each drop of blood surveying for
Your precious bittersweet kisses,
Odyssey adventures to my endeavor,
Uplifting me to your happy promises.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Cold tears
Cold tears travel through my cheek
Sorrows and regrets they carry
Slowly moving the memories as I peek
Between my soul's curtains blue as berry
The only emotion truly learnt
Maybe if the rain stops
Would be the jar of abandonment
As long as time, the first tear drops
I'm cold, but I'm not freezing.
Curtains tighten around me,
It's like the emptiness is never leaving,
Giving me a new birth name.
A while I shuffle,
As the air becomes thin,
I become a prisoner of my own exile
And I shed another tear.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
Iertare stelelor
Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez
Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire
Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci
Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Wondering Mind
Driving through deeps and sorrows,
The lone darkness my memory borrows,
Guiding it to the pale bliss of the moon,
But deep down I know, they'll return soon.
Wondering mind of the vapid night,
How much should I experience your might?
In the dark and velvet shroud I guide,
But why should I be the one thrown aside?
But it's my preemptive resignation,
Traveling far into the deep abstraction,
Going as distant as the lengthy railway,
Knowing in dark there is no portal to decay.
In the house familiar there's no peace,
Because my mind can't find coherence,
Endlessly destined for others to aglow,
My own selfish ambitions to overthrow
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Break
As the survey becomes silent,
As the truth remains afloat,
I embraced the duty destined for myself,
Of working in my dark mind's delf.
But I still beg,
The other's carriage to bootleg,
Like the small daughter of the sea,
To be struck and rendered null like a flea.
And yet,
I lay plagued by the need of a break,
The final blow, the sadness of the weak,
A sumptuous and endless banquet.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
Mazing silence
In the quiet of the night, anxiety creeps,
A relentless shadow, when the world sleeps.
Messages sent, but no replies come,
Each passing moment feels like a drum
Each notification, a hopeful spark ignites,
But silence echoes, extinguishing the lights.
In the depths of worry, I drown and fall,
Lost in the maze of an unanswered call.
Her absence echoes like a silent scream,
In the hollow chambers of a shattered dream.
Questions dance, in the caverns of my mind,
Seeking solace, but solace is hard to find.
What if she's lost interest, or found another?
The thought alone makes my heart shudder.
But amidst the chaos, a glimmer remains,
That perhaps, in her silence, there's no disdain.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Bittersweet Kisses
I was searching the late realm,
Laddering the core bookcase,
Opening every script and psalm.
Vehement emotions for collapse,
Each drop of blood surveying for
Your precious bittersweet kisses,
Odyssey adventures to my endeavor,
Uplifting me to your happy promises.
From "Volumul Pot sa-ți spun ceva?/Can I tell you something?"
Cold tears
Cold tears travel through my cheek
Sorrows and regrets they carry
Slowly moving the memories as I peek
Between my soul's curtains blue as berry
The only emotion truly learnt
Maybe if the rain stops
Would be the jar of abandonment
As long as time, the first tear drops
I'm cold, but I'm not freezing.
Curtains tighten around me,
It's like the emptiness is never leaving,
Giving me a new birth name.
A while I shuffle,
As the air becomes thin,
I become a prisoner of my own exile
And I shed another tear.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
Iertare stelelor
Biată noapte prinsă în parcele
Am ajuns să cer iertare către stele
Încât dezamăgitor privesc la cadrul ceresc,
Eu pe vechia lună încerc să o îmbunez
Să-i spun cuvinte de călire
Timpul va trece fără a noastră unire
In al meu interior dau și boabe de albire
Secret deci, ce nu-l spun la nimeni
Păstrat ascuns în ramuri și bușteni
Etiră a unei povești înfiptă în veci
Cum eu visez la două stele reci
Iar lunii și stelelor nu le spun
Al meu jurământ pe unde îl pun
Liniștit î-l ascund printre gratiile albe
Aș da orice pentru ochii ei de nalbe
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Wondering Mind
Driving through deeps and sorrows,
The lone darkness my memory borrows,
Guiding it to the pale bliss of the moon,
But deep down I know, they'll return soon.
Wondering mind of the vapid night,
How much should I experience your might?
In the dark and velvet shroud I guide,
But why should I be the one thrown aside?
But it's my preemptive resignation,
Traveling far into the deep abstraction,
Going as distant as the lengthy railway,
Knowing in dark there is no portal to decay.
In the house familiar there's no peace,
Because my mind can't find coherence,
Endlessly destined for others to aglow,
My own selfish ambitions to overthrow
From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"
Break
As the survey becomes silent,
As the truth remains afloat,
I embraced the duty destined for myself,
Of working in my dark mind's delf.
But I still beg,
The other's carriage to bootleg,
Like the small daughter of the sea,
To be struck and rendered null like a flea.
And yet,
I lay plagued by the need of a break,
The final blow, the sadness of the weak,
A sumptuous and endless banquet.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
Mazing silence
In the quiet of the night, anxiety creeps,
A relentless shadow, when the world sleeps.
Messages sent, but no replies come,
Each passing moment feels like a drum
Each notification, a hopeful spark ignites,
But silence echoes, extinguishing the lights.
In the depths of worry, I drown and fall,
Lost in the maze of an unanswered call.
Her absence echoes like a silent scream,
In the hollow chambers of a shattered dream.
Questions dance, in the caverns of my mind,
Seeking solace, but solace is hard to find.
What if she's lost interest, or found another?
The thought alone makes my heart shudder.
But amidst the chaos, a glimmer remains,
That perhaps, in her silence, there's no disdain.